Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 401 din 6 iunie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (6) şi (15) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 401 din 6 iunie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (6) şi (15) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 827 din 10 octombrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (6) şi (15) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 1.251/205/2017 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.741D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.089D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Onuţ în Dosarul nr. 1.765/314/2017 al Judecătoriei Suceava.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.089D/2017 la Dosarul nr. 1.741D/2017, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că instanţa de contencios constituţional a mai analizat problematica supusă atenţiei în prezentele cauze prin Decizia nr. 679 din 6 noiembrie 2018, paragrafele 19, 20, 24 şi 25.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 4 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.251/205/2017, Judecătoria Câmpulung a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (6) şi (15) din Codul de procedură penală.
    8. Prin Încheierea din 24 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.765/314/2017, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală.
    9. Excepţia a fost ridicată din oficiu de către Judecătoria Câmpulung şi de Ilie Onuţ în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor cereri de confirmare a soluţiei procurorului de renunţare la urmărirea penală.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, deşi conferă judecătorului de cameră preliminară aptitudinea de a verifica sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţia de renunţare la urmărirea penală, în situaţia constatării unor disproporţii vădite între fapta săvârşită şi măsurile impuse de procuror, nu prevăd ca soluţie şi posibilitatea cenzurării conţinutului sau a înlăturării uneia sau mai multor dintre obligaţiile impuse de procuror în aplicarea art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală, după cum nu prevăd nici posibilitatea instanţei de a putea impune noi obligaţii.
    11. Această modalitate de reglementare constituie o limitare a atribuţiilor recunoscute de către Constituţie judecătorului, acesta fiind singurul care realizează actul de justiţie. De altfel, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, paragraful 27, Curtea Constituţională a statuat deja că, prin posibilitatea procurorului de a dispune suspectului/inculpatului să îndeplinească una sau mai multe obligaţii, acesta se plasează pe poziţia de judecător al cauzelor, aplicând măsuri similare pedepselor, printr-un act care nu este nici administrativ, nici jurisdicţional.
    12. De asemenea, se împiedică accesul efectiv la justiţie în cazul verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei de către judecătorul de cameră preliminară, în ipoteza în care probatoriul este complet şi nu se impune trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.
    13. Judecătoria Suceava opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât nu reglementează posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a interveni asupra măsurilor/obligaţiilor impuse suspectului/inculpatului de către procuror în situaţia în care constată că acestea sunt disproporţionate prin raportare la circumstanţele concrete din care a rezultat soluţia de renunţare la urmărirea penală.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    15. Guvernul consideră, în punctul său de vedere exprimat în Dosarul nr. 1.741D/2017, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în urma modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, renunţarea la urmărirea penală este supusă în mod obligatoriu confirmării judecătorului de cameră preliminară.
    16. Prin ipoteză, obligaţiile prevăzute de art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală pot fi stabilite numai atunci când suspectul sau inculpatul este cunoscut. Or, într-o asemenea situaţie devin incidente prevederile art. 318 alin. (3) din acelaşi cod care îl obligă pe procuror ca la aprecierea interesului public în urmărirea faptei - deci la întemeierea în fapt a soluţiei de renunţare la urmărirea penală - să aibă în vedere nu doar materialitatea faptei [conţinutul şi împrejurările acesteia, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmările produse sau care s-ar fi putut produce - art. 318 alin. (2) din Codul de procedură penală], ci şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita sa anterioară şi atitudinea de după săvârşirea infracţiunii, precum şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii. De asemenea, modul în care procurorul evaluează aceste din urmă aspecte se reflectă în conţinutul concret al obligaţiilor pe care le stabileşte în sarcina inculpatului.
    17. Potrivit art. 318 alin. (14) şi (15) din Codul de procedură penală, soluţionând cererea procurorului de confirmare a renunţării la urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară este chemat să verifice nu doar legalitatea, ci şi temeinicia soluţiei respective.
