Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 18 din 19 iunie 2020  referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 18 din 19 iunie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»"

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 869 din 23 septembrie 2020
    Dosar nr. 264/1/2020
    Completul compus din:

┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de│
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Iancu Ana │- judecător la Secţia │
│Hermina │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Enescu Dan │- judecător la Secţia │
│Andrei │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Pistol │- judecător la Secţia │
│Ştefan │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Rus │- judecător la Secţia │
│Alexandra │penală │
│Iuliana │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Matei Ionuţ │- judecător la Secţia │
│Mihai │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Barbu Elena │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Marcu Eleni │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Alexandrescu│- judecător la Secţia │
│Anca │penală │
│Mădălina │ │
└────────────┴─────────────────────────┘


    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală în Dosarul nr. 1.972/113/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
    "Dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»"

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi prevederilor art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.
    Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    Conform dispoziţiilor art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, la şedinţa de judecată participă doamna Elena Larisa Pavel, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.
    Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Marcu Eleni Cristina, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de domnul procuror Teodor Manea.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 264/1/2020 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    A menţionat că în prezenta cauză a fost fixat prim termen de judecată la data de 28 aprilie 2020, când completul, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunţare la data de 25 mai 2020.
    Prin Încheierea din 25 mai 2020 s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea completării raportului întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, prin exprimarea de către judecătorul desemnat raportor şi a opiniei cu privire la rezolvarea fondului cauzei.
    În continuare, a arătat că la data de 9 iunie 2020 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, în completare, care a fost comunicat părţilor, la aceeaşi dată, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, astfel cum rezultă din dovezile ataşate la dosar, filele 21-24, vol. V.
    De asemenea a menţionat că la data de 18 iunie 2020 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat la dosarul cauzei concluzii suplimentare cu privire la problema de drept în discuţie, precum şi Adresa nr. 1.113/C/1616/III-5/2020, din data de 18 iunie 2020, prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unui recurs în interesul legii, având ca obiect „interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale, respectiv dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia».“
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat domnului procuror Teodor Manea să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în cauza pendinte.
    Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea sesizării formulate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
    În acest sens, procurorul a arătat că, faţă de elementul de noutate intervenit, respectiv învestirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii privind o problemă de drept ce cuprinde şi chestiunea prealabilă ce face obiectul cauzei pendinte, apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.
    Deopotrivă, procurorul a apreciat că procedura privind soluţionarea unei hotărâri prealabile are caracter subsidiar în raport cu procedura privind soluţionarea unui recurs în interesul legii, deşi, prin dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, nu se fac distincţii cu privire la momentul la care intervin cele două situaţii. Însă, cu toate acestea, caracterul subsidiar al procedurii privind soluţionarea sesizării instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile rezultă din textul de lege prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală, iar în acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a se pronunţa, în procedura privind soluţionarea recursului în interesul legii, drept care prezenta procedură nu mai poate continua.
    În susţinerea argumentelor sale, reprezentantul Ministerului Public a făcut referire la Decizia nr. 8 din 10 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea, ca urmare a existenţei unui recurs în interesul legii pe rolul instanţei supreme.
    La interpelarea preşedintelui Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, dacă membrii completului apreciază necesară formularea de concluzii pe fond de către reprezentantul Ministerului Public, răspunsul acestora a fost unul negativ.
    În continuare, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului, în eventualitatea în care au întrebări de formulat.
    La întrebarea formulată de către doamna judecător Anca Mădălina Alexandrescu, dacă a fost identificată practică neunitară, în raport cu sesizarea instanţei supreme cu recurs în interesul legii, reprezentantul Ministerului Public a comunicat faptul că sunt mai multe hotărâri identificate de parchet din care rezultă practica neunitară cu privire la problema de drept invocată.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 3 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.972/113/2019, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila, în baza art. 475 şi următoarelor din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»"


    II. Expunerea succintă a cauzei
    Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila este învestit, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Cabinet Procuror General privind confirmarea redeschiderii urmăririi penale dispuse prin Ordonanţa nr. 2.144/C/2019 din 25.09.2019 în Dosarul nr. 1.002/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, petent fiind S.C. D.C. - S.R.L. Bucureşti, şi intimaţii S.C. V. I. Brăila, prin administrator A.A.T. I.S.P.R.L. şi L.C.
    Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 30.09.2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, confirmarea măsurii dispuse prin Ordonanţa nr. 2.144/C/2019 privind:
    - infirmarea parţială, din oficiu, a Ordonanţei nr. 1.002/P/2014 din data de 4.07.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila;
    – redeschiderea şi reluarea urmăririi penale în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 256^1 din Codul penal, şantaj, faptă prevăzută de art. 207 din Codul penal, bancrută frauduloasă, faptă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută de art. 367 din Codul penal.

    La termenul din data de 18 noiembrie 2019, reprezentantul Ministerului Public a solicitat judecătorului de cameră preliminară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse în preambulul prezentei decizii; prin Încheierea din data de 3 decembrie 2019, aceeaşi instanţă a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, a dispus sesizarea instanţei supreme.

