Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 10.155/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.152D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă partea Valentin Lupu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 45D/2017, nr. 185D/2017 şi nr. 1.562D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Administraţia Generală a Penitenciarelor în Dosarul nr. 803/44/2016 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Guvernul României în Dosarul nr. 26.294/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 8.042/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se prezintă în Dosarul nr. 185D/2017, pentru partea Societatea Siemens - S.R.L. din Bucureşti, doamna avocat Paraschiva Suica-Neagu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 45D/2017, nr. 185D/2017 şi nr. 1.562D/2017 la Dosarul nr. 3.152D/2016. 6. Atât părţile prezente, cât şi reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 45D/2017, nr. 185D/2017 şi nr. 1.562D/2017 la Dosarul nr. 3.152D/2016, care este primul înregistrat. 7. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 185D/2017, partea Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor părţilor prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017. 9. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 10. Prin Încheierea din 3 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.155/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză având ca obiect anularea unui ordin al ministrului justiţiei. 11. Prin Încheierea din 24 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 803/44/2016, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Administraţia Generală a Penitenciarelor într-o cauză având ca obiect anularea unui ordin al ministrului justiţiei, precum şi a unei decizii a directorului Penitenciarului Focşani. 12. Prin Încheierea din 20 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 26.294/3/2016, Tribunalul Bucureşti -Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Guvernul României într-o cauză privind unele pretenţii de ordin financiar. 13. Prin Decizia civilă nr. 4.058 din 12 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.042/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză privind anularea unui ordin al ministrului justiţiei. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că problema de drept, care a determinat invocarea excepţiei, priveşte situaţia în care reclamantul introduce acţiunea în contencios administrativ după decizia de declarare a neconstituţionalităţii, urmare a unei excepţii ridicate în altă cauză. Mai mult, se adaugă împrejurarea de fapt necontestată, conform căreia împotriva actului administrativ nu a fost urmată procedura de contestare în termenul de drept comun. În ceea ce priveşte cauzele soluţionate definitiv până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau o ordonanţă a Guvernului şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale, acestea reprezintă facta praeterita. Din momentul sesizării instanţei judecătoreşti şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat, în mod definitiv, litigiul şi care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, incidenţa deciziei de admitere, pronunţată de instanţa de contencios constituţional într-o atare cauză, ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. Contrar art. 147 alin. (4) din Constituţie, art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 conferă subiectelor de drept posibilitatea să obţină reexaminarea unor raporturi juridice care s-au consolidat definitiv, prin stingerea dreptului la acţiune (prin prescripţie sau decădere) şi care reprezintă tot facta praeterita, ceea ce ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii. În acelaşi timp, în cazul subiectelor de drept care au manifestat diligenţă, atacând actul administrativ în termenul iniţial, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 sau, după caz, de o normă specială, şi care au obţinut o hotărâre nefavorabilă (definitivă) asupra cauzei, fără a invoca excepţia de neconstituţionalitate, litigiul a dobândit autoritate de lucru judecat, iar revizuirea pe motiv că s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate în altă cauză ar fi inadmisibilă. 15. Prin urmare, se consideră că nu numai procedura jurisdicţională este inclusă în regula constând în aceea că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor, ci şi procedura administrativă, epuizată prin neexercitarea căilor de atac administrative, prin care raportul juridic este definitiv consolidat, ambele situaţii înscriindu-se, în mod egal, în principiul securităţii raporturilor juridice. 16. Pe de altă parte, se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece în virtutea puterii numai pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale, acestea se aplică exclusiv situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (facta pendentia), precum şi situaţiilor juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după acest moment (facta futura), incluzând aici şi efectele viitoare ale situaţiilor juridice trecute. Din contră, deciziile Curţii Constituţionale nu se aplică faptelor constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de publicarea lor, şi nici efectelor produse înainte de acest moment (facta praeterita). Situaţia este similară celei create prin intrarea în vigoare a unei legi noi, a cărei intervenţie asupra situaţiilor juridice anterioare nu este posibilă faţă de art. 15 alin. (2) din Constituţie. 17. Legea nr. 554/2004 se abate de la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi acordă, prin art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, posibilitatea exercitării unei acţiuni directe în justiţie ca urmare a publicării unei decizii de neconstituţionalitate, prin care se tinde la modificarea unei situaţii juridice realizate în întregime înainte de publicarea acesteia, ceea ce echivalează cu extinderea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi pentru trecut. Altfel spus, în condiţiile în care cauza nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti, dar partea interesată este repusă în termenul de exercitare a dreptului la acţiune în limita unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultă că atunci când raportul juridic anterior reprezintă o facta praeterita, puterea deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea se întinde în trecut, deşi din perspectiva acesteia este vizat un raport juridic deja epuizat. 