Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 333 din 11 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. (8) alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 333 din 11 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. (8) alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1267 din 21 decembrie 2020

┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. (8) alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor Constantin Brâncoveanu din Baia Mare în Dosarul nr. 2.488/100/2017 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 773D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Soluţia legislativă a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 39 din 2017. Prevederile art. 517 alin. (4), ca şi ale art. 519 din Codul de procedură civilă reprezintă o transpunere a prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (3), iar art. 99 din Legea nr. 303/2004 nu are legătură cu cauza.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 3 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.488/100/2017, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. (8) alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Poliţiştilor Constantin Brâncoveanu din Baia Mare într-un litigiu având ca obiect acordare, în temeiul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, vouchere de vacanţă cuvenite pentru perioada 6.07.2014-4.07.2015 respectiv pentru perioada 4.07.2015 până la data executării efective a obligaţiei cu dobânzi penalizatoare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 514 alin. (4) din Codul de procedură civilă este contrar Constituţiei, deciziilor Curţii Constituţionale nr. 42 din 22 ianuarie 2014 şi nr. 121 din 6 martie 2014, precum şi unor hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, având în vedere că, în temeiul lui, Înalta Curte de Casaţie a pronunţat Decizia nr. 39 din 29 mai 2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind dreptul salariaţilor din instituţiile publice la acordarea de tichete de vacanţă, raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, modificată prin Legea nr. 283/2011, respectiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 - conform cărora în bugetele instituţiilor locale şi centrale pe anii 2012, 2013, 2014 nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete/vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora - în speţă, să se stabilească dacă, pentru anii anterior referiţi, dreptul este efectiv înlăturat sau doar suspendat la nivelul fiecărui an în parte, prin nealocarea sumelor aferente acordării efective a acestui drept.
    6. Astfel, dreptul prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 a fost redus la statutul de drept iluzoriu, în ciuda caracterului său intangibil, constatat de Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene C-396/13 din 12 februarie 2015, iar dispoziţiile din ordonanţele de urgenţă criticate în prezenta cauză urmează să îşi producă efectele în continuare, în ciuda protecţiei oferite acestuia prin Constituţie (La data sesizării Curţii Constituţionale, acestea aveau următorul conţinut: „Instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi operatorii economici, astfel cum sunt definiţi de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat“.
    7. Astfel, se face trimitere la faptul că, prin deciziile nr. 42 din 22 ianuarie 2014 şi 121 din 6 martie 2014, Curtea Constituţională a stabilit că măsura suspendării de către Guvern a unor drepturi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 se încadrează într-un termen rezonabil, dar acesta are obligaţia să reglementeze pe fond plata acestor drepturi printr-un act normativ care să respecte dispoziţiile constituţionale şi legale. Autorul subliniază, pe de o parte, că între aceste drepturi se numără şi cel reglementat prin art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. Pe de altă parte, autorul arată că, prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, Înalta Curte a stabilit, pentru dreptul reglementat prin art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, un regim diferenţiat de cel prevăzut în deciziile menţionate ale Curţii Constituţionale. Astfel, în paragraful 72 al Deciziei nr. 39 din 29 mai 2017, Înalta Curte a reţinut că instanţa de contencios constituţional a identificat drept măsură de suspendare a unor drepturi băneşti dispoziţia legislativă prin care se prevede că anumite drepturi, indemnizaţii, ajutoare, sporuri prevăzute anterior în legislaţie nu se plătesc, nu se acordă, în timp ce dispoziţia de nealocare în bugetele instituţiilor publice centrale sau locale a sumelor pentru plata unor astfel de drepturi băneşti suplimentare, cum ar fi tichetele cadou sau tichetele/voucherele de vacanţă, constituie mai degrabă măsuri de restrângere vizând sumele de care dispun instituţiile bugetare. Prin urmare, apreciază autorul excepţiei, Înalta Curte a stabilit, contrar soluţiei Curţii Constituţionale, că sintagmele nu se plătesc, nu se acordă nu sunt aplicabile şi în cazul dreptului prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. Ca atare, potrivit Înaltei Curţi, nu se poate aprecia că şi acest drept a fost suspendat. Potrivit autorului, consecinţa acestei aprecieri, în argumentarea Înaltei Curţi, a fost aceea că Guvernului nu îi revine obligaţia stabilită de Curtea Constituţională de a reglementa pe fond, printr-un act normativ care să respecte dispoziţiile constituţionale şi legale, şi plata dreptului prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. Având în vedere că soluţia Înaltei Curţi prin care a fost încălcată jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost pronunţată în temeiul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, autorul apreciază că aceste prevederi sunt neconstituţionale.
