Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 176 din 26 mai 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 176 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 708 din 6 august 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea HeidelbergCement România - S.A. în Dosarul nr. 5.912/2/2014/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 182D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul convenţional al acesteia, domnul avocat Dan Dascălu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarele Curţii Constituţionale nr. 353D/2018 şi nr. 1.315D/2018, având un obiect identic al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea HeidelbergCement România - S.A. în Dosarul nr. 5.914/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de către Societatea Holcim România - S.A. în Dosarul nr. 7.495/2/2014/a1 al aceleiaşi instanţe.
    4. La apelul nominal efectuat în aceste dosare răspunde, pentru autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul convenţional al acestora, domnul avocat Dan Dascălu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosare. Lipseşte partea Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în Dosarele nr. 182D/2018, nr. 353D/2018 şi nr. 1.315D/2018, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public şi avocatul autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarelor nr. 353D/2018 şi nr. 1.315D/2018 la Dosarul nr. 182D/2018, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, sens în care susţine că prevederile art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 sunt neconstituţionale şi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (2), precum şi ale art. 44 coroborat cu art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Legea fundamentală.
    7. Referitor la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, acesta susţine că în prezentele cauze deduse judecăţii este vorba despre licenţe încheiate de societăţile HeidelbergCement România - S.A. şi Holcim România - S.A., iar potrivit legii în vigoare la data încheierii lor, acestora li se garanta de către statul român că pe toată durata existenţei licenţei conţinutul licenţelor va rămâne neschimbat, în acest sens fiind prevederile art. 11 alin. (2) din Legea minelor nr. 61/1998 şi ulterior cele ale art. 21 şi art. 60 din Legea minelor nr. 85/2003, prevederi care garantau că prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate. Arată, de asemenea, că redevenţa, potrivit art. 31 din Legea nr. 61/1998 şi art. 45 din Legea nr. 85/2003, reprezintă un element al licenţei, astfel că legile în vigoare la momentul încheierii licenţelor stabileau care este nivelul acestei redevenţe. Această situaţie juridică, şi anume promisiunea făcută concesionarilor de către statul român, că licenţele nu vor fi modificate unilateral decât cu acordul titularului acestora, reprezintă o situaţie juridică trecută, întrucât, în contextul reglementării art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, acest text poate să înlăture situaţia juridică din trecut, însă numai cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, în discuţie fiind vorba despre regula care ar fi aplicabilă calculului acestei redevenţe, în cazul căreia legea veche a promis că va rămâne neschimbată, iar o atare împrejurare conduce, în opinia avocatului autoarelor excepţiei, la înlăturarea unui drept câştigat, cu efect retroactiv.
    8. Referitor la încălcarea art. 44 din Constituţie coroborat cu art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Legea fundamentală, licenţa reprezintă un bun în sensul art. 44 alin. (1) din Constituţie, normă care protejează orice interes substanţial de natură patrimonială. Arată, astfel, că cele două societăţi aveau o speranţă legitimă de natură patrimonială, în sensul că licenţele pe care le-au încheiat potrivit unor acte normative care le-au promis un anumit tratament juridic vor rămâne în materialitatea lor supuse aceloraşi condiţii, exceptând situaţia în care acestea acceptă prin negociere, aşa cum au procedat de altfel în anul 2009, să modifice conţinutul acelor licenţe printr-un act adiţional.
    9. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, care consacră principiul securităţii raporturilor juridice, se susţine că reglementarea criticată este de o neclaritate şi impredictibilitate maximă. Arată, astfel, că reglementarea criticată prevede că se aplică tuturor licenţelor, fără a preciza însă dacă numai celor în vigoare sau celor care urmează să fie încheiate. Mai mult, apreciază că data la care actele adiţionale vor intra în vigoare este una incertă, şi anume în momentul în care acestea vor fi semnate de către conducătorul autorităţii competente.
    10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în principal, ca fiind inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât criticile formulate vizează aspecte referitoare la modul de interpretare şi aplicare a reglementării criticate, nefiind vorba despre o veritabilă critică de neconstituţionalitate.
