Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 413 din 18 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.024 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 413 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.024 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 805 din 2 septembrie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.024 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Actidesign - S.R.L. din Horezu în Dosarul nr. 4.988/90/2017 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.613D/2017.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 4 iunie 2020, în prezenţa reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Dragoş-Andrei Nicolescu, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ocazie cu care Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 18 iunie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 9 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.988/90/2017, Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.024 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Actidesign - S.R.L. din Horezu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri în anulare formulate împotriva unei ordonanţe de plată motivată de faptul că prima instanţă nu a acordat cheltuielile judiciare solicitate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul criticat permite debitorului să formuleze cerere în anulare în procedura somaţiei de plată numai împotriva ordonanţelor de plată admise în tot sau în parte de către instanţa judecătorească. În schimb, debitorul nu are posibilitatea de a formula nicio cale de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de emitere a ordonanţei de plată, deşi există situaţii în care are interes să atace o astfel de încheiere, ceea ce este de natură a încălca art. 21 din Constituţie.
    5. Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    7. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    8. Cu privire la competenţa legiuitorului de a reglementa procedura de judecată şi sistemul căilor de atac se invocă art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, subliniindu-se, totodată, că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale. Se menţionează faptul că soluţia legislativă criticată s-a regăsit şi în reglementarea legală anterioară, în raport cu care instanţa constituţională s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii acesteia. Se invocă Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004 şi Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009.
    9. Raportat la reglementarea criticată se arată că exercitarea cererii în anulare de către debitor numai împotriva ordonanţei de plată prin care a fost admisă în tot sau în parte cererea creditorului reprezintă o expresie a accesului liber la justiţie. Exercitarea de către debitor a acestei căi de atac în situaţia în care nu a căzut în pretenţii ar fi lipsită de interes, condiţie de exercitare a acţiunii civile, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă. În această situaţie, debitorul nu ar obţine niciun folos practic prin exercitarea căii de atac, astfel încât opţiunea de reglementare a legiuitorului este pe deplin justificată.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1024 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
    "(1) Împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (1) şi (2) debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.021 alin. (1) şi (2), precum şi împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (2), în termenul prevăzut la alin. (1)"

    13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia critică faptul că încheierea de respingere a cererii de ordonanţă de plată nu poate face obiectul cererii în anulare formulate de debitor. În cauză, Curtea reţine că faţă de autoarea excepţiei a fost respinsă cererea de emitere a ordonanţei de plată, iar cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă. Astfel, deşi aceasta a câştigat procesul, instanţa nu i-a acordat cheltuieli de judecată şi, în consecinţă, doreşte să conteste dispoziţia din încheierea de respingere a cererii de somaţie de plată referitoare la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Însă, textul de lege criticat nu permite atacarea încheierii de respingere a cererii de ordonanţă de plată decât de creditor.
    15. Curtea reţine că procedura somaţiei de plată a fost reglementată mai întâi prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, iar începând cu data de 15 februarie 2013, ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta se regăseşte în cuprinsul art. 1.014-1.024 din acesta. Somaţia de plată este o procedură specială, simplificată şi accelerată pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri, iar legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale [Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 24 martie 2004, sau Decizia nr. 768 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 30 noiembrie 2006]. Specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanţei [Decizia nr. 768 din 7 noiembrie 2006, precitată].
    16. Cu privire la critica de neconstituţionalitate punctual formulată, Curtea constată că, potrivit art. 1.024 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanţei de plată, precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere a obligaţiei ulterioare emiterii ordonanţei de plată. Dispoziţiile art. 1.021 se aplică în mod corespunzător“. Prin urmare, obiectul cererii în anulare se circumscrie acestor motive strict reglementate, astfel că numai acestea justifică interesul promovării căii de atac, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă.
