Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 461 din 25 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi (12) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 461 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi (12) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 900 din 5 octombrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi (12) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de George Trifan în Dosarul nr. 1.664/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.263D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a comunicat un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 8 august 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.664/103/2016, Tribunalul Neamţ - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi (12) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de George Trifan în soluţionarea cauzei penale privindu-l pe autor, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în forma complicităţii, complicitate la evaziune fiscală, în forma continuată, spălare de bani, în forma continuată.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că normele procesual penale nu impun ca specialistul ce efectuează constatarea să întrunească cerinţele minime de obiectivitate şi independenţă, în acest sens reţinând că practica actuală permite ca rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică să fie realizate de către personal detaşat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. De asemenea, arată că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală prevăd doar posibilitatea, iar nu şi obligaţia de efectuare a unei expertize care să îndeplinească cerinţele fireşti de imparţialitate, independenţă şi certitudine. Totodată, arată că, în cauză, prin cererile şi excepţiile formulate în camera preliminară, a invocat nulitatea raportului tehnico-ştiinţific cu referire la întocmirea acestuia şi depunerea la dosar fără a avea cunoştinţă despre acest fapt, susţinând că lipsa de calitate a dispoziţiilor criticate a dat naştere unor interpretări diferite în practică. În acest sens arată că, în cadrul dezbaterilor ce au avut loc la Curtea de Apel Braşov, cu participarea judecătorilor de la instanţele din raza de competenţă a acestei curţi de apel şi care judecă în materie penală, s-au conturat mai multe opinii. Într-o opinie s-a arătat că un raport de constatare dispus de procuror în cursul urmăririi penale în alte situaţii decât cele expres prevăzute în art. 172 alin. (9) din codul de procedură este lovit de nulitate relativă, iar remedierea vătămărilor aduse inculpatului în cursul urmăririi penale prin dispunerea unui raport de constatare, şi nu a unui raport de expertiză nu poate fi realizată în cursul judecăţii, prin dispunerea unui raport de expertiză fiind necesară constatarea nulităţii raportului de constatare nelegal dispus şi întocmit şi desfiinţarea lui. Într-o altă opinie, în ipoteza menţionată anterior, s-a reţinut că raportul de constatare dispus de procuror în cursul urmăririi penale în alte situaţii decât cele expres prevăzute în art. 172 alin. (9) din codul de procedură este lovit de nulitate relativă, însă această nulitate poate fi remediată prin efectuarea unui raport de expertiză în cursul judecăţii, cu atât mai mult în situaţia în care părţile au văzut raportul de constatare întocmit de specialist încă din cursul urmăririi penale şi nu l-au contestat. Invocă, totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea armelor, din perspectiva egalităţii procedurale între învinuit şi procuror - element inerent al dreptului la un proces echitabil.
