Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 504 din 30 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 504 din 30 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1077 din 13 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Ifrim în Dosarul nr. 1.884/3/2018/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 417 D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere faptul că se invocă încălcarea drepturilor altor persoane decât autorul excepţiei, fiind vorba de dreptul unor martori de a nu se solicita date de trafic şi localizare care îi priveau personal, fără să fi fost cercetaţi pentru săvârşirea vreunei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Se susţine, totodată, că excepţia este inadmisibilă şi prin prisma faptului că se critică modul în care a fost aplicată legea de către organele judiciare, în sensul în care autorul critică faptul că au fost solicitate date de trafic şi localizare a martorilor pentru a verifica declaraţiile lor în loc să se procedeze la confruntări ale acestora. În subsidiar, se solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, întrucât art. 152 din Codul de procedură penală instituie condiţiile în care se poate solicita transmiterea datelor de trafic şi localizare, o astfel de solicitare putând fi admisă doar în situaţia în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni dintre cele menţionate expres, fără a fi impusă condiţia efectuării de cercetări in personam. Se arată că instanţa de contencios constituţional a constatat constituţionalitatea prevederilor art. 152 din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 762 din 28 noiembrie 2019, paragraful 22.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 20 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.884/3/2018/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Ifrim într-o cauză în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cumpărare de influenţă, cauză aflată în stadiul procesual al camerei preliminare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că organele judiciare pot obţine date de trafic şi localizare prelucrate de operatorii de reţele publice de comunicare ale altor persoane decât cele faţă de care există suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit una dintre infracţiunile la care se referă art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Se susţine că prevederile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 139 alin. (2) din acelaşi cod, în sensul că, pentru ca o cerere de autorizare să fie admisibilă, trebuie să existe o suspiciune cu privire la săvârşirea uneia dintre infracţiunile expres şi limitativ prevăzute la lege, iar datele solicitate să vizeze eventuala implicare a persoanei supravegheate în activitatea infracţională, dispoziţiile legale criticate nepermiţând obţinerea datelor oricărei persoane, ci numai a celor în privinţa cărora există suspiciunea prevăzută la art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Se susţine că în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate au fost solicitate datele de trafic şi localizare ale unor persoane faţă de care nu exista suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit vreuna dintre infracţiunile enumerate la art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, scopul solicitării fiind acela de a lămuri eventuale contradicţii dintre mai multe declaraţii, organele judiciare apreciind că dispoziţiile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală permit o asemenea interpretare. Or, se susţine că eventualele contradicţii între declaraţii se soluţionează prin confruntare, nefiind necesară o intruziune excesivă în drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor în cauză. Se arată, totodată, că, în fapt, asupra martorilor din prezenta cauză nu plana suspiciunea că ar fi săvârşit faptele de şantaj sau de trafic de influenţă cercetate şi că în motivarea cererii de autorizare nu se vorbeşte despre existenţa unor asemenea suspiciuni. Mai mult, se arată că infracţiunea de mărturie mincinoasă nu poate sta la baza unei cereri de autorizare formulate conform art. 152 din Codul de procedură penală, întrucât limita specială maximă a pedepsei pentru infracţiunea anterior menţionată este mai mică de 5 ani. În aceste condiţii, se apreciază că proba folosită împotriva autorului excepţiei de neconstituţionalitate a fost obţinută în mod nelegal, vătămând drepturile şi interesele procesuale ale inculpatului, prin încălcarea dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la legalitatea procesului penal. Se arată, totodată, că împrejurarea că prevederile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt suficient de clare şi nu stabilesc în mod expres faptul că acestea permit obţinerea doar a datelor acelor persoane faţă de care există suspiciunea, prevăzută la art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, rezultă, în mod direct, din interpretarea dată de către organul de urmărire penală, în sensul că norma permite obţinerea datelor de trafic şi localizare ale martorilor faţă de care nu există suspiciunea că ar fi implicaţi în săvârşirea infracţiunilor cercetate în cauză. Se susţine că simpla începere a urmăririi penale nu poate legitima încălcarea drepturilor fundamentale ale unei persoane care nu are legătură cu infracţiunea cercetată, de o manieră pur potestativă şi neproporţională cu nevoile procesuale ale cauzei, iar dispoziţiile art. 152 din Codul de procedură penală nu trebuie interpretate în sensul că permit obţinerea datelor de trafic ale oricărei persoane în măsura în care informaţiile vizate sunt necesare doar pentru lămurirea unor aspecte accesorii acţiunii penale. Se arată că o astfel de interpretare este de natură a încălca dreptul la viaţă intimă, familială şi privată şi dreptul la secretul corespondenţei, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 26 alin. (1) şi art. 28 alin. (1) din Constituţie. În fine, se susţine că, întrucât permit o interpretare şi aplicare precum cea realizată din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 152 alin. (2) din Codul de procedură penală nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, autorul excepţiei arată că în privinţa sa a fost dispusă măsura specială de cercetare reglementată la art. 152 din Codul de procedură penală, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) al articolului anterior menţionat, aducând, în acest sens, argumente privind starea de fapt reţinută în dosarul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
