Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 255 din 23 aprilie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în interpretarea dată prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi ale art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 255 din 23 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în interpretarea dată prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi ale art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 742 din 11 septembrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Iaşi - Secţia penală, în Dosarul nr. 24.833/245/2016. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.138D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, deoarece neconstituţionalitatea acestora este dedusă din compararea acestor texte de lege cu dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală. Or, Curtea a constatat în jurisprudenţa sa, pe de-o parte, că situaţiile juridice sunt diferite, iar, pe de altă parte, că neconstituţionalitatea nu poate fi dedusă din compararea unor texte de lege.
    4. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, reprezentantul Ministerului Public apreciază că aceasta este neîntemeiată. Arată că instanţa de contencios constituţional a mai analizat constituţionalitatea dispoziţiilor contestate, din perspectiva unor critici identice, constatând că interpretarea dată noţiunii de „contrabandă“ prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală corespunde exigenţelor constituţionale. În acest sens invocă Decizia nr. 556 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 6 decembrie 2017. În ceea ce priveşte instituirea unui prag valoric, arată că, atâta vreme cât infracţiunea asimilată, reglementată de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, este o infracţiune de pericol, iar noţiunea de „contrabandă“ nu trebuie raportată la alineatele precedente, nu se justifică nici existenţa unui prag valoric.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 23 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.833/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României şi ale art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, instanţa judecătorească apreciază că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă“ este interpretată altfel decât în sensul „cunoscând că acestea provin din săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 86/2006“. Învederează că nu este o problemă de interpretare a legii ce revine spre soluţionare instanţelor de drept comun, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 prin care a stabilit că noţiunea de „contrabandă“ utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă“, priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.
    7. Susţine că, din moment ce în cazul celorlalte infracţiuni în al căror conţinut se regăseşte o noţiune ce reprezintă numele unei dispoziţii legale („nomen juris“), semnificaţia acelei noţiuni este cea din textul legal ce o explicitează. De exemplu, prin noţiunea de „furt“ din cuprinsul art. 233 din Codul penal ce incriminează infracţiunea de tâlhărie se înţelege infracţiunea de furt, aşa cum aceasta este definită în art. 228 alin. (1) din Codul penal. Interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie contravine şi dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora „în limbajul normativ, aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni“, consecinţa prin reciprocitate fiind aceea că atunci când se foloseşte acelaşi termen, în cazul de faţă termenul de „contrabandă“, acesta nu poate avea semnificaţii diferite. Atât timp cât în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal ori în alt act normativ nu este dată o altă definiţie termenului „contrabandă“, folosirea aceleiaşi noţiuni în cadrul aceluiaşi articol cu înţelesuri diferite apare ca fiind contrară principiului legalităţii incriminării şi normelor enunţate privind tehnica legislativă. Dacă s-ar accepta împrejurarea că în cadrul definiţiei infracţiunii asimilate celei de contrabandă noţiunii de „contrabandă“ i se atribuie un alt înţeles decât cel legal şi consacrat expres în primele două alineate, s-ar ajunge la acceptarea unei reglementări neprevizibile şi la generarea unui climat de insecuritate juridică. Apreciază că textul, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este lipsit de predictibilitate şi de claritate, subiecţii cărora le este destinată norma juridică nefiind în măsură să îşi adapteze conduita restricţiilor impuse de legiuitor. Pe de altă parte, interpretarea obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contravine principiului potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului.