    6. Tribunalul Neamţ - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că, prin dispoziţiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, legiuitorul a instituit posibilitatea efectuării în cursul urmăririi penale a unor constatări ştiinţifice de către specialişti care funcţionează în cadrul parchetelor. Reţine că, în cauză, în cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică emis la data de 13 iunie 2016, prin care s-a estimat prejudiciul cauzat bugetului de stat, inculpaţii fiind cercetaţi şi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prevăzute de Legea nr. 241/2005 şi Legea nr. 656/2002. Arată că dispunerea şi efectuarea în cursul urmăririi penale a unor astfel de constatări au caracter legal, administrarea unor astfel de probe respectă principiile consacrate de dispoziţiile art. 100 şi 101 din Codul de procedură penală, acestea putând fi contestate de părţi, iar, dacă organul judiciar apreciază că este necesar, poate dispune efectuarea unei expertize. Reţine că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă efectuează, din dispoziţia procurorului, constatări tehnico-ştiinţifice în domeniul economico-financiar, care constituie mijloace de probă în condiţiile legii. Reţine totodată că, în raport cu dispoziţiile art. 385 din Codul de procedură penală, în aplicarea principiului nemijlocirii în cursul judecăţii, orice parte interesată poate solicita atât administrarea probelor de la urmărirea penală, cât şi probe noi, utilitatea acestora fiind apreciată de către judecătorul cauzei. Reţine că, în cauza dedusă judecăţii, părţile au solicitat, iar tribunalul a admis efectuarea de expertize financiar-contabile şi în domeniul construcţiilor, cauza fiind în curs de cercetare judecătorească pentru administrarea de probatoriu.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere comunicat la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (10) şi (12) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Textele de lege criticate au următorul cuprins: „(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. […] (12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.“
    11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 24. Totodată, invocă şi art. 11 alin. (1) din Constituţie raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că legea procesual penală în vigoare, în varianta iniţială, reglementa exclusiv cu privire la dispunerea efectuării expertizei în cadrul procesului penal, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice fiind introdusă ulterior prin titlul III art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. În prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condiţiile dispunerii efectuării expertizei, cât şi pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din acelaşi act normativ, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de aceştia. Totodată, în ceea ce priveşte efectuarea constatării, se observă că dispoziţiile procesual penale reglementează la art. 181^1 obiectul constatării şi conţinutul raportului de constatare. Aşadar, Curtea reţine că regula este aceea că atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 87 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iunie 2019, paragrafele 17-19).
    13. Totodată, Curtea reţine că procedeul probatoriu numit „constatare“ presupune examinarea unor situaţii de fapt, mijloace de probă sau persoane de către specialişti, medici legişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul organului de urmărire penală ori în cadrul altor organe, când există pericol de dispariţie a mijloacelor de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în procesul penal înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală.
    14. Efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. Constatarea se efectuează de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, asupra persoanei, materialului şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Potrivit art. 181^1 din Codul de procedură penală, obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea sunt stabilite de organul de urmărire penală prin ordonanţă, iar rezultatul activităţii desfăşurate de specialist se consemnează într-un raport de constatare care va cuprinde descrierea operaţiilor efectuate de specialist, a metodelor, a programelor şi a echipamentelor utilizate şi concluziile constatării.
    15. În continuare, Curtea reţine că, în prezenta cauză, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Neamţ s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatului Trifan George (autor al excepţiei), pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în forma complicităţii, complicitate la evaziune fiscală, în forma continuată, spălare de bani, în forma continuată. Autorul susţine că, în cauză, prin cererile şi excepţiile formulate în camera preliminară, a invocat nulitatea raportului tehnico-ştiinţific cu referire la întocmirea acestuia şi depunerea la dosar fără a avea cunoştinţă despre acest fapt. Totodată, susţine că normele procesual penale nu impun ca specialistul care efectuează constatarea să întrunească cerinţele minime de obiectivitate şi independenţă, în acest sens reţinând că practica actuală permite ca rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică să fie realizate de către personal detaşat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    16. Faţă de susţinerile autorului excepţiei din prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti, în vederea acordării de suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare, în scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului, constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii, investigaţii financiare în vederea indisponibilizării de bunuri, orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror [art. 3 alin. (4)]. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, inspectorii antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcţionează.
    17. Dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului; în plus, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22).
    18. Deşi norma procesual penală nu defineşte sintagma „specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea (de exemplu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie), legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor. Constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 şi 26). În cauză, având în vedere faptul că trimiterea în judecată a autorului excepţiei s-a făcut prin rechizitoriul emis de Pachetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Neamţ, Curtea reţine că, potrivit art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează specialişti în domeniul prelucrării şi valorificării informaţiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice sau de specialitate în activitatea de urmărire penală, numiţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care au calitatea de funcţionar public, îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici. Potrivit alin. (5) al art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016, constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de către specialiştii menţionaţi anterior constituie mijloc de probă, în condiţiile Codului de procedură penală.