    6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, în prezent, textul criticat nu prevede efectuarea de cercetări in personam pentru vreuna dintre infracţiunile prevăzute la art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală, scopul încuviinţării acestei măsuri fiind acela de a transforma datele de trafic în probe, în scopul dovedirii unor infracţiuni şi al efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de persoanele descoperite ca participanţi la comiterea de infracţiuni, fiind irelevant faptul că persoanele ale căror date de trafic au fost analizate nu au fost inculpate. Se susţine că dacă textul criticat ar fi interpretat în sensul arătat de autorul excepţiei, acesta şi-ar pierde utilitatea, la momentul efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană fiind adunate suficiente probe împotriva sa.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    "Organele de urmărire penală, cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, pot solicita date de trafic şi localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) sau a unei infracţiuni de concurenţă neloială, de evadare, de fals în înscrisuri, infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, a unei infracţiuni privind nerespectarea dispoziţiilor privind introducerea în ţară de deşeuri şi reziduuri, a unei infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc ori a unei infracţiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri, şi infracţiuni referitoare la operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive asemănătoare celor determinate de substanţele şi produsele stupefiante sau psihotrope;
    b) există temeiuri justificate pentru a se crede că datele solicitate constituie probe;
    c) probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare;
    d) măsura este proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii."

    11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 26 alin. (1) cu privire la viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 28 alin. (1) referitoare la secretul corespondenţei.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reglementează obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, ca metodă specială de cercetare ce poate fi dispusă în cursul urmăririi penale. Aceasta este reglementată, totodată, la lit. j) a art. 138 alin. (1) din Codul de procedură penală, articol care enumeră, cu titlu general, metodele speciale de supraveghere şi de cercetare ce pot fi dispuse în cursul urmăririi penale şi care, de fapt, reprezintă procedee probatorii ce vizează investigarea unei infracţiuni grave. Având în vedere prevederile art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală, Curtea constată că obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu constituie o metodă de supraveghere tehnică, ci o metodă de cercetare.
    13. Cu privire la aceste aspecte, prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragrafele 29-35, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit art. 140 alin. (1) din Codul de procedură penală, supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale. În acest context, Curtea a observat că dispoziţiile art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că, atunci când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.
    14. În legătură cu începerea urmăririi penale, Curtea a reţinut că noua reglementare nu mai permite începerea urmăririi penale direct faţă de o anumită persoană, instituind obligaţia începerii, în toate cazurile, a urmăririi penale in rem. Această dispoziţie are caracter imperativ şi este aplicabilă chiar şi în ipoteza în care în cuprinsul actului de sesizare este indicată o anumită persoană ca fiind cea care a săvârşit infracţiunea ce face obiectul sesizării ori când starea de fapt descrisă permite identificarea sa. Ulterior urmăririi penale in rem, potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta - urmărirea penală in personam.
    15. Curtea a remarcat faptul că tot în cadrul urmăririi penale, ulterior dispunerii urmăririi penale in personam, potrivit art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, se poate pune în mişcare acţiunea penală când procurorul constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ.
    16. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea a reţinut că sintagma „în cursul urmăririi penale“, utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 140 alin. (1) din Codul de procedură penală, se referă la orice moment ulterior începerii urmăririi penale cu privire la faptă - urmărirea penală in rem. Astfel, Curtea constată că supravegherea tehnică se poate dispune în cursul urmăririi penale, indiferent de etapa acesteia.
    17. În acest context, Curtea a observat că, în funcţie de etapa urmăririi penale în care se dispune măsura de supraveghere tehnică, calitatea persoanei vizate de această măsură diferă. Astfel, în cadrul urmăririi penale in rem, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică nu are nicio calitate în dosarul penal, nefiind formulată nicio acuzaţie împotriva sa. În cadrul urmăririi penale in personam, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică poate avea calitatea de suspect în dosarul penal, potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală. În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică poate avea calitate de inculpat în procesul penal, potrivit art. 82 din Codul de procedură penală.
    18. Totodată, Curtea a observat că, atât în cazul urmăririi penale in personam, cât şi în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, dispunerea măsurii supravegherii tehnice nu este condiţionată de calitatea deţinută în dosarul penal. Astfel, Curtea a constatat că pot fi supuse măsurii supravegherii tehnice inclusiv persoane care nu au calitatea de suspect sau inculpat în dosarul penal (paragraful 35).