    III. Punctul de vedere al judecătorului de cameră preliminară care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, aspect justificat de faptul că sesizarea aparţine unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care a constatat, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept a cărei dezlegare nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare.
    În concret, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila a apreciat că hotărârea care se pronunţă în acest caz nu este supusă vreunei căi de atac, aspect care rezultă din dispoziţiile art. 335 alin. (4) teza finală din Codul de procedură penală, iar de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată incidenţa dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    Pe fondul solicitării, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila a reţinut că obiectul prezentei cauze are în vedere o soluţie dispusă de un procuror din cadrul Tribunalului Brăila.
    Ordonanţa prin care se dispune măsura de infirmare parţială a soluţiei care a fost dispusă de procurorul de caz este emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală stipulează că într-un astfel de caz procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia poate, ulterior, să infirme ordonanţa şi să dispună reluarea urmăririi penale.
    S-a constatat că textul legal face referire strict la un procuror ierarhic superior celui care a dispus soluţia care se impune a fi infirmată şi nu face referire la toţi procurorii ierarhici superiori celui care a dispus soluţia în discuţie.
    Raportat la prevederile legale în vigoare ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorii ierarhici superiori unui procuror din cadrul tribunalului sunt prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunalul din care face parte respectivul procuror, procurorul general al curţii de apel superioare ierarhic parchetului de pe lângă tribunalul din care face parte acest procuror şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila a opinat că textul în discuţie nu face nicio referire la toţi procurorii ierarhici superiori ai procurorului care a dispus măsura vizată de necesitatea infirmării.
    Pe de altă parte, s-a susţinut că textul de lege nu se referă, în mod expres, la procurorul imediat ierarhic superior celui care a dispus soluţia vizată de măsura procesuală a infirmării.
    Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila a făcut referire la dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice. În mod similar, nici în acest caz nu există o clarificare a noţiunii de procuror ierarhic superior, dacă este cel imediat ierarhic superior sau dacă această noţiune se referă la toţi procurorii ierarhici superiori.
    Totodată, au fost invocate dispoziţiile art. 65 din acelaşi act normativ care consacră principiul organizării piramidale a parchetelor naţionale, stabilind că:
    "(1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv.
(2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.
(3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi."

    În acest caz, s-a constatat că norma legală prevăzută de art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instituie subordonarea procurorului în raport cu conducătorul parchetului respectiv şi doar conducătorul unităţii de parchet este subordonat mai departe conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.
    Totodată, s-a opinat că această normă legală instituie atributul controlului care poate fi exercitat de către procurorul general al curţii de apel sau de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Un ultim argument avut în vedere de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila a fost acela că prin Decizia nr. 27/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privind dezlegarea de principiu a chestiunii de drept dacă ordonanţa procurorului ierarhic superior prin care, în baza art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, este admisă plângerea părţii vătămate şi se dispune infirmarea ordonanţei procurorului de caz şi redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară potrivit art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, în situaţia în care urmărirea penală a fost începută „in rem“, şi nu „in personam“, s-a reţinut că este greşită interpretarea conform căreia dispoziţiile art. 335 şi art. 336 din Codul de procedură penală ar fi două proceduri distincte, fără legătură între ele, atunci când confirmarea de către judecătorul de cameră preliminară este aplicabilă doar în cazul infirmării din oficiu a soluţiei, nu şi în procedura plângerii împotriva soluţiilor de către persoanele interesate.
    Prin această hotărâre s-a statuat că redeschiderea urmăririi penale prevăzută de art. 335 din Codul de procedură penală este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, atât în urma infirmării soluţiei procurorului de către procurorul ierarhic superior în procedura prevăzută de art. 336 şi următoarele din Codul de procedură penală, cât şi în cazul infirmării dispuse din oficiu, conform procedurii instituite de art. 336 din Codul de procedură penală.
    Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila a reţinut că, reglementând instituţia plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală prevăzută de art. 336 din Codul de procedură penală, legiuitorul a statuat la art. 339 din acelaşi cod că plângerea se rezolvă, în esenţă, de către conducătorul fiecărei unităţi de parchet din care face parte procurorul ale cărui măsuri sau acte sunt atacate, cu excepţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, caz în care plângerea se rezolvă de către procurorul şef de secţie.
    Astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila a concluzionat că atât timp cât instituţia reluării în cazul redeschiderii urmăririi penale, prevăzută de art. 335 din Codul de procedură penală, şi cea a dreptului de a formula plângere împotriva actelor şi măsurilor procurorului nu sunt proceduri distincte şi au legătură între ele, conform celor statuate de instanţa supremă, iar în cazul plângerii împotriva actelor şi măsurilor procurorului s-a stipulat, în mod expres, la art. 339 din Codul de procedură penală, că revine competenţa de soluţionare a plângerii, în esenţă, strict în sarcina conducătorului unităţii de parchet de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel din care face parte acel procuror, cu excepţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care competenţa revine procurorului şef de secţie, s-ar putea aprecia că şi în cazul prevăzut de art. 335 din Codul de procedură penală, în lipsa unor prevederi exprese, s-ar aplica distincţia prevăzută de art. 339 din Codul de procedură penală, pentru stabilirea, în concret, a procurorului ierarhic superior care poate dispune măsura infirmării soluţiei procurorului de caz, distincţie care exclude, în acest caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    În opinia judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila, această apreciere, care se referă la un caz strict determinat, ar putea fi considerată ca având caracter de normă specială în raport cu dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care se referă la controlul ierarhic exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine, control care se poate realiza în mod direct sau prin procurori anume desemnaţi.

    IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    În urma consultării instanţelor de judecată, s-a evidenţiat opinia majoritară potrivit căreia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, nu are calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, în care se face referire la „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia“.
    În acest sens au opinat curţile de apel: Bacău, Bucureşti (Secţia I penală), Iaşi şi Târgu Mureş, tribunalele: Bacău, Braşov, Bucureşti, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, Teleorman şi Vaslui şi judecătoriile: Giurgiu, Bolintin-Vale, Alexandria, Turnu Măgurele, Zimnicea, Vânju Mare, Iaşi, Bârlad, Huşi şi Vaslui.
    În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că, în cazul dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală, în lipsa unor prevederi exprese, s-ar aplica distincţia prevăzută de art. 339 din Codul de procedură penală pentru stabilirea, în concret, a procurorului ierarhic superior, care poate dispune măsura infirmării soluţiei procurorului de caz, distincţie care exclude, în acest caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    O opinie nuanţată a exprimat Curtea de Apel Oradea, care a apreciat ca fiind inadmisibilă sesizarea formulată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila, întrucât se tinde la a se soluţiona o anumită cauză de către completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema de drept supusă discuţiei nefiind una interpretabilă.
    În fine, alte instanţe au opinat că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, are calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia“.
    În acest sens au comunicat puncte de vedere curţile de apel: Braşov, Bucureşti (Secţia a II-a penală), Galaţi, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara, tribunalele: Constanţa şi Ialomiţa; judecătoriile: Brăila, Roşiori de Vede şi Zărneşti.
    Răspunsurile curţilor de apel Cluj, Constanţa, Craiova şi Suceava, precum şi ale tribunalelor Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Maramureş, Neamţ, Sălaj şi Tulcea cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

