Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi ale art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Ivan Mihai şi Simion (Enescu) Carmen Luiza în Dosarul nr. 837/283/2016 al Judecătoriei Pucioasa. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 954D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Ivan Mihai, personal şi asistat de domnul avocat Ioan Popescu, cu delegaţie depusă la dosar. De asemenea, se prezintă partea Deftu Constantin, personal. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care se solicită admiterea acesteia. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.044D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Niţă Ion şi Egumenide Mircea Dumitru în Dosarul nr. 9.985/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.044D/2017 la Dosarul nr. 954D/2017, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat, care susţine că a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ numai în măsura în care se interpretează că organele de cercetare penală pot fi audiate ca martori într-un dosar de urmărire penală în care aceştia au realizat acte de cercetare penală. Apreciază că unele instanţe judecătoreşti procedează greşit şi audiază organele de cercetare penală, în calitate de martori, în dosarele penale. Susţine că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, organele de cercetare penală fiind audiate în calitate de martori, fapt ce a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, arată că, pe de o parte, infracţiunea de mărturie mincinoasă se regăseşte între infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei, iar, pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Astfel, infracţiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi reţinută decât în cazul în care martorul face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat în faţa instanţei de judecată, iar nu şi în celelalte faze procesuale, cum este urmărirea penală. Susţine că aceste elemente determină neconstituţionalitatea dispoziţiei criticate, impunându-se admiterea excepţiei. 6. Partea Deftu Constantin achiesează la cele susţinute de domnul avocat Ioan Popescu. 7. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că aspectele învederate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate au în vedere interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti. Arată că dispoziţiile criticate instituie obligaţia întocmirii de procese-verbale despre împrejurările constatate, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Această obligaţie incumbă, potrivit art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, organelor de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege. Totodată, dispoziţiile art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd, în mod expres, că aceste procese-verbale constituie acte de sesizare a organelor de urmărire penală. De asemenea, dispoziţiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căruia aceste procese-verbale nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal, menţinându-li-se valoarea de acte de sesizare a organului de urmărire penală. Mai mult, din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că aceste procese-verbale nu pot constitui mijloace de probă. 8. În continuare arată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală permit audierea în calitate de martor a persoanelor care au întocmit aceste procese-verbale. Totodată, potrivit alineatului precedent, calitatea de martor a acestor persoane are întâietate faţă de calitatea de reprezentant al organului de cercetare penală. În acest context, apreciază că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile. Prin conţinutul lor, aceste procese-verbale pot avea valoarea unei mărturii în acuzare, iar prin posibilitatea reglementată de legiuitor referitoare la posibilitatea audierii persoanelor ce au întocmit aceste procese-verbale se asigură echitabilitatea şi contradictorialitatea procesului penal. Totodată, reglementarea este de natură a eficientiza şi a oferi garanţii dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, neconstituind încălcări ale acestora. 9. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, reprezentantul Ministerului Public apreciază că declaraţiile date de martori în cursul urmăririi penale au o însemnătate deosebită. Acestea, în coroborare cu celelalte mijloace de probă, fundamentează soluţia procurorului, care poate fi de sesizare a instanţei judecătoreşti, prin rechizitoriu, sau de netrimitere în judecată. În măsura în care procurorul optează pentru trimiterea în judecată, valoarea acestor declaraţii nu poate fi ignorată, în condiţiile în care există situaţii în care, urmare a manifestării consimţământului inculpatului, judecata se poate limita la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, cercetarea judecătorească fiind una limitată. Aceasta este una din ipotezele în care declaraţiile date în cursul urmăririi penale au o valoare deosebită, legiuitorul înţelegând să le dea acestora aceeaşi valoare şi forţă juridică ca şi celor date în faţa instanţei de judecată. În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 17 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 837/283/2016, Judecătoria Pucioasa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, excepţie invocată de Ivan Mihai, şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepţie invocată de Simion (Enescu) Carmen Luiza, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 11. Prin Încheierea din 20 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.985/281/2016, Judecătoria Ploieşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepţie invocată de Niţă Ion şi Egumenide Mircea Dumitru, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ sunt neconstituţionale, deoarece permit audierea ca martori a organelor poliţiei care au constatat o infracţiune flagrantă şi au întocmit un proces-verbal în acest sens. Apreciază că se încalcă dreptul la un proces echitabil instituit de dispoziţiile art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal, autorii excepţiei susţin că incriminarea acestei fapte se regăseşte în Titlul IV al părţii speciale din Codul penal cu denumirea marginală „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei“. De asemenea, arată că, potrivit art. 126 din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, iar nu prin intermediul organelor de urmărire penală sau al celor de cercetare penală. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că justiţia se realizează numai prin instanţele civile şi penale, astfel că doar declaraţiile neadevărate, date cu rea-credinţă de către martori, sub prestare de jurământ în faţa instanţelor judecătoreşti, pot configura infracţiunea de mărturie mincinoasă, ca faptă îndreptată împotriva înfăptuirii justiţiei. Susţine că faptele similare, comise de martori în cursul anchetelor penale sau în cursul altor proceduri judiciare ce presupun audierea de martori, pot contura elementele constitutive ale altor infracţiuni, cum ar fi, de pildă, favorizarea făptuitorului, tăinuirea, falsul în declaraţii etc. 13. Judecătoria Pucioasa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că audierea în calitate de martori a persoanelor care au întocmit procesele-verbale menţionate de dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală, în speţă, a lucrătorilor de poliţie care au întocmit procesul-verbal de constatare a infracţiunii, nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Instanţa judecătorească subliniază că audierea acestor martori este supusă rigorilor prevăzute de dispoziţiile art. 120 şi art. 121 din Codul de procedură penală, iar declararea necorespunzătoare a adevărului, în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale asupra cărora aceşti martori sunt întrebaţi, se circumscrie dispoziţiilor art. 273 din Codul penal. Totodată, se arată că evaluarea probatoriului se va face în ansamblu, Codul de procedură penală neprevăzând faptul că o anumită probă are o valoare probatorie mai mare în comparaţie cu altele. Din perspectiva celor mai sus menţionate, instanţa apreciază că sunt suficiente garanţii, astfel încât depoziţiile persoanelor care au întocmit procese-verbale de constatare, fie să poată fi cenzurate, fie să poată contribui, după caz, la stabilirea corectă a situaţiei de fapt. În continuare, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 450 din 7 noiembrie 2013. 14. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, instanţa judecătorească arată că audierea unor martori în faza de urmărire penală conduce, prin coroborarea probatoriului, fie la soluţii de trimitere în judecată, fie la soluţii de clasare. Prin urmare, depoziţiile martorilor în faza de urmărire penală conduc, prin ele însele sau prin coroborare cu alte probe, la stabilirea situaţiei de fapt şi la sesizarea instanţei de judecată. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, judecata se poate desfăşura numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute, situaţie în care inculpatul beneficiază de o reducere a pedepsei. Instanţa judecătorească apreciază că viziunea legiuitorului a fost nu numai în sensul de a stabili aceeaşi valoare probatorie probelor administrate în faza de urmărire penală cu a celor administrate în faza cercetării judecătoreşti, ci şi de a da eficienţă probelor administrate în faza de urmărire penală şi de a dispune, în situaţia în care acuzaţia formulată se susţine, condamnarea inculpatului pe baza acestor probe. 15. Aşa fiind, instanţa apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, iar valoarea probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală are în vedere calitatea Ministerului Public de subiect activ al acţiunii penale, autoritate care exercită atribuţii în activitatea judiciară penală de tragere la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, autoritate care acţionează pe baza principiilor legalităţii şi imparţialităţii. Actuala reglementare asigură o bună administrare a justiţiei şi preîntâmpină procese penale care ar ajunge pe rolul instanţelor fără a exista un minim control asupra veridicităţii depoziţiilor unor martori care ar susţine acuzarea formulată în cauză. O situaţie contrară ar genera, prin urmare, procese penale care impun eventuale restrângeri de drepturi ale persoanelor cercetate fără un fundament al probatoriului care să se circumscrie unor cerinţe de legalitate. 