Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 209 din 28 mai 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 209 din 28 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1031 din 4 noiembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Andreea-Annamaria Chiş, Gabriela Baltag, Evelina Oprina şi Codruţ Olaru în Dosarul nr. 7.832/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 591D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.397D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 (forma în vigoare la data de 31 august 2017), excepţie ridicată de Edgar Laurenţiu Dumbravă în Dosarul nr. 678/2/CAF/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.397D/2018 la Dosarul nr. 591D/2018, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că este neîntemeiată critica raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece legea nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior. În mod similar este nefondată critica întemeiată pe art. 53 din Constituţie, deoarece ceea ce se garantează este doar dreptul la salariu, nu şi cuantumul acestuia. În plus, menţionează că sporurile nu sunt drepturi fundamentale. De asemenea, critica raportată la dispoziţiile din Constituţie şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul de proprietate privată este neîntemeiată, deoarece sporul nu este parte a salariului şi nu poate fi bun în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie, fiind folosit doar pentru calculul celorlalte sporuri adăugate la salariul de bază potrivit vechii reglementări. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 15 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.832/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Andreea-Annamaria Chiş, Gabriela Baltag, Evelina Oprina şi Codruţ Olaru într-un litigiu având ca obiect o plângere, formulată în temeiul art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, împotriva unor hotărâri emise, în temeiul art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, de către organele de conducere prevăzute în dispoziţia anterior menţionată, prin care s-a stabilit modul de salarizare a autorilor.
    8. Prin Încheierea din 6 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 678/2/CAF/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Edgar-Laurenţiu Dumbravă într-un litigiu având ca obiect o plângere, formulată în temeiul art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, împotriva unor hotărâri emise, în temeiul art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, de către organele de conducere prevăzute în dispoziţia anterior menţionată, prin care s-a stabilit modul de salarizare a autorului.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 conduc la o reducere implicită a drepturilor salariale ale magistraţilor. Or, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sporul pentru doctorat este parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut şi apărat de lege, se încalcă principiul potrivit căruia niciun salariu nu poate fi diminuat prin implementarea noii legi. Autorii arată că această statuare nu este afectată de faptul că reglementarea care a determinat-o nu mai este în vigoare, având o valoare de principiu. Este menţionată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, prin care s-a stabilit că dreptul la salariu reprezintă o componentă a drepturilor prevăzute de art. 41 şi art. 47 alin. (1) din Constituţie.
    10. Se arată, mai departe, că noua lege a salarizării se bazează pe teoria drepturilor câştigate şi, ca atare, impune menţinerea drepturilor salariale aflate în plată la data intrării sale în vigoare, dacă acestea sunt mai favorabile. În acest context, se susţine că reducerea compensaţiei acordate pentru titlul ştiinţific de doctor pentru simplul motiv al intrării în vigoare a unei legi noi se realizează cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii. Astfel, în măsura în care Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică de la momentul intrării în vigoare, în ceea ce priveşte sporul de doctorat pentru familia ocupaţională Justiţie, atunci această aplicare ar avea un caracter retroactiv.
    11. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, se arată că sporul de doctorat, fiind componentă a dreptului la salariu, a intrat în patrimoniul titularilor săi. Prin urmare, acest spor este bun în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie. Se arată că măsura reducerii cuantumului acestuia nu este adecvată şi proporţională cu scopul avut în vedere prin adoptarea acesteia, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la modalitatea de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi cele din Convenţie referitoare la modalităţile de limitare a dreptului de proprietate.