    8. Contrar jurisprudenţei Curţii Constituţionale sunt, în opinia autorului, şi considerentele din paragraful nr. 74 al Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 39 din 29 mai 2017, potrivit cărora „De altfel, tezei care atribuie măsurii legislative, a nealocării în bugetele instituţiilor publice a sumelor pentru plata tichetelor/voucherelor de vacanţă, efectul de suspendare a dreptului la acordarea acestui beneficiu, cu posibilitatea solicitării sale la sfârşitul perioadei de suspendare, i se opune caracterul anual al exerciţiului bugetar al instituţiilor şi autorităţilor publice, ceea ce înseamnă că toate drepturile recunoscute prin bugete se sting în cadrul exerciţiului financiar anual“.
    9. De asemenea, potrivit autorului, prin înlăturarea de la aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 967 din 20 noiembrie 2012 şi nr. 121 din 6 martie 2014, cât şi prin invocarea incidenţei parţiale a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 42 din 22 ianuarie 2014, Înalta Curte a realizat un control de constituţionalitate.
    10. Mai arată că dreptul Uniunii Europene trebuie să se aplice cu prioritate faţă de dreptul intern, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie şi art. 148 din Constituţie.
    11. Autorul excepţiei apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie. De asemenea, elaborează un argument a cărui concluzie este aceea că, în procesul de aprobare de către Parlament a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nu au fost respectate prevederile art. 115 alin. (5) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia „Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă“. Mai exact, autorul indică faptul că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată cu dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege, nu a respectat termenul de 30 zile, precum şi că legea de aprobare nu a fost adoptată nici până în prezent, încălcându-se obligaţia dezbaterii acesteia în procedură de urgenţă.
    12. Autorul mai arată că dispoziţiile art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 îi pun pe judecători în situaţia de a încălca art. 11 alin. (2) şi 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie care le impun să aplice cu prioritate dreptul comunitar şi, din acest motiv, sunt contrare acestor prevederi constituţionale, precum şi art. 124 din Constituţie.
    13. Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă pot fi analizate prin prisma constituţionalităţii, în coroborare cu prevederile art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi faptul că deciziile Înaltei Curţi pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii şi în dezlegarea unor probleme de drept, precum şi cele ale Curţii Constituţionale, sunt obligatorii pentru instanţe. Cu toate acestea, arată instanţa, „prevederile juste principial nu asigură remediul certificat de Tratatul de Fundamentare al Uniunii si de instanţele comunitare în aplicarea principiilor priorităţii şi efectului direct al dreptului“. Mai arată că „Judecătorul care nu aplică prevederi ale unor astfel de decizii este susceptibil de sancţiune disciplinară «în condiţiile în care legile însele, dispoziţiile din legi apreciate de către judecătorul învestit ca fiind contrare dreptului (lato sensu) comunitar pot fi înlăturate cu aplicarea nemijlocită a prevederilor comunitare incidente»“.
    14. Practic, arată instanţa judecătorească, prevederile art. 4 din Codul de procedură civilă proclamă, formal, aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, în condiţiile în care Constituţia, evident, adoptată fiind înainte de aderare, nu cuprinde nicio prevedere în certificarea priorităţii şi supremaţiei dreptului comunitar. Instanţa judecătorească apreciază că nu poate fi vorba de neconstituţionalitatea prevederilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în coroborare cu prevederile art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care supremaţia dreptului comunitar nu este garantată constituţional.