    17. Este adevărat că, potrivit art. 453 alin. (1) din cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată“, iar respingerea cererii părţii care a câştigat procesul de acordare a cheltuielilor de judecată pare a justifica necesitatea reglementării posibilităţii acesteia de a contesta această soluţie dată de instanţa judecătorească. Totuşi, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august 2016, paragrafele 26-27, Curtea Constituţională a reţinut că, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 34 din 16 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 din 21 decembrie 2015, instanţa supremă a lămurit natura juridică de drept procesual a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în sensul stabilirii caracterului principal sau accesoriu al acesteia, precum şi a naturii juridice a obligaţiei pe care o conţine. S-a reţinut astfel că, potrivit art. 30 din Codul de procedură civilă, în funcţie de calea procedurală aleasă de parte, cererile în justiţie se împart în cereri principale, cereri accesorii, cereri adiţionale şi cereri incidentale, textul instituind un criteriu procedural de clasificare a cererilor. Cererea principală este aceea prin care se declanşează procedura judiciară, iar cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal. În acest context, în doctrină sunt enumerate, în mod constant, printre cererile accesorii, şi cererile referitoare la solicitarea cheltuielilor de judecată. Astfel, pentru a califica o cerere drept accesorie, este necesar ca partea să o formuleze în cadrul aceluiaşi litigiu cu cererea principală de a cărei soluţionare depinde. Prin decizia antereferită, Curtea Constituţională a mai statuat că cheltuielile de judecată sunt acelea efectuate pentru derularea litigiului principal, aflat pe rolul instanţei. Aşa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal. Acest aspect este consacrat în art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care dispune că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
    18. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că legiuitorul a condiţionat exercitarea cererii în anulare de către debitor de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost admisă în tot sau în parte pretenţia creditorului [emiterea ordonanţei de plată], aşadar, în funcţie de admiterea cererii principale, apreciind că numai în acest caz are interes în formularea acţiunii. O atare soluţie este justificată tocmai de obiectul cererii în anulare, aceasta vizând emiterea somaţiei de plată. În schimb, legiuitorul nu a reglementat posibilitatea debitorului de a exercita această cale de atac în funcţie de soluţia dată cererilor accesorii. Prin urmare, nemulţumirea debitorului numai faţă de modul de soluţionare a cererii accesorii nu deschide calea de atac a contestaţiei în anulare, astfel că o încheiere de emitere a ordonanţei de plată nu poate fi supusă contestaţiei în anulare doar pentru că cererea accesorie a fost incorect soluţionată.
    19. Evaluarea interesului debitorului sau creditorului, după caz, de formulare a cererii în anulare se realizează în funcţie de soluţia dată de instanţa judecătorească cu privire la cererea de emitere a ordonanţei de plată, tocmai pentru că motivele pe care se întemeiază acţiunea în anulare, prevăzute de art. 1.024 alin. (3) din Codul de procedură civilă, sunt circumscrise obiectului somaţiei de plată, şi anume recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri. În consecinţă, textul criticat nu face altceva decât să indice în mod expres cazurile în care debitorul/creditorul, după caz, au interes să promoveze acţiunea în anulare bazată pe motivele prevăzute la art. 1.024 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    20. Faptul că în acţiunea în anulare nu se pot repune în discuţie aspecte care vizează soluţionarea cererii din primă instanţă referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este un aspect care ţine de opţiunea legiuitorului, care a ales să condiţioneze exercitarea căii de atac de soluţia dată în cererea principală, şi nu de cea dată în cea principală sau accesorie. Astfel, numai în măsura în care este deschisă calea de atac în raport cu cererea principală, ea poartă şi asupra celei accesorii [accesorium sequitur principale]. Se observă că legiuitorul a ales să condiţioneze cererea accesorie de cea principală, şi nu să despartă din punct de vedere al căilor de atac aspectele referitoare la capetele de cerere principale [somaţia de plată] faţă de cele ce vizează cererile accesorii [cheltuielile de judecată], chiar dacă acestea din urmă au un fundament juridic diferit. Astfel, fundamentul somaţiei de plată constă în executarea unei creanţe certe, lichide şi exigibile, pe când al cheltuielilor de judecată în culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, însă cea din urmă nu are o poziţie distinctă, de sine stătătoare, ci derivă din comportamentul procesual al părţii care a căzut în pretenţii ca urmare a cererii principale introduse. În consecinţă, în măsura în care debitorul este nemulţumit de soluţia dată în primă instanţă referitor la cererea de somaţie de plată, va putea formula cerere în anulare, caz în care se poate antama şi problema cheltuielilor de judecată, în timp ce, dacă debitorul este mulţumit de soluţia dată în primă instanţă referitor la cererea de somaţie de plată, nu va putea formula cerere în anulare, caz în care nu poate antama nici problema cheltuielilor de judecată.
    21. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie; în acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea a reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului [Decizia nr. 654 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2019, paragraful 17].
    22. Având în vedere cele expuse, condiţionarea accesului la calea de atac a cererii în anulare de existenţa unui interes rezultat din cererea principală, şi nu din cea accesorie, reprezintă o expresie a caracterului reglementat al accesului la justiţie, se încadrează în logica procedurii somaţiei de plată şi este de natură a permite desfăşurarea în bune condiţii a acesteia, fără a se constitui într-o limitare a accesului la justiţie. Respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată se face de o instanţă judecătorească, astfel că, în acest mod, este asigurat dreptul de acces la o instanţă. În schimb, nicio reglementare constituţională sau convenţională nu stabileşte dreptul la dublul grad de jurisdicţie, aspect către care tinde critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, art. 13 din Convenţie consacră numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157); în acelaşi sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, sau Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16). Constituţia nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului (Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, precitată, paragraful 15).
    23. În consecinţă, Curtea constată că textul criticat nu încalcă art. 21 din Constituţie.
    24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Actidesign - S.R.L. din Horezu în Dosarul nr. 4.988/90/2017 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 1.024 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016