Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 466 din 25 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 466 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 903 din 5 octombrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Mladin în Dosarul nr. 41.724/3/2017/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.444D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a comunicat la dosar un memoriu prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 308 din 9 mai 2017, în special paragraful 18, şi nr. 338 din 22 mai 2018, ale căror considerente apreciază că sunt aplicabile cauzei de faţă.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 2 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 41.724/3/2017/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian Mladin în camera preliminară.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât procurorul, în mod unilateral şi fără să aducă la cunoştinţă inculpatului, apreciază că urmărirea penală este completă şi emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată. Totodată, susţine că sintagmele „dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului“, respectiv „urmărirea penală este completă“ nu sunt definite în cuprinsul legii, judecătorul de cameră preliminară fiind lipsit de orice criterii legale pentru a aprecia cu privire la legalitatea constatării procurorului. În esenţă, susţine că normele procesual penale criticate permit emiterea rechizitoriului în orice condiţii şi în mod discreţionar de către procuror.
    6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că dispoziţiile criticate nu intră în contradicţie cu textele constituţionale invocate. Reţine, în acest sens, că prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor cu privire la administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale reprezintă expresia rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Arată că Ministerul Public este parte componentă a autorităţii judecătoreşti, iar nu a puterii executive sau a administraţiei publice şi, în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, îi revine sarcina ca, prin procurori, în faza de urmărire penală, să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la stabilirea tuturor împrejurărilor necesare aflării adevărului în cauză. În plus, reţine că, în măsura în care partea sau persoana interesată consideră că procurorul a pronunţat în mod discreţionar trimiterea în judecată, aceasta are posibilitatea de a invoca acest aspect în procedura camerei preliminare. Mai mult, arată că procurorul este ţinut de obligaţia instituită prin dispoziţiile art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, din oficiu sau la cerere, şi că există, de asemenea, o serie de texte de lege care protejează interesele părţilor în privinţa administrării probelor de către procuror (dreptul de a formula plângere împotriva soluţiilor acestuia), care, împreună, conduc la posibilitatea procurorului ca la momentul emiterii rechizitoriului să evalueze, în mod complet, materialul probator administrat din oficiu, precum şi la cererea părţilor.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, memoriul comunicat la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 327 din Codul de procedură penală, iar autorul, în notele scrise, face referire la dispoziţiile art. 327 alin. (1) teza întâi şi teza a doua din Codul de procedură penală. Analizând motivele de neconstituţionalitate formulate de autor prin notele scrise, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: „Atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul: a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal; [...]“.
    11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124 şi ale art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că normele procesual penale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin deciziile nr. 308 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 2 august 2017, şi nr. 338 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 21 august 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    13. În considerentele deciziilor precitate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 327 din Codul de procedură penală, care cuprind reglementări cu privire la rezolvarea cauzelor de către procuror, îşi găsesc corespondent - într-o anumită măsură - în prevederile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968. Prin Decizia nr. 82 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, reţinând că prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că, potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice, şi că, în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei. Analizând pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968 a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare, Curtea a constatat că nu se poate susţine că acestea aduc atingere art. 24 din Legea fundamentală, întrucât, în măsura în care partea interesată consideră că procurorul a pronunţat în mod discreţionar una dintre soluţiile menţionate în textul legal criticat, aceasta are posibilitatea, în cazul emiterii rechizitoriului, de a arăta judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă, iar, în cazul dispunerii unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, pe aceea de a formula, potrivit prevederilor art. 278 şi ale art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, plângere contra actelor procurorului la procurorul ierarhic superior ori la instanţa de judecată, după caz.
    14. Curtea a reţinut, totodată, că, având în vedere întreg cadrul normativ al procesului penal stabilit prin noul Cod de procedură penală, dispoziţiile art. 327 lit. a) din acest cod - care reprezintă norme de procedură a căror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, de competenţa exclusivă a legiuitorului - nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu împiedică inculpatul să ia cunoştinţă de întregul probatoriu pe care se sprijină acuzaţia şi să solicite administrarea de noi probe în apărarea sa, având în vedere atât garanţiile privind accesul inculpatului la dosarul de urmărire penală, cât şi posibilitatea inculpatului de a contesta - în procedura de cameră preliminară - legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, iar - în faza de judecată - temeinicia acestora, precum şi posibilitatea inculpatului de a solicita administrarea de probe, indiferent dacă au fost sau nu administrate în faza de urmărire penală.