    8. În continuare, instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale în măsura în care nu se prevede un prag valoric ori de altă natură de la care faptele constituie infracţiune. Astfel, în reglementarea actuală, norma de incriminare nu îndeplineşte condiţiile de claritate sau de predictibilitate necesare unei norme de incriminare a unei infracţiuni şi nici cerinţa ca legea penală să respecte principiul de „ultima ratio“ consacrat în jurisprudenţa mai recentă a Curţii Constituţionale. Apreciază că analiza acestui motiv urmează a fi făcută de către Curtea Constituţională doar în situaţia în care nu va găsi întemeiate argumentele expuse anterior, căci, în măsura în care instanţa de contencios constituţional este şi ea de opinia că noţiunea de „contrabandă“ din cuprinsul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 trebuie interpretată în sensul că se referă la infracţiunea de contrabandă incriminată de art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, analiza nu mai are sens, întrucât la alin. (2) sunt prevăzute anumite praguri valorice de la care fapta constituie infracţiune. Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul „ultima ratio“, apreciază că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 acest principiu trebuie raportat la regimul sancţionator instituit, şi anume închisoarea de la 2 la 7 ani, ce nu permite instanţelor judecătoreşti să aplice alte modalităţi de individualizare judiciară a pedepselor, instanţele fiind obligate să dispună condamnarea persoanelor ce au săvârşit fapte ce realizează din punct de vedere formal conţinutul acestei infracţiuni, indiferent cât de puţin grave ar fi acestea. În cazul infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, maximul special fiind de 7 ani închisoare, nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei şi, cu atât mai puţin, renunţarea la judecată. Arată că, în cauza de faţă, inculpatul (care nu are antecedente penale) a fost trimis în judecată pentru faptul că ar fi cumpărat dintr-o piaţă un număr de 47 de pachete de ţigări pe care urma să le dea muncitorilor angajaţi cu ziua în gospodăria agricolă a inculpatului, prejudiciul total calculat de organele fiscale fiind de doar 561 lei. Or, fapte de genul celor anterior menţionate nu pot fi considerate ca având gradul de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală a condamnării la pedeapsa de cel puţin 2 ani închisoare (pentru această infracţiune neputându-se dispune amânarea aplicării pedepsei ori renunţarea la judecată).
    9. Pe de altă parte, este de neînţeles că deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal provenite din contrabandă sunt sancţionate numai penal (în interpretarea obligatorie pentru instanţe a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), în timp ce fapta mai gravă constând în chiar introducerea în ţară a acestor bunuri prin sustragerea de la controlul vamal este sancţionată, după caz, contravenţional sau penal.
    10. Lipsa unui prag valoric în funcţie de care fapta constituie sau nu infracţiune încalcă şi principiul constituţional al egalităţii persoanelor în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât eludarea regimului vamal prin sustragerea bunurilor de la controlul vamal, ce presupune în mod implicit şi deţinerea bunurilor de către persoana care le sustrage controlului vamal, este contravenţie, dacă valoarea lor este mai mică de 20.000, respectiv, 40.000 lei, în timp ce deţinerea ulterioară a unor asemenea bunuri constituie întotdeauna infracţiune, indiferent cât de mică este valoarea acestora.
    11. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, instanţa judecătorească apreciază că există o discrepanţă între prerogativele mai mari acordate procurorului în procesul de apreciere a sancţiunii ce se impune faptei şi persoanei ce fac obiectul procesului penal şi posibilităţile mai reduse acordate instanţei de judecată ce este sesizată cu o faptă similară. Altfel spus, în cazul infracţiunilor al căror maxim special al închisorii este cuprins între 5 ani şi o zi şi 7 ani închisoare, procurorul poate dispune renunţarea la urmărirea penală, în timp ce instanţa nu poate face acelaşi lucru. Totodată, această situaţie în care instanţa este împiedicată (în situaţii- premisă identice) să facă aprecieri ce îi sunt permise procurorului constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie conform cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Această anomalie legislativă constituie în acelaşi timp o răsturnare a ierarhiei organelor judiciare în fruntea căreia se află instanţele judecătoreşti, ierarhie ce se deduce din redactarea capitolului VI din Constituţie referitor la autoritatea judecătorească. În continuare, face referire la Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016. Modul în care sunt reglementate dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, care nu permit instanţei să dispună renunţarea la judecată în cazul infracţiunilor al căror maxim special este cuprins între 5 ani şi o zi şi 7 ani, deşi pentru aceeaşi situaţie juridică procurorul poate dispune renunţarea la urmărirea penală, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie conform cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
