Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 303 din 9 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 303 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1013 din 30 octombrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Liviu Jişa şi de Societatea Tours Claus - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.461/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 194D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 96 din 1 martie 2018, paragrafele 19 şi 20, Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, paragrafele 19 şi 24, şi Decizia nr. 445 din 22 iunie 2017, paragraful 20.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea penală din 16 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.461/117/2017, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Liviu Jişa şi de Societatea Tours Claus - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor contestaţii referitoare la dispunerea unor măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale, conform art. 250 din Codul de procedură penală.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că persoanele care sunt urmărite penal pentru săvârşirea unor infracţiuni beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, motiv pentru care ar trebui să fie tratate, din perspectiva ocrotirii dreptului de proprietate privată, la fel ca cele în privinţa cărora nu a fost dispusă începerea urmăririi penale. În aceste condiţii, se susţine că posibilitatea şi, mai ales, obligativitatea dispunerii faţă de cele dintâi a unor măsuri asigurătorii sunt de natură a le discrimina în raport cu cea de-a doua categorie de persoane, încălcându-le totodată dreptul de proprietate privată. Se arată că atribute ale dreptului de proprietate privată, astfel cum este reglementat la art. 44 din Constituţie, sunt usus, fructus şi abusus şi că instituirea obligatorie a măsurilor asigurătorii este de natură să încalce toate aceste dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Se subliniază faptul că instituirea măsurilor asigurătorii, conform textului criticat, lipseşte suspectul de dreptul de a dispune de bunurile sale, deşi acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Se susţine, de asemenea, că obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, fără ca un judecător să poată verifica dacă această măsură se impune cu caracter preventiv, contravine dreptului la un proces echitabil, golind totodată de conţinut prezumţia de nevinovăţie a suspectului. Se arată că, în acest fel, controlul judecătoresc al instituirii măsurii asigurătorii devine o formalitate, instanţa neputând verifica, potrivit unor criterii legale, dacă se impune luarea respectivei măsuri. În aceste condiţii, se susţine că dreptul la un recurs efectiv împotriva măsurii dispuse conform textului criticat, în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este strict formal şi iluzoriu, calea de atac reglementată împotriva acestei măsuri fiind ineficientă. Se mai arată că prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005 conţin o multitudine de inadvertenţe, prezentând deficienţe grave de redactare, motiv pentru care încalcă principiul legalităţii incriminării. Se arată că sintagma „s-a săvârşit o infracţiune“ din cuprinsul textului criticat conduce la concluzia că, pentru a putea fi luate măsurile asigurătorii, este necesar să se constate că a fost săvârşită o infracţiune de evaziune fiscală şi, prin urmare, existenţa tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii. Or, în condiţiile în care pentru instituirea sechestrului asigurător este suficientă formularea unei plângeri, se susţine că textul criticat creează confuzie şi o stare de incertitudine pentru orice persoană împotriva căreia este formulată o plângere penală sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, chiar în lipsa unor probe sau a unor indicii temeinice. Pentru aceleaşi motive, se susţine şi încălcarea, prin prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, a dreptului la apărare.
    6. Tribunalul Cluj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că, în dezacord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv cu Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, paragrafele 14-22, Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, paragrafele 20-23, şi Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, paragrafele 31-33, textul criticat este neconstituţional. Se arată că sintagma „în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege“ din cuprinsul prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât, din interpretarea gramaticală a acesteia rezultă că este obligatoriu ca măsurile asigurătorii să fie dispuse doar după constatarea săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală. Cu toate acestea, în practică, măsurile asigurătorii se iau încă din etapa urmăririi penale, atunci când există suspiciuni că a fost săvârşită o infracţiune de evaziune fiscală, aspect ce presupune o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie. Se susţine, totodată, că o astfel de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 sunt constituţionale, arată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi că îşi menţine punctele de vedere exprimate şi reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 320 din 17 mai 2016 şi nr. 445 din 22 iunie 2017.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care are următorul cuprins: „În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.“
    12. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate, precum şi prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 18 august 2016, Decizia nr. 445 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 96 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 18 iulie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    14. Prin Decizia nr. 445 din 22 iunie 2017, paragrafele 15-25, Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, a executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse, acestea se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, măsurile asigurătorii se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragraful 14). Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate în cuprinsul actului prin care se dispune (ordonanţă sau încheiere) îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul şi valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. De asemenea, pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, paragraful 15).
