Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 500 din 25 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 500 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 11 din 6 ianuarie 2021

┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun în dosarele nr. 10.133/211/2017, nr. 12.162/211/2017 şi nr. 12.161/211/2017 ale Tribunalului specializat Cluj, de Tribunalul Argeş - Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.676/205/2017, de Marius Mărcan şi Radu Păcurar în Dosarul nr. 1.306/219/2017 al Tribunalului specializat Cluj, de Maria Drăgan şi Vasile Ungur în Dosarul nr. 16.381/21l/2016* al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, de Rada Codruţa Horvath în Dosarul nr. 4.099/235/2018 al Tribunalului specializat Cluj, de Ana Petruşan în Dosarul nr. 5.211/337/2016* al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă şi de Elena Marc în Dosarul nr. 741/195/2017 al Judecătoriei Brad.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 iunie 2020, în prezenţa reprezentanţilor următoarelor părţi: pentru Adriana-Cosmina Crăciun, domnul avocat Călin-Viorel Iuga din Baroul Cluj, pentru B.R.D. - Groupe Société Générale - S.A., doamnele avocat Sorina Olaru şi Mihaela Ceauşescu din Baroul Bucureşti, pentru partea Raiffeisen Bank - S.A., domnul avocat Stan Tîrnoveanu din Baroul Bucureşti, pentru partea Banca Comercială Română - S.A., doamna avocat Adina Tătaru din Baroul Bucureşti, în dosarele nr. 1.585D/2018, nr. 1.683D/2018, nr. 1.684D/2018, nr. 851D/2019, nr. 2.994D/2019, nr. 140D/2020, nr. 374D/2020 şi nr. 441D/2020, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Călin-Viorel Iuga din Baroul Cluj, precum şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a conexat menţionatele dosare şi când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 25 iunie 2020, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 21 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 10.133/211/2017, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.585D/2018.
    4. Prin Încheierea din 22 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 12.162/211/2017, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.683D/2018.
    5. Prin Încheierea din 22 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 12.161/211/2017, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.684D/2018.
    6. Prin Încheierea din 4 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.676/205/2017, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect anularea unui act şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 111D/2019.
    7. Prin Încheierea din 11 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.306/219/2017, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumator, excepţie ridicată de Marius Mărcan şi Radu Păcurar, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 851D/2019.
    8. Prin Încheierea din 24 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 16.381/21l/2016*, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Maria Drăgan şi Vasile Ungur, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.994D/2019.
    9. Prin Încheierea din 16 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.099/235/2018, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în ipoteza în care acest text de lege se interpretează în sensul în care art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 nu se aplică şi cesiunilor de creanţe bancare izvorâte din contracte de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, excepţie ridicată de Rada Codruţa Horvath într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 140D/2020.
    10. Prin Încheierea civilă din 4 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.211/337/2016*, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în ipoteza în care acest text de lege se interpretează în sensul în care art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 nu se aplică şi cesiunilor de creanţe bancare izvorâte din contracte de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, excepţie ridicată de Ana Petruşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 374D/2020.
    11. Prin Încheierea din 5 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 741/195/2017, Judecătoria Brad a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Elena Marc într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 441D/2020.
    12. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cauze având ca obiect contestaţii la executare şi anularea unor înscrisuri, în condiţiile în care contractele de credit bancar încheiate de autorii excepţiilor de neconstituţionalitate au fost cesionate către persoane juridice, anterior intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016.
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că în ipoteza în care textul de lege criticat se interpretează în sensul în care art. 58 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 nu se aplică şi cesiunilor de creanţe bancare izvorâte din contracte de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, atunci se încalcă principiul nediscriminării, principiul general de aplicare în timp şi spaţiu a dispoziţiilor legale şi principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene.
    14. Contractele de credit fiind cu executare succesivă, se creează o discriminare între consumatorii contractelor de consum care au încheiat contracte înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 şi cei care au încheiat contracte după intrarea în vigoare a acesteia, deşi toţi consumatorii se bucură de acelaşi nivel ridicat de protecţie reglementat de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    15. Prevederile legale care recunosc valoarea de titlu executoriu a unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită. În acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.024 din 29 noiembrie 2012 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, prin care a fost soluţionat recursul în interesul legii formulat în vederea asigurării interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.