    12. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 83 alin. (2) din Codul penal, instanţa judecătorească arată că, în cazul în care maximul special al pedepsei este de 7 ani, procurorul poate dispune renunţarea la urmărirea penală, în timp ce instanţa nu poate dispune nici măcar amânarea aplicării pedepsei, fiind obligată să dispună doar o soluţie de condamnare. Instanţa apreciază că în acest caz situaţia este chiar mai gravă decât cea prezentată în cazul instituţiei renunţării la judecată. Apreciază că toate argumentele de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul art. 93 alin. (2) din acelaşi act normativ.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă Decizia nr. 138 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016, şi Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că instanţa judecătorească a sesizat-o cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României şi ale art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, iar alineatul (3) al art. 270 a fost introdus prin art. IX pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010. Ţinând seama de dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, precum şi de critica formulată de instanţa judecătorească, Curtea constată că aceasta este nemulţumită de dispoziţiile legale criticate, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32 din 11 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016. Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în interpretarea dată prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    - Art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006: „Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.“;
    – Art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal: „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: [...] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.“;
    – Art. 83 alin. (2) din Codul penal: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.“

    18. Instanţa de judecată susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în interpretarea dată prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 556 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 6 decembrie 2017, respingând excepţia ca neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 270 din Legea nr. 86/2006 reglementează cu privire la infracţiunea de contrabandă şi vizează bunuri introduse sau scoase din ţară „prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal“, bunuri de o anumită valoare introduse sau scoase din ţară „prin locurile stabilite pentru controlul vamal“ şi bunuri colectate, deţinute, produse, transportate, preluate, depozitate, predate, desfăcute ori vândute „care trebuie plasate sub regim vamal“, cunoscând că provin din „contrabandă“ sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
    20. În ceea ce priveşte critica referitoare la noţiunea de „contrabandă“, astfel cum a fost interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, Curtea a constatat că legiuitorul a incriminat infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 din Codul vamal, în vederea prevenirii şi combaterii concurenţei neloiale faţă de producătorii Uniunii Europene, dar şi în vederea preîntâmpinării pierderilor veniturilor fiscale determinate de importurile frauduloase care pun în pericol atât resursele statelor membre, cât şi pe cele proprii ale Uniunii Europene. În acest sens, în alin. (1) al textului mai sus menţionat s-a incriminat fapta de introducere sau de scoatere din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau a mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. Totodată, în alin. (2) legiuitorul a prevăzut o limită valorică de la care fapta săvârşită pentru prima dată în decursul unui an este infracţiune. Ceea ce se situează sub nivelul valoric prevăzut de alin. (2) lit. a) al art. 270 din Codul vamal corespunde reglementării prevăzute în art. 653 alin. (1) lit. a) cu referire la alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 15 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care fapta de sustragere de la controlul vamal se săvârşeşte de două ori în decursul unui an, corespunzător incriminării din alin. (2) lit. b) al art. 270 din Codul vamal, făptuitorul nu mai beneficiază de un prag valoric de la care fapta să fie infracţiune, astfel că, prin voinţa legiuitorului, fapta este infracţiune indiferent de valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor, această incriminare neavând corespondent în reglementarea contravenţională. În acelaşi mod, fapta de „înstrăinare sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal“, reglementată în alin. (2) lit. c) al art. 270 din Codul vamal, este infracţiune indiferent de valoarea bunurilor sau a mărfurilor înstrăinate, întrucât nici această incriminare nu are corespondent în reglementarea contravenţională.
    21. Prin Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30, şi Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragrafele 20 şi 21, Curtea Constituţională a statuat că, potrivit art. 270 alin. (3) din Codul vamal, se asimilează infracţiunii de contrabandă o serie de acţiuni/operaţiuni, enumerate în mod limitativ (colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea), ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiţionat de cunoaşterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei. Aşadar, din conţinutul incriminării rezultă că această infracţiune, prin voinţa legiuitorului, este „asimilată“ infracţiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conţinutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal. În acest context, Curtea a observat că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de alin. (3) al aceluiaşi articol acelaşi pericol social generic, deşi această din urmă infracţiune este doar „asimilată“, derivată, corelativă.
    22. În ipoteza infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Astfel, prin adoptarea şi menţinerea în fondul legislativ activ a acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific.
    23. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile legale ale art. 270 alin. (3) din Codul vamal, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32 din 11 decembrie 2015, sunt constituţionale, nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale invocate.