    11. În subsidiar, solicită respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată şi apreciază că prevederile criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate. Arată, astfel, că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia autoarele excepţiei au fost lipsite de dreptul lor de proprietate, întrucât acestora nu le-au fost luate licenţele, iar modificarea redevenţei, lucru firesc în orice stat, nu numai din Uniunea Europeană, dar şi din alte state care nu fac parte din aceasta, este posibilă, aşa încât legislaţia naţională respectă standardele impuse de Uniunea Europeană. Apreciază, totodată, că legea este clară şi prevede că redevenţele instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 se aplică de la data intrării în vigoare a acestui act normativ tuturor licenţelor/permiselor, astfel încât nu se creează nicio discriminare, iar reglementarea criticată nu are efect retroactiv. Învederează, de asemenea, că trebuie ţinut cont de obiectul legii şi de specificitatea acestor raporturi juridice, care implică calitatea de parte a statului, fiind atributul acestuia să acorde licenţele în discuţie.
    12. Solicitând un drept la replică, avocatul prezent apreciază că nu poate fi primită solicitarea reprezentantului Ministerului Public de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere faptul că prin Decizia nr. 1.362/2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins acţiunile autoarelor excepţiei, apreciind că în speţă nu este vorba despre o problemă de aplicare a legii, ci de neconstituţionalitate. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia reglementarea criticată respectă standardele europene, arată că nu suntem într-un domeniu european şi nici nu a invocat acest lucru, precizând, de asemenea, că nu a invocat nici existenţa vreunei situaţii discriminatorii. Susţine, totodată, că societăţile, autoare ale excepţiei de neconstituţionalitate, nu au semnat actele adiţionale, astfel încât întrebarea este cum poate intra în vigoare un act adiţional fără ca partea să fie de acord cu el, atât timp cât statul i-a promis că acesta va rămâne nemodificat.
    13. În contrareplică, reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit legiuitorului, este atributul instituţiilor statului să încheie aceste licenţe, iar celelalte aspecte invocate de avocatul cauzei ţin de derularea unui litigiu. Concluzionând, învederează faptul că aspectele de constituţionalitate, respectiv de neconstituţionalitate a unui text de lege, nu intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    14. Prin Încheierea din 25 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.912/2/2014/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea HeidelbergCement România - S.A. cu prilejul examinării recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 1.345 din 13 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi a unor acte adiţionale de modificare a contractelor de concesiune a licenţelor de exploatare.
    15. Prin Încheierea din 30 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.914/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea HeidelbergCement România - S.A. cu prilejul examinării recursului formulat de Societatea HeidelbergCement România - S.A. împotriva Sentinţei nr. 1.345 din 13 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, întro cauză având ca obiect anularea unei decizii a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi a unor acte adiţionale de modificare a contractelor de concesiune a licenţelor de exploatare.
    16. Prin Încheierea din 28 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.495/2/2014/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Holcim România - S.A. cu prilejul examinării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 786 din 19 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi a unor acte adiţionale de modificare a contractelor de concesiune a licenţelor de exploatare.
    17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, autoarele acesteia solicită constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, în măsura în care acestea se interpretează în sensul că noua cotă de redevenţă stabilită de acest act normativ se aplică şi licenţelor de exploatare minieră (şi anume contractelor de concesiune) încheiate înaintea intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă mai sus menţionate.
    18. Acestea susţin, în primul rând, că aplicarea prevederilor criticate în privinţa licenţelor existente la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ este neconstituţională prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât are efect retroactiv, tinzând la anihilarea unui drept născut sub imperiul legii vechi, ce constă în stabilitatea prevederilor licenţelor de exploatare pe toată durata cât acestea se află în vigoare, garanţie ce reprezintă o facta praeterita, suprimând astfel, în mod indirect, acest beneficiu/drept.
