Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 2.215 din 17 aprilie 2019  referitoare la dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 2.215 din 17 aprilie 2019 referitoare la dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 149 din 25 februarie 2020
    Dosar nr. 129/43/2016

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Preşedinte: Mariana│- judecător │
│Constantinescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Angelica Denisa │- judecător │
│Stănişor │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Florentina Dinu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mariana Radu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva Sentinţei nr. 77 din 8 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    Cauza a rămas în pronunţare la data de 21 martie 2019, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 3 aprilie 2019 şi la 17 aprilie 2019.
    Prin cererea înregistrată cu nr. 129/43/2016 la data de 31.03.2016, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamanta B. G., în contradictoriu cu pârâtul C. S. M., a solicitat:
    1. anularea Hotărârii P.C.S.M. nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, în principal în tot, iar în subsidiar dispoziţiile art. 18 alin. (2);
    2. anularea dispoziţiilor art. 36 alin. (6) şi (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M., aprobat prin Hotărârea P.C.S.M. nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. anularea dispoziţiilor art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea P.C.S.M. nr. 1.027/15.11.2012, întrucât sunt nelegale în măsura în care s-ar interpreta în sensul că inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare (sau adjunctul acestuia), dacă este procuror, ar putea întocmi procesul-verbal de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări prealabile de natură disciplinară sau deontologică privind un judecător;
    4. suspendarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005, până la soluţionarea definitivă a prezentei acţiuni în anulare;
    5. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
    Prin Sentinţa nr. 56/27.05.2016 Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 care reglementează competenţa teritorială în contenciosul administrativ.
    După declinarea competenţei, cauza a fost înregistrată cu nr. 129/43/2016 pe rolul Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    În cadrul acestui dosar, reclamanta B. G. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor norme legislative:
    - art. 36 alin. (2) Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în măsura în care se interpretează că hotărârile privind drepturile şi cariera judecătorilor trebuie contestate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în componenţa căruia intră procurori şi alte persoane decât judecători;
    – art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, partea „adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor“ şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, partea „să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor“;
    – art. 65 alin. (2) şi (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar (inclusiv cu funcţii de conducere) care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputaţii, de verificare a respectării independenţei şi prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător.

    Prin încheierea dată în şedinţa publică de la 1.09.2016 Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanta B. G., şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 36 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 65 alin. 2 şi 3, art. 66 alin. 2, art. 70 alin. 1 şi art. 72 alin. 2 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.

    2. Hotărârea primei instanţe
    Prin Sentinţa nr. 77 din 8 septembrie 2016 Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, atât acţiunea în anulare act administrativ, cât şi cererea de suspendare executare act administrativ, formulate de reclamanta B. G., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

    3. Calea de atac exercitată în cauză
    Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B. G., invocând prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă şi solicitând, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, rejudecarea cauzei şi admiterea în tot a acţiunii astfel cum a fost formulată.
    În motivarea căii de atac, criticile recurentei au vizat următoarele aspecte:
    - nelegalitatea respingerii, prin sentinţa recurată, a capătului de cerere privind anularea în tot a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, instanţa de fond pornind de la premisa greşită că un act administrativ trebuie să respecte numai legea, iar nu şi Constituţia. În opinia recurentei neconstituţionalitatea normei legislative de abilitare atrage neconstituţionalitatea actului administrativ normativ adoptat în temeiul unei norme legislative neconstituţionale. Distinct, prima instanţă a omis să statueze asupra unui argument separat de nelegalitate, respectiv neconstituţionalitatea actului administrativ din perspectiva încălcării dreptului la respectarea vieţii private consacrat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
    – nelegalitatea respingerii capătului de cerere privind anularea dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Hotărârea P.C.S.M., în condiţiile în care norma criticată este confuză şi susceptibilă de interpretări diferite sub aspectul persoanelor faţă de care exista o interdicţie deontologică pentru un magistrat: numai un „coleg“ din cadrul colectivului din care face parte (din instanţa sau parchetul unde funcţionează) sau orice „coleg“ din magistratura română. În opinia recurentei, caracterul vag, imprecis, confuz al normei criticate determină nelegalitatea acestuia, norma în discuţie contravenind atât Constituţiei şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cât şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului;
    – nelegalitatea respingerii capătului de cerere privind anularea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, în condiţiile în care dispoziţia criticată, stabilind caracterul obligatoriu al contestaţiei la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ca procedură administrativă jurisdicţională înainte de sesizarea instanţei judecătoreşti, este nelegală, întrucât contravine atât art. 124 alin. 3 şi art. 125 alin. 1 din Constituţie (privind independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor), cât şi art. 21 alin. 4 din Constituţie (privind caracterul facultativ al jurisdicţiilor administrative);
    – nelegalitatea respingerii capătului de cerere privind anularea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, soluţia primei instanţe fiind fundamental greşită, deoarece nu este vorba de o diferenţă terminologică, ci de efecte juridice complet diferite. În opinia recurentei, art. 36^2 alin. 7 din Regulament (care prevede sesizarea justiţiei pe calea recursului şi competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) contravine atât art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (privind atacarea în contencios administrativ a actelor administrative pe calea acţiunii directe, dreptul la dublul grad de jurisdicţie în contencios administrativ şi competenţa de primă instanţă a curţilor de apel în cazul actelor administrative emise de autorităţile centrale), cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie (privind stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată numai prin lege), precum şi art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (conform căruia sesizarea instanţei judecătoreşti se face pe calea contestaţiei, iar nu a recursului), impunându-se anularea sa;
    – nelegalitatea respingerii, prin sentinţa recurată, a capătului de cerere privind anularea dispoziţiilor art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea P.C.S.M. nr. 1.027/15.11.2012, întrucât norma invocată este nelegală în măsura în care s-ar interpreta în sensul că inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare (sau adjunctul acestuia), dacă este procuror, ar putea întocmi procesul-verbal de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări prealabile de natură disciplinară sau deontologică privind un judecător, ceea ce contravine normelor care reglementează inamovibilitatea judecătorului.