    12. De asemenea, se arată că indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor ar trebui să se raporteze la indemnizaţia soldei/salariului de bază al deţinătorului titlului şi nu la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Astfel, în vreme ce salariul minim de bază reprezintă o garanţie a plăţii unor drepturi de bază, minime, salariaţilor care au încheiat un contract de muncă şi sunt reprezentaţi de organizaţii sindicale, magistraţii nu au încheiat un astfel de contract, sunt numiţi în funcţie de Preşedintele ţării şi le interzisă organizarea în asociaţii sindicale care să le reprezinte interesele. Modalitatea de stabilire a cuantumului indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor este demotivantă în cazul magistraţilor, având în vedere cuantumul mai mare al salariilor acestora faţă de cel al altor categorii profesionale, diferenţieri generate de natura activităţii prestate, precum şi de natura restricţiilor sociale impuse. Se tinde, astfel, la afectarea înseşi calităţii actului de justiţie, în condiţiile în care una din raţiunile urmării cursurilor doctorale constă tocmai în obţinerea recompensării pecuniare.
    13. Se arată, mai departe, că scăderea sumelor încasate pentru obţinerea titlului de doctor conduce la încălcarea dreptului la educaţie al magistraţilor, care include inter alia şi alte forme de instrucţie şi de perfecţionare [a se vedea art. 32 alin. (1) ultima teză din Constituţie].
    14. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie, în opinia autorilor, un tratament discriminatoriu între categorii de persoane în funcţie de cuantumul veniturilor, fiind discriminaţi cei cu venituri de peste 1.450 lei/lună, salariul minim garantat în plată, fiind încălcate prevederile art. 4, 16, 41, 124 şi 125 din Constituţie, precum şi Protocolul nr. 12 la Convenţie. În justificarea acestei susţineri, se arată că acele categorii profesionale cu venituri mai mari sunt descurajate să urmeze cursurile doctorale, în vreme ce doar persoanele cu venituri mai mici sunt încurajate să le urmeze, fiind, astfel, subminat chiar statutul categoriilor profesionale discriminate.
    15. Reducerea salariilor judecătorilor care deţin titlul de doctor, în opinia autorilor, nu poate fi justificată de existenţa unei crize economice, în condiţiile în care legea unică de salarizare prevede majorări substanţiale pentru celelalte categorii profesionale.
    16. Se mai arată că modalitatea de stabilire a sporului pentru titlul de doctor, consfinţită prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 21 din 21 noiembrie 2016, este cea mai potrivită, în contextul dispoziţiilor legale şi constituţionale.
    17. În sfârşit, autorii mai arată că un important număr dintre persoanele afectate de dispoziţiile criticate deţin hotărâri judecătoreşti prin care sporul pentru titlul de doctor în cuantum de 15% a fost inclus în indemnizaţia de bază şi s-au emis ordinele de salarizare de către Ministerul Justiţiei. Anulând drepturile dobândite pe calea unor hotărâri judecătoreşti, Parlamentul, prin dispoziţiile criticate, a încălcat autoritatea de lucru judecat a acestora şi nu a respectat statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exprimate în considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016, aceasta fiind de natură să afecteze actul de justiţie. În acest fel, puterea executivă şi cea legislativă interferează şi afectează în mod evident puterea judecătorească şi, implicit, separaţia puterilor în stat, astfel cum e consfinţită de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    18. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii nr. 591D/2018, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar în Dosarul Curţii nr. 1.397D/2018 nu-şi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei, deoarece apreciază că exprimarea acesteia este facultativă.
    19. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    20. Avocatul Poporului, în punctele de vedere transmise în mod distinct în cele două dosare, arată că art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei în mod egal, şi anume personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Pe de altă parte, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011).
    21. De asemenea, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt de natură a aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât acestea se aplică - într-un domeniu propriu - după intrarea lor în vigoare
    22. Avocatul Poporului mai arată că dispoziţiile art. 124 şi art. 125 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauza de faţă.
    23. În fapt, mai susţine că, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, se observă că se urmăresc interpretarea şi aplicarea textelor de lege criticate, în sensul că scopul Legii salarizării a fost acela de a menţine în plată drepturile salariale, generic vorbind, la data intrării în vigoare a legii, dacă acestea sunt mai favorabile salariatului, fiind astfel reglementată aşa- numita teorie a drepturilor câştigate.
    24. De asemenea, Avocatul Poporului apreciază că, prin dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate, nu este limitat exerciţiul vreunui drept, acestea fiind în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie.