    19. În al doilea rând, apreciază că aceste prevederi sunt neclare şi contradictorii, în contextul în care consacră o soluţie diametral opusă celei prevăzute de art. 21 alin. (2) şi art. 60 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, care, la rândul lor, garantează aplicarea prevederilor licenţei de exploatare pe toată perioada valabilităţii ei, prevederi care nu au fost abrogate nici implicit, nici explicit. Din această perspectivă, neclaritatea şi lipsa de previzibilitate a prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) din Constituţie şi atrage neconstituţionalitatea acestora.
    20. În al treilea rând, susţin că în măsura în care, în ciuda neclarităţii lor, prevederile criticate s-ar interpreta în sensul că impun societăţii (titulară a licenţei de concesiune de exploatare minieră) semnarea unor noi acte adiţionale care să modifice acordul preexistent de concesiune (licenţa), începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, acestea aduc atingere în mod nejustificat substanţei dreptului de proprietate al societăţii, garantat de art. 44 din Constituţie.
    21. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în opinia exprimată în dosarele Curţii Constituţionale nr. 182D/2018 şi nr. 353D/2018, apreciază că prevederile art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale sunt constituţionale.
    22. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în opinia exprimată în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.315D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale este neîntemeiată. În acest sens, instanţa supremă arată că printr-o jurisprudenţă constantă, exemplu fiind Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a stabilit înţelesul principiului neretroactivităţii legii civile, statuând că „principiul neretroactivităţii legii civile (…) semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia)“. Or, în opinia instanţei, analiza modului de redactare a reglementării criticate nu evidenţiază probleme care să pună în discuţie respectarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, întrucât aceasta produce efecte juridice exclusiv în domeniul temporal de acţiune al noii legi, începând cu data de 1 ianuarie 2014, fără a opera modificări cu privire la raporturile juridice consumate.
    23. De asemenea, învederează faptul că normele legale criticate nu încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, întrucât se referă la clauze reglementare ale contractului de concesiune minieră care, fiind supuse normelor de drept public, pot fi modificate în mod unilateral de către autoritatea publică. Învederează, totodată, că atât din perspectiva asimilării redevenţelor miniere creanţelor fiscale, cât şi din perspectiva caracterului de clauză reglementară a contractului de concesiune a nivelului acestei redevenţe, rezultă că interesul patrimonial invocat nu intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.
    24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, şi aprobată cu modificări de Legea nr. 11/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015. Prevederile criticate au următorul conţinut normativ:
    - Art. VII: „Redevenţele instituite de prezenta ordonanţă de urgenţă a Guvernului se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului tuturor licenţelor/permiselor.“;
    – Art. VIII:
    "(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, titularii licenţelor/permiselor şi autoritatea competentă încheie acte adiţionale de stabilire a redevenţelor astfel cum sunt reglementate prin prezenta ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
(2) Actele adiţionale încheiate potrivit prevederilor alin. (1) fac parte integrantă din licenţă/permis şi intră în vigoare prin semnarea lor de către conducătorul autorităţii competente."


    28. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la principiul securităţii raporturilor juridice, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, precum şi celor ale art. 44 care consacră dreptul de proprietate privată.
    29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la situaţia de fapt, Curtea reţine faptul că reclamantele, Societatea HeidelbergCement România - S.A. şi Societatea Holcim România - S.A., sunt titularele mai multor licenţe de concesiune de exploatare minieră, în baza cărora desfăşoară activităţi miniere, respectiv activităţi de exploatare a rocilor utile, în condiţiile stabilite în cuprinsul respectivelor licenţe. La momentul semnării licenţelor de exploatare, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea minelor nr. 61/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 16 martie 1998, acestea s-au obligat la plata unei redevenţe miniere în cuantum de 2% din valoarea producţiei. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi reclamantele au semnat, în anul 2009, acte adiţionale la licenţele de exploatare, prin care a fost majorat cuantumul redevenţelor la noul nivel stabilit prin lege, şi anume o cotă procentuală de 4% din valoarea producţiei miniere. La data de 15 noiembrie 2013, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, criticată în cauză, prin care au fost modificate prevederile art. 45 din Legea minelor nr. 85/2003, în ceea ce priveşte cuantumul redevenţei miniere, respectiv o cotă procentuală de 5% din valoarea producţiei miniere, context în care reclamantele au fost invitate la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale în vederea însuşirii şi semnării actelor adiţionale ale licenţelor de exploatare. De această dată însă acestea au refuzat semnarea actelor adiţionale în temeiul art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, invocând, în esenţă, că modificarea unilaterală a licenţelor de exploatare, sub aspectul valorii redevenţelor, contravine principiilor securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi, libertăţii contractuale şi regulii pacta sunt servanda.