    16. Păstrând acelaşi raţionament juridic al instanţelor menţionate şi potrivit principiului simetriei, se apreciază că art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 reprezintă o normă procedurală ce impune aplicabilitatea imediată a acestei norme tuturor executărilor silite în care a operat cesiunea de creanţă de la bancă la entitatea de recuperare de creanţă, indiferent de data cesionării creanţei. Altfel spus, dacă acele contracte de credit încheiate anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, ce nu constituiau titluri executorii au dobândit putere executorie prin simpla intrare în vigoare a Legii nr. 58/1998. Pentru identitate de raţiune se impune a se considera că şi contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, ce au constituit titluri executorii în baza art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 şiau pierdut puterea executorie prin simpla intrare în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016.
    17. În Cauza C-602/10 ANPC Călăraşi împotriva Volksbank Romania - S.A., Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat, prin Hotărârea din 12 iulie 2012 că „Articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură naţională menită să transpună această directivă în dreptul intern, să definească domeniul său de aplicare temporal astfel încât respectiva măsură să se aplice şi unor contracte de credit precum cele în discuţie în acţiunea principală, care sunt excluse din domeniul de aplicare material al acestei directive şi care erau în derulare la data intrării în vigoare a măsurii naţionale menţionate“.
    18. Se arată că, având în vedere practica neunitară la nivel naţional, legiuitorul a simţit nevoia să întărească, prin art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, dispoziţiile cuprinse în art. 638 din Codul de procedură civilă, în sensul că respectivele contracte de credit nu reprezintă titluri executorii pentru firmele de recuperare.
    19. Se mai reţine că, din punct de vedere juridic, interpretarea dată contractelor de credit, în ceea ce priveşte posibilitatea executării silite a acestora de către firmele de recuperare trebuie să fie una unitară, indiferent de momentul încheierii contractelor de credit şi indiferent de actul normativ sub aplicarea căruia se încheie.
    20. Tribunalul specializat Cluj, exprimându-şi opinia, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate neconstituind un element de discriminare între părţi, situaţiile reglementate fiind distincte şi, astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii că se permite ca în situaţii distincte să se aplice soluţii distincte, iar în ceea ce priveşte invocarea art. 11, art. 20 şi art. 148 din Constituţie invocate, instanţa reţine că normele unionale lasă la îndemâna statelor membre modalitatea în care transpunerea unor reglementări sunt puse în practică din punctul de vedere al aplicării legii în timp. Textul legal criticat reprezintă doar o reiterare a principiului neretroactivităţii aplicării legii. Aşadar, acestea reflectă aplicarea principiului tempus regit actum, legiuitorul fiind abilitat să stabilească în fiecare act normativ structurile juridice cărora le este aplicabil, modalitatea de aplicare şi momentul intrării în vigoare a actului normativ.
    21. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă şi Tribunalul Sălaj - Secţia civilă arătă în opiniile lor că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care dispoziţiile legale criticate sunt nesusceptibile de interpretare, reflectând doar aplicarea principiului tempus regit actum, legiuitorul fiind abilitat să stabilească în fiecare act normativ structurile juridice cărora le este aplicabil, modalitatea de aplicare şi momentul intrării în vigoare a actului normativ.
    22. Judecătoria Brad arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate sunt nesusceptibile de interpretare, reflectând doar aplicarea principiului tempus regit actum.
    23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 20 septembrie 2016.
    27. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că, deşi autorii acesteia ridică, în mod expres, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, aceştia se referă şi la prevederile art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016. Se observă, astfel, că din motivarea excepţiei transpare, în mod clar, intenţia autorilor acesteia de a contesta în mod coroborat respectivele prevederi legale. Prin urmare, deşi, în mod formal, ridică excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, intenţia reală a acestora este de a beneficia de o eventuală neconstituţionalitate a art. 135 alin. (1) prin raportare la art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016.
    28. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, cu valoare de principiu, că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate; în caz contrar, Curtea ar fi ţinută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepţiei a textului legal criticat. Or, determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006, sau Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragraful 17).
    29. Prin urmare, Curtea reţine că obiect al controlului de constituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, care au următorul cuprins:
    - Art. 58 alin. (5): „Contractele de credit, contractele de ipotecă, precum şi orice alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe.“;
    – Art. 135 alin. (1): „Prevederile art. 1-129 din prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică contractelor de credit aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a acesteia“.

    30. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice, art. 135 privind economia şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană.