    15. Curtea a observat, de asemenea, că, prin Decizia nr. 728 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 decembrie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321-323 din Codul de procedură penală - care reglementează terminarea urmăririi penale -, întrucât procedura instituită asigură respectarea principiilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, având în vedere garanţiile care o însoţesc cu privire la accesul suspectului şi al inculpatului la dosarul de urmărire penală. Curtea a reţinut că textele de lege menţionate stabilesc procedura privind înaintarea de către organul de cercetare penală a dosarului referitor la inculpat şi verificarea de către procuror a lucrărilor urmăririi penale, acesta din urmă având posibilitatea ca - în situaţia în care constată că urmărirea penală nu este completă sau nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale - să restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală în vederea completării sau refacerii acesteia sau să trimită cauza la alt organ de cercetare penală. Curtea a constatat că, aşa cum s-a arătat în doctrină, terminarea urmăririi penale potrivit aprecierii organului de cercetare penală are un caracter prezumtiv, întrucât nu pune efectiv capăt fazei de urmărire penală. Procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acţiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea altei soluţii, acest moment fiind cel care fixează terminarea efectivă a urmăririi penale. De altfel, chiar şi terminarea efectivă a urmăririi penale care se hotărăşte de procuror are caracter relativ, întrucât există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată, actele emise de procuror nebucurându-se de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, de îndată ce urmărirea penală este terminată, respectiv atunci când organul de cercetare consideră că sunt suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în judecată - situaţie în care este obligatorie punerea în mişcare a acţiunii penale -, clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, înaintează dosarul procurorului, însoţit de un referat. Organul de cercetare penală nu este obligat să procedeze la o nouă ascultare a inculpatului înainte de a formula propunerea de trimitere în judecată. După întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale, organul de cercetare se dezînvesteşte de cauză şi o înaintează procurorului, existând însă posibilitatea să fie reînvestit cu cercetarea dacă procurorul îi restituie dosarul pentru completarea sau refacerea urmăririi penale. În cazul în care procurorul a efectuat personal urmărirea penală, acesta nu va întocmi referat cu privire la terminarea cercetării, însă, în rechizitoriu sau în ordonanţa pe care o va emite la momentul terminării efective a urmăririi penale, va face menţiunea cu privire la toate datele proprii acestui act.
    16. Prin aceeaşi decizie, citată la paragraful anterior, Curtea a constatat că noul Cod de procedură penală nu mai stabileşte în sarcina organului de urmărire penală obligaţia prezentării materialului de urmărire penală, fără a se aduce, în acest mod, vreo atingere dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare - consacrate de prevederile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie -, având în vedere garanţiile acordate suspectului, respectiv inculpatului în cursul urmăririi penale. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 78 şi ale art. 83 lit. a^1)-e) din Codul de procedură penală, suspectul, respectiv inculpatul, are dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii, dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege. Prin urmare, suspectul, respectiv inculpatul, are dreptul de a consulta dosarul de urmărire penală, de a formula plângeri, cereri şi memorii, de a propune probe în această fază, cu posibilitatea formulării de plângeri, potrivit dispoziţiilor art. 336-339 din Codul de procedură penală, împotriva modului de soluţionare a cererilor sale. Totodată, la asigurarea apărării efective a suspectului sau a inculpatului în faza de urmărire penală contribuie, în viziunea noului cod, şi reglementarea dreptului general al avocatului suspectului sau al inculpatului de a asista la efectuarea actelor de urmărire, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 92 din Codul de procedură penală. Alin. (1) al aceluiaşi art. 92 permite doar două excepţii de la această regulă, şi anume, pe de o parte, situaţia în care se utilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare, prevăzute în cap. IV din titlul IV al Codului de procedură penală, iar, pe de altă parte, percheziţia corporală sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 89 din Codul de procedură penală, suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest drept. Asistenţa juridică este asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent. Dispoziţiile art. 90 şi ale art. 91 din acelaşi cod stabilesc cazurile de asistenţă juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, respectiv obligaţia organului judiciar de a lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Potrivit prevederilor art. 94 din Codul de procedură penală, suspectul, respectiv inculpatul sau avocatul acestuia, are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala suspectului sau inculpatului. În cursul urmăririi penale, procurorul stabileşte data şi durata consultării într-un termen rezonabil, putând restricţiona motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale. După punerea în mişcare a acţiunii penale, restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile. În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricţionat dreptul de a consulta declaraţiile suspectului sau ale inculpatului pe care îl asistă ori îl reprezintă. În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă. De asemenea, avocatul suspectului sau al inculpatului are dreptul de a formula plângere potrivit dispoziţiilor art. 336-339 din codul de procedură.
