Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 4 din 14 ianuarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (6) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precum şi ale art. 28 alin. (2^1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 4 din 14 ianuarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (6) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precum şi ale art. 28 alin. (2^1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 289 din 7 aprilie 2020

┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (6) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precum şi ale art. 28 alin. (2^1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, excepţie ridicată de societatea Plus Trans - S.R.L. din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 2.112/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.222D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, arătând, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate corespund atât prevederilor din Constituţia României referitoare la principiile economiei de piaţă, cât şi celor din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, de vreme ce principiile economiei de piaţă şi al concurenţei nu exclud atribuirea directă a contractului de delegare referitoare la furnizarea unor servicii publice, cu respectarea legislaţiei incidente în vigoare.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 9 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.112/103/2016, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (6) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precum şi ale art. 28 alin. (2^1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de societatea Plus Trans - S.R.L. din Piatra-Neamţ într-o cauză având ca obiect anularea unui act emis de autorităţile publice locale.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia prezintă, în prealabil, aspectele de fapt specifice litigiului în care a invocat prezenta excepţie. Arată, în acest sens, că obiectul cauzei îl reprezintă anularea unor dispoziţii dintr-o hotărâre a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „URBTRANS“ din Piatra-Neamţ, motivat de faptul că alegerea modalităţii de atribuire directă a contractului de delegare a gestiunii pentru servicii de transport local pe traseele principale din municipiul Piatra-Neamţ către o anumită societate încalcă principiile concurenţiale. Astfel, în ceea ce priveşte serviciile de transport local pe traseele principale, dar nu şi pe cele secundare, pârâta, în temeiul textelor de lege criticate, ar fi urmat procedura atribuirii directe, şi nu cea concurenţială a licitaţiei publice, ceea ce, pe de o parte, a creat discriminare între operatorii de transport şi, pe de altă parte, a denaturat mediul concurenţial specific unei economii libere de piaţă.
    6. Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (6) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 45 şi art. 135 din Constituţie, deoarece permit atribuirea directă, doar către operatorii de transport limitativ enumeraţi şi, deci, privilegiaţi, a contractului de delegare a serviciului de transport public local şi produc, astfel, efecte anticoncurenţiale.
    7. În acest sens este indicat un aviz emis de Consiliul Concurenţei referitor la speţa în cauză, prin care se precizează că „încredinţarea unor obligaţii de serviciu public trebuie să se realizeze prin procedură concurenţială, care oferă premisele unei denaturări minime a concurenţei pe piaţa serviciilor de transport local.“ Se arată că pârâta a decis în mod arbitrar ca doar pentru traseele secundare să organizeze licitaţie publică, în timp ce pentru traseele principale să procedeze la atribuirea directă a contractului de delegare a serviciului de transport public local. Or, o atare modalitate aduce, în realitate, o pagubă bugetului public, atât timp cât efectuarea serviciului de transport de către operatorii enumeraţi limitativ la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 presupune alocarea din buget a unor sume pentru achiziţionarea de mijloace de transport şi pentru compensarea aferentă diferenţei dintre cheltuielile (mai mari) şi veniturile (mai mici) rezultate din prestarea serviciului.
    8. Prin urmare, se susţine că atribuirea directă nu reprezintă o modalitate constituţională de delegare a contractului de gestiune, în lumina dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 45 şi art. 135 din Constituţie. Atribuirea directă trebuie să fie reglementată ca soluţie de rezervă şi să se recurgă la aceasta doar în cazul în care se demonstrează că nu există alţi operatori economici interesaţi să presteze serviciul în condiţii normale de concurenţă. Deşi art. 1 alin. (4) din Legea nr. 92/2007 promovează principiile concurenţei între operatorii de transport şi accesul egal şi nediscriminatoriu al acestora la piaţa transportului public local, art. 27 alin. (1) din aceeaşi lege neagă aceste principii generale şi, odată cu ele, normele constituţionale invocate.
