Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 299 din 9 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 299 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1019 din 2 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 589 alin. (1) lit. a) teza a patra raportat la art. 592 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Judecătoria Timişoara - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 26.343/325/2017, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 153D/2018.
    2. La apelul nominal lipseşte partea. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 173D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 3.405/100/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 173D/2018 la Dosarul nr. 153D/2018, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate se aplică în mod egal tuturor subiecţilor procesuali, motiv pentru care acestea nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. În ceea ce priveşte încălcarea, prin textele criticate, a dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, se susţine că acestea permit instanţei să dispună internarea medicală a persoanei condamnate fie în reţeaua penitenciarelor, cu asigurarea pazei adecvate, fie tratarea acesteia, în aceleaşi condiţii, în reţeaua privată de unităţi sanitare. Se arată că tratarea persoanei condamnate în unităţi sanitare private fără asigurarea pazei permanente goleşte de conţinut instituţia executării pedepsei, întrucât condamnatul nu mai este supus niciunei forme de detenţie. Se susţine că singura soluţie pentru asigurarea regimului anterior menţionat este dispunerea întreruperii executării pedepsei şi că, în acest scop, instanţa dispune de mijloacele procesual penale şi de drept penal substanţial necesare. Referitor la mijloacele de probă ce pot fi administrate în susţinerea unei cereri bazate pe prevederile art. 589 alin. (1) lit. a) raportate la cele ale art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că reducerea acestora la expertiza medico-legală este justificată de natura instituţiei întreruperii executării pedepsei pentru motive medicale şi că, în realitate, textele criticate nu presupun doar administrarea unui raport de expertiză medico-legală, întrucât, în vederea elaborării acestuia, persoana condamnată transmite institutului de medicină legală competent, spre examinare, actele sale medicale, iar raportul de expertiză anterior menţionat este întocmit numai după ce persoana condamnată a fost examinată de medici legişti sau medici de specialitate, după caz. Se conchide că raportul de expertiză medico-legală la care fac referire textele criticate este rezultatul analizei tuturor documentelor medicale furnizate de către persoana condamnată. Referitor la serviciile medicale acordate în cadrul penitenciarelor, se arată că nu au fost identificate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului încălcări sistemice ale drepturilor fundamentale, care să pună la îndoială calitatea acestora. Se arată că, în cazul în care o persoana condamnată invocă dobândirea unei boli în cadrul penitenciarului, acest aspect poate face obiectul unei expertize, dar că acestea sunt elemente ce ţin de fondul fiecărei cauze.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Sentinţa penală nr. 228 din 17 ianuarie 2018 şi Încheierea din 26 ianuarie 2018, pronunţate în dosarele nr. 26.343/325/2017 şi nr. 3.405/100/2017, Judecătoria Timişoara - Secţia penală şi Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Judecătoria Timişoara - Secţia penală, din oficiu, şi, respectiv, de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în cauze având ca obiect soluţionarea unei cereri de întrerupere a executării pedepsei şi, respectiv, soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă o cerere de întrerupere a executării unei pedepse cu închisoarea.