    25. Pentru aceste motive, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată este inadmisibilă.
    26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare din Dosarul Curţii nr. 591D/2018, dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. În Dosarul nr. 1.397D/2018, potrivit actului de sesizare, Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 în vigoare la data de 31 august 2017. Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, anterior sesizării Curţii în prezenta cauză, dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost preluate în alin. (5) al aceluiaşi articol de lege, în urma modificărilor aduse acesteia prin articolul unic pct. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017. Textele de lege criticate au următoarea redactare:
    - Art. 14 alin. (1): „Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.“;
    – Art. 39 alin. (5): „Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.“

    29. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 privind egalitatea între cetăţeni, ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 32 alin. (1) referitor la dreptul la învăţătură, ale art. 41 privind dreptul la muncă, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol la Convenţie privind dreptul de proprietate privată şi ale Protocolului nr. 12 privind interzicerea generală a discriminării.
    30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, cu titlul prealabil, că, prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, a indicat evoluţia modului de reglementare a beneficiilor care, în prezent, sunt reglementate prin dispoziţiile legale criticate în cauza de faţă (a se vedea paragrafele 20-22 din Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019). Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 dreptul la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Potrivit aceluiaşi text de lege, coroborat cu dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest drept urmează să se acorde de la intrarea în vigoare a legii tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de aceasta, respectiv îşi desfăşoară activitatea profesională de bază în domeniul de activitate în care deţin titlul de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia. Cuantumul acestui drept este unul fix, respectiv 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, şi diferă faţă de cuantumul sporului pentru titlul ştiinţific de doctor acordat potrivit legislaţiei anterioare (a se vedea Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 20).
    31. În cauza de faţă, referitor la critica formulată din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că, în măsura în care prevederile criticate se aplică începând de la data intrării lor în vigoare, fără să aibă niciun efect cu privire la sumele încasate deja de beneficiarii sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, nu se pune problema încălcării principiului care interzice aplicarea retroactivă a legii. Într-adevăr, Legea-cadru nr. 153/2017 nu conţine nicio prevedere care să impună/permită aplicarea dispoziţiilor sale şi pentru situaţii din trecut. Ca atare, devine operantă regula de bază din dreptul intertemporal, potrivit căreia actele normative îşi produc efectele începând cu data intrării lor în vigoare (tempus regit actum). De altfel, Curtea a constatat deja că prevederile criticate nu sunt retroactive, deoarece se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 28).
    32. Mai mult decât atât, Curtea reţine că, dacă s-ar accepta susţinerile autorilor excepţiei, statul ar fi pus în imposibilitatea de a-şi exercita prerogativa, legitimă din punct de vedere constituţional, de a anula sporurile la indemnizaţiile şi salariile de bază sau premii periodice şi alte stimulente (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 427 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 17 octombrie 2019, paragraful 26, nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, sau nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011).
    33. Această prerogativă a legiuitorului nu este condiţionată de existenţa unei crize economice. Contrar susţinerilor autorilor, legiuitorul nu este, prin urmare, ţinut să justifice o astfel de măsură prin invocarea unor împrejurări excepţionale din punct de vedere economic. La baza acestei critici a autorilor excepţiei se află presupunerea că sporul/indemnizaţia pentru doctorat este o componentă a dreptului fundamental la salariu. Or, aşa cum a subliniat Curtea în Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 26, indemnizaţia acordată pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental. Ca atare este de competenţa exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională.
    34. În continuare, cu referire la criticile prin care se invocă art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că acestea sunt similare celor formulate şi în cauza soluţionată prin Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019. În această decizie, Curtea a reiterat o serie de principii pe care le-a urmat în mod constant în jurisprudenţa sa. Mai întâi, Curtea a reamintit că sporul de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor-asistenţi care deţin titlul ştiinţific de doctor sunt drepturi salariale suplimentare, care nu au relevanţă constituţională (a se vedea Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, Decizia nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, Decizia nr. 320 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, Decizia nr. 1520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009).