    31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia susţin, în esenţă, că art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 încalcă principiul nediscriminării, principiul general de aplicare în timp şi spaţiu a dispoziţiilor legale şi principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene în măsura în care se interpretează în sensul că eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit cesionate nu se aplică şi cesiunilor încheiate anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
    32. Curtea reţine că, în principiu, calitatea unui înscris de a fi titlu executoriu este consacrată ex lege, statul considerând că acesta prezintă suficiente garanţii de corectitudine pentru a permite absenţa evaluării judiciare în vederea punerii sale în executare (Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020*, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, paragraful 47). Titlul executoriu reprezintă instrumentul legal pe care statul îl acordă creditorului pentru a putea recurge la măsuri coercitive pe care, de asemenea, statul, prin intermediul organelor sale, trebuie să le pună la dispoziţia creditorilor (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 60 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 24 noiembrie 2017, paragraful 77).
    * Decizia Curţii Constituţionale nr. 238 din 3 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020.

    33. Prima reglementare legală adoptată în regimul constituţional actual care a conferit caracter de titlu executoriu contractelor bancare o reprezintă art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, potrivit căreia „Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii“; în prezent, este în vigoare art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, care, de asemenea, reglementează caracterul executoriu al contractelor de credit.
    34. Reglementarea generică a art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 a făcut obiectul unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a unui recurs în interesul legii. Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XIII din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, s-a stabilit că acele contracte de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor legii menţionate au caracter de titlu executoriu. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că ori de câte ori o lege ulterioară modifică efectele viitoare ale unor specii de contracte sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine publică, trebuie să se considere că dispoziţia modificatoare sau prohibitivă a legii ulterioare se aplică şi la efectele nerealizate ale contractului încheiat anterior, pentru motivul că ordinea publică, astfel cum legiuitorul o stabileşte, trebuie să aibă, prin esenţa ei, un caracter de unitate şi de uniformă obligativitate pentru toţi, neputând prevala legea privată a contractului asupra dispoziţiilor legale de interes public. Rezultă deci că prevederile legale care recunosc valoarea de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită.
    35. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că „reglementările legale care prevăd caracterul de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită, fiind de imediată aplicare“, iar „raţiunea calificării contractelor încheiate de o instituţie de credit, care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ca fiind titluri executorii, constă în necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanţe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părţilor. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor asemenea contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voinţă al părţilor cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părţile şi le însuşesc în mod liber şi se obligă să le respecte“ (Decizia nr. 1.024 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 22 ianuarie 2013).
    36. Potrivit art. 2.165 din noul Cod civil, contractul de împrumut de consumaţie încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu. De asemenea, contractul de ipotecă este, conform art. 2.431 din Codul civil, titlu executoriu, în condiţiile legii. Totodată, în conformitate cu art. 117 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, creanţa transmisă prin cesiune, intervenită după data intrării în vigoare a Codului civil, îşi păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data naşterii creanţei.
    37. Contractul de credit bancar este o varietate a contractului de împrumut, care prin natura sa este cu executare uno ictu şi nu îşi poate schimba natura juridică, devenind un contract cu executare succesivă, doar pentru că părţile agreează, ca modalitate de executare a obligaţiilor, plata succesivă a prestaţiilor. Restituirea împrumutului sau plata preţului în rate/tranşe nu este decât o modalitate de executare a obligaţiilor, obligaţia de restituire, respectiv de plată a preţului fiind unică, iar ratele/tranşele succesive alcătuind un tot unitar (Decizia nr. 623 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 5 decembrie 2019, paragraful 22). În acelaşi sens, se reţine şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat că, prin natura sa, contractul de credit, ca varietate a contractului de împrumut, este un contract cu executare uno ictu, iar faptul că banca îşi asumă o obligaţie care se execută dintr-o dată, iar cealaltă parte îşi asumă o obligaţie de restituire succesivă nu face ca natura acestuia să fie succesivă, ştiut fiind că acesta nu poate să aibă natură dublă, cu executare dintr-o dată pentru o parte şi cu executare succesivă pentru cealaltă parte, restituirea creditului cu dobânda în rate lunare nefiind decât o modalitate de executare a obligaţiei, obligaţia de restituire fiind unică, ratele succesive alcătuind prin natura lor un tot unitar (Decizia nr. 760 din 27 februarie 2014 şi Decizia nr. 4.093 din 21 noiembrie 2013, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă).
