Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 94 din 28 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221^3 alin. (2) lit. i) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 94 din 28 februarie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221^3 alin. (2) lit. i) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 94 din 28 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221^3 alin. (2) lit. i) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 504 din 21 iunie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221^3 alin. (2) lit. i) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Flaga LPG - S.A. din localitatea Vereşti, judeţul Suceava, în Dosarul nr. 2.379/314/2015 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 47D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că libertatea economică nu este un drept absolut, ci se exercită în condiţiile legii, condiţii ce sunt menite să asigure o anumită disciplină economică pentru protejarea unor interese generale. Or, tocmai în considerarea regimului special din punct de vedere fiscal al produselor supuse accizelor, precum şi în situaţia de excepţie aplicării regimului suspensiv de accize, cum este în speţa de faţă, este firesc ca legiuitorul să prevadă condiţii speciale în sarcina operatorului economic care doreşte comercializarea unor astfel de produse. Operatorul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii economice în măsura în care nu respectă prevederile legale. De altfel, chiar Directiva 2008/118/CE prevede în preambul său că statelor membre trebuie să li se permită să adopte o procedură specială în cazul transportului produselor accizabile în regim suspensiv de accize care se desfăşoară pe teritoriul propriu, în speţa de faţă, constatându-se că transportul produselor s-a făcut de la punctul de import către antrepozitul fiscal fără documentul fiscal prevăzut de lege. În acest context, cu privire la prevederile art. 221^3 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003, se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, acestea dau expresie prevederilor art. 44 alin. (9) din Constituţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.379/314/2015, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221^3 alin. (2) lit. i) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Flaga LPG - S.A. din localitatea Vereşti, judeţul Suceava, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Suceava, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 571/2003.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece prin transpunerea legislaţiei europene cu privire la accizele armonizate în legislaţia naţională are loc o suprareglementare, respectiv convertirea oricărei nereguli în contravenţie. Astfel, în condiţiile în care Directiva 2008/118/CE prevede drept consecinţă a unei nereguli obligaţia de plată a accizei, o obligaţie fiscală firească şi proporţională cu consecinţele ce decurg din aceasta, sancţionarea contravenţională reglementată de legea naţională, cu sancţiune principală şi complementară, după caz, este contrară art. 1 alin. (5), art. 11, art. 23 alin. (12), art. 44, art. 45, art. 53, art. 135, art. 136 şi 148 din Constituţie.
    6. Extinderea noţiunii de neregulă şi consecinţele fiscale ale unor acţiuni ce se circumscriu acesteia în Codul fiscal conduc, corelativ, la restrângerea drepturilor şi libertăţilor garantate de Constituţie, respectiv dreptul de proprietate privată şi libertatea economică, fără să fie întrunite cerinţele prevăzute de art. 53 din Constituţie. Restrângerea exerciţiului acestor drepturi nu respectă litera şi spiritul directivei menţionate, nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi este discriminatorie faţă de situaţia similară a unui competitor din Uniunea Europeană. Ca atare, măsurile instituite prin textul criticat nu sunt adecvate scopului urmărit, deoarece nu sunt capabile în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului de protejare a interesului public de colectare a impozitelor şi taxelor, nu sunt necesare/indispensabile pentru îndeplinirea scopului având în vedere că legea fiscală naţională excedează scopului urmărit de normele europene în materie şi nu sunt proporţionale pentru că nu asigură un just echilibru între consecinţele neregulii şi efectele faţă de subiectul neregulii, cu afectarea protecţiei asigurate libertăţii economice şi restrângerea dreptului acesteia de a funcţiona pe o piaţă liberă şi concurenţială.
    7. De asemenea, se susţine că legiuitorul şi-a îndeplinit doar în mod formal competenţa constituţională de a legifera, întrucât prin prevederile legale defineşte latura obiectivă a contravenţiei, dar fără claritate şi fără a face vreo definire a laturii subiective a contravenţiei - respectiv lipsa vinovăţiei ca o consecinţă a intervenţiei unei erori de fapt cu incidenţa unei nereguli. Or, având în vedere că dreptul contravenţional este asimilat penalului prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederile criticate nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie.
    8. În susţinerea celor de mai sus prezentate se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 cu privire la protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie, prin prisma art. 11 şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.
    9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că stabilirea unor sancţiuni suplimentare faţă de cele cuprinse în Directiva 2008/118/CE nu este de natură a contraveni normelor europene şi constituţionale invocate. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia norma criticată nu reglementează expres că este necesar ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie pentru a fi sancţionată contravenţional, menţionează că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Referitor la aplicarea sancţiunii contravenţionale a confiscării bunurilor sau, după, caz, a sumelor provenite din comercializarea acestora, precizează că este incidentă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la stabilirea unei contravenţii şi a unor sancţiuni, care reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului şi care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, reglementarea fiind justificată de imperativul protejării interesului social şi a ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală (a se vedea Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009).