    15. În continuare, subliniază că, spre deosebire de „legile primare (materiale)“, deciziile Curţii Constituţionale şi cele pronunţate de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii şi în dezlegarea unor probleme de drept nu pot face obiectul unor întrebări preliminare adresate de către o instanţă naţională Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, adică în vederea stabilirii „efectelor pe care le produc, respectiv «unei analize de conformitate» cu legislaţia comunitară supranaţională; evident, în procedura interogării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la modalitatea de interpretare a dreptului Uniunii, pentru situaţiile concrete de conflict (după aprecierea judecătorului naţional) cu prevederile naţionale fie ele legi, recursuri în interesul legii, dezlegare chestiuni de drept sau decizii ale Curţii Constituţionale“.
    16. Instanţa arată că şi restul prevederilor care fac obiectul excepţiei le apreciază ca „fiind neconstituţionale, pentru simplul motiv că legislaţia naţională nu asigură un alt remediu în contrabalansarea, exercitării abuzive a «dreptului de apreciere», în determinarea oportunităţii, mijloacelor şi efectelor politicilor statului în materia administrării bugetului“. În plus, arată că dreptul prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 este un bun în sensul art. 1 alin. (1) al Primului Protocol adiţional la Convenţie, de la momentul consacrării sale legislative, adică din 2013. Amânarea repetată, anuală a valorificării sale, pentru o perioadă de 5 ani până în prezent, echivalează cu o amânare sine die, precum şi cu golirea lui de conţinut. Dreptul nu este suspendat temporar, ci, având în vedere nebugetarea lui, este chiar negat. În aceste condiţii, sunt încălcate prevederile art. 53 din Convenţie.
    17. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    18. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    19. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă următoarele dispoziţii:
    - Art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 168/2014, iar nu art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor personalului din sistemul bugetar aferente lunii aprilie 2013: „În bugetele pe anul 2014 ale instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.“;
    – Art. (8) alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015: „În bugetele pe anul 2015 ale instituţiilor şi autorităţilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 ..., şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 ... indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, tichete de vacanţă şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora.“;
    – Art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din data de 11 decembrie 2015: „În bugetele pe anul 2016 ale instituţiilor şi autorităţilor publice prevăzute la alin. (1) nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, prime de vacanţă şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora.“;
    – Art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017 instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la alin. (1) nu acordă tichete cadou, prime de vacanţă şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora.“;
    – Art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017: „Prin excepţie de la alin. (3), în perioada 1 martie-30 iunie 2017 instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 nu acordă prime de vacanţă şi vouchere de vacanţă.“;
    – Art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018: „(1) În anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora tichete cadou, premii şi nici indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în anul 2018 se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care iau pregătit pe aceştia, cu încadrarea în alocarea bugetară. (3) În anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la alin. (1) acordă o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumul voucherelor de vacanţă acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în anul 2018, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, se decontează serviciile turistice prestate de unităţi aflate pe teritoriul României, efectuate în perioada concediului de odihnă, în limita valorică prevăzută la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumul sumelor decontate nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.“;
    – Art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015: „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“;
    – Art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare: „Constituie abateri disciplinare: [...] ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii“.

    21. Curtea observă că prevederile art. (8) alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi cele ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu mai sunt în vigoare. Cu toate acestea, având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, excepţia de neconstituţionalitate care vizează prevederile menţionate este admisibilă din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind condiţia ca dispoziţiile din ordonanţele de urgenţă care fac obiectul unei excepţii să fie în vigoare, întrucât aceste prevederi continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecăţii.
    22. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 1 alin. (5) referitoare la principiul securităţii juridice, art. 11 alin. (1) referitor la relaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) privind dreptul la salariu minim brut pe ţară, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (5) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţei de urgenţă, ale art. 126 alin. (3) privind rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, art. 148 alin. (2) şi (4) privind prioritatea de aplicare a dreptului comunitar şi ale art. 152 alin. (2) privind condiţiile revizuirii Constituţiei.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în prealabil, este necesară clarificarea distincţiei dintre, pe de o parte, norma substanţială conţinută în art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 şi, pe de altă parte, normele referitoare la aplicarea în timp a normei substanţiale care sunt criticate, respectiv art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, art. (8) alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017.