    18. Întrucât inexistenţa interesului public în efectuarea urmăririi penale se constată de procuror ţinând seama inclusiv de circumstanţele personale ale inculpatului, decizia de a nu-i impune acestuia una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute la art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală poate constitui pentru judecătorul de cameră preliminară un motiv suficient pentru a aprecia că renunţarea la urmărirea penală este neîntemeiată şi a hotărî, în consecinţă, respingerea cererii de confirmare şi desfiinţarea soluţiei. Aşadar, deşi nu poate să stabilească în sarcina inculpatului obligaţiile pe care procurorul a omis să le impună, judecătorul de cameră preliminară are în mod implicit competenţa de a cenzura ordonanţa inclusiv sub acest aspect.
    19. De asemenea, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 2.089D/2017, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu sunt criticate pentru ceea ce conţin, ci pentru ceea ce nu conţin, solicitându-se practic completarea acestora. Or, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    20. În subsidiar, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi face trimitere la considerentele Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 17, 18, 21, 23, 26 şi 30, care au determinat modificarea dispoziţiilor legale criticate astfel încât toate ordonanţele de renunţare la urmărirea penală să fie supuse confirmării unui judecător.
    21. Cu privire la critica formulată, arată că dacă judecătorul de cameră preliminară apreciază că obligaţiile impuse suspectului/inculpatului nu sunt proporţionale cu situaţia de fapt rezultată din probele cauzei, judecătorul va proceda potrivit art. 318 alin. (15) teza a doua din Codul de procedură penală. În caz contrar, va confirma ordonanţa de renunţare la urmărirea penală. Pe cale de consecinţă, excepţia este neîntemeiată prin raportare la art. 21 din Constituţie, întrucât dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea pentru persoana împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie penală de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă şi imparţială, stabilită prin lege şi într-un termen rezonabil.
    22. Dispoziţiile art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu reglementează aplicarea unei pedepse, astfel încât prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie nu sunt incidente în cauză.
    23. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, privite dintr-o perspectivă de ansamblu, criticile de neconstituţionalitate ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cadrul procedurii de renunţare la urmărirea penală. Însă, interpretarea unei legi şi aplicarea asupra unor cazuri concrete reprezintă competenţa exclusivă a instanţei de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare a normelor criticate într-o situaţie particulară.
    24. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 23 din Constituţie, Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază orice persoană până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare şi nici principiului legalităţii pedepsei.
    25. Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prezumţia de nevinovăţie este încălcată „dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilităţii unui învinuit şi, îndeosebi, fără ca acesta din urmă să aibă ocazia să-şi exercite drepturile de apărare, o decizie judiciară care îl priveşte reflectă sentimentul că este vinovat“ (Hotărârea din 25 martie 1983, pronunţată în Cauza Minelli împotriva Elveţiei).
    26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (6) şi (15) cu denumirea marginală Renunţarea la urmărirea penală din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
    "(6) Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
    a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia;
    b) să ceară public scuze persoanei vătămate;
    c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;
    d) să frecventeze un program de consiliere.
    [...]
(15) Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate şi, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară:
    a) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;
    b) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărirea penală şi dispune clasarea."

    29. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la Libertatea individuală şi ale art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege şi ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici parţial similare cu cele invocate în prezenta cauză. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 679 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.117 din 29 decembrie 2018, paragrafele 20-25, s-a statuat că procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acţiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi penale, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea unei alte soluţii. Terminarea urmăririi are însă un caracter relativ, întrucât există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată, actele emise de procuror nebucurându-se de autoritate de lucru judecat.
    31. De aceea, procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a renunţării la urmărirea penală, astfel reglementată, constituie o garanţie procesuală a caracterului echitabil al actului, acordată participanţilor la procesul penal, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ca urmare a instituirii acestor garanţii, atât persoana în privinţa căreia este formulată o acuzaţie în materie penală, cât şi ceilalţi participanţi la procesul penal au dreptul de a-şi apăra interesele procesuale, în mod echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, instituite prin lege. În acest sens, potrivit art. 318 alin. (12) şi (13) din Codul de procedură penală, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părţilor, suspectului, persoanei vătămate şi altor persoane interesate şi se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, care va dispune citarea persoanelor mai sus menţionate.
