Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 297 din 9 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b), ale art. 431 şi ale art. 432 din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 297 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b), ale art. 431 şi ale art. 432 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1076 din 13 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b), ale art. 431 şi ale art. 432 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Ursu în Dosarul nr. 843/45/2017 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 147 D/2018.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 şi art. 432 din Codul de procedură penală, ca inadmisibilă, având în vedere cadrul procesual în care aceasta a fost invocată, precum şi de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, ca neîntemeiată. Referitor la dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 637 din 17 octombrie 2017 şi Decizia nr. 130 din 20 martie 2018.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 19 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 843/45/2017, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b), ale art. 431 şi ale art. 432 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Ursu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate de autorul excepţiei, conform art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în susţinerea căreia acesta a invocat atât cauze de achitare, cât şi cauze de încetare a procesului penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 431 şi art. 432 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât lasă la aprecierea completului de judecată pronunţarea soluţiei de admitere în principiu a contestaţiei în anulare. Se susţine că, pentru acest motiv, Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a hotărât că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului, este neconstituţională. Se susţine că, în condiţiile mai sus arătate, textele criticate dau posibilitatea pronunţării unor soluţii subiective şi, totodată, unor abuzuri de drept din partea judecătorilor. Sunt invocate aspecte referitoare la soluţionarea cauzei penale în cadrul căreia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Se conchide că prevederile art. 431 şi art. 432 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), ale art. 16, art. 21 şi ale art. 23 din Constituţie. Se mai susţine că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală nu sunt suficient de explicite şi că acestea dau naştere unor confuzii, aspect care a dus la crearea, în mod nelegal, în practică a două faze procesuale, respectiv faza admisibilităţii în principiu şi faza analizei de fond a cererii. Se susţine că cea dintâi fază procesuală anterior arătată a determinat derapaje nepermise de la sensul real al textului criticat, pentru faptul că soluţiile pronunţate în cadrul său nu sunt supuse controlului judiciar. Se susţine că, întrucât contestaţia în anulare a fost instituită pentru îndepărtarea viciilor de ordin procedural ce atrag nulitatea actului la care aceasta se referă, împotriva soluţiilor pronunţate în cadrul ei trebuie să poată fi formulate căi de atac.
    6. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, Decizia nr. 323 din 14 iunie 2005, Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011 şi Decizia nr. 514 din 7 iulie 2015, paragrafele 13-17.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b), ale art. 431 şi ale art. 432 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    - Art. 426 alin. (1) lit. b): „(1) Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: […] b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; […]“;
    – Art. 431:
    "(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu.
(2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate."

    – Art. 432:
    "(1) La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare.
(2) În cazul în care prin contestaţia în anulare se invocă autoritatea de lucru judecat, judecarea contestaţiei se face cu citarea părţilor interesate în cauza în care s-a pronunţat ultima hotărâre. Instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie sau, după caz, prin sentinţă ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
(3) Judecarea contestaţiei în anulare nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere.
(4) Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."


    11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1)-(2) cu privire la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ale art. 23 privind libertatea individuală, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) şi (2) cu privire la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat cu privire la normele procesual penale ce reglementează contestaţia în anulare, reţinând că aceasta este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, respectiv îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive, în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că, prin acesta, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care îşi produce efecte (în acest sens, Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, paragraful 16, Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 23, Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, paragraful 18, Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018, paragraful 15). De asemenea, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reţinut că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Totodată, Curtea a constatat, în Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, precitată, paragraful 18, că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, statuând, în paragraful 21 al aceleiaşi decizii, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale (a se vedea Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, paragraful 16).
    13. De asemenea, prin Decizia nr. 130 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 5 iulie 2018, paragrafele 22-25, cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de contestaţie în anulare, cu prilejul analizei admisibilităţii în principiu a acestora, Curtea a reţinut că procedura admiterii în principiu a cererilor formulate, conform dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală, nu presupune o judecată asupra temeiniciei contestaţiei în anulare, care să implice administrarea unui probatoriu în faţa instanţei sesizate, ci o verificare formală a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea unei astfel de cereri. În acest sens, potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa sesizată va verifica dacă cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar. S-a reţinut, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală - astfel cum acestea au fost modificate prin art. II pct. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 542 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015 -, procedura de examinare, în principiu, a admisibilităţii cererii de contestaţie în anulare are loc în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Aşa fiind, părţile au posibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei de judecată, personal sau prin intermediul unui avocat, şi de a-şi expune propriile argumente cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) al art. 431 din Codul de procedură penală, susţinându-şi, astfel, interesul procesual, în sensul admiterii sau respingerii cererii de contestaţie în anulare, în această fază procesuală, premergătoare soluţionării fondului cauzei. S-a arătat că, astfel, părţile care se prezintă cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare au posibilitatea de a cunoaşte susţinerile procurorului şi, la nevoie, de a formula argumente contrare acestora, întrucât, conform aceloraşi dispoziţii legale anterior menţionate, participarea procurorului la judecată este obligatorie. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că procedura examinării, în principiu, a cererii de contestaţie în anulare se desfăşoară cu asigurarea garanţiilor procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.
