Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 322 din 9 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 şi ale art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 322 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 şi ale art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1069 din 12 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 şi ale art. 381 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Mladin în Dosarul nr. 26.399/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 570D/2018.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26 mai 2020, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, a autorului excepţiei, prezent personal şi asistat de domnul avocat Florin Vieriu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere solicitarea avocatului autorului excepţiei de amânare a pronunţării pentru a da posibilitatea acestuia să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 9 iunie 2020, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 11 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 26.399/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 şi ale art. 381 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Mladin. Excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că citirea declaraţiei unui martor, în condiţiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală, lipseşte inculpatul de posibilitatea de a pune întrebări acestuia, făcând iluzorii principiile nemijlocirii, contradictorialităţii şi oralităţii procesului penal. Astfel, judecătorul este obligat să se pronunţe pe baza probelor ataşate la dosarul cauzei de către organul de urmărire penală fără a-şi putea forma intima convingere pe baza unor probe nemijlocit administrate în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.
    5. Totodată, sunt încălcate şi prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu se poate vorbi de existenţa dreptului la un proces echitabil câtă vreme administrarea unei probe decisive pentru aflarea adevărului în procesul penal, cum este proba testimonială, este lăsată exclusiv la îndemâna unui actor direct interesat, precum procurorul.
    6. În condiţiile în care această probă nu mai poate fi administrată în faţa judecătorului, din motive independente de voinţa participanţilor la procesul penal, apreciază că ea trebuie înlăturată, o hotărâre de condamnare neputându-se întemeia pe o astfel de probă. Susţine că validarea conţinutului declaraţiilor unor martori pe care inculpatul nu i-a putut chestiona reprezintă o măsură contrară art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia citirea declaraţiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în faţa tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declaraţii sunt citite în şedinţa de judecată. Apreciază că nici dreptul la apărare al inculpatului nu mai poate fi considerat ca fiind garantat, în condiţiile folosirii de către judecător a unor declaraţii administrate în afara garanţiilor procesuale specifice cercetării judecătoreşti.
    7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciază că existenţa unui motiv întemeiat pentru absenţa martorului este o întrebare preliminară la care trebuie să se răspundă înainte de a se analiza dacă proba este temeiul exclusiv sau determinant pentru pronunţarea condamnării. Astfel, există o încălcare a art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. d) din Convenţie chiar şi atunci când proba nu a fost singura care a fundamentat condamnarea, dar instanţele naţionale nu au oferit un motiv întemeiat pentru absenţa martorului. Apreciază că distincţia trebuie făcută de la speţă la speţă, luând în considerare nu numai refuzul martorului de a se prezenta în instanţă, dar şi imposibilitatea obiectivă a acestuia de a da curs procedurii (de exemplu, în caz de deces), situaţie în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că mărturia sa trebuie să fie avută în vedere la pronunţarea soluţiei, prin utilizarea declaraţiei date anterior decesului.
    8. Apreciază că simpla transpunere din plan grafic în plan sonor a depoziţiei martorului lipsă nu poate substitui oralitatea şi în niciun caz nemijlocirea. Astfel, este discutabil în ce măsură mai sunt sau nu respectate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, atât timp cât administrarea unei probe testimoniale este lăsată la îndemâna procurorului.
    9. Prezumţia de nevinovăţie este cea care străbate întreg parcursul procesual penal, ea fiind un reper la care legiuitorul este obligat să se raporteze constant atunci când înţelege să garanteze dreptul la un proces echitabil. Din această perspectivă judecătorul cauzei opinează că se impune cu necesitate modificarea textului art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală prin introducerea sintagmei „ţine seama de ea la judecarea cauzei în măsura în care se coroborează cu alte probatorii din dosarul cauzei“. Se ajunge astfel la responsabilizarea judecătorului naţional, care va trebui să arate întotdeauna modalitatea în care coroborează declaraţiile martorilor absenţi cu celelalte mijloace de probă, pentru a demonstra că este în măsură să realizeze o evaluare echitabilă şi justă asupra gradului de încredere în declaraţiile respective.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Avocatul Poporului apreciază că prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice, iar în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi al libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei. Aşa fiind, apreciază că dispoziţiile art. 327 din Codul de procedură penală sunt constituţionale.
