Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 13.863/212/2017 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 82D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că autoarea excepţiei deduce neconstituţionalitatea textului de lege din necesitatea modificării acestuia, propunând ca termenul de declarare a apelului să curgă de la momentul la care se comunică hotărârea judecătorească motivată, iar nu de la comunicarea minutei. Or, apreciază că acest aspect este unul de legiferare, iar nu de constituţionalitate. Pe fond, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, nefiind încălcat art. 21 din Legea fundamentală, câtă vreme exercitarea acestei căi ordinare de atac reprezintă o materializare a principiului fundamental considerat încălcat de către instanţa de trimitere. Reţine că apelul este o cale ordinară de atac, total devolutivă, nu este circumscris la anumite cazuri, limitativ şi expres prevăzută de lege, aşa cum se întâmplă în cazul contestaţiei în anulare, astfel încât modalitatea de reglementare a termenului în care apelul poate fi declarat reprezintă exclusiv apanajul legiuitorului, fără ca acesta să-şi încalce marja de apreciere. Susţine, totodată, că stabilirea comunicării minutei pentru declararea apelului vizează şi buna administrare a justiţiei, fiind un impuls pentru motivarea cu celeritate a hotărârii judecătoreşti, în ipoteza în care s-a declarat calea ordinară de atac. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 decembrie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, pronunţate în Dosarul nr. 13.863/212/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu în soluţionarea apelurilor declarate - de parchet, inculpată şi părţile civile din cauză - împotriva Sentinţei penale nr. 962 din 29 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 13.863/212/2017. În cauză, instanţa a invocat excepţia tardivităţii apelului promovat de părţile civile, întrucât acestea au declarat apel la data de 26 iulie 2017, respectiv cu o zi după împlinirea termenului de 10 zile de la data comunicării copiei minutei (14 iulie 2017). 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că prevederile procesual penale criticate nu permit părţilor unei cauze penale judecată în primă instanţă accesul efectiv şi complet la justiţie, în ceea ce priveşte exercitarea unei căi de atac, conform standardelor Curţii Europene a Drepturilor Omului statuate în Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, în special paragraful 30. Se susţine că prevederile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală creează serioase dificultăţi titularului dreptului de a formula apel, în ceea ce priveşte adoptarea deciziei de a promova calea de atac a apelului în raport cu raţionamentele juridice şi constatările de fapt ce pot fi conţinute în considerentele hotărârii, care nu mai pot fi cenzurate în afara examinării prevăzute de art. 417 din Codul de procedură penală, putând afecta drepturile şi interesele legitime ale părţii. În plus, se apreciază că prevederile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală îngreunează titularului apelului posibilitatea de respectare a dispoziţiilor art. 412 din Codul de procedură penală. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea copiei minutei.“ 10. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autoarea excepţiei invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, cât şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că termenul de declarare a apelului este, potrivit art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Termenul de apel de 10 zile se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală privind calculul termenelor procedurale pe zile, coroborat cu dispoziţiile art. 269 alin. (4) şi ale art. 270 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ. Curtea observă că legiuitorul a păstrat termenul de 10 zile din Codul de procedură penală din 1968, aducând modificări referitor la momentul de la care termenul începe să curgă. Astfel, în vechea lege procesual penală termenul începea să curgă diferit pentru procuror şi pentru părţi, după cum aceştia au participat sau nu la dezbateri sau la pronunţare, respectiv acesta începea să curgă, după caz, de la pronunţare sau de la comunicarea unei copii de pe dispozitiv. În Codul de procedură penală în vigoare s-a reglementat o soluţie unitară, în sensul că termenul începe să curgă de la comunicarea unei copii a minutei, art. 407 alin. (1) prima şi a doua teză stabilind că „o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părţilor, persoanei vătămate şi, în cazul în care inculpatul este arestat, administraţiei locului de deţinere, în vederea exercitării căii de atac. În cazul în care inculpatul, partea civilă sau persoana vătămată nu înţelege limba română, o copie a minutei hotărârii i se comunică acesteia într-o limbă pe care o înţelege“. Aşadar, legiuitorul a renunţat la prezumţia că procurorul sau partea care a participat la dezbateri are cunoştinţă de hotărârea ce se va pronunţa, stabilind că termenul de 10 zile pentru declararea apelului curge de la comunicarea unei copii a minutei, indiferent dacă au participat la dezbateri sau/şi la pronunţarea hotărârii. 