Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 98 din 31 martie 2025 referitoare la interpretarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 98 din 31 martie 2025 referitoare la interpretarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 496 din 28 mai 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.399/1/2024


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- pentru preşedintele  │
│Ponea         │Secţiei I civile       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- preşedintele Secţiei │
│Surdu         │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala   │- judecător la Secţia I│
│Cristescu     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia       │- judecător la Secţia I│
│Dascălu       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Liviu Eugen   │- judecător la Secţia I│
│Făget         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela       │- judecător la Secţia I│
│Glodeanu      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Zaharia│- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina     │- judecător la Secţia a│
│Vrabie        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ianina        │- judecător la Secţia a│
│Blandiana     │II-a civilă            │
│Grădinaru     │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Ioan   │- judecător la Secţia a│
│Lucaciuc      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Maria  │- judecător la Secţia a│
│Zarafiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gabriela Elena│- judecător la Secţia  │
│Bogasiu       │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria  │- judecător la Secţia  │
│Ilie          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Ionel Barbă   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Nicoleta│- judecător la Secţia  │
│Ghica-Velescu │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania      │- judecător la Secţia  │
│Dragoe        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.399/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 580/87/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către intimata-pârâtă.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 26 septembrie 2024, în Dosarul nr. 580/87/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    Dacă, în interpretarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la acordarea stimulentului de risc, sintagma „pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19“ presupune exclusiv existenţa unui diagnostic confirmat la testarea PCR sau are în vedere şi diagnosticul prezumtiv stabilit în fişa de solicitare a intervenţiei serviciului de ambulanţă.

    II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020):
    "ART. 8
    (1) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, pentru următoarele categorii:
    a) personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19; (...)"