    24. Astfel, ca şi în cazul infracţiunii de contrabandă în variantele normative prevăzute de art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, conţinutul normativ al infracţiunii asimilate prevăzute de art. 270 alin. (3) din aceeaşi lege se referă la sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Aşa fiind, obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Aceasta, întrucât în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în Hotărârea din 2 aprilie 2009, pronunţată în Cauza C-459/07 Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, paragrafele 31, 32, noţiunea de „contrabandă“ este legată de introducerea neregulamentară a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, observându-se, pe de o parte, riscul foarte ridicat ca aceste mărfuri să fie, în final, integrate în circuitul economic al statelor membre, iar, pe de altă parte, necesitatea de a proteja resursele proprii ale Comunităţii. De asemenea, prin Hotărârea din 29 aprilie 2010, pronunţată în Cauza C-230/08 Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteminsterie, paragraful 48, s-a statuat că noţiunea de „contrabandă“ este legată de introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, reiterându-se că aceasta se produce din momentul trecerii mărfurilor de primul birou vamal situat în interiorul teritoriului menţionat, fără ca acestea să fie prezentate la biroul vamal respectiv.
    25. Urmarea imediată a infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal şi pentru încrederea în mărfurile ce sunt introduse în circuitul comercial, infracţiunea asimilată în discuţie fiind o infracţiune de pericol, şi nu de rezultat. Aşadar, se consideră că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal fie să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, fie să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.
    26. Curtea a reţinut că de esenţa infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este împrejurarea că făptuitorul a ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică a cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă, în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală, aceasta are sau nu caracter penal.
    27. În concluzie, Curtea a constatat că înţelesul noţiunii de „contrabandă“, astfel cum a fost interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, este clar şi neechivoc, mai exact că aceasta vizează orice introducere sau scoatere ilicită din ţară a bunurilor care trebuie supuse unui regim vamal, indiferent de valoarea acestora, adică indiferent că provin din săvârşirea unei contravenţii sau a unei infracţiuni.
    28. Totodată, Curtea a observat că, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cantităţile destinate uzului personal reprezintă cantităţile care sunt destinate folosirii la un nivel rezonabil pentru consumul individual, familial ori pentru cadouri, fără a fi utilizate în scopul revânzării, sens în care, pentru produsele din tutun, cantităţile destinate uzului personal pentru o persoană într-un interval de 24 de ore sunt limitate la două pachete de ţigarete/călător/zi.
    29. De asemenea, Curtea a mai reţinut că produsele din tutun prelucrat sunt asimilate, potrivit art. 266 alin. (1) pct. 7 din Codul fiscal, produselor accizabile şi au un regim fiscal diferit, fiind supuse, în acord cu art. 338 lit. b) din acelaşi cod, regimului accizelor la momentul importului acestora pe teritoriul Uniunii Europene. De aceea, potrivit art. 612 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, „Persoanele fizice pot introduce sau scoate din ţară mărfuri fără caracter comercial, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.“
    30. Aşa fiind, faptele de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacere şi vânzare a unor cantităţi care depăşesc limitele mai sus arătate intră în sfera ilicitului penal, fiind reglementate prin norme fără echivoc, care nu sunt de natură a afecta principiul legalităţii pedepsei, întrucât pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este stabilită în acord cu exigenţele constituţionale ale art. 23 alin. (12) „în condiţiile şi în temeiul legii“, respectiv în condiţiile art. 270 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar înţelesul statuat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32 din 11 decembrie 2015 este clar şi deplin justificat în considerentele acesteia.
    31. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia deciziei menţionate, precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    32. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, Curtea reţine că a mai fost sesizată anterior cu o atare critică ce vizează faptul că legiuitorul a condiţionat posibilitatea instanţei de judecată de a dispune renunţarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei cu închisoarea de cel mult 5 ani, comparativ cu prerogativa procurorului de a dispune renunţarea la urmărirea penală, pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani.
    33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, din perspectiva criticii menţionate, identică cu cea exprimată în prezenta cauză, Curtea Constituţională a apreciat că autoarea excepţiei realizează o comparaţie între instituţia renunţării la aplicarea pedepsei şi instituţia renunţării la urmărirea penală. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, şi Decizia nr. 774 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi art. 83 alin. (2) din Codul penal, soluţie care se impune şi în prezenta cauză.
    34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Iaşi - Secţia penală, în Dosarul nr. 24.833/245/2016 şi constată că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în interpretarea dată prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016