    V. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    Catedra de drept din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a opinat în sensul că, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează - în forme absolut inedite la nivelul european - şi anumite structuri specializate, înglobate funcţional în cadrul acestui parchet, dar desfăşurându-şi activitatea ca structuri autonome, iar dispoziţiile generale din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la modul de stabilire a procurorului ierarhic superior se completează, se specializează sau chiar se înlocuiesc cu alte norme speciale, însă tot de organizare (un exemplu în acest sens ar fi dispoziţiile art. 22^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare, sau dispoziţiile art. 88^1 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie).
    O primă concluzie care trebuie reţinută priveşte natura cadrului normativ prin raportare la care se determină conţinutul noţiunii de procuror ierarhic superior. În considerarea exclusivităţii impuse la nivel constituţional [art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţia României, republicată], calitatea de procuror ierarhic superior nu poate fi stabilită decât în condiţiile legii, fie în forma actelor emise de legiuitorul primar (legi organice), fie în forma actelor emise de legiuitorul delegat (ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului).
    În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 339 din Codul de procedură penală care, stabilind în concret modul în care operează principiul controlului ierarhic în materia verificării actelor şi soluţiilor dispuse de procuror, atunci când detaliază instituţia procurorului ierarhic superior prin raportare la diferitele categorii de procurori, autori ai actelor atacate, acceptă existenţa unei ierarhii diferite a funcţiilor în parchet faţă de cea stabilită prin normele generale, însă doar dacă aceasta este reglementată prin lege.
    Următoarea etapă în lămurirea chestiunii ce face obiectul sesizării priveşte identificarea criteriilor referitoare la categoria analizată şi stabilirea limitelor în care aceasta se manifestă judiciar.
    Astfel, s-a arătat că procurorul ierarhic superior este entitatea sau autoritatea individuală prin care se realizează, într-o structură colectivă (Ministerul Public, unitatea de parchet), controlul ierarhic ca principiu director în activitatea procurorilor. Deşi iradiază la nivelul întregului Minister Public şi operează, în mod natural, în considerarea ierarhiei piramidale a acestei autorităţi, controlul ierarhic nu se realizează în mod global, întrucât nu priveşte activitatea parchetelor (ca unităţi), ci pe cea a procurorilor ca subiecţi procesuali individuali cu atribuţii judiciare.
    Prin urmare, controlul ierarhic se manifestă în activitatea judiciară concretă a procurorilor în mod fracturat (şi uneori chiar autonom) în cadrul fiecărei unităţi de parchet constituite din procurori. Astfel, prin voinţa expresă a legii, controlul ierarhic se realizează, la nivel general, prin conducătorii fiecărui parchet.
    S-a opinat că în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că „(1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv. (2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie“.
    Neoperând la nivel global, subordonarea pe care o evocă controlul ierarhic în cadrul Ministerului Public nu are caracter administrativ, ci funcţional. Această subordonare nu priveşte procurorii din parchetele inferioare în raport cu cei din parchetele superioare (potrivit ierarhiei piramidale amintite), ci activitatea judiciară a procurorilor dintr-o anumită unitate de parchet supusă unui control complet, de legalitate şi de temeinicie, exercitat de conducătorul acelei unităţi de parchet.
    Cum principiul vizează întreaga activitate din Ministerul Public şi subordonarea urmează toate treptele ierarhiei în cadrul acestei autorităţi, astfel că, în mod natural, conducătorul unui parchet este subordonat, la rândul său, conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie, din treaptă în treaptă, până la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, potrivit art. 72 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor.
    Aşadar, se poate stabili că normele de organizare reglementează vocaţia instituită prin lege pentru a exercita controlul ierarhic în cadrul Ministerului Public, categoria de „procuror ierarhic superior“ fiind o noţiune care derivă din modalitatea concretă de realizare a acestei subordonări şi care este circumscrisă, în mod lipsit de echivoc, calităţii de conducător de parchet sau de unitate specializată de parchet ori de structură de parchet.
    Nu în ultimul rând, s-a opinat că lămurirea completă a acestei probleme de drept implică corelarea normelor de organizare evocate anterior cu normele de competenţă şi de procedură propriu-zise, prevăzute în Codul de procedură penală,
    referitoare la modalitatea de individualizare a procurorului cu funcţie de conducere care corespunde, în concret, pe anumite instituţii, categoriei de procuror ierarhic superior.
    În acest sens, Codul de procedură penală operează cu această categorie juridică în două registre diferite, în ambele cazuri plecând de la sensul stabilit cu titlu preliminar prin normele de organizare.
    Astfel, în primul rând, noţiunea de „procuror ierarhic superior“ este utilizată de Codul de procedură penală prin indicarea sa expresă, însă la nivel de categorie juridică, în vederea determinării competenţei funcţionale în rezolvarea anumitor incidente procesuale.
    Aceste incidente pot fi comune, reglementate prin dispoziţiile părţii generale [de exemplu, art. 63 alin. (4) din Codul de procedură penală îl desemnează pe procurorul ierarhic superior comun drept subiectul care poate rezolva un conflict de competenţă ivit între doi procurori; art. 70 din Codul de procedură penală stabileşte că soluţionarea cererii de recuzare a procurorului se face în anumite condiţii de procurorul ierarhic superior etc.] sau speciale [de exemplu, art. 334 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte că reluarea urmăririi penale ca urmare a încheierii judecătorului de cameră preliminară se dispune de procurorul ierarhic superior prevăzut de lege, iar art. 415 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede că apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior]. În toate cazurile însă aceste incidente, indiferent de faza sau etapa procesuală în care apar, privesc activitatea judiciară a procurorului, ca subiect procesual oficial, şi corespund mecanismului de realizare a controlului ierarhic intern, din cadrul Ministerului Public.
    În al doilea registru, Codul de procedură penală se referă la noţiunea de „procuror ierarhic superior“ în mod implicit, nu prin indicarea sa expresă, ci prin descrierea reprezentantului Ministerului Public care corespunde, în cazul anumitor forme procedurale specifice de realizare a controlului ierarhic, categoriei juridice de procuror ierarhic superior.
    Chiar dacă în aceste cazuri legea de procedură nu indică expres categoria, ci titularul care corespunde acesteia, fără îndoială că suntem în prezenţa aceluiaşi subiect individual prin care se manifestă principiul director unic de funcţionare a Ministerului Public.
    În acest sens s-a arătat că dispoziţiile art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală, art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 339 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală converg în a detalia subiectul procesual oficial care realizează controlul intern de legalitate şi temeinicie a unor acte de dispoziţie în cazul renunţării la urmărirea penală, emiterii rechizitoriului sau al atacării prin plângere a măsurilor şi actelor procurorului.
    Acesta este prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru actele efectuate de procurorii din cadrul acestui parchet.
    Tot în aceste cazuri legea prevede expres că, dacă actul supus verificării aparţine chiar prim-procurorului, procurorului general sau procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci controlul se realizează prin procurorul ierarhic superior, revenindu-se, aşadar, la categoria explicată prin normele de organizare conţinute de legea generală, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    Astfel, prin aceste dispoziţii speciale, Codul de procedură penală completează şi detaliază, prin individualizare, dispoziţiile generale, stabilind în concret cine corespunde categoriei juridice explicate generic prin normele de organizare.
    Caracterul special (şi implicit derogatoriu, acolo unde operează) se manifestă, în cazul dispoziţiilor prevăzute în Codul de procedură penală, fie prin introducerea expresă a unei categorii suplimentare de procuror ierarhic superior neprevăzute de lege - procurorul şef de secţie pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (şi nu direct conducătorul parchetului), fie prin reglementarea posibilităţii generice ca ierarhia obişnuită, prevăzută de art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să fie înlocuită cu o ierarhie specială, caz în care, din nou, procurorul ierarhic superior nu mai este conducătorul parchetului, ci procurorul cu funcţie de conducere indicat prin legea specială (de exemplu, procurorul-şef al serviciului teritorial sau procurorul-şef al secţiei în ipoteza unităţilor teritoriale sau structurilor centrale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit art. 22^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie).
    Forma actuală, în care legea (atât cea generală, de organizare, cât şi cea de procedură propriu-zisă) reglementează modul de manifestare a subordonării ierarhice între procurori, exclude atribuirea conjuncturală a unei competenţe substitutive generale pentru orice procuror ierarhic superior, în special pentru cei aflaţi în vârful piramidei judiciare, pentru că aceasta ar deschide posibilitatea unor modalităţi necontrolate de manifestare, străine regulilor recente din materia organizării judiciare.
    Dispoziţia legală cu caracter general prevăzută de art. 72 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia „procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor“, nu poate fi percepută ca instituind o regulă absolută, derogatorie de la toate normele speciale care particularizează modul de realizare, în concret, a controlului ierarhic cu privire la unele acte de dispoziţie ale procurorilor.
