Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 252 din 4 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 252 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1148 din 27 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan-Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, excepţie ridicată de Mircea Tusciuc, în Dosarul nr. 3.222/311/2012* al Judecătoriei Slatina - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.251 D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens face referire la paragrafele 19, 20, 21 şi 23 ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 171 din 24 martie 2016, arătând că instanţa de contencios constituţional nu consideră ca fiind neconstituţionale dispoziţiile legale ce instituie „monopolul“ institutelor publice medico-legale. Arată că în paragraful 19 Curtea a constatat că soluţiile legislative prevăzute la art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit cărora examinările medico-legale se efectuează în mod exclusiv în cadrul instituţiilor medico-legale, iar desemnarea unuia sau mai multor experţi, în aceste cazuri, se face doar de către aceste instituţii, apar ca fiind justificate de caracterul strict specializat al expertizelor medico-legale şi al activităţilor tehnice pe care realizarea acestora le presupune. De asemenea, dispoziţiile privind expertizele se completează cu prevederile generale cuprinse în art. 172-191 din Codul de procedură penală. Face referire la paragrafele 28, 29, 34, 35 şi 37 din Decizia nr. 48 din 2 februarie 2017 şi la deciziile nr. 761 din 3 iunie 2010 şi nr. 132 din 7 martie 2013. În ceea ce priveşte invocarea de către autor a celor reţinute în Hotărârea din 16 februarie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Eugenia Lazăr împotriva României, arată că instanţa europeană nu a cenzurat „monopolul“ public al expertizelor medico-legale care se efectuează de către institutele de medicină legală, sens în care face referire la paragraful 81 al acestei hotărâri. Garanţiile prevăzute la acest paragraf sunt prevăzute în Codul de procedură penală. Problema esenţială în hotărârea menţionată asupra căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat a fost lipsa motivării avizelor şi lipsa cooperării experţilor cu organele de anchetă, adică o problemă de aplicare în concret a legislaţiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 10 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.222/311/2012*, Judecătoria Slatina - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mircea Tusciuc într-o cauză penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (1) şi (2) din Codul penal din 1968 - ucidere din culpă.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată, în esenţă, că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate deoarece atribuie exclusiv membrilor Comisiei superioare medico-legale şi specialiştilor cooptaţi de aceasta prerogativa de verificare şi avizare a unor acte medico-legale şi de pronunţare asupra eventualelor contradicţii existente între acestea fără să prevadă posibilitatea ca în această procedură desfăşurată la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ din Bucureşti să participe şi un expert recomandat de una dintre părţile din procesul penal în cadrul căruia s-a solicitat avizul comisiei.
    6. Or, în condiţiile în care legiuitorul nu impune nicio garanţie care să asigure caracterul echitabil al procedurii desfăşurate de Comisia superioară medico-legală se creează cadrul utilizării unui procedeu probator ce constituie prerogativa exclusivă a membrilor comisiei şi, eventual, a specialiştilor convocaţi de aceştia.
    7. De vreme ce avizul pe care îl formulează Comisia superioară medico-legală are valoarea probantă a unei expertize medico-legale datorită legăturii indisolubile existente între un asemenea document şi actul medico-legal ce este supus avizării, persoana care solicită în apărare organelor judiciare administrarea unui astfel de mijloc de probă se vede supusă riscului ca demersul efectuat să se întoarcă împotriva sa. Astfel, probele obţinute în urma activităţii exclusive a membrilor comisiei şi a specialiştilor pe care aceştia aleg să îi consulte sunt lipsite de orice garanţie de obiectivitate, câtă vreme la procedura desfăşurată de aceştia nu poate participa un expert desemnat de parte care să îşi expună punctul de vedere înainte de emiterea concluziilor finale de către comisie într-o procedură interactivă desfăşurată între membrii comisiei şi experţii recomandaţi de părţi. Or, un asemenea mod de lucru încalcă flagrant dreptul la apărare al părţii, limitând în mod nejustificat posibilităţile de care dispun persoanele acuzate pentru a combate aceste acuzaţii.
    8. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri faptul că procesul penal nu poate fi desfăşurat în mod echitabil în măsura în care nu este garantat dreptul la apărare al persoanei acuzate. Or, prin participarea pasivă a părţii în ceea ce priveşte procedeul probatoriu vizat, fără ca aceasta să poată beneficia de participarea unui expert-parte pe parcursul desfăşurării activităţii membrilor comisiei în urma căreia rezultă avizul respectiv îi este suprimată în mod vădit posibilitatea de a se apăra.
