Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 312 din 9 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 312 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1000 din 29 octombrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Tel Drum - S.A. din Alexandria în Dosarul nr. 159/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 324D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, prin domnul avocat Alin Bengescu din cadrul Baroului Bucureşti. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată. Se arată că textul criticat, cu referire la sintagma „până la concurenţa valorii probabile a acestora“, este ambiguu, fiind lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, valoarea probabilă la care fac trimitere dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală nefiind definită legal. Se mai invocă faptul că textul criticat nu prevede niciun criteriu de evaluare şi niciun mod de calcul al unui eventual prejudiciu, respectiv al valorii probabile a pagubei produse. Pentru aceste motive se susţine încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie referitoare la proprietatea privată. Se susţine că, dacă în cazul persoanei fizice legiuitorul a prevăzut în cuprinsul Codului de procedură civilă bunurile care pot fi indisponibilizate, acest aspect nu este reglementat şi cu privire la persoana juridică. Se arată că nu poate fi reţinut ca un motiv de respingere a prezentei excepţii de neconstituţionalitate caracterul provizoriu şi temporar al sechestrului. Se susţine că, în cazul persoanei juridice, dispunerea unui sechestru asupra bunurilor, fără un criteriu clar şi obiectiv de determinare a valorii probabile a acestora, determină intrarea acesteia în faliment, cu consecinţa radierii din registrul comerţului.
    4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale, constatându-se că sintagma „până la concurenţa valorii probabile a acestora“ din cuprinsul prevederilor art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală este constituţională. Se susţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 44 din Constituţie, deşi implică o restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate privată, prin afectarea atributului dispoziţiei juridice până la soluţionarea definitivă a cauzei. Se susţine, totodată, că această limitare este permisă, având în vedere că se aplică în mod nediscriminatoriu, este justificată de un interes general şi este necesară obiectivului urmărit de legiuitor şi proporţională cu scopul propus. Referitor la modul de evaluare a valorii probabile a bunurilor, se arată că organele judiciare, atunci când instituie sechestrul asigurător, evaluează prejudiciul produs prin infracţiune, valoarea sechestrată trebuind să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate după stabilirea vinovăţiei. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 463 din 27 iunie 2017.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea nr. 99 din 16 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 159/1/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Tel Drum - S.A. din Alexandria într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei ordonanţe de instituire a unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparţinând autoarei excepţiei de neconstituţionalitate.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma „până la concurenţa valorii probabile a acestora“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, conferind un caracter ambiguu textului criticat. Se susţine că legea nu prevede un criteriu obiectiv de calcul al valorii probabile a pagubei comise prin săvârşirea infracţiunii şi al cheltuielilor judiciare, aspect ce creează premisele unor interpretări subiective şi ale unor abuzuri privind instituirea unor măsuri asigurătorii. Se arată că lipsa de previzibilitate şi predictibilitate a dispoziţiilor legale criticate conduce la situaţii care nu pot fi anticipate de către persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni, cum este cea a instituirii unor măsuri asigurătorii pe criterii arbitrare, ce pot determina falimentul suspectului sau al inculpatului persoană juridică. Se susţine că din modul în care este interpretată şi aplicată sintagma „până la concurenţa valorii probabile a acestora“ de către organele judiciare rezultă că există o modalitate de calcul al acestei valori cunoscută doar de către procurorul de caz şi de către judecător, dar care nu este cunoscută de persoana acuzată de săvârşirea infracţiunii, căreia i se impută acest prejudiciu. Se susţine, totodată, că dispoziţiile legale criticate sunt deficitare din perspectiva lipsei lor de corelare cu alte prevederi legale din cuprinsul Codului penal, al Codului de procedură penală sau al legilor speciale, lipsă de corelare ce generează confuzii, incertitudine şi dificultăţi în interpretarea şi aplicarea lor. Se susţine că, pentru aceste motive, prevederile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă dreptul de proprietate privată, provocarea unui prejudiciu prin săvârşirea unei infracţiuni putând fi reţinută de procuror în mod arbitrar, în funcţie de aprecieri subiective, fără aplicarea unor criterii de evaluare a respectivelor prejudicii. Se arată că, în lipsa unor dispoziţii legale exprese referitoare la modalităţile de evaluare a prejudiciului produs prin săvârşirea unei infracţiuni, instanţa competentă să verifice temeinicia şi legalitatea instituirii măsurilor asigurătorii nu dispune de instrumentele necesare efectuării unui control juridic efectiv, procurorul fiind singurul în măsură să stabilească valoarea prejudiciului, fără un control judecătoresc în această privinţă.
    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textul criticat este clar şi previzibil, sintagma criticată fiind modalitatea concretă prin care legiuitorul a înţeles să dea valenţă caracterului vremelnic al măsurilor asigurătorii, în ceea ce priveşte cuantumul pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii şi al cheltuielilor judiciare, precum şi posibila evoluţie a acestuia pe parcursul derulării procesului penal.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.“
    12. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, şi Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    14. Prin Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, paragrafele 13-26, Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, a executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal.