    17. De asemenea, prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, Curtea a reamintit că faza procesuală a camerei preliminare are principala menire de a pregăti cauza în vederea exercitării funcţiei de judecată, astfel încât instanţei de judecată îi rămâne să dezlege doar aspectele de fond ale acuzaţiei, examenul de legalitate a rechizitoriului şi a materialului de urmărire penală realizându-se de către judecătorul de cameră preliminară. Or, în condiţiile în care dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală, care reglementează obiectul camerei preliminare, se referă, printre altele, la „legalitatea administrării probelor“, Curtea a reţinut că fac obiect al verificării în procedura camerei preliminare toate actele de urmărire penală prin care sau administrat probele pe care se bazează acuzaţia, pentru a se asigura, în acest fel, garanţia de legalitate, independenţă şi imparţialitate. Curtea a reţinut, totodată, că verificarea legalităţii, inclusiv a loialităţii - componentă intrinsecă a legalităţii -, administrării probelor de către organele de urmărire penală implică controlul realizat de judecătorul de cameră preliminară cu privire la modul/condiţiile de obţinere şi folosire/administrare a probelor. Judecătorul de cameră preliminară este competent să analizeze, din oficiu sau la cerere, probele şi actele, prin prisma respectării dispoziţiilor legale, nelegalităţile constatate urmând a fi sancţionate în măsura şi cu sancţiunea permise de lege. Or, având în vedere acest obiect al procedurii de cameră preliminară, Curtea a subliniat că judecătorul de cameră preliminară trebuie să realizeze o verificare minuţioasă, exclusiv prin prisma legalităţii, a fiecărei probe şi a mijlocului prin care aceasta a fost administrată. În consecinţă, Curtea a reţinut că verificarea legalităţii şi loialităţii demersului judiciar din faza de urmărire penală privind administrarea probelor exclude o cercetare judecătorească formală.
    18. Cu referire la probele obţinute în mod nelegal, Curtea a statuat, în Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aceasta, deoarece nulităţile, aşa cum sunt ele reglementate de dispoziţiile art. 280-282 din Codul de procedură penală, privesc doar actele procedurale şi procesuale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt. Prin urmare, este firească aplicarea regimului nulităţilor, conform prevederilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar actelor prin care s-a dispus sau s-a autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat aceasta. Doar aceste acte pot fi lovite de nulitate absolută sau relativă, aceasta din urmă presupunând o încălcare a drepturilor unui participant la procesul penal, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei astfel obţinute din procesul penal. Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu cele ale alin. (3) al aceluiaşi text legal, ceea ce înseamnă că probele obţinute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Cele două alineate nu reglementează instituţii diferite, ci presupun întotdeauna aplicarea regimului nulităţilor în materia probaţiunii, aşa cum este acesta reglementat de prevederile art. 280-282 din Codul de procedură penală, iar rezultatul nulităţii actelor, respectiv a mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în proces. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 10 februarie 2016, paragrafele 37 şi 38.
    19. Din această perspectivă, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a etapei camerei preliminare. Aceasta este o etapă distinctă de etapa judecăţii în fond a cauzei şi, totodată, obligatorie în cazul emiterii rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată a unei persoane. Competenţa realizării etapei procesuale a camerei preliminare este atribuită judecătorului de cameră preliminară, care este un organ judiciar de sine stătător, distinct de instanţa de judecată, potrivit prevederilor art. 30 lit. d) din Codul de procedură penală, a cărui competenţă constă atât într-o verificare-filtru a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât şi în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale, fie prin soluţii de netrimitere în judecată, fie prin soluţii de trimitere în judecată, dar fără începerea judecăţii.
    20. Aşadar, verificarea legalităţii probelor, realizată de judecătorul de cameră preliminară, priveşte conformarea activităţii de probaţiune anterior efectuată de organele de cercetare penală (a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, a procedeelor probatorii utilizate) cu principiile legalităţii probelor, respectiv al loialităţii administrării probelor, în condiţiile în care ipotezele reglementate în dispoziţiile art. 101 din Codul de procedură penală constituie aspecte de nelegalitate a obţinerii probelor. Constatarea - în camera preliminară - a încălcării prescripţiilor procedurale de administrare a probelor, respectiv constatarea obţinerii probelor prin utilizarea unor metode nelegale - la cererea părţilor şi a persoanei vătămate, respectiv din oficiu - atrage aplicarea de către judecătorul de cameră preliminară a sancţiunii excluderii acestora, în condiţiile în care sancţionarea acestor nelegalităţi procedurale protejează legalitatea procesului penal, consfinţită, ca principiu, în prevederile art. 2 din Codul de procedură penală. Astfel cum instanţa de control constituţional a statuat în deciziile nr. 383 din 27 mai 2015 şi nr. 784 din 17 noiembrie 2015, precitate, în materia probaţiunii întotdeauna se aplică regimul nulităţilor, excluderea probelor de către judecătorul de cameră preliminară fiind condiţionată de constatarea nulităţii actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea probei ori prin care aceasta a fost administrată în cursul urmăririi penale, în cazul nulităţilor relative - ce constituie regula în această materie - fiind necesară şi dovedirea existenţei unei vătămări a drepturilor părţilor care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.
    21. În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală nu împiedică inculpatul să ia cunoştinţă de întreg probatoriul pe care se sprijină acuzaţia şi să solicite administrarea de noi probe în apărarea sa, având în vedere că acesta are, pe de o parte, acces la dosarul de urmărire penală, iar, pe de altă parte, posibilitatea de a contesta, în procedura de cameră preliminară, legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, respectiv, în faza de judecată, temeinicia acestora, precum şi posibilitatea de a solicita administrarea de noi probe, astfel încât susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora normele criticate permit emiterea rechizitoriului în orice condiţii şi în mod discreţionar de către procuror sunt neîntemeiate.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Mladin în Dosarul nr. 41.724/3/2017/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016