    9. Această împrejurare generează riscul real al pronunţării unei soluţii de condamnare întemeiată pe o probă administrată în lipsa contradictorialităţii în urma căreia se elaborează un aviz care nu poate fi supus cenzurii altei autorităţi. În acest sens, autorul face trimitere la Hotărârea din 16 februarie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Eugenia Lazăr împotriva României (paragraful 81), în care s-a statuat faptul că un cadru legislativ instituit de stat pentru reglementarea exercitării medicinei legale trebuie să presupună garanţii suficiente împotriva arbitrariului pentru a consolida încrederea justiţiabililor în acţiunea justiţiei şi credibilitatea sistemului în ansamblu. În aceste condiţii textele de lege criticate golesc de conţinut dreptul la apărare, care devine unul formal, întrucât nu oferă posibilitatea unei apărări efective - componentă a dreptului la un proces echitabil.
    10. Judecătoria Slatina - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la Decizia nr. 48 din 2 februarie 2017.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, considerentele deciziilor nr. 132 din 7 martie 2013 şi nr. 48 din 2 februarie 2017.
    13. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 2 februarie 2017 în sensul că textele de lege criticate sunt constituţionale.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005, care au următorul cuprins:
    - Art. 20 alin. (1) şi (2):
    "(1) Comisia superioară medico-legală este compusă din următorii membri permanenţi:
    a) directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti;
    b) directorul adjunct medical al Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti;
    c) directorii institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare;
    d) şefii disciplinelor de profil din facultăţile acreditate din cadrul centrelor medicale universitare;
    e) şeful disciplinei de morfopatologie de la Universitatea de Medicină «Carol Davila» Bucureşti;
    f) 4 medici primari legişti, cu experienţă în specialitate, desemnaţi la propunerea directorului general al Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti.
(2) La lucrările Comisiei superioare medico-legale pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori-şefi de disciplină, din diferite specialităţi medicale, precum şi specialişti din alte domenii ale ştiinţei, care pot contribui la lămurirea problemelor a căror rezolvare o cere justiţia în diferite expertize medico-legale."

    – Art. 24 alin. (1):
    "Comisia superioară medico-legală verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale şi se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale."


    17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege supuse controlului contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la criteriile de calitate ale legii, art. 11 alin. (1) şi (2) - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) - Dreptul la apărare şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra unor excepţii motivate în mod similar prin Decizia nr. 132 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 16 aprilie 2013, şi Decizia nr. 48 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 8 mai 2017.
    19. Astfel, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate reglementează competenţa Comisiei superioare medico-legale de a verifica şi de a aviza din punct de vedere ştiinţific concluziile diverselor acte medico-legale şi de a se pronunţa asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale. În acest sens, Comisia superioară medico-legală poate recomanda refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri sau concluzii proprii. Prin urmare, din analiza acestor competenţe rezultă că dispoziţiile legale criticate constituie o garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, instituind o formă de coordonare şi control sub aspect metodologic şi ştiinţific a activităţilor de medicină-legală, deoarece acestea au un caracter strict specializat. Astfel, potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, activitatea de medicină legală „constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei“ (a se vedea Decizia nr. 48 din 2 februarie 2017, precitată, paragrafele 27-29).
    20. Curtea va face referire şi la Decizia nr. 171 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 14, prin care s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 172 alin. (5) şi ale art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că instituţiile de medicină legală sunt singurele entităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale, fiind nominalizate ca instituţii sanitare cu caracter public care realizează activitatea de medicină legală. Această exclusivitate se justifică prin caracterul strict specializat al expertizelor, în principal al expertizelor medico-legale.