    38. Prin Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1.396 din Codul civil de la 1864, respectiv dacă poate fi dispusă încuviinţarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanţei, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că reglementarea caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. Caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune. Cu privire la cesionarea contractului de credit bancar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.
    39. În aceste condiţii, Curtea reţine că, odată cu adoptarea noului Cod civil, regimul juridic al creanţei rezultate dintr-un contract de împrumut/garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat este guvernat de normele de drept substanţial aplicabile la data încheierii contractului, având în vedere că însăşi obligaţia de restituire a sumei împrumutate se naşte la această dată. Atribuirea caracterului de titlu executoriu al înscrisului face ca însăşi creanţa să devină executorie. Executorialitatea devine parte integrantă a regimului juridic al creanţei, nemaifiind un aspect de drept procedural. De aceea, ca un aspect al securităţii juridice, executorialitatea unei creanţe născute/garantate sub legea veche nu poate fi retrasă ulterior de către legiuitor decât cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. Faptul că modalitatea de executare a obligaţiilor rezultate dintrun contract de împrumut se realizează în rate/în mod succesiv nu înseamnă că legiuitorul poate modifica pe parcursul derulării contractului elementele de ordin substanţial ale acestuia, din contră, trebuie să se abţină de la afectarea executorialităţii creanţelor rezultate din contracte încheiate anterior intrării în vigoare a noilor reglementări ce retrag caracterul de titlu executoriu al acestora. Totodată, întrucât cesiunea contractului nu afectează cu nimic caracterul executoriu al contractului de credit bancar, rezultă că mutatis mutandis nici în acest caz legiuitorul nu poate afecta caracterul executoriu al creanţei.
    40. Prin urmare, având în vedere că însăşi creanţa este executorie, retragerea caracterului de titlu executoriu al unui înscris poate fi realizată pe cale legislativă numai în privinţa acelor înscrisuri care vor fi încheiate ulterior datei intrării în vigoare a noii reglementări, aceasta neputând afecta contractele aflate în curs de derulare.
    41. În prezenta cauză, problema de drept ridicată se referă la retragerea caracterului executoriu al contractului de credit bancar cesionat unei entităţi ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe şi la aplicarea în timp a acestei măsuri.
    42. Art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 a stabilit o excepţie de la regula înscrisă la art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/1999 în privinţa contractelor de credit bancar cesionate unei entităţi ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe, iar, prin aplicarea art. 135 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, rezultă că această măsură se aplică numai în privinţa contractelor de credit bancar încheiate după intrarea sa în vigoare. Prin urmare, pentru stabilirea aplicării în timp a acestor dispoziţii legale prezintă relevanţă data încheierii contractului de credit bancar, iar nu data cesiunii contractului sau a cesiunii de creanţă. Instituind acest reper temporal, legiuitorul a respectat caracterul executoriu al creanţelor rezultate din contracte de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a legii şi a respectat cu stricteţe principiul neretroactivităţii legii civile.
    43. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică, din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituţie, faptul că excepţia de la regula caracterului executoriu al contractelor de credit ar trebui să vizeze şi contractele încheiate anterior datei intrării în vigoare a textului criticat şi aflate în derulare, având în vedere că art. 58 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă este o normă de procedură cu aplicare imediată.
    44. Cu privire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut în mod constant că neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Astfel, nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - aşadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de faţă -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008 sau Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010). De asemenea, în cazul aplicării în timp a normelor procesuale, Curtea Constituţională a reţinut constant că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare, cum este şi în prezenta cauză, fără ca o atare soluţie să fie calificată ca neconstituţională. Prin urmare, principiile care guvernează aplicarea în timp a legii - aplicarea imediată a normei şi, corelativ, supravieţuirea legii vechi - sunt de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având competenţa de a da preeminenţă unuia dintre ele (Decizia nr. 856 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 22 aprilie 2020, paragraful 24, Decizia nr. 151 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 3 mai 2019, paragrafele 17 şi 18, Decizia nr. 9 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, sau Decizia nr. 141 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 13 iunie 2005). Totodată, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, sau Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).
    45. Respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate (Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, precipitată).