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că procesul penal este guvernat de un set de principii esenţiale, precum garantarea dreptului la apărare tuturor subiecţilor procesuali şi asigurarea unui proces echitabil, care vizează stabilirea cu exactitate a adevărului juridic ce urmează a fi evaluat pentru pronunţarea soluţiei, în condiţiile în care judecătorului i se asigură posibilitatea de a interpreta probaţiunea administrată în cauză atât în favoarea, cât şi în defavoarea părţilor, din oficiu şi la cerere, în scopul „formării convingerii sale“. Se susţine că aceste principii sunt reglementate prin dispoziţiile art. 1, 2, 3, 5, 8, 10 şi 11 din Codul de procedură penală, judecătorul cauzei fiind obligat să stabilească adevărul cu privire la toate faptele şi împrejurările cauzei, pe baza dispoziţiilor legale în vigoare, în mod echitabil şi cu respectarea demnităţii şi a vieţii umane. Se arată că, din perspectiva administrării probelor, este esenţial principiul obţinerii probelor în mod legal, dar şi cel al aprecierii probelor ca având valori egale în ansamblul mijloacelor de probă prevăzute de lege, evaluarea lor fiind lăsată la libera apreciere a organelor judiciare, principiu exprimat cu claritate la art. 103 din Codul de procedură penală. Se arată că aceste principii guvernează toate fazele procesului penal, inclusiv faza de executare a pedepselor, motiv pentru care toate dispoziţiile legale în vigoare trebuie să respecte exigenţele anterior menţionate. În acest context se susţine că dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creează o discriminare vădită între justiţiabili, ca urmare a limitării nejustificate a posibilităţii de probaţiune a ipotezei verificate la un singur mijloc de probă, a cărui administrare este obligatorie, conform textului criticat. Se arată că sintagma „când se constată pe baza unei expertize medico-legale“ din cuprinsul textului criticat obligă la administrarea exclusivă a probei cu expertiza indicată în text, ale cărei obiective vizează doar aspectele menţionate în norma juridică analizată, respectiv stabilirea bolii de care suferă condamnatul, a posibilităţilor de tratare în reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi asigurarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii. Se susţine că nu există nicio justificare pentru încălcarea principiului administrării libere a probelor şi a principiului valorii egale a acestora, în condiţiile în care unele aspecte ţin de dovada posibilităţii de tratament al persoanelor condamnate, iar acestea ar trebui determinate şi prin alte mijloace de probă, esenţiale în astfel de cauze. Se arată că, pentru acest motiv, textul criticat creează un tratament discriminatoriu, bazat pe standarde diferite de evaluare, faţă de alţi subiecţi de drept care formulează cereri de altă natură în faţa instanţelor judecătoreşti, cereri în privinţa cărora nu există astfel de limitări. De asemenea, se susţine încălcarea prin prevederile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, întrucât dreptul la apărare al condamnatului este îngrădit în modalitatea sa de exercitare, prin impunerea unei singure modalităţi de probă a premisei susţinute. Totodată, se arată că prevederile legale criticate creează premisele imposibilităţii obiective dovedirii temeiniciei susţinerilor formulate în apărare, aspect ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 6 din Convenţie. Cum textul criticat vizează aspecte ce ţin de starea de sănătate a persoanei condamnate, se arată că acesta încalcă şi dreptul la viaţă şi dreptul şi standardele privind interzicerea torturii, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 1 şi art. 3 din Convenţie. Se susţine că autoritatea statală este obligată să asigure nu doar premisele tratamentului medical al condamnaţilor aflaţi în stare de boală, dar şi condiţiile necesare pentru ca derularea acestui tratament în starea de detenţie să nu dobândească trăsături inumane, supunând persoana condamnată la suportarea unor suferinţe fizice mai mari decât o altă persoană aflată în stare de libertate. Cum legiuitorul a impus un singur mijloc de verificare a tuturor acestor condiţii, respectiv dispunerea probei cu expertiza medico-legală, această condiţie restrânge posibilităţile judecătorului de a evalua totalitatea împrejurărilor determinante. Se arată că, din perspectivă pur teoretică, această critică a mai fost analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009, prin care a fost constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 91^6 din Codul de procedură penală din 1968, astfel cum acesta s-a vrut a fi modificat prin Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi. Se arată că, prin decizia anterior menţionată, Curtea a statuat că prin eliminarea posibilităţii de a se folosi ca mijloace de probă înregistrările realizate de părţi sau de alte persoane fără încălcarea