    9. Cu referire la dispoziţiile art. 28 alin. (2^1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 - de asemenea criticate -, se susţine că şi acestea contravin aceloraşi texte din Constituţie, deoarece reglementează o discriminare evidentă între operatorii de drept privat cu capital social privat şi operatorii de drept privat cu capital social deţinut în totalitate de unităţile administrativ-teritoriale. În acest sens se arată că, indiferent de natura capitalului său social, o societate este o persoană juridică de drept privat înfiinţată în condiţiile Legii societăţilor nr. 31/1990, astfel că, din momentul înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului, chiar şi o societate înfiinţată de unităţile administrativ-teritoriale, cu capital integral public, are acelaşi statut cu oricare altă societate. Ca atare, şi acest tip de societate ar trebui să participe în mod egal, alături de ceilalţi operatori economici titulari de licenţă, în calitate de ofertant, la proceduri concurenţiale organizate de orice unitate administrativ-teritorială din România, pentru delegarea gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice. Or, atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii către operatorii de drept privat cu capital social deţinut în totalitate de unităţile administrativ-teritoriale creează acestora un statut privilegiat faţă de ceilalţi operatori economici de drept privat şi afectează, astfel, principiile constituţionale consacrate de art. 16 alin. (1), art. 45 şi art. 135, care garantează egalitatea, libertatea economică şi economia de piaţă. Totodată, faptul că în cuprinsul Legii nr. 51/2006 nu a fost menţionat un termen referitor la durata gestiunii directe a serviciilor comunitare de utilităţi publice conduce la crearea unui monopol al operatorului economic privilegiat pe o durată nedeterminată de timp.
    10. În sfârşit, se face trimitere la art. 5 alin. (2), cu titlul marginal Atribuirea de contracte de servicii publice, din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, potrivit căruia „(2) Cu excepţia cazului în care acest lucru este interzis de dreptul intern, orice autoritate locală competentă, fie că este o autoritate de sine stătătoare, fie un grup de autorităţi care prestează servicii publice integrate de transport de călători, poate decide să presteze ea însăşi servicii publice de transport de călători sau să atribuie contracte de servicii publice în mod direct unei entităţi cu personalitate juridică distinctă asupra căreia autoritatea locală competentă sau, în cazul unui grup de autorităţi, cel puţin una dintre autorităţile locale competente exercită un control asemănător cu cel exercitat asupra propriilor sale departamente. (...)“ Or, se arată că art. 45 şi 135 din Constituţie consacră economia României ca fiind o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, ceea ce înseamnă că dreptul intern din România nu permite atribuirea directă a contractelor de servicii publice.
    11. Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a exprimat exclusiv în sensul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, fără a-şi expune opinia cu privire la constituţionalitatea textelor de lege criticate.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În prealabil, faţă de trimiterea la prevederile art. 5 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, se învederează că toate statele membre ale Uniunii Europene (inclusiv cele fondatoare ale CE) care l-au adoptat au o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, iar art. 45 şi 136 din Constituţia României nu conţin şi dispoziţii de natură să interzică/excludă posibilitatea atribuirii directe de către autorităţile publice centrale/locale a unor servicii publice, al căror regim este reglementat prin legislaţia în vigoare în domeniu.
    14. În ceea ce priveşte legislaţia infraconstituţională în domeniu, sunt indicate o serie de acte normative incidente care trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare, în acest sens fiind nu doar Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 92/2007, criticate în cauză, ci şi Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile [art. 2, art. 15 lit. b) şi art. 25], Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică [art. 3 alin. (1) şi (2) coroborat cu pct. I.12 din anexa la aceasta, art. 3 alin. (3) şi (4) coroborat cu pct. II.1 şi III.1 din anexă], Codul civil [art. 861, art. 866, art. 867 alin. (1), art. 868 alin. (1), art. 871], Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică [art. 14, art. 15, art. 59 alin. (1) şi (3)], Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 (art. 4), Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale [art. 3 alin. (1) lit. bb), art. 4 alin. (1) lit. a)-d), art. 8], Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 [art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8]. Din ansamblul legislaţiei în această materie, inclusiv cel al reglementărilor Uniunii Europene, rezultă că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să încalce drepturile şi principiile constituţionale consacrate de art. 16 alin. (1), art. 45 şi art. 135.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe de o parte, prevederile art. 27 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (6) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007 şi, pe de altă parte, dispoziţiile art. 28 alin. (2^1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, introduse prin art. II pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra domeniului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 22 septembrie 2016.