12. Cu alte cuvinte, momentul iniţial (dies a quo) de la care începe să curgă termenul pentru declararea apelului este „comunicarea copiei minutei“, fiind acelaşi pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, indiferent dacă au fost prezente sau nu la dezbateri sau la pronunţare. Curtea observă însă că atât legea procesual penală anterioară, cât şi cea în vigoare stabilesc obligaţia comunicării unei copii a dispozitivului, respectiv a unei copii a minutei, iar nu comunicarea hotărârii motivate a primei instanţe. 13. În prezenta cauză, autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că norma procesual penală criticată creează dificultăţi titularului dreptului de a formula apel, în ceea ce priveşte adoptarea deciziei de a promova calea de atac a apelului în raport cu raţionamentele juridice şi constatările de fapt ce pot fi conţinute în considerentele hotărârii. 14. Faţă de susţinerile autoarei, Curtea reţine că o dispoziţie legală nu poate fi analizată în mod singular, separat de ansamblul reglementării din care face parte. Aşadar, Curtea observă că, potrivit art. 412 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală - Declararea şi motivarea apelului, „Apelul se declară prin cerere scrisă, care trebuie să conţină următoarele: a) numărul dosarului, data şi numărul sentinţei sau încheierii atacate; b) denumirea instanţei care a pronunţat hotărârea atacată; c) numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul, reşedinţa sau locuinţa, precum şi semnătura persoanei care declară apelul.“ Aşadar, declaraţia (cererea) de apel, formulată în termenul de 10 zile de la data comunicării copiei minutei, va cuprinde cerinţele enumerate limitativ la punctele a)-c) ale alin. (1) al art. 412, fără a se preciza că este necesar ca aceasta să cuprindă şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul. Curtea apreciază că reglementarea în acest mod a conţinutului declaraţiei de apel este justificată, în condiţiile în care judecata este cuprinsă în întregime în dispozitiv, acesta din urmă fiind cel comunicat în condiţiile art. 407 alin. (1) teza întâi şi a doua coroborat cu art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală. Apelul se declară, în principal, împotriva dispozitivului hotărârii şi, alăturat acestuia, împotriva motivelor acesteia. Alin. (4) al art. 412 din acelaşi act normativ prevede că apelul (iar nu declaraţia de apel) se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază. De altfel, Curtea observă că legiuitorul nu i-a ataşat vreo sancţiune (nulitatea ori decăderea) obligaţiei motivării în fapt şi în drept a apelului, aşa încât, chiar nemotivat fiind, instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) din Cod. Având însă în vedere faptul că apelul este calea de atac cu caracter devolutiv care se îndreaptă împotriva hotărârii primei instanţe, motivarea prezintă totuşi importanţă pentru determinarea limitelor apelului, în caz contrar instanţa de apel putând considera că este învestită cu soluţionarea unui apel total. 15. Considerentele din paragraful anterior sunt susţinute şi de către denumirea marginală a art. 412 din Codul de procedură penală - „Declararea şi motivarea apelului“, din care rezultă că ne aflăm în prezenţa a două acte procesuale distincte, pe de o parte, declaraţia de apel, pe de altă parte, motivarea apelului, conjuncţia copulativă „şi“ având funcţia de a lega două acte de procedură distincte, de a indica o completare, un adaos, cu alte cuvinte formularea declaraţiei de apel (în termenul de 10 zile de la data comunicării copiei minutei) completată cu motivarea acestuia, care se poate face ulterior, după comunicarea hotărârii primei instanţe. 16. Mai mult, Curtea reţine că reglementarea momentului (a quo) - de la care începe să curgă termenul în care se poate declara apelul, prin raportare la comunicarea hotărârii (motivate) a primei instanţe, ar avea drept consecinţă executarea de îndată a acesteia din urmă, în condiţiile în care, în materie penală, termenul de declarare a apelului este dilatoriu sub aspectul posibilităţii de punere în executare a hotărârii judecătoreşti şi peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de apel de către titular. Apelul declarat împotriva unei hotărâri penale nedefinitive este suspensiv de executare, în afară de cazul când legea dispune altfel. Efectul suspensiv acordat de lege pe durata termenului de atac este prelungit, astfel, prin declararea apelului, pe toată durata judecăţii acestuia şi poate privi atât latura penală, cât şi latura civilă, atunci când apelul a fost declarat cu privire la dispoziţiile din hotărâre prin care au fost soluţionate ambele laturi ale cauzei (art. 416 din Codul de procedură penală). 