    32. Curtea a mai reţinut că renunţarea la urmărirea penală reprezintă o cauză de stingere a acţiunii penale şi, totodată, o soluţie de netrimitere în judecată introdusă de legiuitor în arhitectura dreptului procesual penal român, care are la bază principiul oportunităţii, aşa cum este prevăzut în art. 7 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunţa la exercitarea acţiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia“.
    33. Oportunitatea continuării cercetărilor şi aprecierea interesului public în urmărirea infracţiunii presupun, dincolo de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 318 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală, şi o evaluare a cheltuielilor şi resurselor investite în cercetarea unei infracţiuni, urmărindu-se ca acestea să fie proporţionale cu valoarea socială ocrotită de legea penală, o evaluare a eficienţei aplicării unei eventuale pedepse, luarea în considerare a unei sancţiuni alternative pedepsei, care ar fi aptă să corecteze comportamentul infractorului, dacă acesta este cunoscut, sau o evaluare a gradului de afectare a interesului particular manifestat de persoana vătămată în urmărirea infracţiunii. De aceea, pentru constatarea existenţei/inexistenţei unui interes public în urmărirea unei infracţiuni este necesar, pe de o parte, ca aceasta să fie, in abstracto, de o gravitate redusă, obiectivată printr-un anumit regim sancţionator, iar, pe de altă parte, in concreto, fapta săvârşită să nu prezinte un pericol social major, luându-se în considerare conţinutul faptei, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, împrejurările concrete de săvârşire sau urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
    34. De asemenea, critica materializată prin trimiterea la Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, paragraful 27, potrivit căreia, prin posibilitatea procurorului de a dispune suspectului/ inculpatului să îndeplinească una sau mai multe obligaţii acesta se plasează pe poziţia de judecător al cauzelor, nu poate fi primită, nemaifiind de actualitate, deoarece, la momentul pronunţării deciziei mai sus menţionate, art. 318 din Codul de procedură penală avea o cu totul altă configuraţie care permitea procurorului să renunţe la urmărirea penală fără ca actul său să fie supus controlului şi încuviinţării instanţei de judecată. Astfel, aşa cum rezultă din Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 (paragrafele 18 şi 33), Curtea Constituţională a verificat, cu acel prilej, dacă exercitarea acestei atribuţii de către procuror, fără încuviinţarea instanţei de judecată, este sau nu de natură a-l plasa pe acesta în situaţia de a înfăptui un act de justiţie, intrând în sfera prerogativelor instanţelor judecătoreşti. Practic prin această decizie nu s-a cenzurat nimic cu privire la instituirea/stabilirea de către procuror în sarcina suspectului/inculpatului a anumitor obligaţii, ci s-a cenzurat posibilitatea acestuia de a realiza prin ordonanţa pronunţată un act de înfăptuire a justiţiei. Or, în cazul de faţă, potrivit art. 318 alin. (12), (14) şi (15) din Codul de procedură penală, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
    35. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 679 din 6 noiembrie 2018, mai sus menţionată, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    36. Distinct de argumentele mai sus menţionate, Curtea constată că esenţa criticilor formulate constă în împrejurarea că judecătorului de cameră preliminară îi este ştirbită libertatea constituţională de a înfăptui deplin un act de justiţie în acord cu exigenţele unui proces echitabil, deoarece cu prilejul verificării legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală nu are nici posibilitatea cenzurării conţinutului sau a înlăturării uneia sau mai multor dintre obligaţiile impuse de procuror în aplicarea art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală, nici posibilitatea instituirii uneia sau mai multor obligaţii, dacă procurorul nu a înţeles să le instituie.
    37. Cu alte cuvinte, ceea ce se urmăreşte prin aceste critici constă în posibilitatea judecătorului de a dispune în locul procurorului luarea sau eliminarea unor obligaţii, respectiv posibilitatea acestuia de a modifica/completa ordonanţa procurorului, cu menţinerea însă a soluţiei de renunţare la urmărirea penală.
