Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 434 din 4 iulie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 434 din 4 iulie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 864 din 25 octombrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Simona Anastasia Tănase în Dosarul nr. 106/36/2017* al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 869D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar autoarea excepţiei a transmis la dosar note scrise, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care precizează că, în realitate, criticile formulate vizează aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 23 aprilie 2018, îndreptată prin Încheierea din 19 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 106/36/2017*, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Simona Anastasia Tănase într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ - suspendarea executării unui act administrativ.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică în cazul unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive anterior numirii în funcţia publică. Arată că dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 tind să adauge la prevederile Constituţiei un caz suplimentar de pierdere a funcţiei publice, instituind o nouă formă de răspundere juridică, suplimentară faţă de condamnarea dispusă prin hotărârea penală, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate. Astfel, în cauză, problema în discuţie faţă de care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate o constituie aplicarea art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 situaţiei în care hotărârea de condamnare s-a pronunţat şi a rămas definitivă anterior numirii în funcţia publică. În aceste condiţii, prevederile legale criticate reprezintă o veritabilă interdicţie în a accede la o funcţie publică şi constituie o adevărată pedeapsă penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, încălcând principiul constituţional şi convenţional ne bis in idem. Astfel se arată că, în măsura în care sunt aplicabile şi în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate înainte de numirea în funcţia publică, dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 instituie o sancţiune mai severă decât pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita o funcţie publică ce implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. b) din Codul penal.
    7. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt relevate aspecte ale situaţiei de fapt în speţă. Astfel, autoarea excepţiei arată că, prin Decizia penală definitivă nr. 1.500 din 9 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a acesteia, precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ce implică exerciţiul autorităţii de stat. După mai mult de un an, autoarea excepţiei a participat la procesul de recrutare pentru funcţia publică de execuţie de consilier juridic. Având în vedere că hotărârea judecătorească de condamnare nu reprezenta un impediment, potrivit art. 54 din Legea nr. 188/1999, autoritatea publică a dispus numirea reclamantei în postul descris prin Decizia nr. 41 din 20 ianuarie 2017. În aceeaşi zi, însă, autoritatea publică a emis Decizia nr. 45 din 20 ianuarie 2017, prin care a dispus încetarea raportului de serviciu, în temeiul art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, pentru existenţa unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate. Or, o astfel de aplicare a prevederilor legale criticate încalcă în mod vădit dispoziţiile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    8. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reţine că art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 stabileşte unul dintre cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public. Potrivit art. 2 din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici desfăşoară activităţi care implică exercitarea unor prerogative de putere publică, iar art. 54 din lege enumeră condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana care accede la funcţia publică la data recrutării. Instanţa apreciază că dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 nu reprezintă o restrângere a unor drepturi, astfel cum dispune art. 53 din Constituţie, ci reprezintă modalitatea prin care legiuitorul asigură un corp al funcţionarilor publici care să garanteze caracterul profesional al serviciului public. Încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public drept urmare a aplicării unei pedepse privative de libertate nu reprezintă aplicarea unei duble sancţiuni, aşa cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Încetarea de drept a raportului de serviciu, în baza art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999, reprezintă consecinţa săvârşirii unei infracţiuni şi aplicării unei pedepse privative de libertate printr-o hotărâre penală. Legiuitorul a prevăzut condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a accede la o funcţie publică, având în vedere atribuţiile şi specificul acestei funcţii, iar faptul că s-a impus ca o condiţie de exercitare a funcţiei şi inexistenţa unei pedepse privative de libertate nu înseamnă că s-a aplicat o nouă sancţiune. Este atributul legiuitorului să stabilească anumite condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoana care va exercita o funcţie publică în cadrul unei autorităţi publice de stat, iar sancţiunea prevăzută de prevederile legale criticate nu poate fi asimilată unei restrângeri şi limitări a dreptului de a fi funcţionar public, în sensul art. 53 din Constituţie şi al art. 16 alin. (3) din Constituţie.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următorul cuprins:
    "(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept: (...)
    f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii;."

    13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    14. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate fac parte din secţiunea a 3a: Încetarea raportului de serviciu a capitolului IX Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu din Legea nr. 188/1999 şi stabilesc unul dintre cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu existent al funcţionarului public. Astfel, potrivit textului de lege menţionat, raportul de serviciu existent încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus una dintre următoarele soluţii: fie condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 (şi anume, infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice), caz în care nu prezintă relevanţă pedeapsa aplicată, importantă fiind doar stabilirea pe cale judecătorească a răspunderii penale a funcţionarului public şi condamnarea acestuia pentru una dintre infracţiunile enumerate; fie aplicarea unei pedepse privative de libertate, din formularea acestei a doua teze a textului de lege criticat în prezenta cauză înţelegându-se că legiuitorul a avut în vedere hotărâri definitive prin care s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea oricărei infracţiuni prevăzute de Codul penal sau legile penale speciale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 7 iunie 2016).