    35. În al doilea rând, potrivit Curţii, acest spor face parte din categoria de sporuri care se acordă la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care legiuitorul, având în vedere că nu sunt consacrate în Constituţie, le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (Deciziile nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).
    36. Privite din perspectiva acestei bogate jurisprudenţe, criticile autorilor întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie sunt vădit neîntemeiate. Astfel, nicio dispoziţie din Constituţie nu limitează competenţa legiuitorului de a acorda sau nu un stimulent salarial celor care deţin titlul ştiinţific de doctor. Cu atât mai puţin limitează prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie libertatea legiuitorului de a stabili modul de calcul al acestui stimulent şi, implicit, cuantumul acestuia. Este drept că o atare opţiune nu este una necenzurabilă. Astfel, la baza acesteia trebuie să stea o raţiune suficientă pentru instituirea unui asemenea spor (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, şi nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, precitate). În concret, raţiunea acordării acestui spor este încurajarea magistraţilor să participe activ în viaţa ştiinţifică, să-şi perfecţioneze cunoştinţele într-un domeniu dat şi să-şi îmbunătăţească performanţele profesionale la locul de muncă (a se vedea, de asemenea, deciziile Curţii Constituţionale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, şi nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009). Prin urmare, legiuitorul poate acorda un supliment la indemnizaţia de încadrare pentru cei ce deţin calitatea de doctor sau doctor docent, opţiunea sa fiind legitimată din punct de vedere constituţional (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, şi nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009).
    37. Opţiunea legiuitorului de a trata în mod nediferenţiat aceeaşi categorie de persoane, respectiv să acorde acelaşi stimulent -indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată - pentru toate persoanele care îndeplinesc condiţia de a deţine titlul ştiinţific de doctor nu este contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicită, în realitate, ca legiuitorul să acorde diferenţelor inerente dintre variatele domenii profesionale o greutate pe care, în fapt, nu a acordat-o. Legiuitorul a acordat o greutate decisivă împrejurării deţinerii titlului ştiinţific de doctor şi nu a acordat o importanţă similară eventualelor diferenţe dintre profesiile în care sunt deţinute titlurile ştiinţifice de doctor. O asemenea soluţie se situează, însă, în marja sa de apreciere, ţinând cont de faptul că, atunci când a instituit acest supliment salarial pentru magistraţi, scopul legiuitorului, respectiv încurajarea acestora de a participa activ în viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele într-un domeniu dat şi de a-şi îmbunătăţi performanţele profesionale la locul de muncă, a fost avut în vedere/a fost translatat şi în ceea ce priveşte orice altă categorie profesională care deţine titlul ştiinţific de doctor.
    38. Este rezonabilă, în acest context, şi presupunerea că legiuitorul a urmărit tocmai să evite posibilele inechităţi care ar fi rezultat din stabilirea în mod diferenţiat, în funcţie de criteriul indicat de către autorii excepţiei, respectiv natura profesiei, a modalităţii de calcul al indemnizaţiei. Cu atât mai mult se impune constatarea că o asemenea opţiune, departe de a fi arbitrară, se situează, în mod evident, în libertatea de apreciere de care legiuitorul se bucură în această materie şi nu este contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 27, Curtea a constatat că transformarea sporului pentru doctorat într-o indemnizaţie cu o valoare fixă reprezintă o opţiune legislativă care se circumscrie libertăţii de care legislativul se bucură în reglementarea acestui drept.
