Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 464 din 25 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 464 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 921 din 9 octombrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Lucian Coşerariu în Dosarul nr. 1.489/99/2018/a1 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.331D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că textul de lege criticat reprezintă opţiunea legiuitorului referitor la condiţiile în care pot fi exercitate căile de atac. Invocă, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 135 din 10 martie 2020, paragraful 17 şi următoarele.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 14 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.489/99/2018/a1, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Radu Lucian Coşerariu în soluţionarea contestaţiei formulate de acesta împotriva Încheierii nr. 56 CP din 26 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 1.489/99/2018/a1, prin care judecătorul de cameră preliminară a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpat şi a dispus deschiderea judecăţii. Autorul excepţiei a invocat, pentru prima dată, în faţa Curţii de Apel Iaşi încălcări ale legii procesual penale din cursul urmăririi penale, sancţionate cu nulitatea relativă. În concret, a invocat, printre altele, încălcarea dispoziţiilor art. 101 din Codul de procedură penală şi a cerut excluderea probelor şi aplicarea sancţiunii nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 coroborat cu art. 282 din acelaşi act normativ.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia, susţine, în esenţă, că soluţia legislativă cuprinsă în art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea pentru prima dată a unor cereri şi excepţii în faza contestaţiei, altele decât cele care au fost invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară care a soluţionat cererile şi excepţiile părţilor de la prima instanţă în procedura reglementată de art. 343-art. 346 din Codul de procedură penală, este neconstituţională, fiind contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate.
    6. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă deciziile Curţii nr. 641 din 11 noiembrie 2014, nr. 631 din 8 octombrie 2015, nr. 838 din 8 decembrie 2015 şi nr. 813 din 7 decembrie 2017, pentru a sublinia că prin aceste decizii instanţa de control constituţional a înlăturat consecinţele afectării dreptului la un proces echitabil, sens în care orice persoană interesată are posibilitatea de a-şi susţine cauza, din perspectiva obiectului procedurii camerei preliminare, în mod util în faţa instanţei judecătoreşti, în aşa fel încât condiţionările existente nu aduc atingere substanţei dreptului şi nici nu îl lipsesc de efectivitate. Invocă, de asemenea, Decizia Curţii nr. 18 din 17 ianuarie 2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a face contestaţie împotriva soluţiei prevăzute la art. 346 alin. (2), este neconstituţională, respectiv Decizia Curţii nr. 437 din 22 iunie 2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală şi s-a constatat că sintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestit cu soluţionarea contestaţiei“ din cuprinsul acestora este neconstituţională. Reţine, în continuare, în acord cu jurisprudenţa instanţei de control constituţional, că este opţiunea legiuitorului să reglementeze situaţiile în care pot fi exercitate anumite căi de atac, iar sub aspectul asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, reţine că în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectarea principiului statuat în art. 16 din Constituţie. Prin urmare, instituirea unor reguli speciale în ceea ce priveşte căile de atac nu este contrară acestui principiu atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Arată că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În final, reaminteşte rolul limitat devolutiv al contestaţiei, dispoziţiile art. 425^1 din Codul de procedură penală nefăcând trimitere la dispoziţiile art. 417 din Codul de procedură penală, ci numai la prevederile art. 416 şi art. 418 din acelaşi act normativ, textul art. 425^1 din Codul de procedură penală coroborându-se pe deplin cu dispoziţiile art. 347 alin. (4) din acelaşi act normativ.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere comunicat la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Art. 347 din Codul de procedură penală a fost completat cu alin. (4) prin art. I pct. 14 din Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.“
    11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 11, ale art. 20 alin. (2), ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) teza întâi, ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (3). Totodată, invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 135 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 22 aprilie 2020, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În decizia precitată, Curtea a examinat criticile autorului potrivit cărora, deşi procedura contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară face parte din această fază procesuală distinctă, judecătorului de cameră preliminară nu îi este permis să ridice, din oficiu, excepţii privind competenţa instanţei şi legalitatea sesizării acesteia, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, cu excepţia motivelor de nulitate absolută. Similar, în prezenta cauză, autorul susţine că dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât nu permit invocarea pentru prima dată a unor cereri şi excepţii în faza contestaţiei, altele decât cele care au fost invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară care a soluţionat cererile şi excepţiile părţilor de la prima instanţă în procedura de cameră preliminară, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.