vreunei dispoziţii legale, posibilitate prevăzută expres în reglementarea actuală, se elimină, spre exemplu, posibilitatea de a se utiliza ca mijloace de probă imaginile înregistrate de camerele de supraveghere video din incinta unei bănci pentru identificarea autorilor unui jaf, înregistrările efectuate de victima unei agresiuni în propriul domiciliu, înregistrările efectuate de persoane particulare cu ocazia unui grav accident de circulaţie în urma căruia au rezultat victime, iar autorul accidentului a părăsit locul faptei etc. S-a arătat, totodată, că, prin eliminarea posibilităţii de probaţiune, se limitează dreptul persoanei vătămate prin infracţiune, şi nu numai al acesteia, de a se apăra pe cale judiciară, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare consacrat prin art. 24 alin. (1) din Constituţie, ca şi principiile accesului la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 din Legea fundamentală. Se mai susţine că dispoziţiile textului criticat impun judecătorului de caz să dispună efectuarea unei expertize cu caracter complex, dar care presupune implicarea opiniilor unor experţi referitor la aspecte care excedează, de fapt, cunoştinţelor ştiinţifice ale acestora, limitând astfel posibilităţile judecătorului de a stabili, concret şi real, ipoteza dedusă judecăţii. Astfel, se arată că textul de lege analizat face trimitere la stabilirea posibilităţilor de „tratare“ a persoanei condamnatului sub pază permanentă, aspect care nu poate fi stabilit decât, în mod generic, de medicul legist. Dată fiind însă natura instituţiei întreruperii şi amânării executării pedepsei pentru motive medicale, devine esenţială, mai ales în contextul criticilor permanente şi repetate vizând condiţiile de detenţie, stabilirea de către judecători, prin orice mijloc de probă, a unor aspecte legate de calitatea tratamentului asigurat în reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau sub pază permanentă, inclusiv din perspectiva unor împrejurări de natură pur administrativă, care interferează cu actul medical în sine - cum ar fi posibilităţile de transport al condamnaţilor de la locurile de detenţie la unităţile sanitare cu mijloace de transport adecvate, în condiţii specifice bolii ce constituie diagnosticul stabilit, asigurarea unor posibilităţi de tratament bazat pe mijloace moderne, împrejurări diverse, de natură a genera agravarea stării de sănătate a persoanelor bolnave, asigurarea condiţiilor igienico-sanitare la locul de detenţie, după efectuarea tratamentului etc. Se susţine că dispoziţiile legale criticate se află în contradicţie vădită şi cu alte prevederi legale, de exemplu cu dispoziţiile Legii nr. 169/2017 privind modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, dat fiind faptul că în acest din urmă act normativ se prevede posibilitatea de compensare a „cazării în condiţii necorespunzătoare“ pentru persoanele în detenţie care nu suferă de boli, fiind în stare de sănătate aparentă, context în care este inadmisibilă lipsa unei evaluări a condiţiilor de detenţie ce ar putea influenţa starea de boală a persoanelor care solicită întreruperea sau amânarea executării pedepsei. Se arată că, în cauza dedusă judecăţii, persoana condamnată a invocat în apărarea sa tocmai astfel de elemente, respectiv faptul că, deşi îi este, teoretic, asigurat tratamentul sub pază, calitatea acestui tratament, a transportului la locul de spitalizare, a condiţiilor de detenţie după efectuarea tratamentului, mai ales în stadiul de evoluţie a bolii în care se află, sunt aspecte ce nu se pot stabili prin expertiză medico-legală, motiv pentru care, în prezenta cauză, au fost depuse alte mijloace de probă, constând în documente medicale. Se arată că împrejurările mai sus enumerate nu au putut fi evaluate de expertul desemnat pentru întocmirea actului medico-legal, ale cărui concluzii s-au limitat la dispoziţiile imperative ale textului de lege şi la obiectivele expertizei stabilite de judecătorul cauzei. Se susţine că, deşi prevederile art. 20 din Constituţie obligă instanţele judecătoreşti la aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţie, acestea interpretează în mod limitativ prevederile legale criticate, limitând mijloacele de probă, în ipoteza invocată în prezenta cauză, la expertizele medico-legale prevăzute la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală.