    46. Curtea reţine că art. 3 pct. 2, 3 şi 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 circumstanţiază sensul noţiunilor de creditor, contract de credit şi entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe în înţelesul ordonanţei de urgenţă. Astfel, creditorul este „persoana juridică, inclusiv sucursala instituţiei de credit şi a instituţiei financiare din străinătate, care acordă credite de tipul celor prevăzute la art. 2 alin. (1) pe teritoriul României potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, sau prezentei ordonanţe de urgenţă, în cursul exercitării activităţii comerciale sau profesionale“ (s.n.), iar contractul de credit este „un contract prin care un creditor acordă sau promite să acorde unui consumator un credit în cadrul domeniului de aplicare al art. 2 sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilităţi financiare similare“. De asemenea, entitatea care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe este „persoana juridică, alta decât creditorul, cu un capital social minim subscris şi vărsat ce nu poate fi mai mic de 500.000 lei, care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe şi/sau care obţine drepturile, conform art. 58 alin. (4), asupra unor debite scadente ce rezultă din contractele de credit“. Totodată, în ceea ce priveşte entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, ordonanţa de urgenţă instituie prevederi mai stricte în reglementarea relaţiei contractuale cu debitorul-consumator din cadrul contractelor de credit pentru bunuri imobile şi, în consecinţă, o protecţie sporită a acestuia din urmă.
    47. Curtea reţine că, în considerarea calităţii particulare a cesionarului şi a necesităţii unei protecţii juridice distincte a consumatorului prin mijlocirea instanţei judecătoreşti competente, art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 nu recunoaşte caracterul de titlu executoriu al contractului de credit ori al creanţelor rezultate dintr-un contract de credit cesionat unei entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe. Aşadar, pe de o parte, reglementează, unitar, cesiunea contractului de credit ori a creanţelor rezultate dintr-un contract de credit, iar, pe de altă parte, instituie o protecţie sporită a debitorilor, în cazul cesiunii către entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe şi dă, astfel, prioritate protecţiei debitorului considerat vulnerabil în raport cu interesul cesionarului de valorificare cu celeritate a respectivei creanţe. Ca atare, pentru a putea solicita începerea executării silite împotriva debitorului, entitatea care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe trebuie să obţină un titlu executoriu potrivit dreptului comun, adică să se adreseze instanţei de judecată pentru a obţine o hotărâre judecătorească în baza căreia să se poată solicita executarea silită. Aşadar, Curtea reţine că ţine de opţiunea legiuitorului să retragă caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit bancar cesionate unei entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.
    48. Curtea reţine că intră în marja de apreciere a legiuitorului primar sau delegat stabilirea, în cadrul fiecărui act normativ, a situaţiilor juridice cărora le este aplicabil, a modalităţii de aplicare şi a momentului intrării în vigoare a acestuia, instanţa constituţională putând cenzura o astfel de opţiune numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale.
    49. În prezenta cauză, Curtea constată că opţiunea legiuitorului de a nu aplica prevederile art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 şi contractelor de credit bancar în derulare, cesionate unei entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, este justificată de imperativul respectării principiului neretroactivităţii legii, element component al securităţii juridice. Astfel cum s-a arătat, executorialitatea este o caracteristică a creanţei, fiind un element integrant al regimului său juridic. În aceste condiţii, o nouă reglementare prin care se retrage caracterul de titlu executoriu al contractului de credit cesionat unei entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe nu poate, în mod obiectiv, viza contractele de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, ci doar pe cele viitoare, care vor fi încheiate de la data antereferită. Prin urmare, sfera de aplicare în timp a noii reglementări nu poate fi extinsă şi în privinţa contractelor de credit aflate în derulare, o asemenea opţiune - de valorificare a modalităţii de executare a contractului ca şi criteriu de aplicare a textului analizat - fiind exclusă din marja de apreciere a legiuitorului.
    50. Curtea reţine că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, astfel că, din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu pot fi comparate situaţiile juridice în care se află consumatorii care au încheiat contracte de credit bancar sub imperiul unor reglementări de drept substanţial succesive şi diferite. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    51. Se mai constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi de omisiunea legiuitorului de a reglementa aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 şi pentru contractele „în derulare“, aşa cum s-a prevăzut în reglementări similare precum Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Referitor la omisiunile legislative, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, constant, că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este admisibilă doar în situaţia în care omisiunea are relevanţă constituţională, astfel încât Curtea poate fi învestită cu soluţionarea acesteia (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, sau Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010). În schimb, dacă omisiunea legislativă nu are relevanţă constituţională, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, „încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional «se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului»“ (Decizia nr. 130 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 11 mai 2015, paragraful 17). De asemenea, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa nici asupra unor prevederi de lege ferenda, neavând competenţa de a modifica dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi nu are nici „competenţa de a crea noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigenţele constituţionale şi să constate constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea acestora“ (a se vedea Decizia nr. 367 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 162 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, paragraful 27). Or, autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică opţiunea de reglementare a legiuitorului cu privire la aplicarea în timp a unui act normativ, ceea ce nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Mai mult, în jurisprudenţa sa cu privire la Legea nr. 77/2016, Curtea a valorificat conceptul de impreviziune în contracte, concept comun atât vechiului, cât şi noului Cod civil.