    12. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 381 din Codul de procedură penală, apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat. De aceea, citirea declaraţiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în faţa tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declaraţii sunt citite în şedinţa de judecată.
    13. Totodată, pentru a determina dacă admiterea unor astfel de probe este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, se impune ca mai întâi să se stabilească dacă a existat un motiv temeinic pentru neprezentarea martorului, iar, în măsura în care depoziţia unui martor absent este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare, sunt necesare măsuri de contrabalansare suficiente care să permită o apreciere echitabilă şi corespunzătoare a fiabilităţii probelor în cauză. Cerinţa de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziţia unui martor absent este o chestiune preliminară care trebuie examinată înainte de a se pronunţa dacă proba a fost unică sau decisivă. Astfel, atunci când martorii nu se înfăţişează pentru a depune mărturie, există obligaţia de a verifica dacă absenţa lor este justificată (Hotărârea din 10 februarie 2015, pronunţată în Cauza Colac împotriva României, paragrafele 43 şi 44). Aşa fiind, dreptul suspectului sau al inculpatului de a propune probe şi de a contesta temeinicia probelor în acuzare se păstrează în tot cursul urmăririi penale.
    14. De asemenea, din perspectiva legalităţii administrării probelor, aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153), deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare, de excepţie, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (paragrafele 12-15).
    15. Totodată, potrivit dispoziţiilor legale criticate, dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa de judecată va dispune citirea depoziţiei unui martor date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei. Aşa fiind, sintagma „dacă audierea vreunuia dintre martori“ duce cu uşurinţă la concluzia că ipoteza normei are în vedere existenţa mai multor declaraţii de martor, fiind exclusă posibilitatea ca instanţa să dea citire unei depoziţii în situaţia în care aceasta este unica declaraţie de martor. Astfel, reglementarea nu face altceva decât să dea eficienţă viziunii Curţii de la Strasbourg, care a statuat că o astfel de procedură este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil în măsura în care depoziţia unui martor absent nu este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare. Totodată, faptul că instanţa de judecată va ţine seama de o astfel de declaraţie la judecarea cauzei nu înseamnă că îşi va fundamenta hotărârea de condamnare exclusiv pe aceasta, deoarece, potrivit art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa „hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate“, deci şi asupra unei astfel de declaraţii, putând dispune condamnarea doar atunci când are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
    16. Prin sintagma „ţine seama de ea la judecarea cauzei“ se înţelege faptul că proba respectivă - în măsura în care acuzatul a avut posibilitatea în procedura anterioară să o conteste - este legală şi face parte din ansamblul probator care fundamentează hotărârea, neputând fi exclusă din cauza imposibilităţii audierii de către instanţă a martorului care a dat declaraţii în faţa organelor de urmărire penală.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi instanţa judecătorească a sesizat cu privire la art. 381 din Codul de procedură penală, în integralitate, se observă că, în notele scrise, autorul excepţiei face referire, în mod expres, la alin. (7) al art. 381. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 327 şi ale art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
    - Art. 327:
    "Atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul:
    a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal;
    b) emite ordonanţă prin care clasează sau renunţă la urmărire, potrivit dispoziţiilor legale."

    – Art. 381 alin. (7): „Dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, iar în faza de urmărire penală acesta a dat declaraţii în faţa organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi în condiţiile art. 308, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi ţine seama de ea la judecarea cauzei.“

    20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, dintr-o perspectivă identică, respingând excepţiile ca neîntemeiate, prin Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2016, Decizia nr. 16 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016, Decizia nr. 37 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 22 martie 2016, şi Decizia nr. 315 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017.