    38. Curtea reţine cu privire la aceste critici de neconstituţionalitate că, spre deosebire de renunţarea la aplicarea unei pedepse care este o instituţie de drept material ce priveşte, în sens larg, individualizarea judiciară a sancţiunii penale şi care poate fi realizată doar de către un judecător/o instanţă de judecată, renunţarea la urmărirea penală este o modalitate de soluţionare a cauzei în faza de urmărire penală şi ţine de aprecierea asupra oportunităţii cercetării penale, cu atât mai mult cu cât, în cursul urmăririi penale, procurorul este cel care realizează funcţia de urmărire penală, care implică întreaga activitate de la demararea fazei până la finalizarea sa, prin stabilirea uneia dintre soluţiile reglementate de art. 327 din Codul de procedură penală.
    39. Faptul dispunerii de către procuror a unor obligaţii, conform art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală, constituie o aplicare a dispoziţiei constituţionale prevăzute în art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public, având ca temei calitatea procurorului de titular al dreptului de a efectua şi de a supraveghea urmărirea penală, prevăzută la art. 56 din Codul de procedură penală. Obligaţiile prevăzute în art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt stabilite după ce procurorul se consultă cu suspectul sau inculpatul, astfel încât să fie aplicate măsuri rezonabile şi acceptabile pentru acesta şi să fie evitate situaţiile de revocare a renunţării la urmărirea penală, cuprinse în art. 318 alin. (9) din Codul de procedură penală. Procedura consultării este relevantă şi pentru a da eficienţă dispoziţiilor care conferă posibilitatea suspectului/inculpatului de a solicita continuarea urmăririi penale, dacă acesta consideră că nu este vinovat de săvârşirea faptei imputate. Totodată, această consultare trebuie înţeleasă prin prisma rolului procurorului, ca reprezentant al Ministerului Public, de a decide dacă există sau nu interes public în continuarea urmăririi penale a unei fapte şi a unui făptuitor, interes public care nu poate face obiectul unei negocieri cu suspectul/inculpatul. Aşadar, această consultare nu înseamnă negociere, ci semnifică, mai întâi, stabilirea obligaţiilor de către procuror, în deplină libertate de decizie în limitele legale, iar mai apoi chestionarea făptuitorului asupra împrejurării dacă înţelege să respecte - pentru viitor - aceste obligaţii. În ipoteza în care suspectul/inculpatul îşi manifestă de la bun început intenţia de a nu se supune obligaţiilor stabilite, interesul public nu va mai fi acela de a se renunţa la urmărirea penală, ci de a se dispune, eventual, trimiterea în judecată. Această interpretare rezultă din consecinţele prevăzute de lege în cazul în care, la expirarea termenelor stabilite, suspectul/inculpatul nu şi-a respectat cu rea-credinţă obligaţiile impuse, şi anume revocarea ordonanţei de renunţare la urmărirea penală - art. 318 alin. (9) din Codul de procedură penală - şi redeschiderea urmăririi penale - art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală. Totodată, potrivit Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013, legiuitorul a reglementat modul şi condiţiile în care sunt executate obligaţiile impuse de procuror în cazul dispunerii renunţării la urmărirea penală (a se vedea art. 87 şi următoarele din Legea nr. 253/2013).
    40. Întreaga procedură reglementată de art. 318 din Codul de procedură penală nu vizează lipsa de vinovăţie, ci, dimpotrivă, vinovăţia suspectului/inculpatului pentru a cărui faptă comisă nu există un interes public de urmărire.