    21. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 172 alin. (5) şi ale art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală constituie norme speciale în domeniul expertizelor, ce reglementează, în mod distinct, cu privire la expertizele medico-legale. Acestea se completează cu prevederile generale în materia expertizelor, cuprinse la art. 172-191 din Codul de procedură penală, în privinţa aspectelor pe care dispoziţiile Codului de procedură penală şi legislaţia specială în domeniul activităţii de expertiză medico-legală nu le reglementează în mod expres. Astfel, dispoziţiile art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, referitoare la numirea de către instituţia medico-legală a expertului sau a experţilor şi în cazul expertizelor medico-legale, nu exclud aplicarea în cazul acestor expertize a prevederilor art. 173 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora părţile şi subiecţii procesuali principali, procurorul şi instanţa de judecată au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, anterior avizării lor, la realizarea expertizelor medico-legale, expertul parte are posibilitatea să îşi exprime opinia, iar instanţa are în vedere, la soluţionarea cauzei, întregul material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertiza neavând un caracter absolut (a se vedea Decizia nr. 171 din 24 martie 2016, paragrafele 21 şi 26 şi Decizia nr. 48 din 2 februarie 2017, paragraful 31).
    22. Neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    23. Distinct de cele reţinute în deciziile amintite Curtea observă că textele de lege criticate reglementează componenţa Comisiei superioare medico-legale şi atribuţiile acesteia, sens în care sunt enumeraţi membrii permanenţi şi este reglementată posibilitatea de cooptare la lucrările comisiei şi a altor specialişti în funcţie de specificul lucrărilor. De asemenea, atribuţiile Comisiei superioare medico-legale constau în verificarea şi avizarea din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, a concluziilor diverselor acte medico-legale, precum şi în pronunţarea cu privire la eventualele concluzii contradictorii ale expertizei. Efectuarea expertizelor medico-legale nu intră în competenţa Comisiei superioare medico-legale, ci numai verificarea şi avizarea acestora. Aşa fiind, participarea unui expert desemnat de parte la procedura desfăşurată de Comisia superioară medico-legală nu reprezintă o participare la efectuarea expertizelor supuse avizării de către aceasta, ci echivalează numai cu exprimarea unui punct de vedere înainte de avizare.
    24. Curtea observă că autorul porneşte de la premisa că „probele obţinute în urma activităţii exclusive a membrilor comisiei şi a specialiştilor pe care aceştia aleg să îi consulte sunt lipsite de orice garanţie de obiectivitate, câtă vreme la procedura desfăşurată de aceştia nu poate participa un expert desemnat de parte, care să îşi expună punctul de vedere înainte de emiterea concluziilor finale de către comisie într-o procedură interactivă desfăşurată între membrii comisiei şi experţii recomandaţi de părţi“.
    25. Curtea constată că potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului şi orice ingerinţă în activitatea medico-legală este interzisă. Activitatea de medicină legală este coordonată, sub raport ştiinţific şi metodologic, de Ministerul Sănătăţii şi de Consiliul superior de medicină legală, cu sediul la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti. Din această perspectivă, Curtea reţine că activitatea desfăşurată de Comisia superioară medico-legală are caracter ştiinţific, iar ingerinţele în aceasta sunt interzise sub sancţiunea răspunderii administrative, civile sau penale, după caz.
    26. În urma celor anterior expuse, Curtea constată că nu poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, deoarece textele de lege criticate sunt clare, precise şi previzibile, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa acesteia anterior menţionată, iar activitatea Comisiei superioare medico-legale nu impietează asupra valorificării de către părţi a drepturilor lor, deoarece acestea pot solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor în faţa instanţelor judecătoreşti. Mai mult, instanţa are în vedere, la soluţionarea cauzei, întregul material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertiza neavând un caracter absolut, aşa cum s-a reţinut la paragraful 21 din prezenta decizie.
    27. Cu privire la invocarea celor reţinute în Hotărârea din 16 februarie 2010 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Eugenia Lazăr împotriva României, Curtea observă că instanţa europeană a făcut referire la aspecte ce au ţinut în mod concret de cazul respectiv: lipsa de cooperare între experţii în medicină legală şi organele de anchetă şi lipsa motivării avizelor medico-legale - aspecte care au determinat incapacitatea instanţelor naţionale de a se pronunţa în deplină cunoştinţă de cauză. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că a fost încălcat art. 2 din Convenţie sub aspect procedural, fără a face însă referire la lipsa de reglementare în dreptul intern a posibilităţii persoanei acuzate de a desemna un expert-parte în procedura care se desfăşoară în faţa Comisiei superioare medico-legale.
    28. În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.
    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea Tusciuc, în Dosarul nr. 3.222/311/2012* al Judecătoriei Slatina - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Slatina - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Cătălina Turcu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016