    22. În motivarea soluţiilor de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate pronunţate cu acele prilejuri Curtea Constituţională a realizat o analiză a textului criticat cu raportare, în baza art. 20 din Constituţie, la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi interpretarea sa în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţie, atât timp cât dreptul la apărare este respectat. De aceea, citirea declaraţiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în faţa tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declaraţii sunt citite în şedinţa de judecată (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saidi împotriva Franţei, paragrafele 43 şi 44, şi Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54). Totodată, pentru a determina dacă admiterea unor astfel de probe este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, se impune ca mai întâi să se stabilească dacă a existat un motiv temeinic pentru neprezentarea martorului, iar, în măsura în care depoziţia unui martor absent este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare, sunt necesare măsuri de contrabalansare suficiente care să permită o apreciere echitabilă şi corespunzătoare a fiabilităţii probelor în cauză. Cerinţa de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziţia unui martor absent este o chestiune preliminară, care trebuie examinată înainte de a se pronunţa dacă proba a fost unică sau decisivă. Astfel, atunci când martorii nu se înfăţişează pentru a depune mărturie, există obligaţia de a verifica dacă absenţa lor este justificată (a se vedea Hotărârea din 10 februarie 2015, pronunţată în Cauza Colac împotriva României, paragrafele 43 şi 44).
    23. Aşa fiind, Curtea Constituţională a constatat că dreptul suspectului sau al inculpatului de a propune probe şi de a contesta temeinicia probelor în acuzare se păstrează în tot cursul urmăririi penale. Astfel, în acord cu art. 78 şi 83 din Codul de procedură penală, avocatul suspectului sau al inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu două excepţii (referitoare la utilizarea metodelor speciale de supraveghere ori cercetare prevăzute în cap. IV din titlul IV şi la percheziţia corporală sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante), poate solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi are, de asemenea, dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri şi memorii [a se vedea art. 92 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală]. Totodată, avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv (a se vedea art. 94 din Codul de procedură penală). De aceea, în situaţia în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanţă, punerea în discuţie şi valorificarea declaraţiei date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legale, nu pot afecta dreptul la apărare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea să cunoască această declaraţie în cursul urmăririi penale, iar dacă se consideră prejudiciat, poate formula plângere în condiţiile art. 95 raportat la art. 336-339 din Codul de procedură penală. De asemenea, din perspectiva legalităţii administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale.
    24. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe care nu este readministrată de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece în procesul penal cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare de excepţie, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).
    25. Curtea Constituţională a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa de judecată dispune citirea depoziţiei date de martor în cursul urmăririi penale şi ţine seama de ea la judecarea cauzei. Aşa fiind, reglementarea dă eficienţă viziunii Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o astfel de procedură este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil în măsura în care depoziţia unui martor absent nu este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare. Faptul că instanţa de judecată ţine seama de o astfel de declaraţie la judecarea cauzei nu înseamnă că îşi va fundamenta hotărârea de condamnare exclusiv pe aceasta, deoarece, potrivit art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate (deci şi asupra unei astfel de declaraţii). Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Practic, prin sintagma „ţine seama de ea la judecarea cauzei“, cuprinsă în textul legal criticat, se înţelege faptul că proba respectivă - în măsura în care acuzatul a avut posibilitatea în procedura anterioară să o conteste - este legală şi face parte din ansamblul probator care fundamentează hotărârea, neputând fi exclusă din cauza imposibilităţii audierii de către instanţă a martorului care a dat declaraţii în faţa organelor de urmărire penală.
    26. Curtea a mai observat şi că, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în speţă, readministrarea nemaifiind posibilă, devine aplicabil textul legal criticat, ipoteză care, potrivit art. 383 alin. (4) din acelaşi cod, obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă.
    27. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    28. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul excepţiei nu a indicat nicio prevedere constituţională care ar fi încălcată de dispoziţiile atacate. Astfel, aşa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizările adresate Curţii trebuie motivate, iar, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării. Dacă instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competentă să se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui părţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil.
    29. În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, nefiind motivată.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Mladin în Dosarul nr. 26.399/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016