    8. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, reiterând argumentele formulate de autorul excepţiei în susţinerea neconstituţionalităţii textului criticat.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    - Art. 589 alin. (1) lit. a):
    "(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri:
    a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată [...];"

    – Art. 592 alin. (1): „(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiaşi articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), şi la cererea administraţiei penitenciarului.“

    13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 22 alin. (2) referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ale art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare şi ale art. 34 alin. (1) cu privire la dreptul la ocrotirea sănătăţii, precum şi prevederilor art. 1 şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la viaţă şi dreptul la un proces echitabil.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 53 din Codul penal, pedepsele penale principale sunt detenţiunea pe viaţă, închisoarea şi amenda. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 54-64 din Codul penal rezultă că reglementarea de către legiuitor a pedepsei cu închisoarea în cazul anumitor infracţiuni are în vedere pericolul pe care faptele incriminate îl prezintă pentru valorile sociale ocrotite prin legea penală, pericol ce denotă că autorul infracţiunii se poate îndrepta doar prin privarea sa de libertate, departe de ceilalţi membri ai societăţii, într-un spaţiu de detenţie, pentru o perioadă de timp stabilită de către judecător, în funcţie de circumstanţele cauzei şi având în vedere limitele speciale ale pedepsei.
    15. De asemenea, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 75-106 din Codul penal referitoare la individualizarea pedepselor, Curtea reţine că dispunerea de către judecătorul competent a pedepsei cu închisoarea cu executare are la bază constatarea de către acesta a săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală de un pericol social considerabil, care obligă sau determină instanţa competentă să condamne inculpatul la pedeapsa închisorii cu executare. Un astfel de pericol rezultă din limitele speciale ale pedepsei prevăzute de legea penală pentru infracţiunile săvârşite, din circumstanţele concrete ale cauzei şi din istoricul infracţional al inculpatului.
    16. Aşa fiind, amânarea şi întreruperea executării pedepsei cu închisoarea reprezintă excepţii de la regula executării de îndată şi în mod continuu a hotărârilor penale definitive şi, totodată, de la regula executării pedepsei cu închisoarea în spaţiile de detenţie. Aceste excepţii sunt reglementate de legiuitor pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală. Acestea din urmă au în vedere starea de sănătate a persoanei condamnate [art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală] şi faptul că persoana condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an [art. 589 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală], fiind situaţii considerate de legiuitor ca având o semnificaţie deosebită pentru viaţa şi existenţa persoanei condamnate, care pot justifica şi, respectiv, justifică lăsarea acesteia în libertate pentru o perioadă de timp determinată sau determinabilă.
    17. Dintre cele două ipoteze juridice reglementate la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală, cea invocată în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate are ca scop protecţia stării de sănătate, precum şi a integrităţii fizice şi psihice a persoanei condamnate, atunci când se constată că aceasta suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Prin urmare, pentru a fi dispusă amânarea executării pedepsei, conform textului criticat, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: condamnatul să sufere de o boală; boala să îl pună în imposibilitatea de a executa pedeapsa imediat; boala să nu poată fi tratată în reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; specificul bolii să nu permită tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii; instanţa să aprecieze că amânarea executării şi lăsarea condamnatului în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Spre deosebire de soluţia reglementată la art. 589 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care îl obligă pe judecător să dispună amânarea executării şi lăsarea condamnatului în libertate, în condiţiile constatării unor situaţii obiective, respectiv starea de graviditate a persoanei condamnate sau faptul că aceasta are un copil mai mic de un an, soluţia juridică reglementată prin textul criticat permite instanţei să dispună amânarea executării pedepsei doar dacă apreciază că această soluţie nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Rezultă, astfel, că amânarea executării pedepsei, în condiţiile prevăzute la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, poate fi dispusă în scopul protejării sănătăţii persoanei condamnate, precum şi a integrităţii fizice şi psihice a acesteia, însă doar cu asigurarea securităţii celorlalţi membri ai societăţii şi a ordinii publice.