    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării
    9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman cu nr. 580/87/2023, la data de 7 aprilie 2023, reclamantul Sindicatul Asistenţilor Medicali din Serviciul de Ambulanţă Teleorman, în numele membrilor săi de sindicat, a solicitat obligarea pârâtului Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman la plata stimulentului de risc, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020.
    10. Prin întâmpinare, pârâtul a învederat acordarea stimulentului pretins unora dintre membrii de sindicat, susţinând că plata stimulentului de risc a fost făcută numai personalului implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19. Astfel, s-a arătat că personalul a beneficiat de un stimulent de risc acordat lunar pe durata stării de urgenţă, cu condiţia efectuării a minimum o solicitare/lună de acordare asistenţă medicală pentru pacienţi diagnosticaţi (confirmaţi) cu COVID-19, nu şi pentru pacienţi suspecţi.
    11. Prin Sentinţa civilă nr. 9 din 10 ianuarie 2024, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând, în esenţă, prin raportare la dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, că pentru acordarea stimulentului de risc se impune condiţia ca personalul îndreptăţit (medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar sanitar) să fi fost implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, pe perioada stării de urgenţă.
    12. Prima instanţă a reţinut că stimulentul de risc nu se acordă şi celor implicaţi în acordarea de servicii specifice unor pacienţi care au apelat serviciul de ambulanţă, suspecţi de COVID-19, neconfirmaţi ulterior, întrucât nu au intrat în contact cu pacienţi confirmaţi cu COVID-19, în exercitarea activităţii, şi nu au fost în pericol de contaminare, precum colegii lor care au asistat pacienţi confirmaţi, cărora legea le-a acordat beneficiul acestui stimulent.
    13. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel sindicatul reclamant, susţinând că toţi membrii de sindicat reprezentaţi s-au implicat direct/au transportat în perioada stării de urgenţă persoane diagnosticate cu COVID-19, raportat la faptul că textul de lege se referă la pacienţi diagnosticaţi, iar acest diagnostic este menţionat pe fiecare fişă de solicitare a serviciului de ambulanţă de către medicul sau asistentul medical care s-a deplasat la pacient, astfel că există diferenţă între pacienţi „diagnosticaţi“ cu COVID-19 şi pacienţi „confirmaţi“ cu COVID-19.
    14. Prin întâmpinarea la cererea de apel, intimatul-pârât a arătat că pacientul „diagnosticat“ cu COVID-19 în perioada stării de urgenţă este persoana care, în urma unui test PCR, a primit un rezultat pozitiv şi pentru care s-a emis decizie de carantinare, nu şi persoanele cu simptome asemănătoare COVID-19, neconfirmate, în condiţiile în care actul normativ a limitat imperativ aplicarea sa la pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    15. Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat, raportat la categoria de personal din care fac parte reclamanţii-asistenţi medicali la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman, că prezentul litigiu vizează stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, vizat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că se solicită acordarea pe perioada stării de urgenţă a stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, reglementat de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020.
    16. Spre deosebire de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 legiuitorul a renunţat la cerinţa noutăţii chestiunii de drept, iar caracterul imperativ al normei exclude eventualele aprecieri ale instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept de care depinde soluţionarea litigiului. Astfel că, neimpunându-se îndeplinirea acestor cerinţe, specifice reglementării date de art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa de sesizare a constatat îndeplinită şi situaţia premisă avută în vedere de legiuitor la edictarea ordonanţei de urgenţă menţionate, asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nestatuând până în prezent, iar aceasta nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    17. În subsidiar s-a reţinut că, dată fiind interpretarea diferită a părţilor asupra normei de drept incidente, interpretare divergentă susceptibilă a se întâlni şi în cadrul altor litigii având acelaşi obiect, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată are un grad suficient de dificultate pentru a se impune intervenţia instanţei supreme.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    18. Apelanţii-reclamanţi au susţinut că stimulentul de risc se cuvine inclusiv personalului ce a fost implicat în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor care nu au fost ulterior confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, prin testarea PCR. Astfel, noţiunea de „diagnosticare“ utilizată de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 trebuie raportată la momentul întocmirii fişelor de solicitare a serviciului de ambulanţă pentru pacienţii suspecţi de COVID-19. În interpretarea textului de lege menţionat, aceştia susţin că legea se referă la pacienţi „diagnosticaţi“ cu COVID-19 şi nu la pacienţi „confirmaţi“ cu COVID-19, apreciind că stimulentul de risc apare ca un spor pentru condiţii deosebite de muncă, fiind acordat salariaţilor ce au făcut eforturi deosebite.
    19. Angajatorul intimat a apreciat că acordarea stimulentului de risc reglementat de art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 se cuvine exclusiv personalului implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, ca urmare a rezultatului testării PCR.
    20. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimatul-pârât a formulat un punct de vedere prin care a apreciat că în mod corect a fost acordat stimulentul de risc în discuţie doar pentru angajaţii care au transportat pacienţi confirmaţi pozitiv cu COVID-19 la testarea PCR, pe perioada stării de urgenţă.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    21. Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că reclamanţii au exercitat în perioada stării de urgenţă declarate ca urmare a pandemiei de COVID-19 funcţia de asistent medical în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman, solicitând în prezenta cauză acordarea stimulentului de risc reglementat de art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020.
    22. În opinia instanţei de sesizare, este îndreptăţit la acordarea stimulentului de risc exclusiv personalul implicat în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, confirmaţi pozitiv ca urmare a testării PCR.
    23. Astfel, termenul de „diagnostic“ utilizat de legiuitor presupune desfăşurarea activităţii în legătură cu un pacient care s-a dovedit infectat cu COVID-19, ca urmare a metodelor specifice de investigare.
    24. Potrivit prevederilor din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, legiuitorul a apreciat că este necesară acordarea unui stimulent de risc pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar sanitar, implicaţi direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19.
    25. Prin urmare, interpretând teleologic prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, rezultă că acordarea stimulentului de risc este condiţionată de interferarea cu un pacient diagnosticat cu COVID-19, în sensul că acesta a fost confirmat ca infectat, astfel cum a susţinut intimatul-pârât.
    26. În acest sens, s-a avut în vedere şi interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1230 din 21 decembrie 2022, în ceea ce priveşte natura stimulentului de risc reglementat de art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, aplicabilă mutatis mutandis şi în prezenta speţă (paragrafele 78 şi 79).
    27. Prin urmare, instanţa de trimitere a apreciat că stimulentul de risc reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 nu are natura unui spor acordat pentru condiţii deosebite de muncă, fiind fără relevanţă „diagnosticul prezumtiv“ invocat de apelanţii-reclamanţi, stabilit în fişa de solicitare a intervenţiei serviciului de ambulanţă, finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea normei fiind cea de acordare a unei recompense legale, condiţionat de întrunirea situaţiei premisă, aceea ca personalul medical să fi fost implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.

    VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie
    28. Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat că marea majoritate a instanţelor nu au identificat practică judiciară, nefiind învestite cu soluţionarea unor astfel de cauze, astfel că nu au fost în măsură să formuleze nici puncte de vedere teoretice.
    29. Cu titlu de practică judiciară a fost identificată o singură sentinţă relevantă, rămasă definitivă prin neapelare, prin care a fost admisă acţiunea, reţinându-se că reclamanţii au fost supuşi riscului epidemiologic, întrucât au lucrat în laboratorul de radiologie şi imagistică medicală din cadrul spitalului pârât şi au examinat zilnic pacienţi cu COVID-19 sau cu suspiciune de COVID-19.
    30. De asemenea, a fost înaintată o decizie în considerentele căreia s-a reţinut că la nivelul instituţiei sanitare pârâte s-a decis acordarea stimulentului de risc pentru salariaţii spitalului care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, la momentul efectuării plăţii stimulentului fiind înregistrate cazuri de pacienţi confirmaţi cu COVID-19.
    31. La nivel teoretic, punctele de vedere majoritare exprimate de judecători au fost în sensul că acordarea stimulentului de risc în discuţie presupune exclusiv existenţa unui diagnostic confirmat la testarea PCR, neputând fi avut în vedere diagnosticul prezumtiv stabilit prin fişa de solicitare a intervenţiei serviciului de ambulanţă.
    32. A fost exprimată la nivel teoretic şi o opinie singulară contrară, potrivit căreia stimulentul de risc se acordă şi în ipoteza inexistenţei unui diagnostic confirmat la testarea PCR, întrucât din enumerarea de la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 rezultă că legiuitorul a recunoscut beneficiul stimulentului şi personalului medical care intră în contact cu pacienţi care au un diagnostic stabilit, dar şi cu pacienţi suspecţi, inclusiv personalului implicat în activitatea de testare şi diagnosticare.
    33. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    34. Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost identificată Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2022 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1230 din 21 decembrie 2022, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi s-a stabilit că: „Dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 166/2021 privind modificarea şi completarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, nu sunt aplicabile cererilor aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Legii nr. 166/2021.“