    52. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, constant, că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, are competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor criticate prin raportare la dispoziţiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu de a corobora sau corela diversele acte normative ce fac parte din dreptul intern. Curtea a mai constatat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel sar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci o simplă contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 105 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 8 mai 2020, Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003, Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000 sau Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999).
    53. În aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 135 privind economia.
    54. Cu privire la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute de Constituţie, astfel încât acestea nu au incidenţă în cauză (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013).
    55. Referitor la invocarea art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice din Constituţie se reţine că nici acestea nu au incidenţă în cauză, având în vedere faptul că actul normativ ale cărui prevederi fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, care poate reglementa în domenii ce fac obiectul legilor organice.
    56. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat încalcă principiul priorităţii aplicării dreptului european, având în vedere faptul că, prin neaplicarea Directivei 2014/17/UE şi contractelor în derulare, nu se respectă scopul acesteia, astfel cum este înscris în preambulul Directivei, respectiv „crearea unei pieţe interne cu un nivel ridicat de protecţie a (tuturor) consumatorilor pentru contractele de credit pentru bunuri imobile“.
    57. Cu privire la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 676 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 354 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 903 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, Decizia nr. 738 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 26 iulie 2011, Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011).
    58. În ceea ce priveşte Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 se constată că prevede o limită temporală privind obligaţia statelor membre ale Uniunii Europene de transpunere a dispoziţiilor acesteia, respectiv data de 21 martie 2016 [art. 42 alin. (2) din Directivă], precum şi faptul că „nu se aplică contractelor de credit existente înainte de 21 martie 2016“ [art. 43 alin. (1) din Directivă], fără a se face distincţie nici între diferitele tipuri de contracte şi nici între contractele ale căror efecte s-au produs ori continuă să se producă la această dată. Ca atare, criteriul pentru aplicarea în timp a prevederilor Directivei este data încheierii contractului.
    59. Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 transpune în dreptul intern Directiva 2014/17/UE. Astfel cum rezultă din menţiunea de transpunere a normelor europene, art. 1-129 din ordonanţa de urgenţă transpun prevederile Directivei 2014/17/UE, cu excepţia art. 13, art. 14-23, art. 25, art. 26, art. 28, art. 58-60, art. 130 pct. 2-11 şi art. 134-136. Aşadar, dispoziţiile art. 135 alin. (1) prin raportare la art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 nu reprezintă o transpunere a directivei menţionate şi nu se aplică contractelor de credit bancar aflate în derulare, folosind, astfel, în privinţa aplicării sale, aceeaşi unitate de măsură cu directiva. Prin urmare, în ipoteza punctual analizată, cele două acte normative nu reglementează aceeaşi situaţie juridică, astfel că nu se pune problema întrunirii elementelor condiţionalităţii cumulative stabilite în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.
    60. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 135 privind economia, iar dispoziţiile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană nu au incidenţă în prezenta cauză.
    61. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adriana-Cosmina Crăciun în dosarele nr. 10.133/211/2017, nr. 12.162/211/2017 şi nr. 12.161/211/2017 ale Tribunalului specializat Cluj, de Tribunalul Argeş - Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.676/205/2017, de Marius Mărcan şi Radu Păcurar în Dosarul nr. 1.306/219/2017 al Tribunalului specializat Cluj, de Maria Drăgan şi Vasile Ungur în Dosarul nr. 16.381/211/2016* al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, de Rada Codruţa Horvath în Dosarul nr. 4.099/235/2018 al Tribunalului specializat Cluj, de Ana Petruşan în Dosarul nr. 5.211/337/2016* al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă şi de Elena Marc în Dosarul nr. 741/195/2017 al Judecătoriei Brad şi constată că prevederile art. 135 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului specializat Cluj, Tribunalului Argeş - Secţia civilă, Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, Tribunalului Sălaj - Secţia civilă şi Judecătoriei Brad şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016