Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 314 din 9 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal şi ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 314 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal şi ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1168 din 3 decembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal şi ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Liviu Costel Scarlat în Dosarul nr. 6.808/180/2016 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 333 D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul critică, în realitate, aplicarea legii penale mai favorabile, aspect care este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Sunt invocate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 147 din 12 martie 2015 şi nr. 500 din 17 iunie 2018.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 2 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.808/180/2016, Judecătoria Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal şi ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Liviu Costel Scarlat într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri private.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, prin care termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din Codul penal, a fost majorat de la o dată şi jumătate la dublul termenului prevăzut la art. 154 din Codul penal, încalcă principiul neretroactivităţii legii, făcând ca legea procesual penală nouă să fie aplicabilă unei situaţii de fapt existente anterior intrării sale în vigoare şi încălcând, în acest fel, principiul tempus regit actum. Se arată că prescripţia răspunderii penale este o instituţie atât de drept material, cât şi de drept procesual şi că acest din urmă aspect implică aplicarea legii procesuale penale numai pentru viitor, şi niciodată extraactiv, unor raporturi juridice de drept penal născute în trecut sau unor acte procesual penale efectuate în trecut, acte juridice care nu mai pot fi desfăcute prin legea nouă, întrucât îşi păstrează valabilitatea originară şi toate efectele legale. Se arată că, pentru aceste motive, dispoziţiile art. 155 alin. (4) din Codul penal şi ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 încalcă regulile fundamentele de drept privind aplicarea în timp a legii procesual penale şi principiul legalităţii procesului penal, conferind, la momentul conflictului de legi în timp, un caracter inaccesibil şi imprevizibil normei procesual penale vechi. Or, se susţine că dispoziţiile legale care încalcă dreptul la libertate şi la siguranţă trebuie să fie accesibile şi previzibile. Se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, aplicarea legii penale mai favorabile ar avea ca efect îngreunarea situaţiei inculpatului, din perspectiva incidenţei instituţiei prescripţiei speciale. Se face trimitere atât la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi la doctrina referitoare la standardele de calitate a legii, arătându-se că, pentru motivele mai sus invocate, prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal, prin raportare la dispoziţiile art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate.
    6. Judecătoria Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că modificarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, prin dispoziţiile art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, în sensul majorării termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale, faţă de cel prevăzut în forma iniţială a Codului penal, a fost determinată de reglementarea unor limite speciale mai mici ale pedepselor în cazul majorităţii infracţiunilor prevăzute în acelaşi cod. Se susţine că, pentru acest motiv, modificarea legislativă criticată are ca scop asigurarea rolului preventiv al instituţiei prescripţiei răspunderii penale. Se arată că dreptul se adaptează, în mod continuu, la realitatea socială, iar existenţa unei reglementări anterioare conform căreia termenul prescripţiei speciale era mai mic nu este de natură a încălca standardele de calitate a legii. Se face trimitere la Codul penal din 1936, care prevedea un termen al prescripţiei speciale similar.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal şi ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins:
    - Art. 155 alin. (4): „Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.“;
    – Art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012: „La articolul 155, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.»“

    11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi ale art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal au mai făcut obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 147 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 14 mai 2015, prin care a respins, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
    13. Prin Decizia nr. 147 din 12 martie 2015, precitată, paragrafele 16-26, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 155 alin. (4) din Codul penal reglementează prescripţia specială, fiind identice cu prevederile art. 124 din Codul penal din 1969, aşa cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012, care au schimbat termenul prescripţiei speciale, prevăzut la art. 124 din Codul penal din 1969, de la o dată şi jumătate la dublul termenului de prescripţie prevăzut la art. 122 din Codul penal din 1969.
    14. S-a constatat, prin aceeaşi decizie, că prevederile art. 124 din Codul penal din 1969 au fost supuse controlului de constituţionalitate, în urma sesizării instanţei de contencios constituţional, direct de către Avocatul Poporului, cu excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect şi că prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 124 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi. Prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, precitată, Curtea a reţinut că art. 124 din Codul penal din 1969 nu dispunea nimic cu privire la conflictul de legi în timp şi că nici nu era nevoie de o asemenea reglementare, deoarece împlinirea termenului de prescripţie specială începea să curgă, indiferent de câte întreruperi ar fi intervenit, de la data săvârşirii faptei şi se împlinea, în acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevăzută de aceasta. Prin urmare, câtă vreme prescripţia specială era o cauză care înlătura răspunderea penală, era evident că împlinirea sa sub imperiul legii vechi era mai favorabilă decât împlinirea prevăzută de legea nouă, deoarece aceasta din urmă mărea intervalul de timp în care se putea aplica o pedeapsă. Altfel spus, Curtea a constatat că termenul de prescripţie specială prevăzut înainte de modificarea art. 124 din Codul penal din 1969 prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012 avea valenţe constituţionale în măsura în care ultraactiva, aplicându-se faptelor comise sub imperiul său şi care nu fuseseră judecate definitiv până la data intrării în vigoare a legii modificatoare. S-a arătat, totodată, că termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 124 din Codul penal din 1969, în forma sa modificată, este constituţional în măsura în care se aplică numai faptelor săvârşite sub imperiul noii soluţii legislative. În concluzie, Curtea a constatat că normele legale criticate erau constituţionale în măsura în care nu împiedicau aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi.
