Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.125 din 24 septembrie 2020  privind autorizarea funcţionării Societăţii NN ASIGURĂRI - S.A. ca societate de asigurare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 1.125 din 24 septembrie 2020 privind autorizarea funcţionării Societăţii NN ASIGURĂRI - S.A. ca societate de asigurare

EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 897 din 2 octombrie 2020
    Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, Bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. a), art. 6 alin. (1) şi (3) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza prevederilor Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 1 alin. (2) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2016 privind autorizarea şi monitorizarea societăţilor de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare,
    având în vedere Decizia nr. 893 din 21.07.2020 prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat înregistrarea la oficiul registrului comerţului a Societăţii de asigurare NN Asigurări - S.A.,
    în urma hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară adoptate în cadrul şedinţei din data de 16.09.2020 privind aprobarea eliberării autorizaţiei de funcţionare pentru Societatea NN Asigurări - S.A.,
    Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:
    ART. 1
    Se acordă autorizaţia de funcţionare ca societate de asigurare, pentru desfăşurarea activităţii de asigurări generale, Societăţii NN Asigurări - S.A., denumită în continuare Societatea, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu nr. de ordine în registrul comerţului J40/9649/11.08.2020, având cod unic de înregistrare 42898560/11.08.2020 şi identificator unic la nivel european (EUID) ROONRC.J40/9649/2020, cu sediul social în strada Costache Negri nr. 1-5, sectorul 5, Bucureşti, pentru următoarele clase de asigurare, prevăzute în secţiunea A - Asigurări generale, din anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare:
    1. accidente, inclusiv accidente de muncă şi boli profesionale:
    a) despăgubiri financiare fixe;
    b) despăgubiri financiare variabile;
    c) combinaţie între despăgubirile de la lit. a) şi b);
    d) despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de pasageri;

    2. sănătate:
    a) despăgubiri financiare fixe;
    b) despăgubiri financiare variabile;
    c) combinaţie între despăgubirile de la lit. a) şi b);

    7. bunuri aflate în tranzit, indiferent de modalitatea de transport, care acoperă daune sau pierderi legate de:
    a) mărfuri;
    b) bagaje;
    c) alte bunuri;

    8. incendiu şi calamităţi naturale, care acoperă daune sau pierderi legate de bunuri, altele decât cele menţionate la clasele 3-7, cauzate de:
    a) incendiu;
    b) explozie;
    c) furtună şi alte calamităţi naturale;
    d) energie nucleară;
    e) tasare şi alunecări de teren;

    9. alte daune sau pierderi legate de alte bunuri decât cele menţionate la clasele 3-7, cauzate de:
    a) grindină;
    b) îngheţ;
    c) furt;
    d) alte evenimente, neacoperite de clasa 8;

    13. răspundere civilă generală, exclusiv cea menţionată la clasele 10-12;
    16. pierderi financiare diverse, legate de:
    a) şomaj;
    b) venituri insuficiente, în general;
    c) condiţii meteorologice nefavorabile;
    d) nerealizarea beneficiilor;
    e) cheltuieli curente, în general;
    f) cheltuieli comerciale neprevăzute;
    g) deprecierea valorii de piaţă;
    h) chirii şi alte venituri;
    i) alte pierderi comerciale indirecte;
    j) alte pierderi financiare necomerciale;
    k) alte pierderi financiare;

    17. protecţie juridică: cheltuieli aferente procedurilor judiciare şi alte cheltuieli judiciare;
    18. asistenţă pentru persoane aflate în dificultate în timpul deplasărilor ori absenţei de la domiciliu sau reşedinţa obişnuită.


    ART. 2
    Societatea este administrată în sistem unitar, conform prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi supravegheată în regim Solvabilitate II, conform prevederilor Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 3
    La data emiterii prezentei societatea se înregistrează în Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor, prevăzut la art. 8 alin. (13) din Legea nr. 237/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu nr. RA-068.

    ART. 4
    Se aprobă Societatea NN Continental Europe Holdings B.V., persoană juridică înfiinţată şi funcţionând în conformitate cu legile din Olanda, înregistrată la Registrul Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie din Amsterdam cu nr. 33002024, ca acţionar semnificativ direct, cu o deţinere de 99,99999686441741% din capitalul social al Societăţii NN Asigurări - S.A.

    ART. 5
    Prezenta decizie intră în vigoare la data comunicării, dată de la care societatea poate desfăşura activitate de asigurare.

    ART. 6
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
                    Nicu Marcu

    Bucureşti, 24 septembrie 2020.
    Nr. 1.125.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016