    Curtea reţine că, ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate prin Încheierea din 9 martie 2017, dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea nr. 92/2007 au fost abrogate prin art. I pct. 59 din Legea nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.106 din 28 decembrie 2018. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a constatat că „sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, rezultă că art. 30 alin. (6) din Legea nr. 92/2007 urmează a fi examinat în cadrul controlului de constituţionalitate efectuat în prezenta cauză, în redactarea în vigoare la data invocării excepţiei, deci anterior abrogării sale prin art. I pct. 59 din Legea nr. 328/2018.
    Textele criticate din Legea nr. 92/2007 aveau, aşadar, următorul conţinut:
    - Art. 27 alin. (1): „În cazul operatorilor de transport rutier prevăzuţi la art. 30 alin. (2) lit. a) şi b) şi al transportatorilor autorizaţi prevăzuţi la art. 30 alin. (3) lit. a) şi b), delegarea gestiunii serviciului de transport public local se atribuie în mod direct acestora, fără licitaţie, prin contract de delegare a gestiunii.“;
    – Art. 30 alin. (6): „(6) Pot presta serviciu de transport public local în gestiune delegată, cu contract de delegare a gestiunii fără licitaţie, prin acordarea directă, operatorii de transport rutier prevăzuţi la alin. (2) lit. a) şi b) şi transportatorii autorizaţi prevăzuţi la alin. (3) lit. a) şi b).“

    Textele de lege la care fac trimitere dispoziţiile mai sus citate au următorul conţinut:
    - Articolul 30 alin. (2):
    "(2) Operatorii de transport rutier sunt deţinători ai licenţelor de transport eliberate de A.R.R. în condiţiile legii. Aceştia pot fi:
    a) societăţi comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară, deţinătoare de licenţe de transport valabile;
    b) societăţi comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau judeţean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, al căror capital social este deţinut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar de către unităţile administraţiei publice respective, deţinătoare de licenţe de transport valabile;."

    – Articolul 30 alin. (3):
    "(3) Transportatorii autorizaţi sunt transportatorii care deţin autorizaţii de transport eliberate de către autoritatea de autorizare, care este compartimentul sau serviciul specializat de transport local din subordinea primăriei, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz. Aceştia pot fi:
    a) societăţi comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale, deţinătoare de autorizaţii de transport valabile;
    b) societăţi comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau judeţean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, al căror capital social este deţinut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar, de către unităţile administraţiei publice respective, deţinătoare de autorizaţii de transport valabile;."


    Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 28 alin. (2^1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, care au următorul cuprins:
    - Art. 28 alin. (2^1):
    "(2^1) Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, în baza mandatului primit, pot încredinţa unui operator de drept privat gestiunea serviciilor de utilităţi publice sau a uneia ori mai multor activităţi din sfera acestor servicii prin atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative ce trebuie îndeplinite atât la data atribuirii contractului de delegare a gestiunii, cât şi pe toată durata acestui contract:
    a) unităţile administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, în calitate de acţionari/asociaţi ai operatorului regional, prin intermediul asociaţiei, sau, după caz, unitatea administrativ-teritorială, în calitate de acţionar/asociat unic al operatorului, prin intermediul adunării generale a acţionarilor şi al consiliului de administraţie, exercită un control direct şi o influenţă dominantă asupra deciziilor strategice şi/sau semnificative ale operatorului regional/operatorului în legătură cu serviciul furnizat/prestat, similar celui pe care îl exercită asupra structurilor proprii în cazul gestiunii directe;
    b) operatorul regional, respectiv operatorul, după caz, desfăşoară exclusiv activităţi din sfera furnizării/prestării serviciilor de utilităţi publice destinate satisfacerii nevoilor de interes public general ale utilizatorilor de pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei, respectiv a unităţii administrativ-teritoriale care i-a încredinţat gestiunea serviciului;
    c) capitalul social al operatorului regional, respectiv al operatorului este deţinut în totalitate de unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei, respectiv de unitatea administrativ-teritorială; participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional/operatorului este exclusă."



    18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 45 - Libertatea economică şi ale art. 135 - Economia.
    19. Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea precizează faptul că în considerarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, întregul cadru legislativ invocat, incident în prezenta speţă, se raportează la data încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv 9 martie 2017.
