Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 306 din 9 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (3) şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 306 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (3) şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (3), respectiv menţiunea „instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei“, şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Nelu-Gigi Bonescu în Dosarul nr. 2.466/208/2017 al Judecătoriei Caransebeş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 241 D/2018.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că textul criticat nu creează discriminare între persoanele condamnate, care pot beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind opţiunea legiuitorului de a acorda beneficiul prevăzut prin textele legale criticate, în raport cu mai multe criterii, care reflectă posibilitatea condamnatului de a se îndrepta fără executarea pedepsei. Este invocată, totodată, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 8 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.466/208/2017, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 88 alin. (3), respectiv menţiunea „instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei“, şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Nelu-Gigi Bonescu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută la art. 335 alin. (1) din Codul penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagma „instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei“ din cuprinsul art. 88 alin. (3) din Codul penal este neclară, întrucât prin revocarea amânării aplicării pedepsei se ajunge la obligativitatea executării acesteia, deşi art. 91 alin. (1) din Codul penal dă posibilitatea pronunţării soluţiei executării pedepsei sub supraveghere, în cazul în care persoana în cauză a mai fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 1 an. Se arată că, în acest fel, se creează discriminare între persoanele în privinţa cărora s-a dispus o modalitate de executare a pedepsei mai uşoară - respectiv amânarea aplicării pedepsei, care nu mai pot beneficia de executarea pedepsei sub supraveghere, şi cele care au fost condamnate la pedeapsa închisorii cu executare - modalitate de executare mai grea şi care pot beneficia de executarea pedepsei sub supraveghere. Se arată că, în mod similar, prevederile art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal exclud aplicarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din acelaşi cod persoanei care a beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, în timp ce persoanei condamnate la pedeapsa închisorii de până la 1 an i se poate aplica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
    6. Judecătoria Caransebeş opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textele criticate nu creează discriminare între categorii de cetăţeni aflate în situaţii similare şi se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 317 din 14 iunie 2005 şi nr. 637 din 24 noiembrie 2005, prin care instanţa de contencios constituţional a respins excepţii de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969. Se mai arată că reglementarea regimului juridic al revocării amânării pedepsei, al dispunerii aplicării pedepsei şi al executării pedepsei reprezintă opţiunea legiuitorului în privinţa persoanelor care au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, fără să îşi adapteze însă comportamentul infracţional la cerinţele legii. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250 din 25 aprilie 2017.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Avocatul Poporului opinează că prevederile art. 88 alin. (3) şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale. Referitor la critica potrivit căreia textele criticate încalcă art. 16 din Constituţie, se arată că principiul egalităţii în drepturi are în vedere asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în mod egal, cetăţenilor aflaţi în situaţii similare şi nu identitatea de tratament în privinţa aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 53 din 19 februarie 2002, nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 şi nr. 323 din 30 aprilie 2015. Se susţine că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă un drept fundamental, ci este o formă de individualizare judiciară a executării pedepselor, lăsată la aprecierea instanţei de judecată, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru dispunerea acestei măsuri. Referitor la critica potrivit căreia prevederile art. 88 alin. (3) şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţie, se susţine că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât dreptul fundamental anterior menţionat se asigură prin norme ale dreptului procedural, în timp ce dispoziţiile legale criticate sunt norme de drept penal substanţial. În ceea ce priveşte critica conform căreia prevederile art. 88 alin. (3) şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal contravin principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei, se arată că aplicarea instituţiilor reglementate prin textele criticate este prevăzută prin lege.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 88 alin. (3) respectiv menţiunea „instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei“ şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul critică, în realitate, prevederile art. 88 alin. (3) şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins:
    - Art. 88 alin. (3): „Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.“;
    – Art. 91 alin. (3) lit. b): „(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: […] b) aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată; […]“

    12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării, ale art. 142 alin. (1) privind Curtea Constituţională, ale art. 146 lit. d) referitor la atribuţiile Curţii Constituţionale şi ale art. 148 cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu privire la principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 80-106 din Codul penal prevăd următoarele patru moduri de individualizare a pedepsei: renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80-82 din Codul penal), amânarea aplicării pedepsei (art. 83-90 din Codul penal), suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91-98 din Codul penal) şi liberarea condiţionată (art. 99-106 din Codul penal). Acestea reprezintă excepţii de la regula executării pedepselor penale în regim de detenţie şi, respectiv, a plăţii sumei de bani reprezentând amenda penală, excepţii reglementate de legiuitor în considerarea gravităţii reduse a faptelor prevăzute de legea penală săvârşite. Astfel, pericolul redus al faptelor ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii indică faptul că pentru realizarea scopului pedepsei penale, acela de reeducare a persoanei condamnate şi de prevenire a săvârşirii unor noi infracţiuni, nu este necesară executarea de către făptuitor a pedepsei penale potrivit regulilor generale, prevăzute la art. 56-64 din Codul penal, având eficienţă renunţarea la aplicarea pedepsei sau dispunerea unei pedepse individualizate conform art. 83-106 din Codul penal.