    24. Norma substanţială prevedea, la momentul adoptării sale, că „Instituţiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condiţiile legii, tichete de vacanţă.“ Prin dispoziţiile referitoare la aplicarea acesteia în timp, menţionate mai sus, Guvernul a stabilit să nu se prevadă în bugetele pentru anii 2014-2018 sume pentru acordarea acestui drept. Autorul excepţiei consideră că aceste din urmă dispoziţii sunt neconstituţionale.
    25. Curtea observă că prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanţă este condiţionat de alocările bugetare prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituţiilor publice. La paragrafele 66-70 ale acestei decizii, s-a reţinut că existenţa dreptului angajatului unei instituţii bugetare de a beneficia de prime de vacanţă sub forma tichetelor/voucherelor de vacanţă este subsumată condiţiei legale a alocării în bugetul instituţiei respective de sume cu această destinaţie. Ori de câte ori, prin legile de salarizare din sectorul bugetar ori de instituire a unor măsuri în domeniul bugetar s-a dispus - în mod similar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 pentru anul 2013, ale art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 pentru anul 2014 - că, în bugetele pe anii respectivi ale instituţiilor publice centrale şi locale, nu se prevăd sume pentru acordarea tichetelor de vacanţă personalului din cadrul acestora, se înţelege că cerinţa legală a existenţei alocării bugetare nu a fost îndeplinită. Or, în absenţa condiţiei legale, nu se poate vorbi despre existenţa dreptului angajatului instituţiei publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă, şi nici despre existenţa obligaţiei corelative a angajatorului - instituţie publică centrală sau locală de a acorda astfel de beneficii sau drepturi suplimentare.
    26. Sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor potrivit cărora nu s-au prevăzut în bugetele pentru anii 2011-2016 sume pentru acordarea dreptului prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, prin Deciziile nr. 121 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 9 iulie 2018 şi nr. 209 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 19 iulie 2018, Curtea a constatat constituţionalitatea acestora.
    27. Curtea observă că argumentarea autorului excepţiei din prezenta cauză pleacă de la premisa că dreptul prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 are aceeaşi natură cu indemnizaţiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004.
    28. Sesizată cu stabilirea măsurii suspendării pentru 3 ani consecutivi, 2012-2014, a drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, Curtea Constituţională a decis că, deşi aceste măsuri de suspendare sunt constituţionale, autorităţile având dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi (a se vedea deciziile nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, paragraful 23, şi nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014).
    29. Autorul excepţiei apreciază că aceste consideraţii formulate de Curte cu privire la suspendarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 sunt în egală măsură aplicabile şi dreptului prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. Or, consideră autorul excepţiei, având în vedere cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 39/2017 şi conţinutul deciziilor Curţii nr. 42 din 22 ianuarie 2014 şi nr. 121 din 6 martie 2014, rezultă că prevederile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă care conferă caracter obligatoriu deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie pronunţate în dezlegarea unor chestiuni de drept sunt neconstituţionale.
    30. O asemenea critică a fost, în fapt, soluţionată prin Decizia Curţii nr. 209 din 17 aprilie 2018, paragraful 37, anterior amintită. Astfel, Curtea a reţinut că „nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 147 din Constituţie privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, deoarece, prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, Curtea Constituţională a stabilit că măsura suspendării anuale a plăţii drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea măsurii indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004. Or, în litigiile în cadrul cărora s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, se solicită acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă, drept care nu a fost suspendat, ci, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, el nu a existat, în lipsa alocării de sume bugetare cu acest titlu“. Or, ţinând seama că şi în litigiul aflat pe rolul instanţei care a sesizat Curtea în prezenta cauză se solicită acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă, cele reţinute în considerentele Curţii din Decizia nr. 209 din 17 aprilie 2018 anterior evocate sunt pe deplin aplicabile şi în soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
    31. Criticile pe care le formulează autorul excepţiei întemeiate pe încălcarea dreptului de proprietate privată, discriminarea angajaţilor din sectorul public faţă de cel privat şi cele privind caracterul neclar şi imprevizibil au fost examinate deja de Curte în Decizia nr. 209 din 17 aprilie 2018. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi cele ale art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente decât cu privire la sumele deja încasate cu acest titlu, sume devenite certe, lichide şi exigibile, iar nu şi cu privire la sumele viitoare, asupra cărora legiuitorul este liber să dispună în privinţa cuantumului şi a condiţiilor de acordare (Decizia nr. 209 din 17 aprilie 2018, paragraful 31).
