Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 401 din 18 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 401 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 906 din 6 octombrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Florin Urluescu în Dosarul nr. 7.539/109/2017 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.268D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât consideră că autorul excepţiei solicită, în realitate, interpretarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 19 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.539/109/2017, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Florin Urluescu în cadrul unei cauze în care a solicitat anularea Deciziei nr. 194 din 29 iunie 2017, emisă de Direcţia Silvică Argeş. Prin această decizie s-a constatat încetarea de drept a contractului de muncă, în temeiul art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, întrucât, prin acţiunea în justiţie formulată anterior de Florin Urluescu vizând anularea Deciziei nr. 101/2016 de desfacere disciplinară a contractului de muncă, acesta nu a solicitat şi reîncadrarea pe postul deţinut anterior.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 80 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la muncă, în măsura în care sunt interpretate în sensul că angajatul ar fi obligat să solicite instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de concediere, prin aceeaşi acţiune, şi reintegrarea în funcţia deţinută anterior, sub sancţiunea decăderii sale din dreptul de a mai putea solicita ulterior reintegrarea. În caz contrar, consideră că se ajunge la situaţia în care decizia de concediere este anulată definitiv de instanţele de judecată, însă această anulare va fi lipsită de eficienţă în ceea ce priveşte repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii sub aspectul reintegrării în funcţie a angajatului.
    6. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 80 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 80 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât acordarea despăgubirilor ca o consecinţă a anulării deciziei de concediere operează de drept, chiar şi în lipsa învestirii instanţei cu o cerere în acest sens şi fără limitarea în timp a formulării unei asemenea cereri. În schimb, în cazul reintegrării în muncă, deşi aceasta este scopul principal al contestării deciziei de concediere şi asigură respectarea dreptului fundamental la muncă, legiuitorul a condiţionat reintegrarea de formularea unei cereri exprese şi doar până la primul termen de judecată.
    7. Autorul excepţiei arată că nu se poate susţine că în lipsa reglementării criticate ar plana o anumită incertitudine în ceea ce priveşte raporturile de muncă dintre angajator şi angajat, întrucât în urma rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus anularea concedierii angajatorul îi poate notifica angajatului să se prezinte la locul de muncă într-un anumit termen, cu consecinţa desfacerii disciplinare a contractului de muncă în situaţia în care angajatul nu se prezintă la muncă în termenul fixat.
    8. Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă dreptul la muncă, întrucât exercitarea de către angajat a drepturilor sale recunoscute prin Codul muncii presupune în mod obligatoriu manifestarea expresă de voinţă şi nicidecum manifestări tacite, mai ales în situaţia în care s-ar presupune eventuale renunţări la drepturile sale. Or, prin art. 80 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, legiuitorul a avut în vedere tocmai o asemenea pretinsă renunţare tacită la dreptul angajatului de a solicita reintegrarea în muncă, atunci când a considerat că neformularea unui asemenea capăt de cerere în cuprinsul acţiunii prin care a solicitat anularea concedierii ar echivala cu renunţarea la integrarea în muncă.
    9. Pe de altă parte, consideră că dispoziţiile art. 80 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 ar trebui interpretate în sensul că prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere doar o chestiune de competenţă materială în ceea ce priveşte cererea având ca obiect reintegrarea în muncă şi nicidecum instituirea unui caz special de decădere din dreptul de a sesiza instanţa de judecată sau unei excepţii de la principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară în cazul anulării concedierii.
    10. Autorul excepţiei arată că aceleaşi considerente de mai sus sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, prin această reglementare fiind stabilit un nou caz de încetare de drept a contractului de muncă.
    11. Tribunalul Argeş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, arată că, în situaţia în care o instanţă de judecată dispune anularea unei decizii de desfacere a contractului/raportului de muncă, înseamnă că acest contract rămâne în vigoare, apărând ca şi cum nu ar fi fost anulat vreodată. Prin urmare, este superfluă impunerea lăsării la latitudinea reclamantului a aplicării unui efect considerat de către instanţă ca fiind de drept al anulării deciziei.
    12. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au următorul conţinut:
    - Art. 80 alin. (2) şi (3):
    "(2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.
