Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 42 din 4 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 42 din 4 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 466 din 2 iunie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ovidiu Gâlea în Dosarul nr. 832/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.741D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că nu poate fi reţinută critica prin raportare la art. 23 alin. (11) din Constituţie, invocând, în acest sens, Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor ca în cauza de faţă, cu o motivare identică. Instanţa de contencios constituţional a reţinut, prin decizia menţionată, că suspendarea din funcţie nu poate fi privită ca o sancţiune impusă magistratului, ci ca o măsură pentru asigurarea imparţialităţii şi independenţei sistemului judiciar. În ceea ce priveşte critica prin raportare la art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală apreciază că este neîntemeiată, întrucât nu poate fi primită comparaţia cu alte categorii de funcţionari publici, magistraţii reprezentând o categorie aparte.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 26 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 832/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ovidiu Gâlea într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de judecător a acestuia, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 contravin dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, deoarece atât timp cât simpla soluţie de trimitere în judecată a unei persoane are repercusiuni pe plan profesional, prezumţia de nevinovăţie a persoanei este lipsită de efecte. Or, aceasta presupune chiar lipsa oricăror măsuri de natură punitivă sau care să determine persoana să resimtă consecinţele unor fapte cu privire la care nu i s-a stabilit vinovăţia, dincolo de orice dubiu rezonabil. Chiar şi presupunând că prezumţia de nevinovăţie ar fi un drept susceptibil de limitări, se impune ca acestea să respecte exigenţele art. 53 alin. (2) din Constituţie. Or, raportat la textul art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, limitarea nu este proporţională cu scopul vizat şi are consecinţe vădit discriminatorii. Se mai arată că din faptul că un judecător este trimis în judecată nu rezultă, invariabil, lipsa de imparţialitate a acestuia. O asemenea analiză se impune a se efectua în concret, nu în abstract. Totodată, se arată că suspendarea din funcţia de judecător dispusă pentru o anumită perioadă, care se prelungeşte pentru câţiva ani, afectează sistemul judiciar, având în vedere că există un deficit de judecători, iar posturile judecătorilor suspendaţi din funcţie nu pot fi ocupate, potrivit legii, pe perioada suspendării. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.
    6. Cu privire la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia, pe perioada suspendării din funcţia de judecător, acestuia nu i se cuvin drepturile salariale, iar perioada respectivă nu constituie vechime în magistratură, autorul excepţiei arată că acestea contravin art. 16 alin. (1) şi art. 23 alin. (11) din Constituţie. Referitor la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie susţine că, dacă simpla suspendare din funcţie a judecătorului are valenţe punitive, fiind disproporţionate în raport cu scopul vizat, lipsa de remunerare şi neluarea în considerare ca vechime în muncă a perioadei pentru care operează suspendarea sunt în mod evident şi flagrant disproporţionate. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie susţine că prin lipsa unei remuneraţii pe perioada suspendării din funcţia de judecător se creează o diferenţă de tratament a magistraţilor, prin raportare la situaţia altor categorii de funcţionari publici, respectiv a poliţiştilor, în cazul cărora, în ipoteza punerii în mişcare a acţiunii penale, se ia măsura punerii la dispoziţie, interval în care beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de legislaţia privind salarizarea poliţiştilor aflaţi în această situaţie şi de drepturile stabilite în Statutul poliţiştilor.
    7. Cu privire la art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se susţine că încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie deoarece nu reglementează, printre cazurile de încetare a suspendării din funcţie, şi ipoteza în care judecata ia sfârşit prin restituirea cauzei la parchet, dispusă de judecătorul de cameră preliminară, această carenţă fiind rezultatul unui vid de reglementare, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. Autorul excepţiei arată că, prin Hotărârea nr. 1.219 din 6 noiembrie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a statuat că, în cazul în care judecătorul de cameră preliminară dispune, prin încheiere definitivă, restituirea cauzei la parchet, secţia competentă din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va adopta o hotărâre prin care va constata că temeiul care a fundamentat suspendarea nu mai subzistă, va constata încetarea suspendării şi, pe cale de consecinţă, va dispune repunerea în situaţia anterioară a magistratului. Însă, în pofida faptului că această hotărâre pare a rezolva problema în speţă, atât timp cât legea nu prevede expres această posibilitate, justiţiabilul nu are nicio garanţie a constanţei acestei opinii a Consiliului Superior al Magistraturii.