    32. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că angajaţii din sectorul privat nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu angajaţii din sectorul public. În acest sens este şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 20 martie 2012, cu privire la Cererea nr. 13.902/11, introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 28, prin care instanţa europeană a considerat că legea contestată a instituit, într-adevăr, o diferenţă de tratament între persoanele pensionate angajate în sectorul privat şi cele angajate în sectorul public, cum era cazul reclamantului; cu toate acestea, cele două categorii de persoane nu pot fi considerate ca aflându-se într-o situaţie analoagă sau asemănătoare în sensul art. 14 din Convenţie pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din moment ce diferenţa esenţială, relevantă pentru contextul în care au fost luate măsurile criticate, este aceea că veniturile lor provin din surse diferite, şi anume bugetul privat şi, respectiv, bugetul de stat (Decizia nr. 209 din 17 aprilie 2018, paragraful 34).
    33. În sfârşit, referitor la pretinsa neclaritate a normelor criticate, Curtea a menţionat că, în absenţa cerinţei legale a existenţei alocării bugetare, nu se poate vorbi despre existenţa dreptului angajatului instituţiei publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă, şi nici despre existenţa obligaţiei corelative a angajatorului - instituţie publică centrală sau locală, de a acorda astfel de beneficii sau drepturi suplimentare, aspecte reţinute şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia sus-menţionată. Totodată, prin aceeaşi decizie, paragraful 87, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 instituie un drept, şi nu doar o vocaţie, în beneficiul personalului contractual din instituţiile publice centrale şi locale, de a primi tichete/vouchere de vacanţă, drept a cărui existenţă şi realizare sunt subsumate condiţiei legale a alocărilor de sume bugetare cu acest titlu, condiţie în afara căreia dreptul în cauză nu există şi nu poate fi realizat. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că dreptul la tichetele/voucherele de vacanţă nu a existat, în lipsa cerinţei legale a alocării de sume bugetare cu acest titlu. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate au creat insecuritate juridică şi incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi pentru subiectele de drept vizate de aceste dispoziţii. (Decizia nr. 209 din 17 aprilie 2018, paragrafele 35 şi 36).
    34. Cu referire la consideraţia autorului excepţiei în sensul că dreptul la primirea voucherelor are caracter fundamental, deoarece, potrivit jurisprudenţei CJUE, face parte din dreptul fundamental la salariu, Curtea reţine că în Decizia nr. 209 din 17 aprilie 2018, paragraful 30, a statuat că dreptul în discuţie nu are natura unui drept fundamental. Prin urmare, nici art. 115 alin. (6) din Constituţie, invocat de asemenea de autorul excepţiei, nu este încălcat.
    35. În ceea ce priveşte critica autorului care vizează art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, Curtea reţine că acestea reprezintă norme-remediu de natură să facă efective art. 126 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. Judecătorii, în exercitarea atribuţiei constituţionale a înfăptuirii justiţiei, sunt ţinuţi de obligaţia de a respecta deopotrivă deciziile Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie care prevăd prioritatea de aplicare a acelor reglementări ale dreptului Uniunii Europene cu forţă obligatorie faţă de dreptul intern român nu pot sta în calea îndeplinirii de către judecători a îndatoririi de rang constituţional de a respecta deciziile Curţii Constituţionale şi, respectiv, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    36. Cu referire la critica vizând procedura de adoptare a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, raportată la art. 115 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, pentru critici similare, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragrafele 9, 37-44).
    37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Poliţiştilor Constantin Brâncoveanu din Baia Mare în Dosarul nr. 2.488/100/2017 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. (8) alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 11 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cosmin-Marian Văduva

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016