    13. Cu privire la criticile menţionate anterior, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 135 din 10 martie 2020, precitată, paragraful 17, că art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală a fost introdus ulterior reglementării art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, prin dispoziţiile art. I pct. 14 din Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, realizând corelarea în mod corespunzător cu prevederile din acelaşi Cod referitoare la nulităţile absolute şi relative, respectiv întărind sensul art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. De altfel, Curtea a observat că acesta este chiar sensul în care autorul critică art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv pentru că nu ar permite invocarea nulităţilor relative în procedura contestaţiei.
    14. În aceeaşi decizie, cu referire la dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că acestea au făcut obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici vizând instituirea unui termen (închiderea procedurii de cameră preliminară) până la care se poate invoca nulitatea relativă reglementată la alin. (1) al aceluiaşi articol. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 635 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 21 decembrie 2019, invocând şi Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 19-24, respectiv Decizia nr. 309 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 10 august 2017, paragrafele 17-20, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, reţinând că acestea reglementează nulitatea relativă, care este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalităţii şi din încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta poate fi invocată de către procuror, părţi şi subiecţii procesuali principali, atunci când au un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiilor legale încălcate. Prin urmare, nulitatea relativă se caracterizează prin faptul că intervine atunci când prin încălcarea dispoziţiilor legale s-a produs o vătămare drepturilor participanţilor la procesul penal, anterior enumeraţi, că aceasta trebuie invocată într-o anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzute de lege, că aceasta se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu îşi exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege şi prin faptul că subiecţii procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum şi un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale pretins încălcate. Aşadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziţii procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută.
    15. Totodată, Curtea a reţinut, prin deciziile precitate, că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a camerei preliminare. Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, la cel al închiderii acestei proceduri, urmând ca invocarea nulităţilor relative privind încălcări ce au avut loc după această dată să fie făcută potrivit lit. b) şi c) ale aceluiaşi alin. (4). În acest sens, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a statuat că impunerea prin lege a unor exigenţe cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiţionări ale accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, precitată, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al participanţilor la procesul penal, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie. În cadrul procesual supus regulilor mai sus analizate, participanţii la procesul penal beneficiază de garanţiile specifice dreptului fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, putându-şi apăra inclusiv drepturile şi interesele procesuale sau procedurale, în cadrul unei proceduri penale contradictorii, caracterizată prin egalitatea armelor şi prin caracterul rezonabil al termenului de soluţionare a cauzelor.
    16. Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocată în prezenta cauză, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută, legiuitorul stabilind o distincţie clară în privinţa momentelor când pot fi invocate cele două categorii de nulităţi (absolute şi relative), reflectată în terminologia diferită utilizată în mod corespunzător, în cuprinsul art. 281 - Nulităţile absolute şi al art. 282 - Nulităţile relative din Codul de procedură penală. Curtea a observat, mai întâi, că, potrivit noului Cod de procedură penală, fazele procesului penal constau în urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale. Astfel, în ceea ce priveşte nulităţile absolute, art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală se referă la „încheierea procedurii în camera preliminară“ (cu sensul de încheiere completă a celor două etape aparţinând acestei faze a procesului penal), în timp ce art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, vizând nulităţile relative, se referă la „închiderea procedurii de cameră preliminară“ [cu sensul de finalizare a primei etape procesuale a fazei camerei preliminare, distinctă de cea a contestaţiei, reglementată de art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală].
