Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 30 din 19 ianuarie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 30 din 19 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 292 din 23 martie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Dumitru Vasile în Dosarul nr. 9.928/279/2016 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 119D/2018.
    2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 128D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Dumitru Vasile în Dosarul nr. 21.674/212/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
    4. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, iar pentru partea Uniunea Naţională a Barourilor din România se prezintă avocatul Constantin Voicescu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că autorul excepţiei a depus în cele două dosare mai multe cereri, şi anume: „cerere de retragere de la dezbateri“ a preşedintelui Curţii; „cerere de sesizare a Curţii Europene de Justiţie şi a Comisiei de la Veneţia“, întrucât Curtea Constituţională „evită să-şi asume răspunderea că Legea nr. 51/1995 este o lege neconstituţională în integralitatea sa“; „cerere de solicitare a avizelor emise de Consiliul Economic şi Social ce au stat la baza Legii nr. 51/1995“; „cerere de solicitare de la Ministerul de Finanţe a codurilor de identificare fiscală“ atribuite Uniunii Naţionale a Barourilor din România din Strada Academiei nr. 4-6 şi Uniunii Naţionale a Barourilor din România din Splaiul Independenţei nr. 5, ambele cu sediul în Bucureşti; „cerere de solicitare a actelor privind înfiinţarea celor două uniuni“; „cerere prin care Curtea Constituţională să afle adevărul referitor la Uniunea Naţională a Barourilor din România cu sediul în Strada Academiei nr. 4-6“, mai exact „când anume s-a înfiinţat aceasta şi până când a avut dreptul de a funcţiona legal“, „dacă toate modificările aduse Legii nr. 51/1995 s-au făcut cu respectarea principiului bicameralismului“, respectiv „dacă au fost solicitate avizele de la Ministerul de Justiţie, Ministerul de Finanţe, Ministerul Muncii şi de la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat“.
    6. Partea Uniunea Naţională a Barourilor din România şi reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererilor mai sus menţionate ca inadmisibile, având în vedere cadrul procesual.
    7. Curtea respinge cererile formulate de autorul excepţiei.
    8. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 119D/2018 şi nr. 128D/2018 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
    9. Autorul excepţiei şi partea prezentă arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor.
    10. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 128D/2018 la Dosarul nr. 119D/2018, care a fost primul înregistrat.
    11. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, depunând şi note scrise. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 51/1995 fac referire doar la persoanele fizice şi juridice, cu excluderea persoanei fizice autorizate, iar instanţele refuză să verifice actele de înfiinţare în cazul exercitării de către aceasta din urmă de activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat, preferând să trimită adrese către Uniunea Naţională a Barourilor din România, cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 5, Bucureşti. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, consideră că acestea instituie un paralelism legislativ, întrucât conţin o dublă incriminare. De asemenea, critică dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 51/1995, deoarece permit desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
    12. Avocatul părţii prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 502 din 17 septembrie 2019.
    13. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 514 din 30 iunie 2020.
    14. La final, autorul excepţiei solicită amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise.
    15. Curtea, ţinând cont de notele scrise deja depuse la dosar, respinge cererea.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    16. Prin Încheierea din 11 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.928/279/2016, Judecătoria Piatra-Neamţ - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Vasile cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 raportat la prevederile art. 348 din Codul penal, respectiv de dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995.
    17. Prin Încheierea din 9 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 21.674/212/2016, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Vasile cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 raportat la prevederile art. 348 din Codul penal, respectiv de dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995.