    39. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea şi în Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 28, în cauza de faţă autorii excepţiei aduc în discuţie o pretinsă soluţie legislativă care nu a fost cuprinsă în textele legale criticate, solicitând, de fapt, modificarea şi completarea dispoziţiilor legale ce formează obiectul excepţiei, astfel încât, în cazul magistraţilor sau al altor categorii profesionale, indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor să fie stabilită sub forma unui procent din indemnizaţia de încadrare lunară. Or, a accepta susţinerea autorilor excepţiei ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
    40. În ceea ce priveşte invocarea liberului acces la educaţie, susţinerile autorilor vădesc o greşită interpretare a art. 32 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare“. Astfel, aceste prevederi se adresează, în primul rând, statului care este obligat să nu împiedice pe nimeni să acceadă la alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. Or, scăderea cuantumului unui stimul salarial acordat de stat pentru o anumită categorie de personal, respectiv cei care deţin titlul ştiinţific de doctor, în niciun caz nu poate avea semnificaţia unei împiedicări a accesului la această formă de educaţie. În al doilea rând, dispoziţiile criticate în prezenta cauză nu reprezintă, propriu-zis, o manifestare a politicilor statului în domeniul învăţământului, în particular a învăţământului de la nivel doctoral. În realitate, ele sunt o componentă a politicii statului într-o materie cu totul diferită, cea a salarizării personalului bugetar.
    41. În continuare, Curtea reţine că regula potrivit căreia statul poate anula sporurile la indemnizaţiile şi salariile de bază sau premii periodice şi alte stimulente vădeşte caracterul neîntemeiat şi al criticii autorilor excepţiei potrivit căreia sporul de doctorat este parte a dreptului fundamental la salariu, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 41, art. 44 şi art. 47 alin. (1) din Constituţie.
    42. Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 53 din Constituţie şiau găsit, la rândul lor, un răspuns în jurisprudenţa Curţii. Astfel, în Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 26, Curtea a reţinut că modificarea condiţiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept într-o indemnizaţie cu un cuantum fix, nu este condiţionată de respectarea condiţiilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzute de art. 53 din Constituţie.
    43. În sfârşit, Curtea va respinge şi critica întemeiată pe încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, având în vedere că, prin Decizia nr. 51 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020 a constatat că dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituţionale. Astfel, în paragraful 17 al Deciziei nr. 51 din 4 februarie 2020, Curtea Constituţională a reţinut existenţa unor interpretări diferite cu privire la natura dreptului având ca obiect sumele de bani care, anterior datei de 1 ianuarie 2010, erau acordate cu titlu de spor de doctorat, după cum urmează: prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor astfel că dreptul a supravieţuit, dobândind denumirea de sumă compensatorie; în schimb, anterior, prin Deciziile nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, şi nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, Curtea Constituţională a apreciat că sporul în discuţie a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010. Prin urmare, Curtea Constituţională a constatat încălcarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atât a principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece a dat o interpretare contrară voinţei legiuitorului, cât şi a art. 142 alin. (1) din Constituţie, deoarece interpretarea este contrară şi interpretării Curţii Constituţionale (a se vedea paragrafele 20-21 din Decizia Curţii nr. 51 din 4 februarie 2020).
    44. În plus, Curtea reţine că, într-adevăr, unul dintre pilonii statului de drept îl reprezintă respectarea legilor şi, în particular, a hotărârilor instanţelor judecătoreşti cu privire la interpretarea şi aplicarea acestora. Această obligaţie revine tuturor şi, în particular, şi celorlalte două puteri ale statului, cea executivă şi legislativă. Parlamentul nu ar putea, deci, printr-o lege să anuleze efectele unei hotărâri judecătoreşti. Cu toate acestea, nu este mai puţin adevărat că, aşa cum reiese din art. 124 alin. (3) din Constituţie, „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“. Or, puterea judecătorească nu poate împiedica puterea legislativă să modifice dreptul pozitiv din România, respectiv legile cărora trebuie să li se supună inclusiv judecătorii. Prin urmare, interpretările cu titlu obligatoriu date de către instanţele judecătoreşti sunt interpretări ale unor acte normative şi vor trebui urmate în măsura în care actele normative însele sunt în vigoare şi aplicabile (pentru diferenţa şi corelaţia dintre noţiunile în vigoare şi care îşi produc efectele juridice, a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).
    45. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andreea-Annamaria Chiş, Gabriela Baltag, Evelina Oprina şi Codruţ Olaru în Dosarul nr. 7.832/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Edgar-Laurenţiu Dumbravă în Dosarul nr. 678/2/CAF/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cosmin-Marian Văduva


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016