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 221^3 alin. (2) lit. i) şi alin. (3) lit. a) [cu referire la lit. i)] din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
    "(2) Următoarele fapte constituie contravenţii:
    [...]
    i) transportul de produse accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim prevăzut în prezentul titlu ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie;
    [...]
(3) Contravenţiile prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu:
    a) confiscarea produselor, iar în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. a), b), c), e), i), j), k), l), m), n), o), r), s), ş), t), ţ), u) şi w);
    [...]"

    14. Dispoziţiile Legii nr. 571/2003 au fost abrogate prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate.
    15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, art. 23 alin. (12) care prevede că nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 privind economia, art. 136 privind proprietatea şi art. 148 în componenta privind prioritatea dreptului european. De asemenea, sunt menţionate Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 cu privire la protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal reglementează în titlul VII: Accize şi alte taxe speciale, iar dispoziţiile legale criticate instituie un regim sancţionatoriu pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de lege pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi privind transportul de produse accizabile în regim suspensiv de accize. Dispoziţiile art. 221^3 alin. (3) lit. a), care prevăd sancţiunea confiscării produselor sau, în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate, raportat la alte fapte ce constituie contravenţii din art. 221^3 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 387 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, sau Decizia nr. 100 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 18 iunie 2018, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    17. Analizând prevederile criticate, Curtea reţine că, în situaţia în care operaţiunea privind transportul de produse accizabile în regim suspensiv de accize nu este acoperită de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim prevăzut de lege ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie, cade sub incidenţa contravenţiilor prevăzute la alin. (2) din articolul criticat şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu confiscarea produselor, iar în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare.
    18. Cu privire la regimul suspensiv de accize, aceasta înseamnă un regim fiscal aplicat producerii, transformării, deţinerii sau deplasării de produse accizabile care nu fac obiectul unei proceduri sau al unui regim vamal suspensiv, accizele fiind suspendate, potrivit art. 4 pct. 7 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 9 din 14 ianuarie 2009.
    19. Cu privire la documentul administrativ electronic, prin Decizia nr. 1.152/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 iunie 2003 privind informatizarea circulaţiei şi a controlului produselor supuse accizelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 162 din 16 iunie 2003 sa instituit un sistem informatizat pentru circulaţia şi controlul produselor supuse accizelor, care să permită transmiterea electronică a documentului de însoţire prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 2.719/92 şi îmbunătăţirea controalelor şi să îmbunătăţească funcţionarea pieţei interne prin simplificarea circulaţiei intracomunitare a produselor în regim de suspendare a accizelor şi prin acordarea posibilităţii statelor membre de a monitoriza fluxurile în timp real şi de a efectua, după caz, controale necesare. Acest document trebuie utilizat în calitate de document administrativ care însoţeşte circulaţia în regim suspensiv a produselor supuse accizelor în sensul art. 3 alin. (1) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului. Exemplarul 1 al respectivului document cuprinde pe verso instrucţiunile privind completarea documentului şi procedurile de utilizare.
    20. De asemenea, Directiva 2008/118/CE prevede procedura care trebuie urmată la deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize. Astfel, potrivit art. 21, o deplasare de produse accizabile este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize doar dacă este însoţită de un document administrativ electronic procesat în conformitate cu alin. (2) şi (3). În sensul art. 21 alin. (1), expeditorul depune un proiect de document administrativ electronic la autorităţile competente din statul membru de expediţie, prin intermediul sistemului informatizat menţionat la art. 1 din Decizia nr. 1.152/2003/CE, denumit „sistemul informatizat“. Autorităţile competente din statul membru de expediţie efectuează o verificare electronică a datelor din proiectul de document administrativ electronic. Expeditorul furnizează persoanei care însoţeşte produsele accizabile un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic sau orice alt document comercial care menţionează codul de referinţă administrativ unic, identificabil în mod clar. Acest document trebuie să poată fi prezentat autorităţilor competente oricând este solicitat, pe întreaga durată a deplasării în regim suspensiv de accize. În cursul deplasării în regim suspensiv de accize, expeditorul poate modifica destinaţia, prin intermediul sistemului informatizat, şi poate indica o nouă destinaţie, care trebuie să fie una dintre destinaţiile menţionate la art. 17 alin. (1) lit. a) pct. (i), (ii) sau (iii) sau, dacă este cazul, la art. 17 alin. (2).