    18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 încalcă principiul legalităţii, neretroactivitatea legii, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, legalitatea pedepsei, dreptul la apărare, dreptul de asociere, libertatea economică, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi independenţa judecătorilor. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate limitează dreptul la un proces echitabil, întrucât dau instanţei civile posibilitatea să verifice aspecte care intră în competenţa instanţei penale, şi anume dacă exercitarea activităţilor specifice unei profesii, în speţă cea de avocat, constituie sau nu infracţiune. Astfel, instanţa civilă analizează legalitatea şi temeinicia probelor administrate în dovedirea calităţii de reprezentant a avocatului. Consideră că este încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că instanţa civilă nu respectă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în materie penală cu privire la fapta de exercitare fără drept a profesiei de avocat de către avocaţii înscrişi în barourile înfiinţate „în baza Încheierii Judecătoriei Târgu Jiu din 30 iulie 2003“, prin care a dobândit personalitate juridică şi a fost înscrisă în registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei „Figaro Potra“, constituită - în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii - prin hotărârea adunării generale a Asociaţiei „Figaro Potra“ din Alba Iulia. De asemenea, autorul excepţiei arată că prin textele de lege criticate „au fost instituite o serie de baricade împotriva proliferării structurilor profesionale alternative în legătura cu profesia de avocat“. Consideră că prin lege nu pot fi desfiinţate hotărâri definitive şi irevocabile. Mai mult, legea civilă nu poate să producă efecte retroactive.
    19. Judecătoria Piatra-Neamţ - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 321 din 14 septembrie 2004, nr. 806 din 9 noiembrie 2006, nr. 412 din 8 octombrie 2013, nr. 144 din 18 martie 2014 şi nr. 509 din 30 iunie 2015.
    20. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.
    21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    22. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că organizarea avocaţilor în barouri, care compun Uniunea Naţională a Barourilor din România, nu contravine niciuneia dintre prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Organizarea prin lege a exercitării profesiei de avocat este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care se încalcă drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Textele de lege criticate nu conţin nicio reglementare care să aducă atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări. Ca şi în cazul reglementărilor specifice altor profesii, cum ar fi cele ale notarilor, medicilor sau experţilor, Legea nr. 51/1995, în întregul ei, şi, în particular, dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei sunt menite să apere libera exercitare a profesiei de avocat de concurenţa nelegitimă din partea unor persoane sau structuri situate în afara cadrului legal şi, pe de altă parte, să asigure dreptul la apărare al persoanelor care apelează la serviciul avocaţial, pe calea garanţiilor oferite de organizarea şi exercitarea acestei profesii în limitele stabilite de lege. În concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, profesia de avocat putând fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului are în vedere faptul că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar cei care doresc să practice această profesie sunt datori să respecte legea. Astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială. Totodată, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa că profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, iar nu împotriva ei. În fine, Avocatul Poporului consideră că celelalte prevederi constituţionale invocate nu au incidenţă în cauza de faţă.
    23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din data de 7 februarie 2011. Ulterior sesizării Curţii, în temeiul art. II din Legea nr. 25/2017, Legea nr. 51/1995 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel că art. 26,art. 60 alin. (6) şi art. 113 din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011, au devenit art. 25, art. 59 alin. (6) şi, respectiv, art. 107 din aceeaşi lege, republicată în 2018. Curtea se va pronunţa însă asupra textelor de lege în numerotarea şi având cuprinsul care au produs efecte în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, se observă că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011, au fost modificate prin prevederile art. I pct. 11 din Legea nr. 25/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017. Având în vedere însă că în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a produs efecte norma prevăzută de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 25/2017, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 25/2017. Totodată, dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 au produs efecte în respectivele cauze în forma modificată prin prevederile art. 51 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:
    - Art. 26:
    "(1) Exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat şi prevăzută la art. 3 de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
(2) Instanţele sunt obligate să verifice şi să se pronunţe asupra calităţii de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii şi folosind însemnele profesiei de avocat.
(3) Actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile prezentei legi, sunt nule dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi remediată în alt mod, în afară de cazul în care modul de îndeplinire a acestora a fost de natură să producă o eroare comună cu privire la calitatea celui care le-a săvârşit.
(4) În cazurile prevăzute de prezentul articol, baroul are dreptul la acţiune în despăgubiri împotriva persoanei fizice sau juridice care exercită fără drept profesia de avocat.