    15. Totodată, Curtea a constatat că dispunerea măsurilor asigurătorii şi instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) şi sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă, Codul de procedură penală şi legile speciale prevăd excepţii referitoare atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât şi la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor şi tipul bunurilor. Cu privire la cea dintâi categorie de excepţii, dispoziţiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală stabilesc obligativitatea instituirii sechestrului în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, indiferent dacă aceasta are sau nu desemnat un reprezentant legal şi indiferent dacă acesta înţelege să formuleze o cerere de sechestru.
    16. Prin aceeaşi decizie Curtea a mai constatat alte cazuri de instituire obligatorie a sechestrului asigurător, de exemplu la art. 32 din Legea nr. 656/2002, conform căruia luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism; la art. 11 din Legea nr. 241/2005, care prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în situaţia săvârşirii unei infracţiuni prevăzute de această lege; şi la art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Analizând obiectul legilor anterior enumerate, precum şi particularităţile infracţiunilor în cazul cărora este prevăzută excepţia luării obligatorii a măsurilor asigurătorii, Curtea a reţinut că reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate. În fine, Curtea a constatat că norma juridică a cărei neconstituţionalitate este invocată obligă organele judiciare la luarea măsurilor asigurătorii în cazul unor infracţiuni ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari şi al căror pericol social este, de asemenea, foarte ridicat. Aşa fiind, şi prejudiciile provocate prin săvârşirea infracţiunilor constau în sume însemnate de bani. În aceste condiţii, textul criticat are rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parţiale sau totale a pagubelor provocate, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii având rolul de a împiedica sustragerea, ascunderea sau înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul lor. Aşa fiind, Curtea a reţinut că, prin prisma particularităţilor infracţiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată.
    17. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a accesului liber la justiţie, Curtea, făcând trimitere la Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, precitată, paragraful 30, a observat că indisponibilizarea bunurilor prin luarea măsurilor asigurătorii nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială.
    18. De asemenea, Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a stabilit, cu privire la respectarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Tot prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, anterior citată, referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale referitoare la proprietatea privată, Curtea a statuat că, până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, neputând fi astfel reţinută încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi alin. (8) din Constituţie şi nici ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
    19. Totodată, Curtea a constatat că persoanele care săvârşesc infracţiuni dintre cele reglementate prin Legea nr. 241/2005 şi cele care săvârşesc alte categorii de infracţiuni, pentru care legea nu prevede obligativitatea dispunerii măsurilor asigurătorii, se află în situaţii juridice diferite, motiv pentru care nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări sub aspectul regimului juridic diferit al luării acestor măsuri. Aşa fiind, nu poate fi reţinută încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenţie.
    20. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, a prevederilor art. 13 din Convenţie, prin Decizia nr. 445 din 22 iunie 2017, Curtea a reţinut că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât nu vizează dreptul persoanei ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale.
    21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    22. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa mai sus invocată, referitor la sensul sintagmei „s-a săvârşit o infracţiune“ din cuprinsul textului criticat, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în ansamblul prevederilor legale ce reglementează măsurile asigurătorii, Curtea constată că, în contextul analizat, noţiunea de „infracţiune“ este folosită de legiuitor în sens larg, prin aceasta înţelegându-se „faptă prevăzută de legea penală“. Acest din urmă sens rezultă, în mod direct, din natura şi modalitatea de reglementare a măsurilor asigurătorii, care, potrivit art. 249 şi următoarele din Codul de procedură penală, sunt măsuri ce pot fi dispuse de organele judiciare pe parcursul procesului penal, anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. Aşa fiind, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 nu pot avea în vedere decât constatarea de către organele judiciare a săvârşirii unei fapte dintre cele incriminate prin actul normativ anterior menţionat, anterior pronunţării unei hotărâri de condamnare. Prin urmare, sintagma „s-a săvârşit o infracţiune“ din cuprinsul textului criticat este clară, precisă şi previzibilă, întrunind exigenţele impuse de principiul legalităţii incriminării, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Jişa şi de Societatea Tours Claus - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.461/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016