    S-a considerat că această dispoziţie evocă autoritatea pe care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de conducător al Ministerului Public, o exercită asupra „parchetelor“ din subordine şi nu reprezintă o formă absolută de legitimare a acestui procuror de a-şi asuma discreţionar rolul de „procuror ierarhic superior“ în orice împrejurare concretă. Controlul asupra „parchetelor“ implică alte modalităţi de operare şi alte finalităţi faţă de controlul ierarhic obişnuit, care se manifestă, în principal, în activitatea judiciară a procurorilor.
    A accepta intervenţia nelimitată a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra actelor întocmite de orice procuror din cadrul Ministerului Public înseamnă a-i recunoaşte acestuia o atribuţie excepţională care îi permite să eludeze, fără nicio limită, modalitatea legală de realizare a controlului ierarhic.
    O astfel de modalitate de abordare a subordonării ierarhice în activitatea judiciară a procurorilor pare a fi exclusă de legea actuală de procedură, care întrerupe mecanismul complet de realizare a controlului ierarhic, din treaptă în treaptă, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în materia actelor judiciare de dispoziţie. În acest sens sunt dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală care exclud posibilitatea atacării ordonanţelor prin care se soluţionează plângerile împotriva actelor şi măsurilor procurorilor la următorul procuror ierarhic superior, deşi, teoretic, controlul ierarhic reglementat la nivel general ar permite evaluarea acestor acte câtă vreme, în mod natural, mai există un procuror ierarhic superior.
    Mai mult, raportând aceste dezlegări generale contextului în care s-a ridicat problema de drept analizată, nu poate fi ignorat conţinutul lipsit de echivoc al dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală care permit exercitarea controlului de legalitate a soluţiei iniţiale de clasare, în vederea redeschiderii urmăririi penale, doar de către „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia“, limitând astfel intervenţia oricăror alţi procurori.
    Chiar dacă, potrivit normelor generale sau speciale de organizare, procurorul ierarhic superior celui care a dat soluţia are, la rândul său, alţi procurori ierarhic superiori, această ierarhie nu legitimează intervenţia arbitrară în activitatea judiciară.
    Cu referire expresă la dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a considerat că nici procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate infirma ordonanţa de clasare emisă de un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, norma generală de organizare neputând deroga, aşa cum s-a arătat, de la normele speciale de competenţă şi de procedură.
    Astfel, legitimarea intervenţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauze concrete ar ridica serioase dubii referitoare la imparţialitatea activităţii de urmărire, redeschisă ca urmare a dispoziţiei conducătorului Ministerului Public, fiind greu de înlăturat suspiciunea rezonabilă pentru subiecţii particulari implicaţi în această activitate că finalitatea sa ar putea fi alta decât cea sugerată prin dispoziţia de redeschidere a unui procuror cu astfel de autoritate absolută.
    În raport cu argumentele invocate s-a apreciat că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, nu are, în concret, calitatea de „procuror ierarhic superior celui care a dispus soluţia“ la care se face referire, în mod expres, în cuprinsul dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    Catedra de drept din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că sintagma „procuror ierarhic superior“ se analizează atât din punct de vedere organic, cât şi prin prisma accepţiunii sale funcţionale. Din punct de vedere organic, noţiunea de „procuror ierarhic superior“ este utilizată pentru configurarea structurii piramidale a Ministerului Public. Din punct de vedere funcţional, se ţine seama de sfera atribuţiilor concrete care incumbă procurorului ierarhic superior în raport cu normele de competenţă stabilite de lege.
    Pe de altă parte, având în vedere clasificarea doctrinară a normelor de procedură în raport cu obiectul lor (norme de organizare şi norme de competenţă), în mod cert, norma cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală este o normă de competenţă. În acest context s-au avut în vedere nu doar competenţa funcţională, ci şi celelalte forme de competenţă, mai ales competenţa materială şi competenţa personală a parchetelor.
    Astfel, în acest context, nu prezintă relevanţă faptul că, din punct de vedere organizatoric, procurorul general este „procurorul ierarhic superior“ situat în vârful piramidei Ministerului Public. Ceea ce prezintă importanţă este competenţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a infirma actele procurorilor integraţi în parchetele ierarhic inferioare.
    În raport cu normele de competenţă prevăzute de lege, s-a apreciat că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a infirma actele procurorilor din parchetele inferioare, în condiţiile în care legea stabileşte funcţional, material, personal şi teritorial procurorii ierarhic superiori care verifică legalitatea şi temeinicia actelor procurorilor aflaţi în subordine.
    Totodată, s-a opinat că există şi situaţii în care, în mod excepţional, valenţa organică a noţiunii de „procuror ierarhic superior“ se întrepătrunde cu cea funcţională, fără a se ajunge la confuziune. În acest sens, legea prevede expres doar două mecanisme prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate interveni într-o cauză penală în care urmărirea penală se efectuează în cadrul unei alte unităţi de parchet, respectiv preluarea cauzelor de la alte parchete (art. 325 din Codul de procedură penală) şi trimiterea cauzei la un alt parchet (art. 326 din Codul de procedură penală). Desigur, doar primul mecanism permite o eventuală analiză de legalitate şi temeinicie, deci doar acesta prezintă relevanţă pentru problema de drept supusă discuţiei.
    De altminteri, problema de drept supusă analizei este generată de norma cuprinsă în art. 72 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unde se stipulează că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor. Ceea ce se omite însă este faptul că avem de-a face cu o normă de organizare, integrată în secţiunea 1 a capitolului II din titlul III al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Relevantă în această privinţă este denumirea marginală a capitolului II: „Organizarea Ministerului Public“. De altfel, toate celelalte dispoziţii cuprinse în art. 70 - 79 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conferă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar atribuţii organice, de reprezentare şi administrative (de pildă, este ordonator principal de credite, emite ordine interne etc.).
    Nici Codul de procedură penală, nici legea de organizare judiciară nu oferă o definire a conceptului de „procuror ierarhic superior“. Cu toate acestea, în conţinutul celor două acte normative se regăsesc mai multe prevederi care permit identificarea procurorului ierarhic superior în chip previzibil. Cele trei alineate ale art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt relevante în această privinţă pentru că stabilesc, cu claritate, care este relaţia dintre subordonarea ierarhică şi controlul ierarhic exercitate în cadrul Ministerului Public. Astfel, potrivit acestei reglementări, în raport cu subordonarea lor ierarhică, fiecare procuror din cadrul unei unităţi de parchet este subordonat conducătorului parchetului respectiv. La rândul său, conducătorul parchetului este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior. De cealaltă parte, controlul ierarhic exercitat de procurorii cu funcţie de conducere din cadrul parchetelor superioare este reglementat într-un alineat diferit.
    În concordanţă cu art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în mod previzibil, anumite dispoziţii ale Codului de procedură penală precizează expres care este procurorul ierarhic care realizează controlul de legalitate şi temeinicie. Astfel, potrivit art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. Art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală are acelaşi conţinut, în ceea ce priveşte verificarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de renunţare la urmărirea penală.
    În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 339 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală, doar că, potrivit art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    S-a mai arătat că verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor procurorului se realizează de procurorul ierarhic superior fie la plângerea persoanei interesate, fie din oficiu. Acest aspect rezultă din art. 304 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, unde se stabileşte că, în cazul verificării efectuate de către procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior, atunci când constată că un act sau o măsură procesuală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate.
    Astfel, reluarea, în caz de redeschidere a urmăririi penale, în sensul art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi dispusă de procurorul ierarhic superior nu doar din oficiu, ci şi ca urmare a admiterii plângerii persoanei interesate. În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală stabileşte neechivoc procurorul ierarhic superior care soluţionează plângerile formulate împotriva actelor procurorului, cu siguranţă nu se va putea susţine că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are posibilitatea să dispună redeschiderea urmăririi penale în urma admiterii unei plângeri formulate de persoana interesată împotriva soluţiei de clasare emise de un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
    Dată fiind această precizare, se poate constata că problema de drept a cărei dezlegare se cere se reduce doar la ipoteza în care reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere este dispusă ca urmare a controlului exercitat din oficiu de procurorul ierarhic superior, fiind exclusă ipoteza în care redeschiderea se dispune ca urmare a admiterii plângerii persoanei interesate.
    Într-o interpretare logică şi raţională, prin asemănare, pentru identitate de raţiune şi pentru asigurarea simetriei, s-a opinat că nu se poate susţine că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea dispune, din oficiu, reluarea şi redeschiderea urmăririi penale într-o cauză în care soluţia de clasare a fost dată de procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
    Astfel, opinia exprimată a fost în sensul că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, nu are calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, în care se face referire la „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia“.