(5) Sumele obţinute cu titlu de despăgubiri potrivit alin. (4) vor fi cuprinse în bugetele barourilor şi vor fi folosite în mod exclusiv pentru organizarea activităţii de pregătire profesională a avocaţilor, în condiţiile legii.;"

    – Art. 60 alin. (6): „(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“;
    – Art. 113:
    "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare.
(4) Consiliile şi decanii barourilor au obligaţia şi autorizarea să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) şi (2) şi să ia măsurile legale în acest sens."


    26. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 40 privind dreptul de asociere, ale art. 45 referitor la libertatea economică, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 7 privind legalitatea incriminării şi a pedepsei şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 51/1995 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 144 din 18 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 9 mai 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Mai întâi, Curtea a observat că - deşi textul de lege criticat se referă la calitatea de „reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat“ - este evident că nu este vorba despre reprezentantul „unei persoane care se prezintă ca avocat“, aşa cum s-ar înţelege din efectuarea greşită a acordului gramatical, ci, în mod logic, textul are în vedere „calitatea de reprezentant a unei persoane care se prezintă ca avocat“. Aceasta este însă o eroare materială care nu afectează constituţionalitatea conţinutului normativ al textului de lege criticat.
    28. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a mai reţinut că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat limitează dreptul la un proces echitabil, deoarece ar da instanţei civile posibilitatea să verifice aspecte ce intră în competenţa instanţei penale, doar aceasta din urmă având dreptul să aprecieze dacă exercitarea activităţilor specifice unei profesii, în speţă cea de avocat, constituie infracţiune. Cu privire la această critică, Curtea a constatat că, în realitate, instanţa care face aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - indiferent de materia în care aceasta este specializată, fie că este civilă sau penală, de contencios administrativ sau fiscal, de litigii de muncă şi asigurări sociale ori de dreptul familiei - nu se pronunţă cu privire la săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat de către persoana care pretinde că ar avea calitatea de reprezentant al uneia dintre părţile dintr-un proces. Instanţa nu face altceva decât să se asigure că partea reprezentată beneficiază de o apărare adecvată, realizată de o persoană calificată în domeniu, a cărei calitate de avocat este obţinută în condiţiile legii şi recunoscută ca atare, cu respectarea exigenţelor pentru intrarea în profesia de avocat prevăzute prin Legea nr. 51/1995.
    29. Astfel, Curtea a constatat, prin decizia anterior citată, că aspectele referitoare la existenţa infracţiunii, stabilirea faptului că aceasta a fost săvârşită de cel acuzat şi aprecierea vinovăţiei acestuia pot forma, eventual, obiectul unui proces penal distinct, supus, la rândul său, exigenţelor dreptului la un proces echitabil impuse de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, nu se pune problema ca o instanţă civilă să pronunţe o hotărâre prin care să stabilească dacă o persoană este vinovată sau nu de săvârşirea unei infracţiuni, astfel că nu se poate avea în vedere o eventuală încălcare a dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care nu există nicio încălcare a regulilor procedurale referitoare la competenţa materială a instanţelor.
    30. Dimpotrivă, textul de lege criticat oferă instanţelor de judecată cadrul legal pentru a veghea ca desfăşurarea fiecărui proces, indiferent de ramura de drept în care acesta a fost declanşat, să aibă loc cu respectarea dreptului la apărare, garanţie a dreptului la un proces echitabil. Prin aplicarea prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate în cauza de faţă, instanţele se asigură că dreptul menţionat va fi materializat printr-un act profesional de calitate, apt să confere eficienţă şi efectivitate dreptului la apărare. Cu alte cuvinte, graţie textului de lege criticat, instanţa dispune de un cadru procedural optim care îi permite să depună diligenţele necesare pentru ca persoana reprezentată, parte în proces, să aibă asigurat dreptul la apărare. Acesta este, aşadar, unul dintre mecanismele prin care legiuitorul a înţeles să dea eficacitate - în cadrul oricărui proces - prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat.
