Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 10/2CN din 16 februarie 2021  privind organizarea şi desfăşurarea on-line a şedinţelor Comisiei superioare de disciplină  a Colegiului Medicilor Stomatologi din România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 10/2CN din 16 februarie 2021 privind organizarea şi desfăşurarea on-line a şedinţelor Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi din România

EMITENT: Colegiul Medicilor Stomatologi din România
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 181 din 23 februarie 2021
    În temeiul art. 522,533,534 şi 536 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 20,27,33,34 şi art. 35 lit. t) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, adoptat prin Decizia Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 5/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
    în vederea aplicării, în situaţii de excepţie, a dispoziţiilor Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţii comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România, adoptat prin Decizia Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 5/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
    Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România adoptă următoarea decizie:
    ART. 1
    (1) În situaţii de excepţie determinate de imposibilitatea de organizare şi desfăşurare a şedinţelor Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi din România cu prezenţa fizică a membrilor acestora şi a persoanelor convocate pentru audiere, şedinţele Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi din România se pot organiza şi desfăşura în sistem on-line, prin mijloace electronice de comunicare directă la distanţă, cum ar fi videoconferinţă/teleconferinţă.
    (2) În aplicarea alin. (1), prin situaţie de excepţie determinată de imposibilitatea de organizare şi desfăşurare a şedinţelor Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi din România se înţelege orice măsură adoptată de către autorităţile publice şi care impune, la nivel naţional sau local, suspendarea sau limitarea participării la adunări sau evenimente publice şi private. În categoria situaţiilor de excepţie intră, fără a se limita la decretarea stării de urgenţă, instituirea stării de alertă, instituirea carantinei zonale etc.

    ART. 2
    Mijloacele electronice de comunicare la distanţă utilizate pentru desfăşurarea şedinţelor în sistem on-line trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice necesare pentru a permite:
    a) compatibilitatea cu tehnologii fixe sau mobile de acces, cu un număr cât mai mare de sisteme de operare şi conectarea cu reţele publice fixe sau mobile de comunicaţii electronice;
    b) identificarea participanţilor şi asigurarea participării efective a acestora la şedinţă;
    c) transmisiunea continuă şi în timp real a şedinţei, înregistrarea şi arhivarea acesteia;
    d) comunicarea bidirecţională în timp real, astfel încât participanţii să se poată adresa.


    ART. 3
    (1) În cazul în care constată necesitatea organizării şi desfăşurării şedinţei în sistem on-line, Comisia superioară de disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi din România va indica în convocator şi informaţiile referitoare la data şi ora şedinţei, modul de acces la aceasta al membrilor şi al persoanelor care urmează a fi audiate, formele de participare, precum şi modul de desfăşurare a şedinţei.
    (2) Participarea la şedinţa desfăşurată on-line este permisă numai persoanelor care deţin calitatea de membri ai Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, consultanţilor juridici şi IT ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România, personalului contractual al Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi persoanelor convocate pentru audiere (petent, medic stomatolog reclamat şi orice altă persoană ale cărei declaraţii pot elucida cazul).

    ART. 4
    Comisia superioară de disciplină va duce la îndeplinire prezenta decizie.

    ART. 5
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România,
                    Ecaterina Ionescu


    Bucureşti, 16 februarie 2021.
    Nr. 10/2CN.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016