    VI. Examenul jurisprudenţei în materie
    1. Jurisprudenţa naţională relevantă
    În materialul transmis de curţile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la Curtea de Apel Bucureşti.

    2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 27 din 29 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 11 decembrie 2015, prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 524/44/2015, astfel cum a fost reformulată, respectiv dacă este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară redeschiderea urmăririi penale ca urmare a infirmării soluţiei în procedura prevăzută de art. 336 şi următoarele din Codul de procedură penală sau dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală se aplică doar în cazul infirmării dispuse din oficiu, dosarul menţionat având ca obiect cererea de confirmare a Ordonanţei nr. 88/II/2/2015 din 11 iunie 2015 prin care a fost infirmată Ordonanţa de clasare nr. 596/P/2014 din 20 aprilie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
    2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, documentarea prealabilă soluţionării prezentei cauze nu a permis identificarea unor hotărâri judecătoreşti în care instanţa supremă să fi examinat explicit chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

    3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    Decizii relevante pentru problema de drept analizată sunt următoarele: Decizia nr. 456 din 28 iunie 2016, pronunţată de Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 9 noiembrie 2016, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că „dreptul procurorului ierarhic superior de a infirma ordonanţa de clasare, ca urmare a constatării inexistenţei împrejurării pe care s-a întemeiat această soluţie, conform art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, constituie o aplicare a dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, ce reglementează desfăşurarea activităţii procurorilor potrivit principiului controlului ierarhic“.
    De asemenea, în Decizia nr. 175 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 12 iulie 2018, instanţa de contencios constituţional a constatat că „dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 reprezintă transpunerea - în legea privind organizarea judiciară - a prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, care statuează că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.
    Dintre aceste trei principii pe care se întemeiază activitatea procurorilor, principiul imparţialităţii - aplicabil şi judecătorilor, prin natura activităţii de jurisdicţie exercitate de către aceştia - decurge, pe de o parte, din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecătorească, iar, pe de altă parte, din rolul Ministerului Public, care este stabilit prin prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Principiul legalităţii semnifică faptul că procurorii au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile în conformitate cu dispoziţiile legale. Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a procurorilor - în cadrul Ministerului Public - sub forma controlului ierarhic. Astfel, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, în virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituţie, controlul ierarhic în activitatea acestora presupune eo ipso posibilitatea efectuării actelor şi lucrărilor din dosarele de urmărire penală chiar de către procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa (Decizia nr. 90 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 1 martie 2011)“.


    VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei
    Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are calitatea de procuror ierarhic superior în raport cu un procuror din cadrul unui parchet de pe lângă tribunal, în accepţiunea dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi, în consecinţă, poate infirma ordonanţa prin care acesta a dispus o soluţie de clasare.
    În argumentarea acestei opinii s-au avut în vedere dispoziţiile art. 64 şi art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în aplicarea principiului controlului ierarhic consacrat în art. 132 alin. (1) din Constituţia României, prin care legiuitorul a reglementat regulile generale ale controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public.
    Dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cuprind, în mod explicit, în sfera controlului ierarhic exercitat în cadrul Ministerului Public, infirmarea soluţiilor adoptate de procuror, inclusiv infirmarea soluţiilor de clasare adoptate de procuror la care se referă art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu consecinţa redeschiderii urmăririi penale.
    Dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează, tot în mod explicit, modalităţile în care se poate realiza controlul ierarhic exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel.
    În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel pot exercita direct controlul ierarhic asupra procurorilor din subordine şi, în consecinţă, pot dispune infirmarea soluţiilor adoptate de aceştia, cu excepţia cazului în care Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Codul de procedură penală prevede reguli speciale privind exercitarea controlului ierarhic, inclusiv exercitarea controlului ierarhic prin infirmarea soluţiilor adoptate de procurori.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii şi este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, iar, potrivit dispoziţiilor art. 72 din aceeaşi lege, „procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor“.
    Interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 62 alin. (1), art. 65 alin. (3) şi art. 72 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conduce la concluzia că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită controlul ierarhic asupra tuturor procurorilor constituiţi în parchete în cadrul Ministerului Public şi, în consecinţă, are calitatea de procuror ierarhic superior în raport cu procurorii din cadrul tuturor parchetelor, cu excepţia cazurilor în care legiuitorul instituie reguli derogatorii.
    Aşadar, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune infirmarea soluţiilor de clasare adoptate de un procuror din cadrul unui parchet de pe lângă tribunal şi redeschiderea urmăririi penale, conform art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    În cuprinsul dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală, în materia redeschiderii urmăririi penale, legiuitorul nu a prevăzut nicio regulă derogatorie privind exercitarea controlului ierarhic, aplicabilă în raporturile dintre procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.
    În consecinţă, în materia redeschiderii urmăririi penale, sunt incidente regulile generale privind exercitarea controlului ierarhic, reguli generale care permit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să infirme ordonanţa prin care un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal a dispus o soluţie de clasare şi să dispună redeschiderea urmăririi penale, conform art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală.

    IX. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, fiind astfel inadmisibilă.
    În acest sens s-a susţinut că întrebarea nu ridică o problemă în abstract, ci este formulată astfel încât se solicită instanţei supreme să dezlege pricina, nu o chestiune de drept.
    Problema ridicată în sesizare nu este de a se stabili, în abstract, care este sensul noţiunii de procuror ierarhic superior prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, ci, în concret, dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, autorul cererii cu care este învestit judecătorul de cameră preliminară, are această calitate în raport cu procurorul de la parchetul de pe lângă tribunal, emitentul actului desfiinţat din cauză.
    Or, la mecanismul de unificare a practicii instituit prin art. 475-477^1 din Codul de procedură penală nu se poate recurge pentru ca autorul sesizării să primească chiar soluţia pe care trebuie să o pronunţe în cauză, ci pentru a primi o dezlegare cu caracter abstract, de maximă generalitate, similară trăsăturilor normei juridice (dat fiind efectul ei obligatoriu erga omnes), rezolvare pe care autorul sesizării apoi să o transpună, printr-un propriu demers de aplicare, la datele concrete ale cauzei cu care este învestit.
    Totodată, s-a susţinut că întrebarea se referă la înţelesul altei norme decât aceea pe baza căreia judecătorul de cameră preliminară formulează problema de drept în discuţie.
    Astfel, parchetul a susţinut că întrebarea se referă la interpretarea art. 335 din Codul de procedură penală, or, acestui text judecătorul de cameră preliminară îi dă o interpretare proprie, fără echivoc, respectiv consideră că dintre toate persoanele identificate ca având calitatea de procuror ierarhic superior numai unul dintre ei, şi anume cel aflat primul în această ierarhie, ar avea abilitarea să îi infirme soluţia. Concluzia o argumentează însă prin raportare la art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a cărui interpretare o propune, dar fără a solicita vreo dezlegare cu privire la acest din urmă text, la înţelesul lui.
    Chiar dacă în stabilirea înţelesului unei norme se poate face trimitere la noţiuni reglementate de alta, când însăşi interpretarea acesteia din urmă generează contradicţii, atunci ea face obiectul dezlegării, constituind „problema de drept“, şi nu norma care depinde, în aplicarea ei, de cea considerată neclară.
    În speţă, ceea ce este, în realitate, supus dezlegării este dacă, în înţelesul art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul care conduce o unitate de parchet are calitate de procuror ierarhic superior numai faţă de procurorii din acea unitate sau şi faţă de procurorii din unităţile subordonate. Spre exemplu, dacă prim-procurorul parchetului de pe lângă un tribunal este ierarhic superior numai procurorilor de la acel parchet de pe lângă tribunal sau este ierarhic superior şi procurorilor de la parchetele de pe lângă judecătoriile din circumscripţia aceluiaşi tribunal.
    Or, instanţa supremă nu poate modifica obiectul sesizării, întrucât aceasta ar echivala cu o sesizare din oficiu, incompatibilă cu procedura prevăzută în art. 475-477^1 din Codul de procedură penală.
    În analiza aceloraşi condiţii de admisibilitate, parchetul a arătat că întrebarea nu este generată de o veritabilă problemă de drept, întrucât problema pusă în discuţie nu este generată de texte de lege susceptibile de interpretări neclare. Lectura pe care le-o dă judecătorul autor al sesizării dispoziţiilor legale este o interpretare proprie, cu caracter de simplă opinie izolată, şi, în plus, vădit eronată.
    Astfel, autorul sesizării constată (corect, de altfel) că există mai mulţi procurori care au calitatea de procuror ierarhic superior unui procuror de la un parchet de pe lângă tribunal, însă apreciază că „art. 335 din Codul de procedură penală face referire strict la un procuror superior ierarhic celui care a dispus soluţia care se impune a fi infirmată şi nu face referire la toţi procurorii ierarhic superiori celui care a dispus soluţia“, considerând astfel că dintre toate persoanele identificate ca având calitatea de procuror ierarhic superior numai unul dintre ei, şi anume cel aflat primul în această ierarhie, ar avea abilitarea să îi infirme soluţia.
    Un argument în sprijinul acestei opinii pare a fi acela că textul nu face referire la oricare dintre procurori, ci vorbeşte despre unul singur. Greşeala unei atari lecturi este evidentă, întrucât folosirea de către legiuitor a substantivului la singular şi articulat cu articol hotărât este menită să desemneze o categorie (aceea a procurorului ierarhic superior, categorie din care fac parte, în concret, una sau mai multe persoane, după caz) şi nu are relevanţă numerică, nu este utilizată pentru a desemna un singur procuror având această calitate.
    Alt argument în sprijinul acestei interpretări este acela că art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ar reglementa subordonarea unui procuror numai faţă de conducătorul unităţii sau structurii de parchet în cadrul căreia funcţionează.
    S-a opinat că şi această interpretare a art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, distinct de faptul că este în contradicţie cu explicaţiile pe care autorul sesizării le dă cu privire la persoanele care au calitatea de procuror ierarhic superior, este vădit eronată şi singulară în practica judiciară, în condiţiile în care dispoziţiile legale în discuţie nu au caracter de noutate, iar practica este consolidată.
    Examinându-se, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauzele în care controlul de legalitate asupra soluţiilor procurorilor a fost exercitat de către conducătorii parchetelor ierarhic superioare celor în care funcţionau procurorii de caz, s-a constatat că, atunci când soluţiile au fost infirmate, redeschiderea urmăririi penale fiind supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, dintr-un total de 105 cazuri examinate, într-un singur caz s-a apreciat că aceşti conducători de parchet nu ar avea posibilitatea să efectueze controlul de legalitate şi să infirme soluţiile (cazul prezentat şi în speţa în care s-a formulat sesizarea, în care judecătorul a făcut, de altfel, şi o analiză a celorlalte condiţii - privind termenul şi temeinicia redeschiderii urmăririi penale); în toate celelalte 104 cazuri infirmarea a fost analizată pe fond, în 100 de cazuri confirmându-se, în 4 cazuri constatându-se că redeschiderea urmăririi penale nu se justifică.
    În aceste condiţii, s-a opinat că problema ridicată în sesizare este rezultatul unei opinii singulare şi eronate. Or, practica instanţei supreme este constantă în a aprecia că o atare problemă nu justifică recurgerea la mecanismul de unificare a practicii prevăzut de art. 471-477^1 din Codul de procedură penală.