    31. De altfel, ţinând cont de prevederile art. 2 alin. (3) şi ale art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii“, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că se impune ca organele judiciare să ia nu numai măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este, potrivit legii, obligatorie, ci şi să observe ca asistenţa juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistenţa juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare (Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la efectele asistării sau reprezentării părţilor în cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995). Cu acel prilej, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia. În motivarea acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că, prin Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, sunt reglementate condiţiile exercitării profesiei de avocat corelativ cu dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la asigurarea dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum şi la caracterul absolut al nulităţii de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când prezenţa şi asistenţa juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii, potrivit legii. Totodată, Înalta Curte a observat că, de vreme ce dispoziţiile Legii nr. 51/1995 - care are caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat - conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege.
    32. Referitor la dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, Curtea observă că acestea au fost, la rândul lor, supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 27 iunie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 51/1995, reţinând, în paragrafele 32 şi 33, că avocatura reprezintă un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat este exercitată de un corp profesional selectat şi care funcţionează după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată neconstituţională, având în vedere că scopul Legii nr. 51/1995 este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora este organizată şi exercitată profesia de avocat nu încalcă prevederile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate (Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, Decizia nr. 155 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragraful 14, şi Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 25 mai 2017, paragrafele 19 şi 20). Astfel, cei care doresc să practice profesia de avocat sunt datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta (Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007). Deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să aibă loc într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal (Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, precitată, Decizia nr. 129 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014, şi Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, precitată, paragraful 21).
    33. Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, citată anterior, paragraful 33, că incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic sau de farmacist, să fie practicate de persoane fără calificare şi să nu fie angajată răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că cerinţe similare, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat constituie o opţiune a legiuitorului, care intră în marja de apreciere a Parlamentului în cadrul activităţii sale de legiferare (Decizia nr. 339 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 1 iunie 2012).
    34. De asemenea, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, că organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Avocaţilor din România nu contravine normelor din Constituţie invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin decizia menţionată, paragrafele 22, 23 şi 26, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, constituirea şi funcţionarea de barouri în afara acestei uniuni fiind interzise, iar actele de constituire şi de înregistrare ale acestora - nule de drept. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi care prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Curtea a statuat că legiuitorul are libertatea de a reglementa condiţiile în care pot fi constituite, organizate şi în care funcţionează diferite tipuri şi forme de asociaţie, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociaţii pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuţii de interes public, având în vedere dispoziţiile art. 9 fraza întâi din Constituţie, potrivit cărora „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii“. Barourile şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, precum şi camerele notarilor publici sunt asociaţii profesionale cu un specific deosebit, întrucât întreaga activitate desfăşurată de aceste asociaţii şi de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar şi în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele (Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1144 din 3 decembrie 2014). Curtea a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relaţiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, iar nu împotriva ei.
    35. În ceea ce priveşte respectarea cerinţelor referitoare la calitatea legii, prin Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, citată anterior, paragraful 36, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt clare şi neechivoce, fiind în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificilă redactarea unor legi de o precizie totală, iar o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).
    36. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 160 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 7 iunie 2018, şi Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 24 august 2020.
    37. Referitor la dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 51/1995, Curtea reţine că şi acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 502 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 31 octombrie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 din Legea nr. 51/1995. Prin decizia precitată, paragraful 22, Curtea a constatat că nulitatea actelor de constituire şi de înregistrare de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România, dispusă prin prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, precum şi încetarea de drept a efectelor oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare prevederilor legale, în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, reprezintă intenţia legiuitorului ca profesia de avocat să se exercite numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei.