    14. Totodată, din interpretarea gramaticală şi per a contrario a prevederilor art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că procedura mai sus analizată se finalizează fie prin admiterea, de principiu, a cererii de contestaţie în anulare, condiţii în care instanţa dispune citarea părţilor interesate, în vederea soluţionării pe fond a respectivei contestaţii, fie prin respingerea cererii, ca inadmisibilă. Hotărârea pronunţată cu ocazia examinării admisibilităţii, în principiu, a contestaţiei în anulare, indiferent de soluţia pronunţată, este, într-adevăr, definitivă, concluzie ce poate fi desprinsă din interpretarea sistematică a prevederilor art. 426-432 din Codul de procedură penală. Curtea a constatat că acest aspect nu este, însă, de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare ale persoanelor interesate de admiterea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, procedura analizată presupune verificarea de către instanţa de judecată a unor aspecte strict formale (referitoare la termenul introducerii cererii, la motivele acesteia şi la existenţa la dosarul cauzei a probelor invocate), ce nu vizează soluţionarea fondului cererii. Această verificare se face cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, care pot participa şi, respectiv, participă, în mod activ, la procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că lipsa reglementării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care este examinată admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare nu contravine drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Prin urmare, Curtea a constatat că lipsa reglementării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care este examinată admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare nu contravine art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    15. Analizând jurisprudenţa mai sus invocată, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional a constatat constituţionalitatea lipsei unei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare fără a distinge între hotărârile care fac obiectul acestei căi extraordinare de atac, după cum acestea au putut fi atacate cu apel sau au rămas definitive în urma pronunţării lor de către instanţa de fond.
    16. Această soluţie juridică este, de altfel, cea corectă, având în vedere că posibilitatea formulării căii de atac a apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti constituie o problemă ce ţine de exercitarea căilor ordinare de atac şi este expresia politicii penale a legiuitorului. În acest sens, prin Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2019, mai sus invocată, paragraful 17, Curtea a reţinut că, prin noul Cod de procedură penală, în scopul asigurării celerităţii procesului penal, legiuitorul a sporit garanţiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă şi a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel, Codul de procedură penală în vigoare a redus durata soluţionării cauzelor penale, dând totodată eficienţă principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Aşadar, hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, cu excepţia celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, putând fi invocat pentru orice motive de fapt şi de drept.
    17. Aşa fiind, reglementarea de către legiuitor a rămânerii definitive a unor hotărâri penale ca urmare a pronunţării lor de către instanţa de fond reprezintă o excepţie de la regula exercitării căii ordinare de atac integral devolutive a apelului, excepţie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora „sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel“. Aceasta are ca scop asigurarea celerităţii procesului penal şi a fost reglementată având în vedere natura acestei categorii de hotărâri, respectiv faptul că prin ele nu se soluţionează raportul juridic penal de conflict.
    18. În acelaşi sens este şi soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, prin care s-a decis că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, sunt aplicabile exclusiv hotărârilor judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu. Totodată, s-a constatat că, atât după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cât şi anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare. S-a observat, totodată, că art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la sentinţele nedefinitive, pronunţate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac. În măsura în care sentinţa atacată pe calea contestaţiei în anulare nu este susceptibilă de apel, fiind definitivă, sentinţa pronunţată în procedura admiterii în principiu cu privire la o astfel de hotărâre nu ar putea avea un regim juridic diferit din punctul de vedere al caracterului definitiv, al posibilităţii exercitării căii de atac ordinare a apelului. Pentru considerentele arătate, s-a conchis că hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală, sunt definitive.
    19. Referitor la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa mai sus invocată, că acesta garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţie. S-a statuat, totodată, că dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Acest drept nu presupune însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 paragraful 1 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare.
    20. Raportând considerentele mai sus invocate la standardele constituţionale şi convenţionale anterior analizate, Curtea reţine că textele criticate sunt în acord cu dreptul de acces liber la justiţie şi cu dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţie.
    21. Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b), art. 431 şi art. 432 din Codul de procedură penală asigură garanţiile specifice dreptului la apărare al persoanei care promovează calea de atac a contestaţiei în anulare. Curtea reţine, în acest sens, că, potrivit art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, aceasta este citată şi poate fi prezentă la examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, apărându-şi drepturile şi interesele procesuale personal sau prin intermediul unui avocat.
    22. În ceea ce priveşte încălcarea prin prevederile legale criticate a prezumţiei de nevinovăţie, Curtea reţine că art. 23 alin. (11) din Constituţie nu este aplicabil în prezenta cauză, întrucât autorul excepţiei este o persoană condamnată, care a formulat contestaţie în anulare.
    23. Referitor la critica potrivit căreia prevederile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală nu sunt suficient de explicite şi că acestea dau naştere unor confuzii, aspect care a dus la crearea, în mod nelegal, în practică a două faze procesuale, respectiv faza admisibilităţii în principiu şi faza analizei de fond a cererii, Curtea reţine că această împărţire a soluţionării contestaţiei în anulare în două etape a fost reglementată chiar de legiuitor, care, după ce, la art. 426-430 din Codul de procedură penală, a prevăzut condiţiile generale ale exercitării căii extraordinare de atac analizate, la art. 431 din Codul de procedură penală a reglementat procedura admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, iar la art. 432 din Codul de procedură penală a prevăzut o procedură de judecată distinctă, specifică soluţionării contestaţiei în anulare pe fond, ulterioară admiterii în principiu a contestaţiei.
    24. Aşa fiind, textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. De altfel dispoziţiile legale criticate reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la „condiţiile legii“ în reglementarea constituţională a căilor de atac (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015). Aşadar, reglementarea de către legiuitor, alături de judecata în primă instanţă şi a căii ordinare de atac a apelului, a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.
    25. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 432 din Codul de procedură penală sunt clare, precise şi previzibile, fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    26. Referitor la critica potrivit căreia textele criticate încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (1), ale art. 22 alin. (1)-(2) şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează cu privire la universalitatea legii, la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi la înfăptuirea justiţiei.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Ursu în Dosarul nr. 843/45/2017 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b), ale art. 431 şi ale art. 432 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016