    14. Cele patru forme de individualizare a pedepsei sunt reglementate gradual, în funcţie de intensitatea efectelor juridice pe care le produc, respectiv de restrângerile pe care le presupun asupra exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale de către persoana condamnată, atât în cursul executării pedepsei, cât şi ulterior momentului în care pedeapsa este executată. Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, în cazul fiecărei forme de individualizare a pedepselor, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispusă, lăsând, totodată, la aprecierea judecătorului dispunerea lor. Totodată, sunt reglementate, în cazul fiecărei forme de executare a pedepsei penale, condiţiile în care acestea se revocă sau se anulează, soluţiile de revocare sau de anulare fiind obligatorii pentru instanţe.
    15. Dintre acestea, amânarea aplicării pedepsei reprezintă un mod de individualizare a pedepsei ce poate fi dispus, conform art. 83 alin. (1) şi (2) din Codul penal, în următoarele condiţii: pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mică de 7 ani, infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
    16. Prevederile art. 88 din Codul penal reglementează condiţiile revocării amânării aplicării pedepsei, această soluţie fiind obligatorie în următoarele cazuri: dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen. Revocarea amânării aplicării pedepsei este facultativă dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă.
    17. La rândul său, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă, conform art. 91 alin. (1) din Codul penal, în următoarele condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
    18. În aceste condiţii, art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal prevede că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată. Această limitare a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie o aplicare a dispoziţiilor art. 88 din Codul penal care prevede, în toate cazurile de revocare a amânării aplicării pedepsei, obligaţia instanţei de a dispune executarea acesteia. Aşa fiind, unul dintre efectele revocării amânării executării pedepsei este cel potrivit căruia pedeapsa penală a cărei amânare a aplicării constituie obiectul revocării nu poate fi individualizată conform art. 91 şi următoarele din Codul penal, fiind obligatoriu să fie executată. Prin urmare, prevederile art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal nu reglementează, în privinţa persoanelor care au fost condamnate anterior la pedeapsa închisorii mai mică de 1 an o ipoteză juridică contrară celei prevăzute la art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal, ci trebuie interpretate coroborat cu acestea din urmă, ele eliminând din sfera persoanelor care au fost condamnate anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 1 an pe acelea care au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, formă de executare care, ulterior, a fost revocată.
    19. Pentru aceste motive, sintagma „instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei“ din cuprinsul art. 88 alin. (3) din Codul penal este clară, precisă şi previzibilă, întrunind atât standardele de calitate a legii, cât şi exigenţele principiului legalităţii incriminării, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituţie.
    20. Această manieră de reglementare a formelor de individualizare a pedepselor constituie opţiunea legiuitorului, fiind determinată de caracterul excepţional al acestora, de la regulile referitoare la executarea pedepselor penale, mai sus referit. În acest sens, prin Decizia nr. 250 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 18 iulie 2017, paragrafele 23 şi 25, Curtea Constituţională a reţinut că, în actualul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce s-a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracţiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni; legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere şi instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, aşa încât noul Cod penal răspunde unei puternice exigenţe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni; săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă pe calea infracţională a acesteia, aşa încât sunt necesare sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării, iar reglementarea acestora trebuie să se facă respectând Constituţia şi supremaţia sa. Totodată, Curtea a reţinut că individualizarea sancţiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabileşte normativ pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite prin săvârşirea faptei incriminate, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanţa individualizării legale a sancţiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări şi aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancţiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancţiune, şi valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea.
    21. Având în vedere aceste considerente, persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea mai mici de 1 an, în privinţa cărora s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, iar apoi revocarea soluţiei anterior menţionate, se află într-o situaţie diferită de cea a persoanelor condamnate anterior la pedepse cu închisoarea mai mici de un an, care nu au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, în cazul cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Pentru acest motiv, prevederile art. 88 alin. (3) şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal sunt în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii presupune reglementarea aceluiaşi regim juridic în cazul persoanelor care se află în situaţii similare şi că acesta nu obligă la prevederea unor reguli identice în privinţa persoanelor aflate în situaţii diferite.
    22. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, având în vedere obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
    23. Referitor la susţinerea conform căreia textele criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dreptul la un proces echitabil este asigurat prin norme ale dreptului procesual penal, iar prevederile art. 88 alin. (3) şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal constituie norme de drept penal substanţial.
    24. Cu privire la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin art. 146 lit. d) referitor la atribuţiile Curţii Constituţionale şi art. 148 cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, Curtea constată că acestea nu au legătură cu prezenta cauză, întrucât reglementează atribuţia Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţii de neconstituţionalitate şi, respectiv, integrarea României în Uniunea Europeană.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nelu-Gigi Bonescu în Dosarul nr. 2.466/208/2017 al Judecătoriei Caransebeş şi constată că dispoziţiile art. 88 alin. (3) şi ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Caransebeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016