    8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că este de competenţa legiuitorului să aprecieze situaţiile care pun în pericol prestigiul şi independenţa justiţiei, considerându-se că trimiterea în judecată este un incident procedural suficient de serios care creează suspiciuni în ceea ce priveşte probitatea magistratului şi posibilitatea acestuia de a continua activitatea. Astfel, însăşi rămânerea în funcţie a unui magistrat trimis în judecată ar putea să afecteze principiile unei justiţii independente consacrate de dispoziţiile constituţionale, atât timp cât împărţirea dreptăţii se face de o persoană care este ea însăşi supusă cercetării judecătoreşti pentru o faptă penală. Precizează că acest tip de suspendare are un scop preventiv, este temporară şi nu are caracter punitiv.
    11. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, arătând că se aplică tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii şi fără discriminări.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul conţinut normativ:
    - Art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3):
    "(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:
    a) când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni; (...)
(3) În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură.;"

    – Art. 63 alin. (2): „(2) Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de judecător ori procuror, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă.“

    15. Prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, prevederile de lege criticate au fost modificate, dar Curtea va avea de analizat dispoziţiile de lege cu care a fost sesizată în forma pe care o aveau la data ridicării excepţiei, în considerarea celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011.
    16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii, art. 23 alin. (11) care instituie prezumţia de nevinovăţie şi art. 53 alin. (2) privind condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai format obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 24 iulie 2017, paragraful 19, Curtea a constatat că prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 nu aduc atingere prezumţiei de nevinovăţie consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituţie, făcând în acest sens referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în Cauza Ţehanciuc împotriva României, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, paragraful 17, instanţa europeană a reţinut că „prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este relevantă nu numai în acţiunea penală, dar şi în alte cauze în care instanţele naţionale nu au trebuit să stabilească problema vinovăţiei, scopul său esenţial fiind să prevină orice autoritate naţională să reflecte opinia că reclamantul este vinovat înainte ca acesta să fie găsit vinovat conform legii“. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că cererea reclamantului privind încălcarea dreptului său la prezumţia la nevinovăţie din cauza suspendării din funcţie în momentul trimiterii în judecată este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă, deoarece suspendarea sa era obligatorie şi automată conform Legii nr. 188/1999 şi nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte (paragraful 19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că, şi în absenţa unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei măsuri asupra drepturilor individuale apărate la art. 6 paragraful 2 din Convenţie şi, în mod special, trebuie să se ţină seama de garanţiile prevăzute de lege în acest sens, menţionând că dispoziţiile relevante din Legea nr. 188/1999 prevăd că, la terminarea procesului, persoana este repusă în funcţie dacă nu a fost găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului (paragraful 20).
    18. Totodată, prin Decizia nr. 1.556 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2012, Curtea a reţinut că „împrejurarea că nici secţiile Consiliului Superior al Magistraturii şi nici Plenul acestuia nu analizează natura şi gravitatea acuzării în materie penală, fapta concretă pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, forma de vinovăţie, faptul dacă are sau nu legătură cu activitatea exercitată de magistrat şi urmările produse, ci doar constată dacă a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva magistratului prin ordonanţă sau rechizitoriu, decurge din lege, iar o astfel de soluţie legislativă este justificată de activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, nefiind permis ca un judecător sau procuror împotriva căruia s-a început acţiunea penală să îşi mai poată îndeplini aceste activităţi“.
    19. Tot astfel, pornind de la cele statuate prin Decizia nr. 1.553 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 7 februarie 2012, referitoare la prevederile din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici potrivit cărora raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public a fost trimis în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, prin Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, mai sus citată, paragraful 18, Curtea a reţinut, mutatis mutandis, că sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. Or, ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, nu se pune problema nerespectării prezumţiei de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
    20. Curtea constată că măsura suspendării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se impune cu atât mai mult cu cât vizează apărarea prestigiului justiţiei şi încrederea pe care justiţiabilii trebuie să o aibă în probitatea morală a profesioniştilor chemaţi să îndeplinească actul jurisdicţional şi, implicit, în corectitudinea soluţiilor pronunţate. Aceasta nu aduce atingere însă prezumţiei de nevinovăţie ce protejează persoana vizată de o asemenea măsură şi care se menţine până la pronunţarea hotărârii definitive în cauză.