    30. În contextul criticilor formulate, Curtea reţine faptul că Legea nr. 85/2003 reglementează desfăşurarea activităţilor miniere în România, stimulând valorificarea resurselor minerale, proprietate publică a statului, transpunând, la nivelul legii, dispoziţiile constituţionale ale art. 136 alin. (3) şi (4), potrivit cărora bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Bunurile proprietate publică, în condiţiile legii organice, pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. De asemenea, potrivit actului normativ menţionat, resursele minerale sunt puse în valoare prin activităţi miniere, care se concesionează persoanelor juridice române sau străine ori se dau în administrare instituţiilor publice, de către autoritatea competentă.
    31. Curtea reţine că, potrivit art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2003, concesiunea minieră reprezintă operaţiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul şi obligaţia de a executa, pe risc şi cheltuială proprii, activităţi miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidenţa prezentei legi, în schimbul unei redevenţe miniere pentru exploatare şi al unei taxe pe activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale. De asemenea, potrivit art. 3 pct. 17 din Legea minelor nr. 85/2003, prin licenţă se înţelege actul juridic prin care se acordă concesionarea/darea în administrare a activităţilor miniere de explorare/exploatare. În temeiul art. 44 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 85/2003, titularii licenţelor şi/sau permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere. Taxa se reactualizează anual, la propunerea autorităţii competente, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei, se datorează anual şi se plăteşte anticipat pentru anul viitor, până la data de 31 decembrie a anului în curs.
    32. Curtea observă, de asemenea, că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritatea competentă abilitată să aplice prevederile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, având calitatea de concedent, alături de alte autorităţi ale statului. Această autoritate negociază şi încheie în numele statului acorduri petroliere, licenţe de concesiune minieră şi permise de exploatare şi îndeplineşte atribuţiile conferite de lege privitoare la taxe, redevenţe şi tarife.
    33. Referitor la natura juridică a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, prin Decizia nr. 800 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2016, Curtea a reţinut că un contract de concesiune, care reprezintă un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În legătură cu natura juridică a acestor contracte, Curtea a constatat că acestea prezintă o dublă natură, în sensul că, pe lângă clauzele de natură contractuală, cuprind şi clauze de natură reglementară. Concesiunea este evident un act de gestiune a patrimoniului propriu al autorităţii publice concedente, şi nu un act de autoritate, esenţa concesiunii constând în administrarea de către un privat, pe risc propriu, a patrimoniului public, în vederea eficientizării economice a acestuia. Partea reglementară a contractului de concesiune, vizând patrimoniul comunităţilor locale sau judeţene, nu poate avea însă un alt regim decât cel aplicabil patrimoniului statului, chiar dacă în cadrul concesiunii exista şi o parte contractuală. Tot prin decizia precitată, s-a învederat că sunt asimilate actelor administrative şi contractele administrative, definite drept acele contracte încheiate de autorităţile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice. Contractele administrative sunt acte juridice bilaterale, cu caracter oneros, constând într-un acord de voinţă între o autoritate publică şi un particular, dar fiind vorba despre acte supuse unui regim de drept public, caracterizat prin preeminenţa interesului public, părţile trebuie să accepte clauze reglementare, stabilite prin lege sau prin alte acte normative, emise în limitele legii. Astfel, autoritatea publică poate modifica sau rezilia unilateral contractul când atare măsură este impusă de interesul public, când particularul nu-şi execută obligaţiile contractuale, în mod culpabil, sau când executarea contractului devine prea împovărătoare pentru particular.