17. Prin urmare, coroborând prevederile anterior citate, Curtea constată că declaraţia de apel se formulează în 10 zile de la comunicarea copiei minutei, dacă legea nu dispune altfel, iar motivarea apelului se face după comunicarea hotărârii primei instanţe, întrucât numai după acest moment partea interesată are cunoştinţă nu numai de soluţie, dar şi, în mod efectiv, de considerentele cuprinse în hotărâre, fără ca prin aceasta norma criticată să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind liberul acces la justiţie şi fără ca titularul dreptului de a declara apel „să întâmpine dificultăţi în ceea ce priveşte adoptarea deciziei de a promova calea de atac“, astfel cum susţine autoarea. 18. Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură reglementate de legiuitor în considerarea mandatului său constituţional conferit de art. 126 din Constituţie potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ şi ale art. 129 potrivit căruia „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, în condiţiile în care instituirea de către legiuitor a unor reguli speciale de exercitare a căilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. 19. În formularea motivelor de neconstituţionalitate, autoarea a invocat şi Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că s-a adus atingere dispoziţiilor art. 6 din Convenţie, întrucât „instanţele naţionale au dat dovadă de un formalism incompatibil cu litera şi spiritul art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi au adus atingere nejustificată dreptului societăţii reclamante de acces la o instanţă pentru determinarea «drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil»“, în cauză fiind vorba despre o notificare defectuoasă a actelor de procedură. În paragraful 30, invocat de autoare, instanţa de la Strasbourg a reţinut că „Instanţele trebuie să facă tot ce se poate aştepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita reclamanţii şi să se asigure că aceştia din urmă sunt la curent cu procedurile din care fac parte. În fine, dreptul la acţiune sau de recurs trebuie să se exercite din momentul în care părţile interesate pot cunoaşte efectiv hotărârile judecătoreşti care le impun o obligaţie sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime; notificarea, în calitate de act de comunicare între organul jurisdicţional şi părţi serveşte la luarea la cunoştinţă a deciziei instanţei, precum şi fundamentele care o motivează, după caz, pentru a permite părţilor de a o recura“. 20. Curtea reţine că jurisprudenţa citată, în mod particular considerentele invocate de autoare, nu este aplicabilă în materie penală, cât priveşte reglementarea termenului de declarare a apelului. În dreptul intern, în materie civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (art. 468 din Codul de procedură civilă), iar cererea de apel cuprinde, între cerinţele de la lit. a)-e) ale alin. (1) al art. 470 din acelaşi act normativ, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul (lit. e), sub sancţiunea decăderii [alin. (3) al art. 470], în sensul că partea care formulează cererea de apel nu va mai putea propune şi susţine motive, mijloace de apărare sau dovezi noi asupra cărora instanţa de apel să se pronunţe, caz în care instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă. 21. Observând reglementarea internă, Curtea constată că atât în materie penală, cât şi în materie civilă, „comunicarea“ reprezintă garanţia unui proces echitabil şi transparent, scopul acesteia fiind acela ca părţile să ia act de hotărâre/conţinutul hotărârii, „după caz“ (astfel cum se reţine în Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, paragraful 30) şi să poată formula calea de atac, respectiv criticile împotriva hotărârii primei instanţe. 22. Or, comunicarea copiei minutei, în materie penală, „serveşte la luarea la cunoştinţă a deciziei instanţei“ şi reprezintă o formalitate/o condiţie pentru declanşarea curgerii termenului de declarare a apelului. În situaţia în care comunicarea minutei nu se face cu respectarea normelor procesual penale referitoare la comunicarea actelor procedurale (art. 257-264 din Codul de procedură penală), termenul de apel nu începe să curgă. În această ipoteză, termenul de apel ar putea începe să curgă, în condiţiile art. 407 alin. (1) teza finală, de la comunicarea hotărârii în întregul său. În acelaşi fel, în cazul în care copia minutei nu poate fi înmânată, iar agentul procedural afişează o înştiinţare [potrivit art. 264 alin. (1) şi art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală], copia minutei se consideră comunicată la împlinirea termenului stabilit de instanţă, în care destinatarul era în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica hotărârea [în condiţiile art. 261 alin. (4) lit. f) şi g) din Codul de procedură penală], aceasta fiind data de la care se calculează termenul de apel, iar nu data afişării înştiinţării. Aşadar, în ipoteza unei notificări defectuoase a copiei minutei (ipoteză similară celei supuse examinării în Cauza Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României), în dreptul intern în vigoare există remedii procedurale pentru ca dreptul părţii interesate să exercite apelul să fie respectat şi pentru a putea fi preîntâmpinat un eventual conflict pe rolul instanţei europene. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 13.863/212/2017 şi constată că dispoziţiile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