    15. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. S-a reţinut, în acest sens, că interpretarea potrivit căreia legea penală mai favorabilă presupune aplicarea instituţiilor autonome mai favorabile este de natură să înfrângă exigenţele constituţionale, deoarece s-ar rupe legătura organică dintre instituţiile de drept penal aparţinând fiecărei legi succesive, cu consecinţa directă a schimbării conţinutului şi sensului actelor normative adoptate de către legiuitor. Curtea a observat că noţiunea de instituţie autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale şi nici în legea de aplicare a actualului Cod penal. Aşa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noţiunii de instituţie autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susţinut în doctrină şi practica judiciară, presupune că ea are o existenţă de sine stătătoare şi nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-şi îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, întrucât nu se poate reţine că o normă din Codul penal care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie etc.) este independentă de legea căreia îi aparţine. Această distincţie are o deosebită importanţă pentru înţelegerea conceptului de lege, pentru că numai aşa se poate oferi noţiunii de „lege penală mai favorabilă“ un înţeles constituţional.
    16. În continuare, prin Decizia nr. 147 din 12 martie 2015, Curtea a constatat că legiuitorul a definit în art. 173 din Codul penal noţiunea de lege penală ca fiind „orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege“, ceea ce nu echivalează cu împrejurarea că acele dispoziţii sunt legi, ci doar cu faptul că sunt norme distincte care aparţin legii şi au forţa acesteia, şi că, prin urmare, Codul penal constituie o lege unitară, asemenea norme fiind prevăzute şi în legile speciale care reglementează alte relaţii sociale, dar stabilesc, totodată, şi fapte care constituie infracţiuni (cum ar fi infracţiunile reglementate de legislaţia vamală, fiscală etc.). S-a arătat, astfel, că prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor. Având în vedere aceste argumente, Curtea a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 5 din Codul penal în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate.
    17. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că împrejurarea că, anterior apariţiei noului Cod penal, Curtea Constituţională a sancţionat punctual un înţeles contrar principiului legii penale mai favorabile în cazul unor instituţii de drept penal material (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, referitoare la prescripţia specială, Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011 - referitoare la acordul de recunoaştere a vinovăţiei) nu contravine argumentelor de mai sus, deoarece, în acele decizii, norma mai favorabilă s-a integrat în cuprinsul aceluiaşi act normativ, nefiind modificată viziunea de ansamblu a reglementării. Astfel, legea de modificare a termenului de prescripţie specială (art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012) a fost încorporată în legea de bază (respectiv Codul penal din 1969), pierzându-şi identitatea şi integrându-se deplin în filosofia de ansamblu a reglementării existente. Situaţia este în mod vădit diferită în cazul succesiunii în timp a două coduri penale, întrucât într-o atare ipoteză se schimbă opţiunea puterii legislative cu privire la însăşi filosofia politicii penale. Această nouă concepţie nu putea nicidecum să aibă în vedere posibilitatea îmbinării dispoziţiilor celor două legi pentru a obţine o a treia lege (lex tertia).
    18. Totodată, Curtea a constatat că, de fapt, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care reglementează întreruperea cursului prescripţiei speciale vizează aplicarea acesteia de către instanţele judecătoreşti, prin prisma principiului legii penale mai favorabile, reglementat la art. 15 alin. (2) din Constituţie, argumentele expuse în susţinerea neconstituţionalităţii art. 155 alin. (4) din Codul penal făcând referire, în mod comparativ, la considerentele reţinute în argumentarea neconstituţionalităţii art. 124 din Codul penal din 1969.
    19. Curtea a reţinut, de asemenea, că, în timp ce neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 124 din Codul penal din 1969 a avut în vedere aplicarea acestora în timp, în urma modificării lor prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012, iar această operaţiune legislativă a fost realizată în cadrul aceluiaşi act normativ, respectiv Codul penal din 1969, actuala critică priveşte aplicarea succesivă a dispoziţiilor din două legi penale diferite, respectiv Codul penal din 1969 şi Codul penal în vigoare. În acest din urmă caz, instanţele sunt chemate să facă aplicarea celor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 şi să procedeze la determinarea legii penale mai favorabile în ansamblu. Astfel, în fiecare situaţie tranzitorie în parte, instanţele competente sunt obligate să aleagă dintre cele două acte normative anterior referite legea mai favorabilă pentru persoanele trimise în judecată în cauzele deduse judecăţii. Dacă instanţele apreciază că este mai favorabil Codul penal din 1969, atunci Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 este aplicabilă în ceea ce priveşte prescripţia specială. Dacă însă este considerat ca fiind mai favorabil Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014, atunci vor fi aplicate prevederile art. 155 alin. (4) din acest cod, ce nu pot fi disociate de reglementarea de ansamblu.
    20. Curtea a reţinut că, de altfel, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile în astfel de situaţii au fost arătate prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012. Cu acea ocazie, Curtea a reţinut că pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condiţiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi, în sfârşit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret“. Cât priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze“ (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011)
    21. Prin urmare, Curtea reţine că, în realitate, critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal are în vedere aplicarea legii penale mai favorabile de către instanţele de judecată şi, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, potrivit căreia acest aspect excedează competenţei Curţii, fiind atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, şi Decizia nr. 449 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 10 noiembrie 2014).
    22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    23. Curtea constată că argumentele reţinute prin decizia mai sus invocată sunt aplicabile şi prevederilor art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012, prin care dispoziţiile art. 155 alin. (4) din Codul penal au fost modificate, în sensul extinderii termenului de prescripţie specială de la o dată şi jumătate, la dublul termenului de prescripţie prevăzut la art. 154 din Codul penal.
    24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal şi ale art. 245 pct. 18 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Liviu Costel Scarlat în Dosarul nr. 6.808/180/2016 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016