    34. Aşa fiind, în privinţa naturii juridice a contractului de concesiune, Curtea a reţinut caracterul administrativ complex al acestui contract, care cuprinde o parte stabilită prin act administrativ, dar şi o parte de drept civil, aceasta din urmă fiind reprezentată şi de redevenţă şi taxa de exploatare, ca obligaţii civile principale ale concesionarului. Curtea a statuat, astfel, că redevenţa şi taxa pentru activitatea minieră au caracter de obligaţie civilă în cadrul unui contract administrativ, context în care şi dobânzile şi penalităţile de întârziere pentru neplata acestora, stabilite potrivit art. 47 alin. (3) din Legea nr. 85/2003, au, de asemenea, caracter civil.
    35. Referitor la redevenţă, Curtea observă că, aşa cum s-a statuat şi în doctrină, drept contraprestaţie pentru exploatarea bunurilor, a activităţilor sau a serviciilor primite în concesiune, concesionarii sunt obligaţi să plătească autorităţii concedente o sumă de bani periodică numită „redevenţă“, aceasta fiind definită ca „suma de bani plătită periodic de către concesionar concedentului în schimbul încredinţării exploatării unui serviciu public, a unei activităţi economice ori a unor bunuri proprietate publică ori privată a statului ori a unităţilor administrativ teritoriale (...) iar redevenţa nu este o fracţiune din preţ, ci un drept al autorităţii concedente de a pretinde o parte din beneficiile realizate din exploatarea serviciului public.“ De asemenea, potrivit pct. 31 din Legea minelor nr. 85/2003, redevenţa minieră reprezintă suma datorată bugetului de stat de către titular pentru concesionarea/administrarea activităţilor de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului.
    36. Raportat la speţă, Curtea subliniază faptul că, potrivit art. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al platoului continental, în zona economică a României din Marea Neagră, fac exclusiv obiectul proprietăţii publice şi aparţin statului român. Punerea lor în valoare prin activităţi miniere conduce la obligaţia titularilor de licenţe/permise, conform art. 39 alin. (1) lit. t) din Legea minelor nr. 85/2003, „să achite taxele privind activitatea minieră şi redevenţa minieră în termenele stabilite de prezenta lege.“ Titularii licenţelor/permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei redevenţe miniere pentru activitatea de exploatare (incluzând şi exploatarea experimentală desfăşurată în timpul activităţii de explorare). Curtea reţine, de asemenea, că, potrivit art. 119 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 4 noiembrie 2003, baza de calcul al redevenţei miniere o constituie valoarea producţiei miniere realizate, stabilită în conformitate cu preţurile practicate şi cu cantitatea de produse miniere rezultate, pentru perioada pentru care se calculează, fără valoarea rezultată din activitatea de prelucrare a produselor extrase, conform prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea minelor. Modul de raportare şi de calcul al valorii producţiei şi redevenţei miniere datorate de către titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune se stabileşte prin instrucţiuni tehnice aprobate prin ordin al conducătorului Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
    37. Din perspectiva criticilor formulate de autoarele excepţiei, Curtea învederează că, aşa cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 11/2015, acest act normativ a fost adoptat, printre altele, având în vedere atât necesitatea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României în raport cu Fondul Monetar Internaţional, referitoare la redevenţele miniere, cât şi creşterea veniturilor bugetare provenite din redevenţele cuvenite statului român ca urmare a exploatării resurselor minerale.
    38. În acest context, Curtea reţine că, prin art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, legiuitorul a operat o serie de modificări şi completări la Legea minelor nr. 85/2003, şi anume a modificat art. 45 alin. (1) referitor la stabilirea redevenţei miniere cuvenite bugetului de stat, la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare. De asemenea, prin art. VII şi art. VIII din cuprinsul aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, criticate în speţă, legiuitorul a prevăzut că redevenţele instituite de această ordonanţă de urgenţă se aplică de la data intrării în vigoare a acestui act normativ tuturor licenţelor/permiselor. Legiuitorul a prevăzut, totodată, că în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, titularii licenţelor/ permiselor şi autoritatea competentă încheie acte adiţionale de stabilire a redevenţelor, astfel cum sunt reglementate prin acest act normativ, iar aceste acte adiţionale fac parte integrantă din licenţă/permis şi intră în vigoare prin semnarea lor de către conducătorul autorităţii competente.