    21. Potrivit art. 26 din directivă, prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (1), în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediţie, expeditorul poate începe o deplasare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, în următoarele condiţii: a) produsele să fie însoţite de un document pe suport hârtie care conţine aceleaşi date ca proiectul de document administrativ electronic menţionat la art. 21 alin. (2); b) să informeze autorităţile competente din statul membru de expediţie înainte de începerea deplasării. Statul membru de expediţie poate solicita, de asemenea, o copie a documentului menţionat la lit. a), verificarea datelor conţinute de copia respectivă şi, dacă indisponibilitatea este imputabilă expeditorului, informaţii corespunzătoare cu privire la motivele acestei indisponibilităţi înainte de începerea deplasării. În cazul în care sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul prezintă un proiect de document administrativ electronic. De îndată ce datele cuprinse în documentul administrativ electronic sunt validate, în conformitate cu art. 21 alin. (3), acest document înlocuieşte documentul pe suport hârtie menţionat la alin. (1) lit. a) din acest articol. Acestea se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte procedura prevăzută la art. 21 alin. (4) şi (5) şi art. 24 şi 25. Până la momentul validării datelor din documentul administrativ electronic, deplasarea este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize, pe baza documentului pe suport hârtie menţionat la alin. (1) lit. a).
    22. Totodată, în secţiunea 5 - Nereguli apărute pe parcursul deplasării produselor accizabile din Directiva 2008/118/CE, la art. 38 se prevede că atunci când s-a comis o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu art. 33 alin. (1) sau cu art. 36 alin. (1), în alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum, acestea sunt supuse accizelor, iar accizele sunt exigibile în statul membru în care s-a comis neregula. Atunci când s-a constatat o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu art. 33 alin. (1) sau cu art. 36 alin. (1), în alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum şi nu este posibil să se determine locul în care s-a comis neregula, se consideră că aceasta s-a comis în statul membru în care a fost constatată, iar accizele sunt exigibile în acest stat membru. Cu toate acestea, dacă statul membru în care s-a comis efectiv neregula este identificat în termen de trei ani de la data achiziţionării produselor accizabile, se aplică dispoziţiile alin. (1). Accizele sunt datorate de persoana care a garantat plata acestora în conformitate cu art. 34 alin. (2) lit. a) sau cu art. 36 alin. (4) lit. a) şi de orice persoană care a participat la neregulă. Autorităţile competente din statul membru în care produsele accizabile au fost eliberate pentru consum restituie sau remit, la cerere, accizele după perceperea acestora în statul membru în care a fost comisă sau constatată neregula. Autorităţile competente din statul membru de destinaţie eliberează garanţia depusă în temeiul art. 34 alin. (2) lit. a) sau în temeiul art. 36 alin. (4) lit. a). În cest context, „neregulă“ înseamnă o situaţie apărută în cursul unei deplasări a produselor accizabile în temeiul art. 33 alin. (1) sau al art. 36 alin. (1), care nu face obiectul art. 37, din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat în mod corespunzător [art. 10 alin. (6)]. De asemenea, în contextul referitor la momentul şi locul exigibilităţii, potrivit art. 10 alin. (6), „neregulă“ înseamnă o situaţie apărută în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, diferită de aceea prevăzută la art. 7 alin. (4), din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat conform art. 20 alin. (2).
    23. Potrivit art. 10 alin. (1)-(4), atunci când s-a produs o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize care a dus la eliberarea pentru consum a acestora în conformitate cu art. 7 alin. (2) lit. a), eliberarea pentru consum are loc în statul membru în care s-a produs neregula. În cazul în care, pe parcursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, a fost depistată o neregulă care a dus la eliberarea pentru consum a acestora în conformitate cu art. 7 alin. (2) lit. a) şi nu este posibil să se determine unde s-a produs neregula, se consideră că aceasta s-a produs în statul membru şi la momentul în care aceasta a fost depistată. În aceste situaţii, autorităţile competente din statul membru în care produsele au fost eliberate pentru consum sau în care se consideră că au fost eliberate pentru consum informează autorităţile competente din statul membru de expediţie. În cazul în care produsele accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize nu au ajuns la destinaţie şi pe parcursul deplasării nu a fost constatată nicio neregulă care să ducă la eliberarea pentru consum a acestor produse, în temeiul art. 7 alin. (2) lit. a), se consideră că neregula s-a produs în statul membru de expediţie şi în momentul expedierii produselor accizabile, cu excepţia cazului în care, în termen de patru luni de la începerea deplasării, în conformitate cu art. 20 alin. (1), se furnizează dovada încheierii acesteia sau a locului în care a fost comisă neregula, într-un mod considerat satisfăcător de autorităţile competente din statul membru de expediţie, în conformitate cu art. 20 alin. (2). În cazul în care persoana care a constituit garanţia prevăzută la art. 18 nu a avut sau nu a putut să aibă cunoştinţă de faptul că produsele nu au ajuns la destinaţie, acesteia i se acordă un termen de o lună de la comunicarea acestei informaţii de către autorităţile competente din statul membru de expediţie pentru a îi permite să aducă dovada încheierii deplasării, în conformitate cu art. 20 alin. (2), sau a locului comiterii neregulii.