    20. În esenţă, autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că Legea nr. 92/2007 şi Legea nr. 51/2006 permit, prin textele de lege criticate, ca gestiunea serviciului de transport public local să poată fi delegată, prin atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii, fără licitaţie, anumitor operatori de transport rutier sau transportatori autorizaţi prevăzuţi în mod expres de lege, şi anume: a) unei societăţi comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară, deţinătoare de licenţe de transport valabile; b) unei societăţi comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau judeţean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, al căror capital social este deţinut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar de către unităţile administraţiei publice respective, deţinătoare de licenţe de transport valabile.
    21. Analizând aceste critici, prin raportare la cadrul normativ incident, Curtea observă că, la nivelul legislaţiei Uniunii Europene, serviciul public de transport rutier al călătorilor este reglementat de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului - invocat chiar de autoarea excepţiei -, act normativ cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre şi cu aplicabilitate directă, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene numărul 315, seria L, din 3 decembrie 2007, în vigoare din 3 decembrie 2009.
    22. Scopul acestei reglementări este, potrivit art. 1 alin. (1), acela de a defini modul în care, în conformitate cu normele dreptului comunitar, autorităţile competente pot acţiona în domeniul transportului public de călători pentru a garanta prestarea de servicii de interes general care sunt, printre altele, mai numeroase, mai sigure, de calitate mai bună sau au costuri mai scăzute decât cele pe care le-ar fi permis numai acţiunea forţelor pieţei. Prin urmare, Regulamentul mai sus indicat stabileşte condiţiile în care autorităţile competente, atunci când impun sau contractează obligaţii de serviciu public, compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate şi/sau acordă drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu public. În acest sens, art. 3 alin. (1) prevede: „(1) În cazul în care o autoritate competentă decide să acorde unui operator ales un drept exclusiv şi/sau o compensaţie de orice natură în schimbul îndeplinirii unor obligaţii de serviciu public, autoritatea respectivă face aceasta în cadrul unui contract de servicii publice.“
    23. În continuare, art. 5 alin. (2)-(4) din acelaşi Regulament statuează:
    "(2) Cu excepţia cazului în care acest lucru este interzis de dreptul intern, orice autoritate locală competentă, fie că este o autoritate de sine stătătoare, fie un grup de autorităţi care prestează servicii publice integrate de transport de călători, poate decide să presteze ea însăşi servicii publice de transport de călători sau să atribuie contracte de servicii publice în mod direct unei entităţi cu personalitate juridică distinctă asupra căreia autoritatea locală competentă sau, în cazul unui grup de autorităţi, cel puţin una dintre autorităţile locale competente exercită un control asemănător cu cel exercitat asupra propriilor sale departamente. (...)
(3) Orice autoritate competentă care face apel la un terţ, altul decât un operator intern, atribuie contractele de servicii publice pe baza unei proceduri competitive de atribuire, cu excepţia cazurilor menţionate la alineatele (4), (5) şi (6). Procedura competitivă de atribuire adoptată este deschisă tuturor operatorilor, este echitabilă şi respectă principiile transparenţei şi nediscriminării. În urma depunerii ofertelor şi a eventualei etape de preselecţie, procedura poate presupune negocieri în conformitate cu aceste principii, cu scopul de a stabili modul optim de a îndeplini anumite cerinţe speciale sau complexe.
(4) Cu excepţia cazului în care acest lucru este interzis de dreptul intern, autorităţile competente pot decide să atribuie direct contracte de servicii publice fie în cazul în care valoarea medie anuală a acestora este estimată la mai puţin de 1.000.000 EUR, fie în cazul în care aceste contracte vizează prestarea anuală de servicii de transport public de călători pe mai puţin de 300.000 de kilometri.
    În cazul unui contract de servicii publice atribuit direct unei întreprinderi mici sau mijlocii care exploatează cel mult 23 de autovehicule, aceste plafoane pot fi mărite fie la o valoare medie anuală estimată la mai puţin de 2.000.000 EUR, fie la prestarea anuală de servicii publice de transport de călători pe mai puţin de 600.000 de kilometri."