    41. De aceea, dispunerea soluţiei de renunţare la urmărirea penală se circumscrie unui scop determinat care constă în inexistenţa interesului public în urmărirea penală, scop care - în funcţie de tipul infracţiunii pentru care s-au făcut cercetări, care presupune sau nu o persoană vătămată, care implică sau nu o pagubă etc. -, este realizat şi prin posibilitatea dispunerii, după consultarea suspectului sau a inculpatului, a unor obligaţii de a face, care, odată apreciate ca fiind necesare, nu mai pot fi cenzurate sau înlăturate separat, ci numai odată cu ordonanţa de renunţare la urmărirea penală, contopindu-se sinergic cu aceasta pentru îndeplinirea aceleiaşi funcţiuni. În acest fel, soluţia renunţării la urmărirea penală poate fi individualizată şi apreciată din perspectiva legalităţii şi temeiniciei, în funcţie de informaţiile existente despre faptă şi despre persoana făptuitorului, informaţii care permit aprecierea tuturor criteriilor ce determină dispunerea sa. Prin urmare, cu prilejul verificării ordonanţei prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi va aprecia, în ansamblu, pe de o parte, dacă legea prevede pedeapsa amenzii sau închisorii de cel mult 7 ani pentru infracţiunea pentru care s-au făcut cercetări şi, pe de altă parte, dacă analiza procurorului asupra inexistenţei interesului public subzistă. În măsura în care unul dintre aceste două elemente nu se confirmă, în acord cu art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară respinge cererea de confirmare şi desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală. Cu alte cuvinte, analiza interesului public în raport cu conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârşire a acesteia, cu modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, cu scopul urmărit, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, cu eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia, cu atitudinea procesuală a persoanei vătămate şi cu existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii implică şi analiza necesităţii dispunerii ori, dimpotrivă, a nedispunerii vreuneia dintre obligaţiile prevăzute la art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală, deoarece acestea nu pot fi luate ca urmare a unei aprecieri discreţionare a procurorului, în absenţa fundamentării dispunerii în baza criteriilor mai sus enumerate ce justifică interesul public. Cu alte cuvinte, odată dispusă/dispuse, obligaţia/obligaţiile stabilită/stabilite face/fac un tot unitar cu ordonanţa de renunţare la urmărirea penală, pe care o întregeşte/întregesc. Pentru acest motiv, cu prilejul verificării legalităţii ordonanţei, judecătorul de drepturi şi libertăţi nu se poate opri la aprecierea legalităţii şi temeiniciei sale făcând abstracţie de existenţa ori inexistenţa stabilirii, în mod legal, în sarcina suspectului/inculpatului a vreunei obligaţii, motiv pentru care o obligaţie în contradicţie cu legea atrage după sine ilegalitatea ordonanţei şi nu a obligaţiei, întrucât, aşa cum s-a arătat, instituirea sau nu a obligaţiei justifică, alături de alte elemente, atingerea scopului renunţării la urmărirea penală. Aşa fiind, obligaţiile nu au o identitate proprie şi fac parte din ordonanţa de renunţare la urmărirea penală, care poate fi cenzurată şi sub acest aspect de către judecătorul de cameră preliminară.
    42. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea au fost reglementate tocmai în scopul bunei desfăşurări a procesului penal în acord cu lipsa interesului public în urmărirea penală.
    43. În continuare, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie referitor la legalitatea pedepsei, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât textul criticat reglementează cu privire la dispunerea sau nu, cu prilejul pronunţării unei soluţii de renunţare la urmărirea penală, a luării unor obligaţii, care, prin natura lor, nu constituie o pedeapsă penală în sensul prevederilor art. 53 şi următoarele din Codul penal.
    44. Tot astfel, nici dispoziţiile art. 7 din Convenţie nu sunt aplicabile în cauză, deoarece acestea au în vedere norme de drept penal substanţial care prevăd infracţiuni sau pedepse penale, şi nu norme procesual penale referitoare la obligaţiile accesorii unor soluţii de renunţare la urmărirea penală prin care se soluţionează o cauză penală prin netrimitere în judecată.
    45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 1.251/205/2017 şi de Ilie Onuţ în Dosarul nr. 1.765/314/2017 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 318 alin. (6) şi (15) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Câmpulung şi Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 6 iunie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Afrodita Laura Tutunaru


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016