    19. Cât priveşte dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 531 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 29 noiembrie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, reţinând că textul de lege criticat, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispune cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate. În redactarea anterioară modificării prin ordonanţa mai sus menţionată, efectuarea unei expertize era obligatorie dacă părţile contestau concluziile raportului de constatare.
    20. Curtea a observat că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/ inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competenţa de a aprecia asupra utilităţii efectuării unei expertize. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiţionată de aprecierea necesităţii sale, indiferent că această necesitate este impusă de existenţa unei nelămuriri a organului judiciar ori de aspectele învederate de către părţi în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa organului de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege.
    21. Prin urmare, Curtea a reţinut că, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părţi sau de subiecţii procesuali principali, în această situaţie organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea Curtea a constatat că se poate dispune efectuarea unei expertize şi atunci când, deşi raportul de constatare nu este contestat, faţă de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Aşa fiind, ceea ce guvernează necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de prevederile art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
    22. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace de probă prin care se obţine o probă care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, în acord cu prevederile art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare. Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză; se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; proba nu este necesară, întrucât faptul nu este notoriu; proba este imposibil de obţinut; cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită, precum şi atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. Prin aceeaşi decizie mai sus citată Curtea a reţinut că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din acest act normativ, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Aşadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-ştiinţifice, trebuie raportate la ansamblul probator.
    23. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunţă în mod discreţionar asupra necesităţii administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece - pe lângă faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului -, principiul liberei aprecieri a probelor nu este unul absolut, fiind limitat de existenţa unor mijloace compensatorii care să asigure existenţa unui echilibru suficient între acuzare şi apărare.
    24. În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţie este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale şi succesului pretenţiilor sale, ci şi de a lua cunoştinţă şi de a discuta toate dovezile sau observaţiile prezentate judecătorului, în scopul de a influenţa decizia instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveţiei, paragraful 24). Totodată, Curtea de la Strasbourg a subliniat că este de competenţa instanţelor naţionale să evalueze dovezile pe care le-au obţinut şi pertinenţa celor pe care părţile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Sarcina Curţii Europene a Drepturilor Omului este aceea de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probele, a respectat caracterul echitabil impus de prevederile art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunţată în Cauza Schenk împotriva Elveţiei, paragraful 46). Ca atare, Curtea de la Strasbourg a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialităţii - ca şi celelalte garanţii procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1 - are ca scop o procedură în faţa unei instanţe. Esenţial este faptul că părţile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în faţa instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, şi Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunţată în Cauza Kerojδrvi împotriva Finlandei, paragraful 42).
    25. Or, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în decizia precitată, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei; persoana vătămată şi partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, precum şi dreptul de a adresa întrebări experţilor, iar partea responsabilă civilmente îşi exercită drepturile în limitele şi în scopul soluţionării acţiunii civile (art. 81 şi următoarele din Codul de procedură penală). Curtea a reţinut că, tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părţile interesate pot formula cereri şi excepţii privitoare la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Mai mult, Curtea a constatat că, în acord cu prevederile art. 374 alin. (5), (6) şi (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din acelaşi cod, „în cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Totodată, procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti, iar, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviinţate [art. 374 alin. (9) şi art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală].
    26. Aşa fiind, Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia mai sus citată, că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de garanţiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăţi cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autorităţile judiciare, putând susţine în faţa instanţei de judecată toate apărările necesare în condiţii de contradictorialitate cu acuzarea.
    27. În concluzie, Curtea Constituţională a constatat că împrejurarea că nu este obligatorie efectuarea unei expertize - în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate - are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluţionarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a rezolvării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă soluţionării speţei, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului/inculpatului.
    28. În plus, prin Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 11 iulie 2018, Curtea a constatat că lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesităţii dispunerii efectuării unei noi expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 5 din Codul de procedură penală, şi nu o manieră de a încălca, prin dispoziţiile de lege criticate, principiul legalităţii şi standardele calităţii legii, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţie.
    29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Trifan în Dosarul nr. 1.664/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 172 alin. (10) şi (12) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016