    24. Analizând aceste norme, Curtea reţine, în contextul criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză, că, în cadrul competenţelor proprii pe care le au în această materie, autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de o largă marjă de apreciere în ceea ce priveşte modalitatea de realizare a serviciului public de transport rutier de călători, importante fiind atingerea scopului declarat la art. 1 alin. (1) - printre care şi obţinerea unor costuri mai scăzute decât cele pe care le-ar fi permis numai acţiunea forţelor pieţei -, precum şi respectarea condiţiilor obligatorii stabilite în acest sens. Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 prevede trei modalităţi prin care se pot atribui contractele de servicii publice: (1) cea bazată pe procedura competitivă de atribuire, (2) cea prin care autoritatea locală prestează ea însăşi aceste servicii publice - gestiunea directă şi (3) cea prin care autoritatea competentă atribuie direct contractul de prestări servicii unei entităţi cu personalitate juridică distinctă asupra căreia exercită un control asemănător cu cel exercitat asupra propriilor sale departamente - gestiunea delegată. Referitor la atribuirea directă, aceasta este permisă în anumite condiţii, cuprinse la art. 5 alin. (2) din Regulament, precum şi în limitele unor plafoane valorice ale contractului de prestări de servicii publice de transport rutier de călători sau în limitele unor kilometri, prevăzute de alin. (4) al aceluiaşi articol. Ultimele două modalităţi sunt permise în măsura în care dreptul intern nu le interzice, ceea ce înseamnă că legiuitorul naţional are propria marjă de apreciere. În acest sens se remarcă anumite sintagme şi noţiuni utilizate în cuprinsul actului normativ cu referire la dreptul de opţiune al autorităţii locale competente, care poate alege, decide sau face apel.
    25. Revenind în planul legislaţiei interne, Curtea constată că, în aplicarea art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 28 alin. (2^2) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra domeniului achiziţiilor publice, precizează: „(2^2) În cazul serviciului de transport public local de călători, atribuirea directă a contractelor de delegare a gestiunii se face în condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului.“
    26. Se constată, aşadar, că nici Legea nr. 51/2006 şi nici Legea nr. 92/2007 nu conţin prevederi exprese la care face referire art. 5 alin. (2) din Regulamentul nr. 1.307/2007, în sensul interzicerii, prin dreptul intern, a gestiunii directe sau a atribuirii de contracte de servicii publice în mod direct unei entităţi cu personalitate juridică distinctă asupra căreia autoritatea locală competentă sau, în cazul unui grup de autorităţi, cel puţin una dintre autorităţile locale competente exercită un control asemănător cu cel exercitat asupra propriilor sale departamente.
    27. Dimpotrivă, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 prevede că
    "(2) Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de drept public sau privat, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. g), respectiv lit. h), fără aplicarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, care pot fi:
    a) servicii publice de interes local sau judeţean, specializate, cu personalitate juridică, înfiinţate şi organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor judeţene, după caz, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale respective;
    b) societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu capital social integral al unităţilor administrativ-teritoriale, înfiinţate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale respective."

    28. În aceste condiţii, se constată că, potrivit art. 21 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, serviciile de transport public local se pot administra prin atribuirea acestora în următoarele modalităţi: a) gestiune directă; b) gestiune delegată; c) alte modalităţi stabilite prin această lege, iar alegerea modalităţii de atribuire a serviciilor de transport public local se face cu respectarea condiţiilor prevăzute atât de Legea nr. 92/2007, cât şi de Legea nr. 51/2006, prin hotărâre adoptată de consiliile locale, de consiliile judeţene sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz. Indiferent de modalitatea de atribuire adoptată, activităţile specifice serviciului de transport public local se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile regulamentelor serviciilor de transport public local elaborate de autorităţile locale de transport şi aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de transport public local, elaborat de Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Navală Română sau Autoritatea Feroviară Română din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, după caz.
    29. Or, textele de lege criticate reglementează tocmai posibilitatea atribuirii directe a unui contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, în condiţiile precizate expres deRegulamentul nr. 1.370/2007, şi anume doar acelor operatori enumeraţi la art. 30 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 92/2007, respectiv: a) societăţi comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară, deţinătoare de licenţe de transport valabile; b) societăţi comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau judeţean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, al căror capital social este deţinut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar, de către unităţile administraţiei publice respective, deţinătoare de licenţe de transport valabile.