    21. Cât priveşte invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 6 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, paragraful 20, că nu se poate reţine existenţa unor similitudini cu situaţia din acea cauză, care se regăseşte şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate de faţă, deoarece, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii privind drepturile şi cariera judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, prezenta excepţie a fost invocată în cadrul unei cauze de contencios având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva unor hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a constatat suspendarea din funcţia de judecător, ca urmare a trimiterii în judecată.
    22. Cu privire la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia pe perioada suspendării din funcţia de judecător, acestuia nu i se cuvin drepturile salariale, iar perioada respectivă nu constituie vechime în magistratură, Curtea s-a mai pronunţat prin aceeaşi Decizie nr. 242 din 6 aprilie 2017, paragrafele 21-22, prin prisma criticii în sensul că s-ar crea o diferenţă de tratament aplicat magistraţilor faţă de alte categorii de funcţionari publici, de exemplu, poliţiştii. Curtea a constatat că nu poate fi primită comparaţia făcută de autorii excepţiei, întrucât cele două categorii profesionale au statute diferite.
    23. Curtea observă că diferenţa dintre statutele celor două categorii profesionale menţionate provine din caracterul specific al actului jurisdicţional la realizarea căruia contribuie deopotrivă judecătorii şi procurorii, înfăptuirea justiţiei fiind o activitate care presupune cu necesitate o conduită morală şi profesională ireproşabilă, a cărei exercitare este incompatibilă cu orice suspiciune legată de imparţialitatea absolută a celor care o îndeplinesc, ceea ce diferenţiază această activitate de orice altă profesie. De altfel, chiar în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018, art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede un remediu esenţial în ipoteza scoaterii de sub urmărire penală, încetării urmăririi penale, achitării sau încetării procesului penal faţă de judecător sau procuror, când acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă.
    24. Referitor la prevederile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, prin Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, Curtea a examinat o critică identică, formulată într-o cauză având aceleaşi coordonate procesuale ca şi speţa de faţă, critică potrivit căreia acestea ar contraveni dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu reglementează, printre cazurile de încetare a suspendării din funcţie, şi ipoteza în care judecata ia sfârşit prin restituirea cauzei la parchet, dispusă de judecătorul de cameră preliminară. Curtea a reţinut că excepţia având acest obiect este inadmisibilă, întrucât litigiul în cadrul căruia a fost invocată viza soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorii din acea cauză împotriva unor hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-au respins ca neîntemeiate contestaţiile formulate de aceştia împotriva hotărârilor Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de judecător, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie. Curtea a constatat, aşadar, că obiectul litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl constituia soluţionarea cauzei de contencios administrativ privind legalitatea hotărârilor de suspendare din funcţie a judecătorilor. Aşadar, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 referitoare la cazurile de încetare a suspendării nu au efecte asupra cauzei de contencios administrativ care are ca obiect legalitatea hotărârii de suspendare din funcţie. În concluzie, din moment ce, în speţă, nu s-a pus în discuţie nicio hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii privind respingerea cererii de încetare a suspendării din funcţie (consecinţă a încheierii definitive a judecătorului de cameră preliminară prin care a dispus restituirea cauzei la parchet), ci litigiul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate viza hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus măsura suspendării din funcţie, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu au legătură cu cauza în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
    25. Aceeaşi soluţie se impune şi în cauza de faţă cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, care a fost ridicată în cursul soluţionării contestaţiei împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de judecător a autorului excepţiei, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârşirea cu intenţie a infracţiunii de fals în declaraţii.
    26. În plus, Curtea observă că se critică o omisiune de reglementare, anume lipsa ipotezei restituirii cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale dintre cele care atrag încetarea suspendării din funcţie, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. De altfel, prin art. I pct. 113 din Legea nr. 242/2018, art. 63 alin. (2) din Lega nr. 303/2004 a fost completat, fiind reglementată şi această situaţie.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ovidiu Gâlea în Dosarul nr. 832/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Valentina Bărbăţeanu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016