16. Judecătoria Ploieşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că nu se poate susţine că, prin trimiterea în judecată a unei persoane care ar fi declarat necorespunzător adevărul în faza de urmărire penală, se încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie, întrucât este evident că numai instanţa de judecată, prin intermediul căreia se înfăptuieşte justiţia, este ţinută să se pronunţe, în raport cu poziţia procesuală a inculpaţilor, asupra măsurii în care faptele există şi îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Guvernul arată că, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar art. 273 din Codul penal nu conţine nicio dispoziţie de natură a afecta acest principiu. Principiul realizării justiţiei de către instanţele judecătoreşti nu exclude participarea la procesul penal şi la realizarea actului de justiţie şi a altor persoane (organe de cercetare penală, procuror, martori, expert, interpret etc.), în scopul sprijinirii activităţii instanţei de aflare a adevărului în vederea soluţionării cauzei. Prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Astfel, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei, iar împiedicarea desfăşurării activităţii acestora prin ascunderea sau denaturarea adevărului reprezintă o faptă îndreptată împotriva realizării actului de justiţie, aşa cum este el reglementat de normele constituţionale, fiind sancţionată de legiuitor ca atare. Aşadar, depunerea unei mărturii mincinoase, chiar şi în faza de urmărire penală, este de natură a împiedica organele judiciare să îşi desfăşoare activitatea în scopul aflării adevărului şi al contribuirii la înfăptuirea actului de justiţie, iar incriminarea acestei fapte constituie o garanţie a principiului înfăptuirii actului de justiţie de către instanţele de judecată şi a art. 131 din Constituţie privind rolul Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, drepturile şi interesele cetăţenilor. 19. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) raportat la art. 61 din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că acestea nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale, deoarece audierea în calitate de martori a persoanelor care au întocmit procesele-verbale, potrivit dispoziţiilor art. 61 şi art. 62 din Codul de procedură penală, nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Audierea acestor martori este supusă rigorilor prevăzute de art. 120 şi art. 121 din Codul de procedură penală. 20. Avocatul Poporului susţine că, datorită importanţei acestei categorii de persoane în cadrul procesului penal, legiuitorul a reglementat sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor, dispoziţiile art. 114 şi art. 115 din Codul de procedură penală completându-se reciproc. În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate a normei criticate, Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerinţele instituite de Constituţie în acest sens. Astfel, legiuitorul şi-a exercitat întocmai obligaţia pozitivă prin reglementarea clară şi precisă a noţiunii de martor, a persoanelor care pot avea această calitate, dar şi a condiţiilor în care o persoană poate deveni martor într-un proces penal. Posibilitatea ca organele de constatare care au întocmit procese-verbale să fie audiate în calitate de martori nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Această reglementare apare ca firească în contextul în care calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de expert, avocat, mediator ori reprezentant al uneia dintre părţi sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele şi împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi respectiva calitate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu contravin art. 126 din Constituţie, instanţa de judecată fiind cea care, apreciind probatoriul administrat în faza urmăririi penale, pronunţă hotărârea judecătorească. De altfel, critica autoarei vizează modul în care s-a făcut aplicarea legii, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate de competenţa Curţii Constituţionale. Apreciază că aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia dreptului substanţial. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, precum şi dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală: "(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: […] c) organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege.“;" – Art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală: "Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62." – Art. 273 alin. (1) din Codul penal: "Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă." 24. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la libera circulaţie şi art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportate la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, Curtea observă că, prin Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, răspunzând unor critici similare, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. 26. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar potrivit art. 114 alin. (4) din acelaşi cod, pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi art. 62 din acelaşi act normativ. În continuare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligaţia de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Curtea a observat că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal. 27. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să-l disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării; el constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil. 28. Totodată, Curtea Constituţională, plecând de la cele statuate de instanţa europeană, a reţinut că noţiunea de „martor“ are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41). 29. Plecând de la aceste premise, Curtea Constituţională a reţinut că ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate. Curtea a observat că, în esenţă, procesul-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează anumite fapte sau acte juridice. Organele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, întocmind procesul-verbal, consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declaraţii, documente etc.). Astfel, aplicând jurisprudenţa de principiu în materie a instanţei de la Strasbourg, Curtea Constituţională a apreciat că procesul-verbal întocmit în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare“, organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori“ în sensul Convenţiei. 