    39. Aşa fiind, legiuitorul a modificat valorile redevenţelor pe care titularii de licenţe sau de permise pentru activităţi miniere trebuie să le plătească autorităţii competente, în speţă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, iar prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate prevăd că noile taxe şi redevenţe se aplică, de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă care a instituit noile valori, tuturor permiselor, licenţelor şi acordurilor petroliere, după caz, iar titularii licenţelor şi autoritatea competentă încheie acte adiţionale de stabilire a redevenţelor, astfel cum sunt reglementate prin actul normativ modificator.
    40. Din textele legale mai sus menţionate, Curtea remarcă caracterul imperativ al reglementării, având în vedere faptul că acestea stabilesc obligaţii atât în sarcina autorităţii competente concedente - Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale -, cât şi în sarcina titularului licenţei, concesionar din domeniul activităţilor miniere, modificările aduse cuantumului redevenţei miniere fiind edictate de legiuitor, în sensul de a fi aplicate de părţile contractului de concesiune minieră. Fiind o normă imperativă, aceasta dă naştere unor obligaţii în sarcina părţilor din contract, iar neimplementarea sa constituie o încălcare a legii imputabilă ambelor părţi. Curtea constată, astfel, că stabilirea redevenţei miniere nu a fost lăsată niciodată la dispoziţia părţilor, în sensul de negociere, agreare sau stabilire de comun acord a acesteia, nici prin vechea Lege a minelor nr. 61/1998, abrogată, şi nici prin Legea minelor nr. 85/2003, în vigoare, ci a fost stabilită întotdeauna de legiuitor în cotă procentuală din valoarea producţiei miniere, pentru fiecare resursă minerală aparţinând proprietăţii publice a statului.
    41. Cu privire la licenţele de exploatare, Curtea reţine că acestea se acordă prin negociere, în temeiul art. 20 din Legea nr. 85/2003, pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani, iar titularul licenţei de exploatare va plăti anual o taxă pe activitatea de exploatare şi o redevenţă minieră, conform acestei legi. Redevenţa minieră, plătibilă trimestrial, reprezintă o cotă procentuală din valoarea producţiei miniere realizate în trimestrul respectiv, art. 45 din Legea minelor nr. 85/2003 stabilind cotele procentuale din valoarea producţiei miniere în funcţie de substanţele extrase. Titularii actelor de dare în administrare sau de concesiune au obligaţia de a transmite compartimentelor de inspecţie teritorială ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale arondate rapoarte trimestriale pentru fiecare perimetru, cu date privind cantităţile excavate sau producţia minieră realizată şi valoarea acesteia, după caz.
    42. Potrivit art. 31 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208 din 14 octombrie 2003, prin licenţa de exploatare se stabilesc: durata acesteia, perimetrul de exploatare, cantitatea de rezerve propusă a fi exploatată, tipurile de produse miniere, obligaţiile titularului în baza planului de dezvoltare a exploatării şi a planului de refacere a mediului, precum şi alte obligaţii şi drepturi ale titularului prevăzute de lege. În acest context, rezultă faptul că licenţele de concesiune în domeniul minier sunt contracte administrative cu executare succesivă şi cu efecte succesive, unde cuantumul redevenţei miniere aplicate este întotdeauna cel reglementat expres de lege, redevenţa minieră nefiind lăsată niciodată la negocierea părţilor contractante.
    43. În ceea ce priveşte bunurile din domeniul public, Curtea învederează faptul că acestora li se aplică un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, datorită interesului public, considerat „scop al contractului de concesiune“, care se doreşte a fi satisfăcut prin utilizarea acestora. Ca urmare, exploatarea unor astfel de bunuri nu poate face abstracţie de interesul public, devenit element central al concesiunii, luarea în considerare a interesului public fiind obligatorie mai ales sub aspectul impactului pe care îl au efectele juridice ale contractului de concesiune.