18. De asemenea, se arată că sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 oferă posibilitatea declanşării unui litigiu în care urmează să se repună în discuţie raporturile juridice născute în intervalul ce precedă publicării unei decizii de neconstituţionalitate asupra unei excepţii de neconstituţionalitate, care poate fi invocată fără limită în timp, până ce ordonanţa Guvernului încetează să mai producă efecte. Or, reformarea unei situaţii juridice pe motive lipsite de previzibilitate la data naşterii ei, având drept consecinţă modificarea de drepturi şi obligaţii definitivate cu ani în urmă, nu respectă cerinţele de neretroactivitate, accesibilitate şi previzibilitate a legii, în condiţiile în care legea, mai exact dispoziţia declarată neconstituţională, ar trebui să înceteze să îşi producă efectele numai pentru viitor. 19. În acelaşi timp, se consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 conferă o poziţie privilegiată persoanei vătămate printr-un act administrativ emis în temeiul unei dispoziţii dintr-o ordonanţă a Guvernului declarată neconstituţională, atât din punctul de vedere al efectelor declarării neconstituţionalităţii, cât şi din perspectiva repunerii în termenul de exercitare a dreptului la acţiune, fără ca de această posibilitate să beneficieze şi ceilalţi titulari de drepturi subiective şi obligaţii corelative (din alte ramuri de drept) care ar avea interesul să se prevaleze de declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale în baza cărora drepturile sau obligaţiile respective s-au născut. 20. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 21. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie respinsă ca „neîntemeiată ori inadmisibilă“. 22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 23. Guvernul şi-a exprimat punctul de vedere în dosarele nr. 3.152D/2016 şi nr. 45D/2017, considerând că prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 permit extinderea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale asupra unei situaţii juridice realizate definitiv înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestora, ceea ce este de natură a afecta caracterul ex nunc al deciziilor instanţei constituţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 şi Decizia nr. 319 din 29 martie 2012 şi reţine că în ceea ce priveşte cauzele care nu se aflau încă pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei, în doctrină s-a subliniat că, chiar dacă acţiunea este introdusă în termenul de prescripţie a dreptului, partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, din perspectiva acesteia fiind vizat un raport juridic epuizat. În aceste cazuri, decizia Curţii Constituţionale se va aplica doar în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aşadar, raportul juridic stabilit anterior publicării deciziei reprezintă o facta praeterita din perspectiva acestei decizii. Pronunţarea unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme legale nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, întrucât, prin crearea situaţiei litigioase, partea ar viza modificarea raporturilor juridice existente, cu consecinţa extinderii efectelor deciziei Curţii pentru trecut. Or, o asemenea situaţie ar contraveni flagrant prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră expres efectul ex nunc al deciziilor instanţei constituţionale. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecători-raportori, concluziile scrise depuse, concluziile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul cuprins: "(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.“" 27. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta sa privind principiul securităţii raporturilor juridice, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi în art. 147 alin. (4) potrivit căruia „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la critici similare. 29. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 8 mai 2017, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate fac parte din art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului“, şi reprezintă norma cu caracter special care evidenţiază raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanţei simple sau de urgenţă a Guvernului, care atrage competenţa instanţei de contencios administrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act, şi calitatea sa de act normativ de reglementare primară, care atrage competenţa Curţii Constituţionale sub aspectul controlului de constituţionalitate în raport cu Legea fundamentală. 30. Pentru a reliefa caracterul de normă specială al dispoziţiilor de lege criticate, Curtea a realizat o analiză comparativă a acestora cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 10 august 2015, Curtea a făcut o delimitare a cadrului legislativ care permite justiţiabililor să acţioneze împotriva ordonanţelor Guvernului, prin prisma efectelor produse de acestea. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general în care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, respectiv în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede altul, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Din economia textelor legale menţionate, Curtea a constatat că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, acţiuni sau omisiuni ale organelor administrative, admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ fiind condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din lege şi de respectarea unor termene legale. 31. În temeiul art. 8 din lege, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca oricând pe parcursul procedurii desfăşurate în faţa instanţei de contencios administrativ excepţia de neconstituţionalitate a oricăror dispoziţii din legi sau ordonanţe ale Guvernului, care au legătură cu soluţionarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deci inclusiv cele în baza cărora au fost emise actele administrative. Într-o atare situaţie, instanţa va sesiza Curtea Constituţională, fără a suspenda cauza, litigiul continuând să se judece şi, eventual, să primească o soluţie definitivă. În cazul în care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, care poate fi inclusiv o ordonanţă simplă sau de urgenţă a Guvernului, după soluţionarea definitivă a cauzei, decizia Curţii Constituţionale poate constitui temei al revizuirii, remediu procesual prevăzut de art. 509 din Codul de procedură civilă. Scopul reglementării căii de atac a revizuirii hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în cauza în care a fost ulterior admisă o excepţie de neconstituţionalitate este tocmai acela de a garanta mijloacele de apărare necesare realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei, ca expresie a dreptului la un proces echitabil. 