    X. Dispoziţii legale incidente
    Codul de procedură penală
    "ART. 335
    Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale
    (1) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispoziţiile art. 317 se aplică în mod corespunzător.
    ART. 339
    Plângerea împotriva actelor procurorului
    (1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al parchetului.
    (2) În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului şef de secţie al parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială.
    (…)
    (5) Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
    (6) Dispoziţiile art. 336-338 se aplică în mod corespunzător, dacă legea nu dispune altfel."

    Constituţia României
    "ART. 73
    Categorii de legi
    (3) Prin lege organică se reglementează:
    (...)
    l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
    ART. 132
    Statutul procurorilor
    (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei."

    Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
    "ART. 62
    (2) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, în condiţiile legii.
    ART. 64
    (1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. (...)
    (3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice. (...)
    ART. 65
    (1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv.
    (2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.
    (3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi.
    ART. 72
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor."


    XI. Opinia judecătorului-raportor
    Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea formulată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila în Dosarul nr. 1.972/113/2019 este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

    XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
    Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării
    Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
    Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizei admisibilităţii sesizării, se impune verificarea a patru condiţii, şi anume:
    1) să existe o cauză în curs de judecată;
    2) cauza să se afle pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;
    3) chestiunea de drept invocată să fie indispensabilă soluţionării pe fond a cauzei respective;
    4) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    Prin această ultimă condiţie de admisibilitate s-a consfinţit caracterul subsidiar al hotărârii prealabile faţă de mecanismul recursului în interesul legii, întrucât recursul în interesul legii are un domeniu de aplicabilitate mai extins, legiuitorul statuând că, în cazul în care există aceeaşi chestiune de drept invocată, concomitent, prin intermediul ambelor mecanisme de unificare, interpretarea este atribuită completului învestit cu soluţionarea recursului în interesul legii.
    Analizându-se astfel condiţiile de admisibilitate a sesizării, se constată că nu este îndeplinită cea din urmă condiţie menţionată, dat fiind faptul că prin Adresa nr. 1.113/C/1616/III-5/2020 din data de 18 iunie 2020 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unui recurs în interesul legii, având ca obiect „interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale, respectiv dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»“.
    În atare situaţie se constată că, deşi dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală nu disting cu privire la momentul la care intervin cele două mecanisme, cu toate acestea, caracterul subsidiar al procedurii privind soluţionarea sesizării instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile rezultă din textul de lege prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală, iar în acest context Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a se pronunţa în procedura privind soluţionarea recursului în interesul legii.

    În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate anterior, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru admisibilitatea sesizării ce face obiectul prezentei cauze, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila, în Dosarul nr. 1.972/113/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»"

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Larisa Pavel

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016