    44. Prin urmare, trebuie avut în vedere caracterul administrativ al contractelor de concesiune minieră, precum şi faptul că acestea cuprind pe lângă clauze contractuale şi clauze reglementare, printre care se numără şi aceea privind valoarea redevenţei miniere. Atât iniţial, în Legea minelor nr. 61/1998, abrogată, cât şi ulterior, în Legea minelor nr. 85/2003, în vigoare, legiuitorul a prevăzut expres obligaţia titularului licenţei de a plăti redevenţa minieră aşa cum este stabilită prin lege, iar nu conform acordului părţilor, rezultat în urma unei eventuale negocieri a acestora. Tocmai de aceea, prin art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, legiuitorul delegat a prevăzut în mod imperativ că, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, vor fi încheiate actele adiţionale potrivit noilor redevenţe aplicate, acte ce fac parte integrantă din licenţele de exploatare şi care intră în vigoare prin semnarea lor de către conducătorul autorităţii competente.
    45. Curtea subliniază, totodată, că este vorba despre un contract administrativ, a cărui caracteristică principală o constituie inegalitatea de poziţie în care se găsesc părţile acestui contract, şi anume faptul că autoritatea, în calitate de purtătoare a prerogativelor de putere publică, poate stabili şi modifica unilateral unele clauze contractuale, spre deosebire de contractele private, care nu pot fi modificate decât prin acordul părţilor. Un contract de concesiune, care reprezintă un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că reprezintă un act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii contenciosului administrativ, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative.
    46. Curtea reţine că dreptul concesionarului, pe lângă faptul că are o natură administrativă (deci este precar, putând fi desfiinţat, respectiv modificat ori de câte ori interesul public o cere), are următoarele caracteristici: prerogativa de exploatare, în interes public, dar şi în beneficiul său propriu, a unui bun proprietate publică; nu este o simplă facultate, fiind obligatoriu de exercitat, sub sancţiunea pierderii sale [art. 871 alin. (1) Codul Civil], altfel spus, exploatarea nu este doar un drept, ci şi o obligaţie; se constituie întotdeauna cu titlu oneros, căci redevenţa pe care concesionarul o plăteşte concedentului este de esenţa acestui contract administrativ.
    47. În acest context, Curtea apreciază ca fiind nefondate susţinerile autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că modificarea clauzelor licenţelor de exploatare nu se poate realiza decât prin negociere directă, şi nu prin impunerea unei modificări unilaterale, întrucât una dintre caracteristicile fundamentale ale contractului administrativ este tocmai puterea de modificare unilaterală a contractului, în temeiul interesului public. Nu pot fi primite nici susţinerile potrivit cărora, în temeiul art. 20 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, redevenţa minieră este stabilită ca urmare a negocierii între părţile contractante, întrucât aceste dispoziţii de lege stipulează faptul că licenţa de exploatare se negociază, adică actul juridic prin care se acordă concesionarea/darea în administrare a activităţilor miniere de exploatare (ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţă pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice), nu şi redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat, care se stabileşte, în temeiul legii, la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare, într-o cotă procentulă din valoarea producţiei miniere.
    48. Prin urmare, Curtea constată ca fiind neîntemeiate criticile potrivit cărora modificarea unilaterală a cuantumului redevenţei miniere aduce atingere principiului stabilităţii raporturilor juridice şi dispoziţiilor privind dreptul de proprietate, cuprinse în art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
    49. Referitor la pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea consideră că formula redacţională a prevederilor art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, deduse controlului de constituţionalitate, nu oferă temei unei atare critici, întrucât acestea nu conţin în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, ele urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013. Din cuprinsul reglementării criticate se constată că dispoziţiile legale imperative privind modificarea redevenţelor miniere se aplică tuturor licenţelor/permiselor de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, iar în termen de 90 de zile de la această dată, părţile (titularii licenţelor/permiselor şi autoritatea competentă) sunt obligate să încheie acte adiţionale de stabilire a noilor redevenţe, astfel cum acestea sunt reglementate prin actul normativ menţionat. Aşa fiind, din conţinutul normativ al reglementării criticate rezultă că noul cuantum al redevenţei, stabilit în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, se aplică tuturor licenţelor de exploatare, inclusiv celor acordate înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ şi aflate în derulare. Raportat la prezenta speţă, Curtea subliniază că trebuie avut în vedere faptul că dreptul de exploatare obţinut în condiţiile legii vechi este cel câştigat, şi nu cota de redevenţă, deoarece la redevenţa minieră se aplică întotdeauna cota procentuală stabilită prin lege, aceasta nefiind negociată de părţile contractuale.