    19. Analizând considerentele mai sus invocate, Curtea constată că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, metoda de cercetare prevăzută la art. 152 din Codul de procedură penală putând fi dispusă şi faţă de alte persoane decât cele care au calitatea de suspect sau de inculpat. Acest aspect rezultă, de altfel, şi din interpretarea gramaticală a textului criticat, care nu face referire la suspect sau la inculpat, în reglementarea obţinerii datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
    20. Posibilitatea dispunerii măsurii analizate faţă de orice persoană şi nu doar faţă de suspect sau de inculpat - aspect criticat de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate - este firească prin raportare la nevoia soluţionării cauzelor penale pe baza principiului legalităţii şi a principiului aflării adevărului.
    21. Curtea reţine, totodată, că solicitarea şi obţinerea de către organele judiciare a datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului reprezintă operaţiuni procedurale intruzive în drepturile fundamentale ale persoanelor vizate, limitând exercitarea dreptului la viaţa intimă, familială şi privată şi a dreptului la secretul corespondenţei, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 26 alin. (1) şi, respectiv, la art. 28 alin. (1) din Constituţie.
    22. Pentru acest motiv, în vederea asigurării protecţiei drepturilor fundamentale mai sus menţionate în cadrul procedurii reglementate la art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut o serie de garanţii. Astfel, potrivit textului criticat, obţinerea de către organele judiciare a datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu se poate face în mod discreţionar, ci doar în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală sau a unei infracţiuni de concurenţă neloială, de evadare, de fals în înscrisuri, a unei infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor, al muniţiilor, al materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, a unei infracţiuni privind nerespectarea dispoziţiilor privind introducerea în ţară de deşeuri şi reziduuri, a unei infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc ori a unei infracţiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri, şi a unei infracţiuni referitoare la operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive asemănătoare celor determinate de substanţele şi produsele stupefiante sau psihotrope [art. 152 alin. (1) lit. a)]; există temeiuri justificate pentru a se crede că datele solicitate constituie probe [art. 152 alin. (1) lit. b)]; probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare [art. 152 alin. (1) lit. c)]; măsura este proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii [art. 152 alin. (1) lit. d)].
    23. Mai mult, măsura de cercetare analizată poate fi dispusă, conform art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală, doar cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi. Potrivit art. 152 alin. (2) din Codul de procedură penală, solicitarea astfel formulată de organele de urmărire penală este soluţionată prin încheiere motivată, pronunţată în camera de consiliu.
    24. Totodată, alin. (3) al art. 152 din Codul de procedură penală prevede obligaţia de confidenţialitate a furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice şi a furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului care colaborează cu organele de urmărire penală în privinţa operaţiunii efectuate.
    25. Distinct de aceste garanţii, în cazul în care persoana în privinţa căreia au fost obţinute date de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului dobândeşte calitatea de suspect sau de inculpat, prin începerea urmăririi penale in personam, aceasta beneficiază de garanţiile specifice acestor calităţi procesuale, în vederea apărării drepturilor şi intereselor sale procesuale legitime. Astfel, în ipoteza anterior menţionată, suspectul sau inculpatul are posibilitatea de a contesta probele obţinute prin aplicarea art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în etapa camerei preliminare, şi de a solicita excluderea lor, conform art. 102 din Codul de procedură penală, în situaţia în care au fost obţinute în mod nelegal.
    26. Analizând dispoziţiile legale criticate, în dinamica reglementării lor, Curtea reţine că acestea au fost supuse controlului de constituţionalitate, împreună cu dispoziţiile Legii nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Astfel, prin Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 4 septembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea Legii nr. 82/2012, şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 152 din Codul de procedură penală. Prin decizia anterior menţionată, paragrafele 22 şi 78, Curtea a constatat că Legea nr. 82/2012 reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2006/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, directivă declarată nevalidă prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 8 aprilie 2014, pronunţată în cauzele conexate C-293/12 - Digital Rights Ireland Ltd împotriva Minister for Communications, Marine and Natural Resources şi alţii - şi C-594/12 - Karntner Landesregierung şi alţii. S-a arătat că prin hotărârea menţionată instanţa europeană a constatat că directiva analizată încalcă dispoziţiile art. 7, art. 8 şi art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Referitor la efectele deciziei astfel pronunţate, Curtea a reţinut că, de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale a României, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu mai au nici obligaţia, dar nici posibilitatea legală de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor şi de a le pune la dispoziţia organelor judiciare şi ale celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale. Prin excepţie, pot fi reţinute de către aceşti furnizori doar datele necesare pentru facturare sau plăţi pentru interconectare ori alte date prelucrate în scopuri de comercializare doar cu consimţământul prealabil al persoanei ale cărei date sunt prelucrate, aşa cum prevede Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice, în vigoare. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că prevederile art. 152 din Codul de procedură penală nu reglementează procedura de reţinere şi stocare a datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, ci doar stabileşte procedura de autorizare prealabilă, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, a solicitării adresate acestor furnizori de către organele de urmărire penală, în vederea accesării şi utilizării datelor reţinute. Totodată, Curtea a reţinut că, în condiţiile inexistenţei unei legi care să reglementeze procedura reţinerii şi stocării datelor, art. 152 din Codul de procedură penală rămâne fără aplicabilitate practică, dar că această împrejurare nu se constituie într-un viciu de neconstituţionalitate, textul urmând a deveni incident imediat ce este adoptată o nouă lege referitoare la reţinerea datelor.