    4. Apărările formulate în cauză
    Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23.12.2016, intimatul C.S.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate.
    În esenţă, a subliniat că dispoziţiile regulamentare atacate au fost emise în virtutea delegării de competenţă printr-o dispoziţie legală de nivel superior, normele în discuţie fiind în deplină concordanţă cu legislaţia primară.

    5. Procedura derulată în recurs
    Prin rezoluţia din 15.10.2018 a completului învestit cu soluţionarea dosarului, în raport cu Hotărârea Colegiului de conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.
    La data de 19.10.2018, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a înaintat la dosarul cauzei copia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 304 din 8 mai 2018, prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1) teza întâi, art. 65 alin. (2) şi (3), art. 6 alin. (2), art. 70 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi art. 4 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de recurenta-reclamantă.
    Prin notele de şedinţă depuse la data de 21.03.2019, recurenta-reclamantă, în raport cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 304/2018 şi nr. 311/2018, a învederat că renunţă la punctele 1 şi 3 din motivele de recurs, menţinându-şi punctele 2, 4 şi 5 din memoriul de recurs.
    Cu privire la punctul 5 din motivul de casare, recurenta a subliniat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 304/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 15 octombrie 2018, în sensul că dispoziţiile art. 65 alin. 3 din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale numai ca urmare a faptului că este permis ca un inspector judiciar, inclusiv cu funcţie de conducere, să efectueze vreun act în vreo procedură disciplinară sau deontologică privind un judecător, orice fel de act de asemenea natură privind un judecător putând fi efectuat doar de un inspector judiciar care este judecător.

    6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
    Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, astfel cum au fost precizate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
    Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ, în condiţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, cu solicitarea de anulare, în principal în tot, a Hotărârii C.S.M. nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, iar, în subsidiar, doar a art. 18 alin. 2 din Codul deontologic, anularea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 6 şi 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, anularea dispoziţiilor art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1.027/15.11.2012, ca urmare a constatării nelegalităţii acestora prin raportare la actele normative în temeiul şi executarea cărora au fost emise, la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluţie însuşită numai în parte de instanţa de control judiciar.
    În esenţă, motivele pentru care prima instanţă a considerat legale dispoziţiile Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, contestate de către recurenta-reclamantă, au fost următoarele:
    - în ceea ce priveşte anularea în tot a Hotărârii C.S.M. nr. 328/24.08.2005 din perspectiva caracterului neconstituţional al dispoziţiilor legale care abilitează Consiliul să adopte Codul deontologic, reţinând că reclamanta nu a invocat aspecte de neconformare a dispoziţiilor regulamentare la dispoziţia legală de abilitare, iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat încă asupra constituţionalităţii art. 38 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 şi, prin urmare, această dispoziţie legală face parte din fondul legislativ activ şi impune respectarea sa şi ducerea sa la îndeplinire, instanţa a constatat că primul capăt de cerere care vizează anularea în tot a Hotărârii nr. 328/2005 este neîntemeiat;
    – sub aspectul cererii subsidiare, de anulare a dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din acelaşi cod, judecătorul fondului a reţinut că stabilirea conţinutului normei sub aspectul persoanelor faţă de care magistratul are obligaţia de a nu-şi exprima părerea cu privire la probitatea lor profesională şi morală nu este o problemă de nelegalitate, ci o chestiune de interpretare a normei juridice, interpretare care urmează a fi făcută de instanţa în faţa căreia se va ridica problema modalităţii de aplicare a art. 18 alin. 2 din Codul deontologic;
    – normele criticate din cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv dispoziţiile art. 36^2 alin. 6 şi 7, sunt conform actului normativ cu forţă juridică superioară, diferenţa terminologică cu privire la calea de atac („recurs“ în regulament, respectiv „contestaţie“ în Legea nr. 317/2004) nefiind de natură a afecta legalitatea normelor criticate, de vreme ce în plan profesional efectele sunt aceleaşi;
    – referitor la anularea dispoziţiilor art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, instanţa de fond a reţinut că legislaţia secundară adoptată în temeiul art. 65 alin. 2 şi art. 66 alin. 3 nu relevă motive de nelegalitate, pentru sesizare nefiind necesară calitatea de judecător a celui care face sesizarea, iar verificarea prealabilă şi cercetarea cu privire la activitatea profesională şi conduita judecătorilor se realizează de un inspector judiciar selectat dintre judecători, ceea ce satisface exigenţele ca aceste activităţi să fie desfăşurate de o persoană care are un statut cel puţin egal cu cel al persoanei cercetate.

    Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, astfel cum au fost precizate prin notele de şedinţă din data de 21.03.2019, în sensul că recurenta-reclamantă a renunţat la motivele de recurs care vizau nelegalitatea respingerii capătului de cerere privind anularea în tot a Hotărârii C.S.M. nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor (pct. 1 recurs), respectiv respingerii capătului de cerere privind anularea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii (pct. 3 recurs), Înalta Curte reţine următoarele:
    Fără a îmbrăţişa soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte anularea dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a stabilit corect contextul normativ incident din perspectiva clarităţii şi previzibilităţii normei juridice.
    Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu denumirea marginală Forma de redactare a actelor normative, alin. 4 „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.“;
    Conform dispoziţiilor art. 25 din acelaşi act normativ, cu denumirea marginală Determinarea conceptelor şi noţiunilor, „În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite.“;
    Totodată, art. 36 din Legea nr. 24/2000 cu denumirea marginală Stilul actelor normative prevede că: „(1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie.(...) (4) Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia“.
    În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (de exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014).
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă. (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit).
    Analizând în acest context normativ dispoziţiile art. 18 alin. 2 din Codul deontologic, potrivit cărora „Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor“, Înalta Curte constată că sunt lipsite de claritate şi precizie.
    Aceasta întrucât, nefiind realizată o configurare explicită a conceptului de „coleg“ prin raportare fie la colectivul din care face parte magistratul, fie la întregul sistem judiciar, norma juridică care instituie interdicţia pentru magistraţi de a-şi exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor are un caracter vag, imprecis şi confuz, care determină nelegalitatea sa.
    Reglementând exigenţe privind conduita profesională a magistraţilor, este necesar ca norma în discuţie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţii în acest domeniu, ţinând seama de scopul legitim urmărit, pentru a oferi o protecţie adecvată împotriva arbitrarului.
    Aceasta, cu atât mai mult cu cât, printr-o interpretare sistematică a alin. 2 şi alin. 1 ale art. 18 din Codul deontologic ar rezulta că interdicţia se limitează numai la colectivul din care face parte magistratul, în timp ce autoritatea intimată, în aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Codul deontologic, apreciază că interdicţia vizează orice alt magistrat din România.
    În acest context se impune precizarea că constatarea încălcării normelor deontologice de către magistrat poate avea efecte negative asupra carierei profesionale a acestuia, din perspectiva evaluării profesionale în ceea ce priveşte criteriul integrităţii, cu consecinţa restrângerii dreptului la promovare profesională (art. 6 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007).
    Or, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, orice ingerinţă în exercitarea dreptului la viaţă privată (dreptul la carieră profesională fiind o dimensiune a dreptului la respectarea vieţii private), consacrat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, presupune nu doar existenţa legii, ci şi anumite condiţii calitative ale acesteia, între care aceea de previzibilitate în sensul că legea trebuie să fie suficient de clară, de precisă pentru ca destinatarii să îşi poată adapta comportamentul la prescripţiile normei (Hotărârea din 14.01.2014, Cauza Mateescu c. România, paragraful 29).
    Prin urmare, Înalta Curte reţine că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că stabilirea sensului noţiunii de „coleg“ este o chestiune de interpretare, în condiţiile în care norma juridică a cărei anulare se cere este neclară şi imprecisă, impunându-se anularea sa.
    Criticile care vizează nelegalitatea respingerii capetelor de cerere privind anularea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară sunt nefondate.
    Aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, examinând conţinutul normelor contestate prin raportare la acte normative cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 317/2004, în temeiul căreia au fost emise, conform principiului ierarhiei actelor normative consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituţia României şi art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care presupune obligativitatea conformităţii actelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forţă juridică superioară în executarea cărora se emit, Înalta Curte nu poate reţine elemente de nelegalitate a normelor contestate.
    Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că legalitatea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturi, aprobat prin HCSM nr. 326/2005, prin care se prevede „Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 20 se aplică în mod corespunzător“, rezidă din aplicarea dispoziţiilor art. 20 din acelaşi regulament, dar şi ale art. 29 din Legea nr. 217/2004.
    Astfel, potrivit art. 20 din Regulament:
    "(1) Hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2) Contestaţia se depune la Consiliu şi suspendă executarea hotărârii.
(3) Contestaţia şi hotărârea atacată, împreună cu dosarul cauzei, se transmit de îndată înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(4) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (1) este definitivă."