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    35. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    36. Sesizarea de faţă este fundamentată pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de reglementare, conturat prin dispoziţiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.
    37. Acest act normativ cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atât sub aspect substanţial, cât şi de ordin procedural, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.
    38. În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate:
    (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze;
    (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac;
    (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    39. Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate anterior enunţate, se constată că nu este îndeplinită cerinţa ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept.
    40. Referitor la această condiţie se reţine că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la adoptarea actului normativ s-a ţinut seama, printre altele, de împrejurarea că „măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“. Totodată, prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun, drept condiţie de admisibilitate a sesizării, existenţa unei „chestiuni de drept“ apte a declanşa mecanismul de unificare a practicii judiciare.
    41. În lipsa unei definiţii legale a sintagmei „chestiune de drept“, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă legală incompletă ori neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice. Ca atare, procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate de natură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.
    42. Instanţa de trimitere a considerat că legiuitorul a renunţat la cerinţa noutăţii chestiunii de drept în cadrul mecanismului de unificare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar caracterul imperativ al normei exclude eventuale aprecieri cu privire la dificultatea chestiunii de drept de care depinde soluţionarea litigiului.
    43. Astfel cum s-a statuat în mod constant în deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, natura imperativă a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin mecanismul prevăzut de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie înţeleasă ca obligând instanţa care judecă procesul să ceară instanţei supreme rezolvarea de principiu a chestiunii de drept ivite, atunci când verifică şi constată, în urma propriei analize, că aceasta este una reală şi veritabilă, fără posibilitatea de a opta pentru a nu formula o atare sesizare, dar totodată fără a obliga instanţa să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu întrebări care nu constituie reale chestiuni de drept.
    44. Îndeplinirea condiţiilor de sesizare, inclusiv cerinţa unui anume grad de dificultate, este ceea ce face ca sesizarea să devină admisibilă, conform art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    45. Instanţa de trimitere, în cuprinsul opiniei exprimate de completul de judecată prin încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu a relevat nicio dificultate în interpretarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 referitoare la acordarea stimulentului de risc, respectiv a sintagmei „pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19“.
    46. Dimpotrivă, opinia exprimată este în sensul că stimulentul de risc reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 nu are natura unui spor acordat pentru condiţii deosebite de muncă, fiind fără relevanţă „diagnosticul prezumtiv“, acordarea acestuia fiind condiţionată de interferarea cu un pacient diagnosticat cu COVID-19, în sensul că a fost confirmat ca infectat. De altfel, interpretarea instanţei de trimitere este în acord cu punctele de vedere exprimate de judecătorii instanţelor naţionale, fiind exprimată, la nivel teoretic, o singură opinie contrară potrivit căreia stimulentul de risc se acordă şi în ipoteza inexistenţei unui diagnostic confirmat la testarea PCR.
    47. Prin urmare, se constată că dispoziţiile legale incidente sunt clare şi univoce, neavând aptitudinea de a genera vreo interpretare contrară aceleia care se impune cu evidenţă şi care a fost exprimată atât de instanţa de trimitere prin încheierea de sesizare, cât şi de instanţele naţionale prin opiniile teoretice transmise la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acordarea stimulentului de risc prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 presupune exclusiv existenţa unui diagnostic confirmat la testarea PCR, neputând fi avut în vedere diagnosticul prezumtiv stabilit prin fişa de solicitare a intervenţiei serviciului de ambulanţă.
    48. În consecinţă, nefiind identificată o problemă de interpretare a normelor de drept, neexistând, totodată, niciun risc de jurisprudenţă neunitară în materie, se constată că sesizarea de faţă nu îndeplineşte cerinţa de a supune dezlegării o chestiune de drept reală şi veritabilă, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 580/87/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    Dacă, în interpretarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la acordarea stimulentului de risc, sintagma „pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19“ presupune exclusiv existenţa unui diagnostic confirmat la testarea PCR sau are în vedere şi diagnosticul prezumtiv stabilit în fişa de solicitare a intervenţiei serviciului de ambulanţă.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Lorena Repana

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 98 din 31 martie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"