    16. În ceea ce priveşte exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, paragraful 28, Curtea Constituţională a statuat că supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii constituie trăsături esenţiale ale statului de drept şi că statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că aceasta implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea în acest sens Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
    17. Cu privire la aceleaşi cerinţe de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007, 24 mai 2007 şi 5 ianuarie 2000, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66), Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34) şi Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii. În plus, a fost statuat faptul că nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, întro măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.
    18. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea reţine că încetarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public reprezintă o modalitate de încetare a raportului de serviciu în puterea şi prin efectul legii, independent de voinţa părţilor, atunci când a intervenit o anumită cauză (un act juridic sau un fapt juridic) stabilită expres de normele de drept, care face imposibilă, în mod permanent, exercitarea în continuare a raportului respectiv. Astfel, prevederile legale criticate vizează intervenţia în cursul exercitării raportului de serviciu a unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare prin care s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate. Prin urmare, afirmaţiile autoarei excepţiei în sensul că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică în cazul unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive anterior numirii în funcţia publică nu au susţinere în cuprinsul prevederilor legale criticate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ceea ce priveşte ocuparea funcţiei publice, sunt incidente prevederile art. 54 din Legea nr. 188/1999, care la lit. h) stabilesc că poate ocupa o funcţie publică persoana care „nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;“.
    19. În raport cu acestea, Curtea constată că, interpretate în ansamblul reglementărilor cuprinse în Legea nr. 188/1999, prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate respectă exigenţele de calitate a legii, fiind conforme art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    20. În acelaşi timp, Curtea reţine că încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public condamnat la o pedeapsă privativă de libertate intervine ope legis la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în cazul tuturor funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale. Prin urmare, dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi nu sunt încălcate.
    21. Totodată, măsura încetării raportului de serviciu nu este o pedeapsă, în sensul legii penale, şi nu are un scop punitiv, ci reprezintă o sancţiune care priveşte apărarea interesului public, urmărind prevenirea altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte, precum cele care au atras condamnarea, precum şi asigurarea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală. În acest context, Curtea a reţinut că importanţa şi necesitatea reglementărilor în materia promovării integrităţii în sectorul public, în cadrul sistemului normativ naţional, sunt cunoscute şi acceptate, aceste reglementări reprezentând răspunsul la o cerinţă reală a societăţii româneşti şi o componentă de bază a dialogului României cu partenerii săi europeni, în cadrul procesului de evaluare a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de aceasta ca stat membru al Uniunii Europene. În jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.412 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009, sau Decizia nr. 1.082 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 3 octombrie 2009), Curtea a statuat, printre altele, că legiuitorul este liber să instituie în sarcina acelui personal obligaţii suplimentare, tocmai în considerarea activităţii pe care acesta o desfăşoară, activitate de o anumită natură şi importanţă. Astfel, pentru toate categoriile socioprofesionale, legiuitorul a prevăzut consecinţe drastice atunci când intervin condamnări la pedepse privative de libertate, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, alături de art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 388 şi 572 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 65 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 536 din 6 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 21 septembrie 2016).
    22. În raport cu aceste considerente, Curtea constată că prevederile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, potrivit cărora „Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat“, invocate prin prisma art. 20 din Constituţie, nu sunt, sub niciun aspect, încălcate.
    23. De asemenea, cauza de încetare a raportului de serviciu al funcţionarului public se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului în această materie, raţiunea legiuitorului fiind de a apăra integritatea în exercitarea funcţiei publice. Este atributul legiuitorului să stabilească anumite condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoana care exercită o funcţie publică, considerând că intervine o incompatibilitate între calitatea de funcţionar public şi cea de condamnat printr-o hotărâre definitivă în materie penală la o pedeapsă privativă de libertate. Prin urmare, sancţiunea prevăzută de prevederile legale criticate nu pune în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi în sensul art. 53 din Constituţie şi nici nu reprezintă o îngrădire a dreptului de a ocupa o funcţie publică. Prin urmare, nici dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Constituţie referitoare la condiţiile pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice nu sunt încălcate.
    24. Referitor la dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.
    25. În fine, Curtea subliniază că aspectele privind aplicarea prevederilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii ţin de resortul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea acesteia, fără a face obiectul contenciosului constituţional.
    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simona Anastasia Tănase în Dosarul nr. 106/36/2017* al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016