    50. De altfel, din însăşi redactarea prevederilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut că redevenţele instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 se aplică de la data intrării sale în vigoare tuturor licenţelor/permiselor, deci nu numai celor care urmează a fi încheiate după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Mai mult, potrivit art. VIII alin. (1) din acelaşi act normativ, se prevede că în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă precitate, titularii licenţelor şi autoritatea competentă încheie acte adiţionale de stabilire a noilor redevenţe. În atare condiţii, Curtea apreciază că este evidentă intenţia legiuitorului de a se aplica noul cuantum al redevenţei inclusiv licenţelor acordate/încheiate înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 şi aflate în curs de desfăşurare, iar actele adiţionale ce urmează a fi încheiate, potrivit reglementării criticate, fac parte integrantă din licenţă/permis de exploatare.
    51. În contextul celor mai sus menţionate, Curtea constată că prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 nu contravin principiului constituţional al neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât acestea sunt de imediată aplicare, iar în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit, de principiu, că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare“ (Decizia nr. 952 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din data de 4 ianuarie 2013, Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002; Decizia nr. 73 din 6 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001). O lege nu este retroactivă când vizează efectele nerealizate încă în momentul intrării ei în vigoare, ale unui act juridic cu efecte succesive, astfel cum sunt licenţele de concesiune miniere, care sunt acte juridice cu executare succesivă, deci cu efecte succesive. Aşa fiind, Curtea consideră că reglementarea criticată din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 reprezintă o concretizare a principiului aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi.
    52. Totodată, prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006, Curtea a subliniat că în ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
    53. Concluzionând, Curtea reţine că în ceea ce priveşte clauzele de stabilitate, în practică s-a apreciat că acestea reprezintă un standard intens uzitat în contractele dintre state şi investitorii privaţi, clauze prin care se reglementează problematica schimbărilor legislative pe durata derulării obiectului contractului. Din perspectiva statului, clauza de stabilitate este de natură să atragă investiţii străine şi transfer de tehnologie, oferindu-le acestora garanţia stabilităţii cadrului legal, iar din perspectiva investitorului privat, raţiunea acestei clauze este de a obţine garanţii împotriva riscului ca acţiunea unilaterală a statului (prin adoptarea de legi sau politici subsecvente) să nu afecteze echilibrul contractual şi condiţiile investiţiei. Clauzele de stabilitate instituie însă obligaţia statului de a acţiona cu bună-credinţă şi, în cazul în care clauza nu este respectată, să acorde despăgubiri investitorului. Astfel, în Cauza Parkerings v Lituania (Parkerings-Compagniet A.S. împotriva Lituaniei, ICSID, Dosar ARB/05/8), instanţa arbitrală a reţinut că „este dreptul şi privilegiul de netăgăduit al oricărui stat să îşi exercite suveranitatea legislativă. Orice stat are dreptul şi discreţia să adopte, să modifice sau să abroge o lege. Exceptând atunci când există un contract încheiat ce conţine o clauză de stabilitate sau o clauză similară, nu este nimic de obiectat în legătură cu modificarea cadrului legislativ existent la momentul la care un investitor a decis să efectueze o investiţie. De fapt, orice om de afaceri sau investitor este conştient că legile vor evolua pe parcursul timpului. Ceea ce este însă interzis este ca un stat să acţioneze injust, nerezonabil sau inechitabil în exerciţiul puterii sale legislative“.
    54. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea HeidelbergCement România - S.A. în dosarele nr. 5.912/2/2014/a1 şi nr. 5.914/2/2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de către Societatea Holcim România - S.A. în Dosarul nr. 7.495/2/2014/a1 al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. VII şi art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016