    30. Este de menţionat şi faptul că, potrivit art. 11 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, „(1) Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.“ De asemenea, art. 28 alin. (21) din Legea nr. 51/2006 permite atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice unui operator de drept privat, dacă: a) unităţile administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, în calitate de acţionari/asociaţi ai operatorului regional, prin intermediul asociaţiei, sau, după caz, unitatea administrativ-teritorială, în calitate de acţionar/asociat unic al operatorului, prin intermediul adunării generale a acţionarilor şi al consiliului de administraţie, exercită un control direct şi o influenţă dominantă asupra deciziilor strategice şi/sau semnificative ale operatorului regional/operatorului în legătură cu serviciul furnizat/prestat, similar celui pe care îl exercită asupra structurilor proprii în cazul gestiunii directe; b) operatorul regional, respectiv operatorul, după caz, desfăşoară exclusiv activităţi din sfera furnizării/prestării serviciilor de utilităţi publice destinate satisfacerii nevoilor de interes public general ale utilizatorilor de pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei, respectiv a unităţii administrativ-teritoriale care i-a încredinţat gestiunea serviciului; c) capitalul social al operatorului regional, respectiv al operatorului este deţinut în totalitate de unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei, respectiv de unitatea administrativ-teritorială; participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional/operatorului este exclusă.
    31. În concluzie, Curtea constată că cerinţele sub imperiul cărora autorităţile locale competente pot atribui în mod direct contracte de delegare a gestiunii serviciului public de transport rutier de călători, reglementate de textele de lege criticate, respectă întru totul normele obligatorii prevăzute de Regulamentul nr. 1.370/2007 şi nu pot fi considerate contrare art. 16 alin. (1), art. 45 sau art. 135 din Constituţie - invocate de autoarea excepţiei - fiind expresia în planul normativ intern a cadrului legislativ european, obligatoriu şi direct aplicabil în materie tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, ale căror economii sunt guvernate, de asemenea, de principiile economiei de piaţă şi ale concurenţei loiale. În plus, atribuirea directă a contractului de gestiune a serviciului public de transport reprezintă doar o posibilitate, una dintre modalităţile legale în care se poate realiza acest serviciu de utilitate publică, nepunând în pericol respectarea principiilor egalităţii cetăţenilor în faţa legii, libertăţii economice şi a principiilor economiei de piaţă într-un stat democratic.
    32. În sfârşit, Curtea constată că este neîntemeiată şi critica autoarei excepţiei potrivit căreia din cuprinsul Legii nr. 51/2006 lipseşte un termen referitor la durata gestiunii directe a serviciilor comunitare de utilităţi publice, ceea ce conduce la crearea unui monopol al operatorului economic privilegiat pe o durată nedeterminată de timp. Aceasta, deoarece dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Regulamentul nr. 1.370/2007 - act normativ obligatoriu cu aplicabilitate directă în statele membre ale Uniunii Europene - prevede regula generală potrivit căreia „(3) Durata contractelor de servicii publice este limitată şi nu depăşeşte 10 ani pentru serviciile de transport cu autocarul şi cu autobuzul şi 15 ani pentru serviciile de transport de călători pe calea ferată şi cu alte moduri de transport pe şine.“, precum şi derogări de la această regulă, în condiţii speciale expres prevăzute la alin. (4) al aceluiaşi articol. Totodată, Legea nr. 51/2006 prevede, cu referire la contractul de delegare a gestiunii, astfel cum este definit la alin. (7) al art. 29 din lege, că acesta este un contract încheiat în formă scrisă, pe o perioadă determinată, iar clauza referitoare la durata acestuia este, potrivit alin. (11) lit. c) al aceluiaşi text, un element obligatoriu al contractului de delegare a gestiunii. Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile referitoare la posibilitatea creării unui monopol al operatorului economic prin posibilitatea încheierii unor contracte de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători pe perioadă nedeterminată.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Plus Trans - S.R.L. din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 2.112/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 27 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (6) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precum şi ale art. 28 alin. (2^1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Claudia-Margareta Krupenschi


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016