    15. Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat că, prin instituirea sechestrului, proprietarul bunurilor pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea a observat că sechestrul asigurător poate afecta şi atributele de usus şi fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu şi predate pentru păstrare unor instituţii de specialitate [art. 252 alin. (2), (3), (4) şi (5) din Codul de procedură penală] ori atunci când au fost puse sub sigiliu şi se desemnează un custode [art. 252 alin. (9) din acelaşi cod]. Aşadar, interzicerea până la soluţionarea definitivă a cauzei a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau a controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, al inculpatului ori al persoanei responsabile civilmente, dar şi al terţilor proprietari ai acestor bunuri şi care nu au calitate de parte în procesul penal. Referitor la dreptul de proprietate, care este un drept fundamental, garantat prin Constituţie, Curtea a constatat că acesta nu este însă un drept absolut prin natura lui, putând fi supus unor limitări rezonabile.
    16. În ceea ce priveşte obiectul măsurilor asigurătorii, Curtea a observat că acesta este delimitat de dispoziţiile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, printr-o normă de trimitere la legea civilă. În acest sens, Curtea a reţinut că sechestrul se instituie asupra bunurilor mobile - titluri de valoare, obiecte de artă şi de muzeu, colecţii de valoare, obiecte din metal, sume de bani etc. - şi imobile, aşa cum reiese din dispoziţiile alin. (2) al art. 249 din Codul de procedură penală, iar prevederile alin. (3)-(5) ale aceluiaşi articol diferenţiază, în funcţie de proprietar, întinderea sechestrului. Astfel, pot fi sechestrate bunurile proprietatea suspectului sau inculpatului pentru garantarea executării pedepsei amenzii, în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, pot fi sechestrate bunurile persoanei responsabile civilmente în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare şi pot fi sechestrate bunurile aflate în proprietatea sau posesia unei terţe persoane, în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse. De asemenea, Curtea a reţinut că, atunci când procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa instituie sechestrul asigurător, aceştia evaluează prejudiciul produs prin infracţiune, valoarea sechestrată trebuind să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăţiei, dacă se apreciază că se impune această măsură. Astfel, măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune - ordonanţă sau încheiere, îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul şi valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. Aşadar, dispunerea unei măsuri asigurătorii se face pe baza analizei valorilor implicate în cauză: valoarea prejudiciului, a sumelor probabile ce ar trebui confiscate, bonitatea suspectului/inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune.
    17. Cu privire la condiţia necesităţii dispunerii măsurii asigurătorii, Curtea a reţinut că, pe de o parte, trebuie avute în vedere cazurile în care instituirea măsurilor asigurătorii, aşadar şi a sechestrului, este obligatorie, respectiv ipoteza reglementată de art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală - persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă şi cazurile reglementate în legislaţia specială - de pildă, art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, când organele judiciare nu mai sunt ţinute să verifice condiţia de necesitate a măsurii, ea fiind impusă de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, în cazul infracţiunilor grave, este de dorit ca sechestrul să fie instituit cât mai devreme în cursul urmăririi penale, pentru a împiedica suspectul să înstrăineze bunurile sau beneficiul infracţiunii, cu mult înainte de a fi evaluată întinderea activităţii infracţionale şi a prejudiciului, organele judiciare având posibilitatea să instituie sechestrul asigurător pe toate bunurile suspectului sau inculpatului, precum şi pe bunurile altor persoane despre care se cunoaşte că provin din infracţiune. Cu toate acestea, Curtea a constatat că instituirea sechestrului nu poate împiedica suspectul sau inculpatul să îşi procure mijloacele de trai. De vreme ce prin instituirea sechestrului se limitează posibilitatea suspectului/ inculpatului de a-şi continua activitatea şi, implicit, de a-şi asigura mijloacele de trai, organele judiciare trebuie să aibă în vedere un nivel mediu de asigurare a mijloacelor de trai pentru suspect/inculpat şi familia sa, neavând importanţă dacă prin dispunerea măsurii asigurătorii nu mai poate să îşi asigure acelaşi nivel de existenţă precum cel anterior instituirii măsurii.