    De asemenea, art. 29 alin. 7 din Legea nr. 317/2004 are următorul conţinut: „Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători.“
    Instanţa de control judiciar reţine că soluţia adoptată de legiuitorul secundar este legală întrucât hotărârile Plenului emise în procedura soluţionării sesizărilor privind încălcarea Codului deontologic sunt hotărâri privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor care pot fi atacate cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că norma contestată nu contravine actului normativ cu forţă juridică superioară, întrucât în chiar cuprinsul normei contestate se menţionează că dispoziţiile art. 20 din Regulament (care reglementează procedura de contestare a hotărârilor Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor) se aplică în mod corespunzător.
    Totodată, criticile vizând neconformitatea normei criticate de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi primite, întrucât verificarea legalităţii normei contestate se realizează numai în raport cu legea în aplicarea căreia a fost emisă, nefiind permisă analiza unor aspecte de nelegalitate care derivă din necorelarea normei vizate cu alte prevederi legale rezultate din alte acte normative cu caracter general, potrivit principiului de drept „specialia derogant generalibus“.
    În ceea ce priveşte anularea dispoziţiilor art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, potrivit cărora sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-şef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar şi avizat de şeful Direcţiei corespunzătoare şi de inspectorul-şef, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că legislaţia secundară adoptată în temeiul art. 65 alin. 2 şi art. 66 alin. 3 din Legea nr. 317/2004 respectă principiul ierarhiei actelor normative, neputându-se reţine elemente de nelegalitate.
    Astfel, interpretarea susţinută de recurenta-reclamantă în sensul nelegalităţii normei contestate în ipoteza în care procesul-verbal de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare pentru verificări prealabile de natură disciplinară sau deontologică privind un judecător ar fi întocmit de un procuror este exclusă prin prevederile legale şi regulamentare care detaliază şi explicitează sesizarea Inspecţiei Judiciare.
    Potrivit art. 14 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare: „(1) În cadrul Inspecţiei Judiciare funcţionează: a) Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători; b) Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori.“
    Art. 15 din acelaşi regulament prevede că: „Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători are atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate a instanţelor, precum şi cu privire la activitatea profesională şi conduita judecătorilor, inclusiv a celor care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sau inspectori judiciari, şi a magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.“
    De asemenea, conform dispoziţiilor art. 16 din regulament: „În cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători funcţionează inspectorii judiciari care au fost selectaţi dintre judecători, prin concurs.“
    Prin urmare, activităţile specifice Inspecţiei Judiciare sunt realizate departajat pe categorii de magistraţi de către inspectori judiciari provenind din acelaşi tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia se efectuează verificarea.
    În acelaşi sens pledează şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 304/2018 care, în controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 65 alin. 3 din Legea nr. 317/2004, a statuat că: (...) „activităţile specifice Inspecţiei Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistraţi, respectiv judecătorii şi procurorii, de către inspectori judiciari provenind din acelaşi tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competenţelor Inspecţiei Judiciare, după caz. Împrejurarea că în speţă un inspector judiciar care este procuror a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări prealabile de natură disciplinară sau deontologică este o chestiune de aplicare a legii, a cărei apreciere ţine de competenţa instanţei de judecată.“
    Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reţine nelegalitatea dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, pentru lipsa de claritate şi previzibilitate, precum şi faptul că dispoziţiile art. 36^2 alin. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară au fost date în executarea unui act normativ superior, în limitele marjei de apreciere conferite emitentului de către legiuitor.

    7. Temeiul legal al instanţei de recurs

    Pentru considerentele arătate, în aplicarea prevederilor art. 496 din Codul de procedură civilă raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată, dispunând anularea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul formulat de reclamanta B.G. împotriva Sentinţei civile nr. 77 din 8 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    Casează în parte sentinţa recurată, în sensul că:
    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta B. G., în contradictoriu cu pârâtul C. S.M.
    Anulează dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
    Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
    În baza art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prezenta hotărâre se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Definitivă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2019.


                    PREŞEDINTE COMPLET
                    judecător MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mariana Radu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016