    27. Ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 440 din 8 iulie 2014, prevederile art. 152 din Codul de procedură penală au fost modificate prin introducerea în cuprinsul alin. (1) al articolului anterior menţionat a condiţiilor ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru dispunerea metodei ce cercetare analizate.
    28. De asemenea, a fost adoptată Legea nr. 235/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 octombrie 2015, care a avut ca unic scop recorelarea instituţiilor din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi care obligă la respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor ale căror date fac obiectul operaţiunilor de stocare şi furnizare. Astfel, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 506/2004 prevăd „condiţiile specifice de garantare a dreptului la protecţia vieţii private în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal în sectorul comunicaţiilor electronice“, precum şi aplicabilitatea Legii nr. 506/2004 „prelucrării de date cu caracter personal legate de furnizarea de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului prin intermediul reţelelor publice de comunicaţii electronice, inclusiv al reţelelor publice de comunicaţii electronice care presupun dispozitive de colectare a datelor şi de identificare“. În aplicarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 506/2004, art. 12^1 din aceeaşi lege prevede o procedură de acces la date al autorităţilor, în condiţii de protecţie a drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate.
    29. Astfel, art. 12^1 anterior menţionat prevede la alin. (1) că la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal. Totodată, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, solicitările, respectiv răspunsurile, dacă sunt transmise în format electronic, se semnează cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat; acelaşi alineat precizează că fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde, potrivit legii, pentru integritatea şi securitatea acestor date. De asemenea, potrivit alin. (5) al art. 12^1 din Legea nr. 506/2004, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare solicitate conform alin. (1) al art. 12^1 din Legea nr. 506/2004 nu fac obiectul ştergerii sau anonimizării de către furnizori, atunci când solicitarea formulată în temeiul alin. (1) anterior referit este însoţită ori urmată de o notificare cu privire la necesitatea menţinerii lor, în scopul identificării şi conservării probelor sau indiciilor temeinice, în cadrul investigaţiilor pentru combaterea infracţiunilor ori în domeniul apărării şi securităţii naţionale, atât timp cât subzistă motivele care au stat la baza solicitării, dar nu mai mult de 5 ani de la data solicitării sau, după caz, până la pronunţarea unei hotărâri definitive a instanţei de judecată. În fine, art. 12^1 alin. (6) din Legea nr. 506/2004 prevede că instanţele de judecată, organele de urmărire penală sau organele de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale notifică furnizorilor încetarea motivelor care au stat la baza solicitării ori, după caz, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
    30. Toate dispoziţiile legale mai sus invocate reprezintă garanţii ale drepturilor fundamentale ale persoanelor ale căror date fac obiectul operaţiunilor de stocare şi furnizare prevăzute de Legea nr. 506/2004, care completează garanţiile reglementate prin art. 152 din Codul de procedură penală.
    31. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea reţine că metoda de cercetare prevăzută la art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală se realizează cu asigurarea garanţiilor necesare protecţiei dreptului la viaţa intimă, familială şi privată şi a secretului corespondenţei, reglementate la art. 26 alin. (1) şi art. 28 alin. (1) din Constituţie.
    32. De altfel, prin Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, paragraful 80, Curtea a reţinut că textul criticat, care reglementează una dintre metodele speciale de cercetare prevăzute de titlul IV capitolul IV din Codul de procedură penală, este cel care asigură controlul judecătoresc asupra activităţilor reglementate de lege, constituind tocmai garanţia procedurală a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, prevăzut la art. 26 din Constituţie, invocat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    33. Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea reţine că prevederile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    34. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât reglementează universalitatea legii.
    35. Referitor la argumentele privind starea de fapt din dosarul cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, acestea vizează interpretarea şi aplicarea de către organele judiciare a dispoziţiilor legale criticate, care nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate. În acest sens, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd că „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“. Pentru motivele anterior menţionate, din perspectiva acestor critici, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
    36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ Ifrim în Dosarul nr. 1.884/3/2018/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016