    18. În continuare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală reglementează situaţiile în care nu poate fi dispus sechestrul, având în vedere titularul bunurilor sau categoria bunurilor ce urmează a fi sechestrate. S-a reţinut că în Codul de procedură penală nu sunt cuprinse însă norme care să stabilească expres categoria „bunurilor exceptate de lege“ de la instituirea sechestrului, într-o atare situaţie dispoziţiile procesual penale completându-se cu dispoziţiile procesual civile referitoare la bunurile care, potrivit legii, au un regim privilegiat, neputând face obiectul unei executări silite, fiind neurmăribile. Astfel, potrivit art. 727 din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse urmăririi silite bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale şi obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel, obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor, alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă, combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă, scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea. Totodată, potrivit art. 728 din Codul de procedură civilă, bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei debitorului persoană fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile şi numai pentru obligaţii de întreţinere sau alte creanţe privilegiate asupra mobilelor. Dacă debitorul se ocupă cu agricultura, nu vor fi urmărite, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură, inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste animale şi seminţele pentru cultura pământului, cu excepţia cazului în care asupra acestor bunuri există un drept real de garanţie sau un privilegiu pentru garantarea creanţei. Curtea a reţinut, de asemenea, că dispoziţiile art. 729 din Codul de procedură civilă reglementează limitele urmăririi veniturilor băneşti, acestea fiind aplicabile, în materie penală, atât în ipoteza sechestrului propriu-zis instituit asupra sumelor de bani în materialitatea lor (cash) - bunuri mobile corporale, la care face referire art. 252 alin. (2) şi (8) din Codul de procedură penală, cât şi în ceea ce priveşte urmărirea silită a creanţelor, în ipoteza instituirii popririi asigurătorii, potrivit art. 254 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 729 alin. (1) din Codul de procedură civilă, salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, şi până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii. Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel. Cu alte cuvinte, dacă sunt mai multe sechestre penale sau acestea coexistă cu sechestrele civile, limita este de jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în conformitate cu art. 729 alin. (2) din Codul de procedură civilă. De asemenea, Curtea a observat că sunt în egală măsură aplicabile şi dispoziţiile art. 729 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum, precum şi prevederile alin. (4)-(7) ale aceluiaşi articol. Totodată, Curtea a reţinut că şi prin alte dispoziţii legale speciale anumite categorii de bunuri pot fi declarate neurmăribile. Aşadar, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 249 alin. (8) coroborate cu cele procesual civile precitate stabilesc, cu caracter general, limitele urmăririi bunurilor mobile sau imobile ca urmare a instituirii sechestrului, în vederea asigurării mijloacelor de existenţă ale suspectului/ inculpatului.
    19. Pentru motivele arătate mai sus, Curtea nu a putut reţine critica de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa lipsă de predictibilitate a sintagmei „până la concurenţa valorii probabile a acestora“, având în vedere finalitatea măsurilor asigurătorii, caracterul provizoriu al acestora, precum şi interesele protejate prin dispoziţiile de lege criticate. Astfel, Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-şi efectele până la momentul pronunţării hotărârii definitive, când instanţa decide situaţia juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Pentru a avea eficienţă - în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei penale -, măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, deci cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Aceasta este raţiunea pentru care organele judiciare au posibilitatea să instituie sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau ale inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii. Pe de altă parte însă, Curtea a constatat că, dacă, în urma administrării întregului probatoriu, se constată că această valoare - devenită între timp certă - este mai mică decât cea avută în vedere iniţial, sechestrul poate fi restrâns de organul judiciar, din oficiu sau la cererea persoanei interesate.
    20. Aşadar, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor art. 44 din Constituţie, întrucât, deşi reglementează o limitare a dreptului de proprietate privată, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale asupra bunurilor indisponibilizate - pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei -, această limitare este una permisă, având în vedere că se aplică în mod nediscriminatoriu, este justificată de un interes general, este necesară obiectivului urmărit de legiuitor şi este proporţională cu scopul propus (Decizia nr. 186 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007, Decizia nr. 230 din 14 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, şi Decizia nr. 768 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2015, paragraful 20).
    21. Totodată, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, paragrafele 21-23, Curtea a reţinut că, potrivit art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Curtea a constatat, aşadar, că măsurile asigurătorii dispuse de procuror pot fi contestate atât pe fond, cât şi cu privire la aducerea lor la îndeplinire, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, o primă condiţie de admisibilitate a contestaţiei fiind aceea ca persoana care o formulează să dovedească interesul ei privind bunurile sau sumele asupra cărora a fost instituită măsura, în cazul suspectului sau inculpatului interesul legal în a formula contestaţia fiind prezumat.
    22. Curtea a reţinut că, pe fond, sechestrul asigurător poate fi contestat în 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii, odată cu contestarea temeiniciei măsurii, putându-se contesta şi neregularităţile actului prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător, aşadar toate menţiunile pe care trebuie să le conţină ordonanţa procurorului, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală. Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi va proceda la verificarea condiţiilor legale pentru luarea măsurii asigurătorii, respectiv necesitatea şi întinderea prejudiciului, precum şi corelaţia dintre natura bunurilor sechestrate, proprietarul lor şi tipul de creanţe pentru a căror îndestulare a fost instituit, analizându-se în fapt dacă sunt îndeplinite cerinţele de la art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 251 din Codul de procedură penală, ordonanţa de luare a măsurii asigurătorii dispuse de către procuror se aduce la îndeplinire de către organele de cercetare penală. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că, ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurii în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare. În aceste condiţii, Curtea a constatat că legiuitorul a instituit un control judiciar atât al ordonanţei procurorului de luare a măsurii - un control de legalitate şi temeinicie, cât şi al modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, aşadar al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor -, fiind necesară o examinare a unei autorităţi judiciare a acestor acte procedurale şi procesuale, din perspectiva respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor interesate. Contestaţia se soluţionează cu citarea celui care a formulat-o, contradictorialitatea şi dreptul la apărare fiind garantate.
    23. Având în vedere argumentele mai sus menţionate, Curtea nu a putut reţine încălcarea, prin dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, a prevederilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil.
    24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Tel Drum - S.A. din Alexandria în Dosarul nr. 159/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016