(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.“"


    16. Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 21 şi art. 41 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, respectiv dreptul la muncă.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate fac parte din secţiunea a 7-a - Controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale a cap. V din Legea nr. 53/2003 - Încetarea contractului individual de muncă şi reglementează consecinţele concedierii netemeinice sau nelegale, respectiv încetarea de drept a contractului individual de muncă la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se constată netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Dispoziţiile de lege reprezintă o concretizare a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară deciziei de concediere, aceasta fiind o consecinţă firească a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Obligaţia angajatorului de a plăti despăgubirile operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere, ope legis. Spre deosebire de aceasta, reintegrarea în funcţia deţinută anterior poate avea loc numai dacă cel concediat solicită expres acest lucru instanţei judecătoreşti, aşa cum dispune art. 80 alin. (3) din Legea nr. 53/2003. Reintegrarea salariatului în funcţia avută anterior nu poate fi dispusă în situaţia în care salariatul nu a cerut prin cererea de chemare în judecată repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, anulate în cauză, instanţa de judecată fiind obligată să se pronunţe numai asupra cererilor cu care a fost legal învestită, cu respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
    18. Curtea apreciază că această opţiune legislativă, potrivit căreia salariatul trebuie să îşi exprime în mod expres intenţia ca, după anularea concedierii, să fie repus în situaţia anterioară, respectiv să fie reîncadrat pe postul deţinut anterior, are în vedere faptul că raportul de muncă implică, mai mult decât ale tipuri de raporturi juridice, un factor psihologic important, care poate determina decizia unei persoane de a alege şi de a rămâne într-un loc de muncă. Aşa cum Curtea Constituţională sublinia prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 34, raporturile contractuale de muncă, prin natura lor, presupun o semnificativă interacţiune umană. Evoluţia acestei interacţiuni după o concediere netemeinică poate fi semnificativ deteriorată, astfel încât să determine decizia de a renunţa la un loc de muncă, indiferent de garanţiile pe care reglementările naţionale le pun la dispoziţia salariatului în vederea apărării drepturilor sale prin sancţionarea atitudinilor abuzive ale angajatorului.
    19. De asemenea, reglementând dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care salariatul, după concedierea netemeinică sau nelegală, îşi găseşte un alt loc de muncă la un alt angajator.
    20. Prin urmare, interesul salariatului de a contesta decizia de concediere poate fi străin de acela al reîncadrării pe postul avut anterior, astfel încât să se rezume doar la obţinerea despăgubirilor pentru prejudiciile materiale şi morale suferite ca urmare a concedierii netemeinice sau nelegale.
    21. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. (Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015) De asemenea, Curtea a statuat că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004).
    22. Dispoziţiile de lege criticate asigură posibilitatea salariatului de a solicita în justiţie repunerea părţilor în situaţia anterioară, astfel că nu se poate susţine că dreptul de acces liber la justiţie este încălcat, chiar dacă acesta este supus unor limite şi condiţii.
    23. Cât priveşte obligarea salariatului de a-şi exprima în mod expres opţiunea privind repunerea în situaţia anterioară sub aspectul reîncadrării pe postul ocupat anterior cel mai târziu până la primul termen la care acesta este legal citat [art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă], sub sancţiunea decăderii, Curtea apreciază că trebuie avută în vedere crearea unui echilibru între nevoia de protejare a intereselor salariatului în raport cu interesele angajatorului. Astfel, acesta din urmă trebuie să fie apt să previzioneze în mod rezonabil modul în care îşi desfăşoară activitatea economică, respectiv resursele umane de care dispune în acest sens, neputând fi obligat să aştepte salariatul, pe un termen foarte lung, să îşi exprime opţiunea. Altfel spus, reglementarea raporturilor de muncă trebuie să ţină seama deopotrivă de necesitatea protejării dreptului consacrat de art. 41 din Constituţie, cât şi a celui reglementat de art. 45 din aceeaşi Lege fundamentală.
    24. De altfel, în vederea protejării intereselor salariatului, instanţa de judecată poate să îşi exercite rolul său activ, potrivit art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, şi să pună în dezbatere, încă de la primul termen de judecată, aspectul vizând cererea de reintegrare în muncă.
    25. Curtea apreciază că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea dreptului la muncă, întrucât din nicio dispoziţie constituţională nu reiese că încetarea raportului de muncă este condiţionată, în toate situaţiile, de manifestarea expresă de voinţă a salariatului. De altfel, Curtea consideră că, nesolicitând instanţei să dispună reintegrarea în muncă, salariatul care contestă decizia de concediere îşi exprimă în mod evident dezinteresul pentru o asemenea soluţie.
    26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Urluescu în Dosarul nr. 7.539/109/2017 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016