    38. Totodată, prin Decizia nr. 502 din 17 septembrie 2019, citată anterior, paragrafele 24-27, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 noiembrie 2015 - referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal din 1969), în ipoteza exercitării activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat modul în care au fost reglementate organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în România. Cu acest prilej, instanţa supremă a reţinut că din succesiunea în timp a actelor normative rezultă că formele de organizare la nivel teritorial a profesiei de avocat, indiferent de denumirea acestora („barouri“, „colegii“), nu au fost niciodată desfiinţate în România, operaţiunea juridică utilizată de legiuitor fiind aceea a transformării persoanei juridice, în sensul că prin acelaşi act normativ s-a prevăzut desfiinţarea persoanelor juridice existente, concomitent cu înfiinţarea în locul acestora a unor alte persoane juridice, ca succesoare în drepturi şi obligaţii ale celor dintâi. Aceeaşi este situaţia şi în privinţa formelor de organizare la nivel naţional („Uniunea Avocaţilor din România“, „Uniunea Barourilor din România“, „Uniunea Colegiilor de Avocaţi din România“, „Consiliul Central al Colegiilor de Avocaţi“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“), cu singura menţiune că pentru o scurtă perioadă de timp (între 14 februarie 1950 şi 21 iulie 1954) profesia de avocat a rămas fără o structură organizatorică la nivel naţional. Din această perspectivă, în România a existat o continuitate a organizării şi exercitării profesiei de avocat, iar înfiinţarea persoanelor juridice succesoare s-a făcut direct în temeiul legii, fără nicio altă formalitate ulterioară. S-a subliniat, totodată, faptul că Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează forme unice şi exclusive de organizare profesională a avocaţilor în România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocaţi înscrişi în barou (existând şi funcţionând câte un singur barou în fiecare judeţ), care face parte din Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca unică structură naţională a ordinului profesional al avocaţilor din România. Aşa fiind, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, precitată, instanţa supremă a statuat că persoanele care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri paralele cu cele care fiinţează în temeiul legii, indiferent dacă acestea au fost/vor fi (fost) constituite după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 ori au existat şi anterior, dar şi-au continuat activitatea ulterior acestei date, au reprezentarea subiectivă a faptului că acţionează dincolo de cadrul legal în vigoare, căci acesta are suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor ei să îl înţeleagă şi să îşi conformeze conduita dispoziţiilor sale, fiind astfel exclusă posibilitatea invocării erorii ca o cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 30 din Codul penal. Cu alte cuvinte, latura subiectivă a infracţiunii analizate se află în strânsă legătură cu latura ei obiectivă, mai precis cu cerinţa esenţială a exercitării „fără drept“ a activităţilor specifice profesiei de avocat, a cărei îndeplinire conduce la concluzia că o persoană aflată într-o asemenea situaţie acţionează cu intenţia de a leza valorile sociale ocrotite prin norma juridică incriminatoare, urmând ca organele judiciare să analizeze in concreto vinovăţia fiecărei persoane cercetate pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
    39. Tot prin Decizia nr. 502 din 17 septembrie 2019, mai sus menţionată, paragraful 30, Curtea Constituţională a reţinut că problema referitoare la modul de exercitare a profesiei de avocat în România a format şi obiectul analizei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia din 12 octombrie 2004 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 24.057/03, formulată de Pompiliu Bota împotriva României, a declarat ca inadmisibilă cererea cu privire la încălcarea libertăţii de asociere, consacrată de prevederile art. 11 din Convenţie. Astfel, Curtea de la Strasbourg a reţinut că printre obiectivele statutare ale asociaţiei al cărei preşedinte este reclamantul figura crearea de barouri, ceea ce contravenea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, care interzice crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaţilor din România, aceasta din urmă neputând fi analizată ca o asociaţie în sensul prevederilor art. 11 din Convenţie, întrucât ordinele profesiilor liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi care urmăresc scopuri de interes general.
    40. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 349 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 10 august 2017.
    41. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate cu privire la dispoziţiile art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    42. În plus, Curtea observă că autorul excepţiei este nemulţumit şi de modul de interpretare şi aplicare în cauza dedusă judecăţii a dispoziţiilor de lege criticate. Or, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că aspectele ce ţin de aplicarea legii intră în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
    43. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Vasile în Dosarul nr. 9.928/279/2016 al Judecătoriei Piatra-Neamţ - Secţia penală şi în Dosarul nr. 21.674/212/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 26, ale art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Piatra Neamţ - Secţia penală şi Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Oana-Cristina Puică

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016