    18. Având în vedere necesitatea asigurării securităţii şi a ordinii publice, legiuitorul a prevăzut ca determinarea stării de sănătate a persoanei condamnate şi a posibilităţii tratării sale fie în reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fie în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, cu asigurarea pazei permanente, să fie făcută de judecător doar pe baza expertizei medico-legale, nu şi pe baza altor mijloace de probă. Această limitare a mijloacelor de probă ce pot fi avute în vedere are la bază caracterul ştiinţific şi, prin urmare, obiectiv al expertizei medico-legale, ce rezultă din faptul că, potrivit art. 189 din Codul de procedură penală, aceasta se realizează prin examinarea persoanei condamnate şi prin aprecierea posibilităţilor sale de tratare de către un medic legist, care întocmeşte, conform art. 189 alin. (2) din Codul de procedură penală, raportul de expertiză solicitat de instanţa de judecată.
    19. Prin urmare, imperativul reglementării întreruperii executării pedepsei doar în condiţii expres prevăzute de lege şi obiectiv determinate de starea de sănătate a persoanei condamnate a determinat legiuitorul să reducă marja de apreciere a instanţei de judecată, prin restrângerea probelor ce pot fi administrate la cea a expertizei de specialitate, respectiv la proba expertizei medico-legale. Această limitare are ca scop eliminarea posibilităţii realizării de către instanţa de judecată a unor interpretări juridice nonmedicale, care să ducă la punerea în libertate a unui număr de persoane condamnate care ar putea afecta caracterul restrictiv al excepţiei de la regula executării pedepselor penale în mod continuu, cu consecinţe asupra securităţii membrilor societăţii şi a ordinii publice şi cu încălcarea principiului legalităţii procesului penal.
    20. O soluţie legislativă asemănătoare a fost reglementată şi la art. 453 din Codul de procedură penală din 1968, legiuitorul restrângând, şi în contextul vechii reglementări procesual penale, mijloacele de probă ce puteau fi avute de judecător cu ocazia dispunerii amânării executării pedepsei la expertizele medico-legale, în condiţiile în care art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 prevedea însă şi posibilitatea amânării executării pedepsei când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. Nepreluarea în cuprinsul art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 denotă aceeaşi tendinţă, de a restrânge cazurile de dispunere a soluţiei amânării executării pedepsei la cele determinate de condiţia obiectivă a stării de sănătate a persoanei condamnate.
    21. De altfel, prin Decizia nr. 146 din 12 martie 2020, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020, prin care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respinsă, ca neîntemeiată, Curtea a reţinut că, întrucât reprezintă excepţii de la regula executării pedepsei cu închisoarea sau cu detenţiunea pe viaţă, cauzele de întrerupere a executării pedepsei sunt rezultatul aprecierii legiuitorului cu privire la situaţiile care, prin natura lor, impun incidenţa unui asemenea regim juridic. Aşa fiind, Curtea a reţinut că aceste excepţii sunt reglementate potrivit politicii penale a statului, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, având în vedere necesitatea menţinerii unei corecte proporţionalităţi între interesul individual al persoanei condamnate şi interesul public privind executarea pedepselor penale, astfel cum acestea au fost dispuse prin hotărârile judecătoreşti definitive de condamnare.
    22. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că restrângerea mijloacelor de probă prevăzute la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală este proporţională cu scopul normei procesual penale analizate, fiind determinată de considerente referitoare la asigurarea ordinii publice şi a respectării principiului legalităţii în etapa executării pedepselor penale. Pentru acest motiv, textul criticat nu creează discriminare între persoanele condamnate aflate în condiţiile prevăzute la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi celelalte categorii de persoane, dispoziţiile legale analizate fiind în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    23. Aşa fiind, dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, astfel cum acestea sunt circumscrise etapei executării pedepselor penale, nefiind contrare prevederilor art. 21 şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    24. Pentru aceleaşi motive, Curtea reţine că prevederile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală au fost reglementate în scopul protejării sănătăţii persoanelor condamnate şi a integrităţii lor fizice şi psihice, constituind, astfel, o aplicaţie a prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (2) şi ale art. 34 alin. (1), precum şi ale art. 1 din Convenţie, şi nu o încălcare a lor.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judecătoria Timişoara - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 26.343/325/2017 şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 3.405/100/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016