    17. Faptul că termenii utilizaţi de legiuitor nu sunt similari/identici sub aspectul sensului/efectelor juridice pe care le consacră, precum şi faptul că nu există o confuzie de ordin terminologic sub acest aspect sunt demonstrate de utilizarea lor, cu sens propriu, clar determinat, şi în alte dispoziţii ale Codului de procedură penală. Atunci când se referă la finalizarea etapei judecăţii în primă instanţă din cadrul fazei procesuale a judecăţii, legiuitorul utilizează termenul „închidere“ [a se vedea art. 390 alin. (1): „Instanţa poate cere părţilor, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.“ sau art. 391 alin. (1): „Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac în ziua în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor.“]. În mod corespunzător, aceeaşi exprimare este utilizată de legiuitor pentru a marca finalizarea căii de atac a apelului, respectiv a celei de-a doua etape a judecăţii, în conţinutul art. 415 alin. (1), potrivit căruia „Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat (...)“. Aceasta demonstrează consecvenţa legiuitorului în utilizarea noţiunilor de „încheiere“, respectiv „închidere“, încheierea referindu-se la finalizarea unei faze procesuale (în cazul nostru a fazei procesuale a camerei preliminare), care presupune derularea mai multor etape cu o configuraţie proprie, în timp ce închiderea se referă la finalizarea unei astfel de etape în cadrul unei faze procesuale. Acest sens al sintagmei cuprinse în textul de lege criticat rezultă şi din interpretarea sa în corelaţie cu dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevăd că în procedura contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.
    18. În privinţa regimului juridic al nulităţilor relative/absolute, Curtea a distins clar în considerentele Deciziei nr. 554 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.013 din data de 21 decembrie 2017, prin care a reţinut că „în cazul nulităţilor absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiţie în sensul dovedirii existenţei acesteia, pe când în cazul nulităţilor relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancţiune. Chiar şi dovedită fiind, se va constata incidenţa nulităţii relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate [art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală], pe când nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, fără a exista nicio circumstanţiere în ceea ce priveşte necesitatea existenţei unui interes procesual propriu. Totodată, momentul până la care nulitatea poate fi invocată este diferit reglementat, în ceea ce priveşte nulităţile relative fiind incidente dispoziţiile art. 282 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, iar în ceea ce priveşte nulităţile absolute - dispoziţiile art. 281 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ. Constatarea nulităţii, indiferent dacă aceasta este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat, din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulităţii.“ A accepta criticile autorului excepţiei astfel cum au fost formulate în prezenta cauză ar însemna o apropiere până la confuzie a regimului juridic al celor două categorii de nulităţi, câtă vreme neregularităţile care atrag nulitatea relativă - „nefiind prestabilite de lege, ci derivând din principiul fundamental al legalităţii, sunt ataşate fiecărei norme ce reglementează desfăşurarea procesului penal, aşa încât o examinare exhaustivă a lor ar echivala cu analiza fiecărei dispoziţii a Codului de procedură penală“ (paragraful 27 din Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, precitată) - ar putea fi invocate oricând în cursul procesului penal şi indiferent în ce etapă a intervenit neregularitatea ce atrage incidenţa nulităţii relative.
    19. De altfel, Curtea a reţinut că o reglementare similară a existat şi în vechiul Cod de procedură penală, care stabilea, în alin. 4 al art. 197 - Încălcările care atrag nulitatea, următoarele: „Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.“ Curtea a subliniat, astfel, distincţia similară realizată de legiuitor între cele două tipuri de nulităţi, numai că momentele temporale până la care se puteau invoca nulităţile relative de către părţi erau stabilite în raport cu fazele procesuale atunci reglementate. Pe de altă parte, numai instanţa de judecată putea lua în considerare, din oficiu, în orice stare a procesului, încălcările dispoziţiilor legale care constituiau motiv de nulitate relativă, dar numai dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
    20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin Decizia nr. 135 din 10 martie 2020, precitată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Lucian Coşerariu în Dosarul nr. 1.489/99/2018/a1 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016