32. Cu privire la calea extraordinară de atac a revizuirii, Curtea a constatat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a reţinut că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică. 33. În continuare, analizând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că acestea reglementează o situaţie diferită de cea prevăzută de art. 8 din acelaşi act normativ şi au o incidenţă limitată, circumstanţiată situaţiei în care ordonanţa simplă sau de urgenţă a Guvernului vatămă în mod direct un drept ori un interes legitim. Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din lege, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă“. 34. În jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, precitată, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (6) teza a doua potrivit cărora „Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale“ şi reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Prin art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a optat pentru încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale în mecanismul acţiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale. Cu alte cuvinte, art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează situaţiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanţă a Guvernului, actul administrativ individual adoptat în baza ordonanţei sau refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operaţiuni administrative constituind doar materializarea formală a vătămării persoanei în cauză. Atât timp cât acţiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate al actului Guvernului. 35. Analizând conţinutul normativ al art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a observat că alin. (1) prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe de a introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ. Obiectul acţiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege şi poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative. Acţiunea poate fi formulată oricând pe perioada de activitate a actului normativ (cât timp acesta continuă să producă efecte juridice), începând cu data intrării sale în vigoare. Acţiunea principală va fi însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei Guvernului. Potrivit alin. (2), instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond. După pronunţarea Curţii Constituţionale, potrivit alin. (3), instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei, în caz contrar acţiunea respingându-se ca inadmisibilă. Astfel, soluţia pronunţată în urma efectuării controlului de constituţionalitate constituie, în mod invariabil, o condiţie de admisibilitate a acţiunii adresate instanţei de fond: o soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind o ordonanţă sau o dispoziţie dintr-o ordonanţă a Guvernului permite instanţei analizarea pe fond a pretenţiilor reclamantului, în vreme ce soluţia de respingere a criticii de neconstituţionalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanţa de contencios administrativ la respingerea acţiunii. Cu alte cuvinte, în această materie, decizia Curţii are efecte asupra înseşi admisibilităţii acţiunii principale, astfel că măsura suspendării de drept a acesteia din urmă, pe durata desfăşurării procedurii în faţa instanţei de contencios constituţional, constituie o condiţie mai mult decât necesară, fiind decisivă pentru continuarea litigiului (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010). 36. În continuare, Curtea a observat că alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziţie criticată prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevede că, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea care are obiectul prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. 37. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 544/2004, Curtea a constatat că ordonanţa simplă sau de urgenţă, care reprezintă sursa vătămării într-un drept ori într-un interes legitim al persoanei, poate constitui temei al acţiunii în contencios administrativ în două situaţii. Prima este cea reglementată de art. 9 alin. (1) din lege, atunci când persoana vătămată formulează acţiunea principală, însoţind această cerere de excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei simple sau de urgenţă a Guvernului. Într-o atare situaţie, acţiunea de chemare în judecată nu este condiţionată de parcurgerea procedurii administrative prealabile sau de respectarea unor termene. A doua situaţie este cea reglementată de art. 9 alin. (4) din lege şi este posibilă doar în cazul în care persoana vătămată a rămas în pasivitate, neformulând acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (1), situaţie în care legiuitorul îi pune la dispoziţie acţiunea principală cu acelaşi obiect, care va fi însoţită, de data aceasta, de decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea actului normativ emis de Guvern. În această ipoteză, legiuitorul condiţionează însă admisibilitatea acţiunii de respectarea unui termen care începe să curgă de la data publicării actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale. Acţiunea reglementată de art. 9 alin. (4) nu constituie nicidecum o repunere în termen a persoanei vătămate, aşa cum susţine autorul sesizării, [de altfel, acţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) nici nu este condiţionată de respectarea unui termen] sau o aplicare retroactivă a deciziei Curţii Constituţionale, ci are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului, sub aspectul termenului în care acestea pot formula acţiunea în contencios administrativ în vederea remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituţional. Legiuitorul nu face decât să limiteze dreptul la acţiune al persoanei vătămate sub aspect temporal, tocmai ca expresie a principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, în lipsa dispoziţiilor art. 9 alin. (4), acţiunea în contencios administrativ împotriva ordonanţelor Guvernului întemeindu-se exclusiv pe norma cuprinsă în art. 9 alin. (1), deci putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situaţie a evitat legiuitorul, condiţionând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acţiune în termenul de un an de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. 38. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 9 alin. (4) nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseşi adoptării ordonanţei Guvernului, iar nu şi în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acţiunea/omisiunea autorităţii administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, referitoare la revizuirea hotărârii pronunţate, dacă Curtea a declarat neconstituţională prevederea ce a făcut obiectul excepţiei invocate în acea cauză. Aşa fiind, Curtea a reţinut că sfera de incidenţă a celor două norme legale - art. 8, respectiv art. 9, este diferită, legiuitorul distingând, prin ipoteza de aplicare a acestora, situaţiile juridice care sunt guvernate de fiecare dintre ele. 39. Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia incidenţa deciziei de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional într-o cauză soluţionată de instanţa judecătorească definitiv, până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, întrucât, prin ipoteza de incidenţă a dispoziţiei art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, o asemenea situaţie este exclusă. De asemenea, nu a fost reţinută nici pretinsa lipsă de corelare dintre termenul de un an în care poate fi introdusă acţiunea la instanţa de contencios administrativ competentă, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi termenul prevăzut pentru contestarea actului, reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât, aşa cum s-a arătat în prealabil, acestea vizează acţiuni diferite, cu temeiuri juridice distincte. 40. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din lege nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseşi adoptării ordonanţei Guvernului, acţiunea principală fiind indisolubil legată de înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim al persoanei, vătămându-l, ceea ce determină obligatoriu sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate asupra actului Guvernului. Efectul specific al deciziei Curţii Constituţionale pronunţate într-o atare împrejurare se justifică tocmai prin faptul că, în această ipoteză, actul administrativ care a determinat lezarea unor drepturi sau interese legitime este însăşi ordonanţa Guvernului, iar nu actul administrativ individual subsecvent, iar legiuitorul limitează dreptul la acţiune al persoanei vătămate în considerarea unor principii inerente statului de drept, precum securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice. 41. În ceea ce priveşte situaţia premisă de incidenţă a dispoziţiilor art. 9 alin. (4), respectiv existenţa unei decizii de declarare a neconstituţionalităţii ca urmare a unei excepţii ridicate în altă cauză, care ar limita accesul la instanţa de contencios administrativ doar la ipoteza pronunţării unei decizii a Curţii Constituţionale în cadrul unui control de constituţionalitate a posteriori a ordonanţei Guvernului, Curtea a constatat că fundamentul acţiunii în justiţie, întemeiate pe această normă legală, este decizia de declarare a neconstituţionalităţii ordonanţei Guvernului. Astfel, indiferent de calea pe care s-a realizat controlul de constituţionalitate, determinantă este decizia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională pentru ca remediul procesual prevăzut de alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 să opereze. 42. Cu privire la controlul de constituţionalitate al ordonanţelor Guvernului, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, acesta se poate efectua atât pe calea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, invocate în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, cât şi pe calea soluţionării unei obiecţii de neconstituţionalitate, formulate în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori declanşat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanţei Guvernului. 43. Ordonanţele simple sau de urgenţă ale Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). Aşadar, Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, care priveşte legea de aprobare a ordonanţei, îndeplinirea de către ordonanţa simplă sau de urgenţă a Guvernului a condiţiilor prevăzute de art. 115 din Constituţie (în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011). Prin urmare, constatarea neconstituţionalităţii nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează, în primul rând, situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale şi, ca atare, indiferent de modalitatea în care s-a realizat controlul de constituţionalitate, control a priori declanşat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanţei, în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie, sau a posteriori, declanşat în condiţiile art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, decizia de admitere a Curţii Constituţionale produce efecte erga omnes, întrucât efectele vătămătoare sunt produse prin însăşi ordonanţa Guvernului, iar nu prin lege, în sensul formal de act al Parlamentului. 44. În final, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate reprezintă, pe de o parte, o transpunere la nivel infraconstituţional a prevederilor art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituţie, iar, pe de altă parte, o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie a persoanei vătămate printr-o ordonanţă sau, după caz, prin dispoziţii dintr-o ordonanţă a Guvernului declarată neconstituţională şi contribuie la crearea unei practici corecte de legiferare prin ordonanţe ale Guvernului. 45. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei în dosarele nr. 10.155/3/2015 şi nr. 8.042/3/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Administraţia Generală a Penitenciarelor în Dosarul nr. 803/44/2016 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Guvernul României în Dosarul nr. 26.294/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