30. Având în vedere aceste aspecte, Curtea Constituţională a constatat că posibilitatea conferită de textul criticat, de a fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală, se constituie într-o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 31. În ceea ce priveşte cele arătate de avocatul autorului excepţiei, potrivit cărora, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, organele de cercetare penală au fost audiate ca martori, Curtea constată că această susţinere nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, în realitate, priveşte modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege criticate. Or analiza unor astfel de critici de neconstituţionalitate nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“. 32. Pentru aceste motive, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportate la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ este neîntemeiată, urmând să o respingă în consecinţă. 33. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, Curtea observă că autorii excepţiei pleacă de la premisa unei egalităţi între termenul „justiţie“ folosit de Legea fundamentală şi acelaşi termen folosit de legiuitor în Codul penal, în ceea ce priveşte infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei. În ceea ce priveşte Legea fundamentală, Curtea reţine că, într-adevăr, dispoziţiile art. 126 alin. (1) dispun în sensul că „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“. 34. Interpretând aceste dispoziţii constituţionale, Curtea Constituţională a constatat că instanţa de judecată beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio şi imperium, adică de puterea de a „spune“ dreptul şi de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunţate, în materie penală, precum şi executarea forţată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 23; Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 23). 35. Pe de altă parte, Curtea reţine că dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal reglementează infracţiunea de „Mărturie mincinoasă“, infracţiune care se regăsea, într-o variantă asemănătoare, în cuprinsul art. 260 din Codul penal din 1969. Infracţiunea de „Mărturie mincinoasă“ face parte din Titlul IV din Codul penal cu denumirea marginală „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei“. 36. În continuare, Curtea observă că obiectul juridic generic al tuturor infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei îl reprezintă ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie. În ceea ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, Curtea reţine că obiectul juridic special al acesteia este reprezentat de activitatea de înfăptuire a justiţiei sub aspectul administrării mijloacelor de probă în vederea stabilirii adevărului juridic, ceea ce presupune o participare corectă şi loială la acest proces a celor care au informaţii ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane. În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni din acest titlu al Codului penal, Curtea observă, de exemplu, că, în cazul infracţiunii de nedenunţare, obiectul juridic special este reprezentat de valoarea socială cu privire la sesizarea organelor judiciare, iar în cazul infracţiunii de evadare, obiectul juridic îl formează relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei sub aspectul autorităţii actelor judiciare şi al respectării de către persoanele supuse unor măsuri de reţinere sau deţinere a dispoziţiilor organelor judiciare. 37. Curtea constată că fiecare normă juridică ce defineşte infracţiunile cuprinse în Titlul IV - „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei“ din Codul penal vine să ocrotească un aspect, o componentă a domeniului justiţiei. Aceasta, deoarece, chiar dacă atributul înfăptuirii justiţiei este doar de competenţa instanţelor judecătoreşti, participarea la realizarea justiţiei nu este plasată exclusiv în sfera de competenţă a acestora. 38. Aşa fiind, Curtea apreciază că semnificaţia conceptului de „justiţie“ poate fi privită din două perspective. Perspectiva restrânsă corespunde prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie şi se raportează numai la activitatea de soluţionare a cauzelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti prevăzute de lege. Perspectiva largă a conceptului are în vedere, pe lângă activitatea propriu-zisă a instanţelor judecătoreşti, şi alte activităţi care contribuie la înfăptuirea justiţiei, de exemplu, urmărirea penală sau executarea hotărârilor judecătoreşti. 39. Astfel, conceptul de „justiţie“ privit din perspectivă constituţională nu este incident în cazul infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei reglementate de Codul penal. Aceste infracţiuni au în vedere accepţiunea largă a conceptului de „justiţie“ determinată de obiectul ocrotirii penale atât a funcţiilor şi activităţilor prin care se înfăptuieşte propriu-zis justiţia, dar şi a celor complementare pe care aceasta le presupune. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal necontravenind prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ivan Mihai şi Simion (Enescu) Carmen Luiza în Dosarul nr. 837/283/2016 al Judecătoriei Pucioasa şi de Niţă Ion şi Egumenide Mircea Dumitru în Dosarul nr. 9.985/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 61 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi ale art. 273 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Pucioasa şi Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