    24. Astfel, potrivit art. 7 din directiva menţionată, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum şi în statul membru în care se face eliberarea pentru consum, iar „eliberarea pentru consum“ are şi înţelesul de ieşirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr-un regim suspensiv de accize. Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile aflate sub regim suspensiv de accize, inclusiv dintr-o cauză ce ţine de natura produselor sau ca urmare a unui caz fortuit ori de forţă majoră sau ca o consecinţă a autorizării de către autorităţile competente din statul membru, nu sunt considerate ca eliberare pentru consum. În sensul acestei directive, produsele sunt considerate distruse total sau pierdute iremediabil atunci când devin inutilizabile ca produse accizabile. Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile trebuie dovedită într-un mod considerat satisfăcător de autorităţile competente din statul membru în care a avut loc distrugerea totală sau pierderea iremediabilă sau din statul membru în care aceasta a fost constatată, în cazul în care nu este posibil să se determine unde a avut loc. De altfel, cu privire la neregulă şi „eliberarea pentru consum“, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 28 ianuarie 2016 pronunţată în Cauza C 64/15, BP Europa SE împotriva Hauptzollamt Hamburg-Stadt, a statuat, în esenţă, că art. 10 alin. (4) din Directiva 2008/118/CE trebuie interpretat în sensul că se aplică nu numai atunci când toate cantităţile de produse care se deplasează în regim suspensiv de accize nu au ajuns la destinaţie, ci şi în cazurile în care doar o parte din aceste produse nu au ajuns la destinaţie.
    25. De asemenea, în virtutea pct. 25 din preambulul Directivei 2008/118/CE, statelor membre trebuie să li se permită să prevadă o procedură specială pentru deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize care se desfăşoară integral pe teritoriul propriu sau să încheie acorduri bilaterale cu alte state membre, pentru simplificare.
    26. În ceea ce priveşte problema unor nereguli şi abateri, potrivit art. 206^41 alin. (6) din Codul fiscal, în sensul acestui articol, neregulă înseamnă o situaţie apărută în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, diferită de aceea prevăzută la art. 206^7 alin. (5) şi (6), din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat conform art. 206^30 alin. (7). Potrivit art. 206^7 alin. (5) şi (6), nu se consideră eliberare pentru consum distrugerea totală sau pierderea iremediabilă de produse accizabile, dacă acestea intervin în timpul în care se află într-un regim suspensiv de accize şi dacă: a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, contaminării, inundaţiilor sau altor cazuri de forţă majoră; b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deţinerii sau deplasării produsului; c) distrugerea este autorizată de către autoritatea competentă. În sensul prezentului capitol, produsele sunt considerate distruse total sau pierdute iremediabil atunci când devin inutilizabile ca produse accizabile.
    27. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni corespunzătoare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, iar, în situaţia textelor de lege criticate, reglementarea contravenţiei este justificată de imperativul protejării interesului social şi a ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013, Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, sau Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009.)
    28. Ca atare, dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la transportul şi la vânzarea de produse accizabile. Or, tocmai datorită regimului special, din punct de vedere fiscal, al produselor accizabile, este firesc ca legiuitorul să impună anumite condiţii operatorilor economici atunci când aceştia doresc să desfăşoare activităţi privind transportul de produse accizabile în regim suspensiv, respectiv să fie acoperit de documentul administrativ electronic, în acord cu legislaţia europeană în materie.
    29. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, Curtea observă că legiuitorul este liber să reglementeze referitor la răspunderea contravenţională a persoanei juridice sau fizice, întrucât niciun articol din Legea fundamentală nu interzice reglementarea unei astfel de răspunderi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 19).
    30. Reglementarea unor contravenţii şi a sancţiunilor aplicabile are drept consecinţă diminuarea patrimoniului operatorului economic, dar aceasta este o măsură justificată obiectiv şi raţional de imperativul protejării interesului social şi a ordinii de drept, prin adoptarea unor reguli specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală (a se vedea Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 461 din 25 iulie 2013 şi Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, paragraful 16). Însă acestea intră, de asemenea, în marja de apreciere a legiuitorului, fiind aspecte ce ţin de politica statului în domeniul contravenţiilor, în funcţie de gradul de pericol social al faptelor săvârşite. În acest sens, art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale permite statelor contractante să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a „amenzilor“. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorităţile naţionale sunt cele care decid, în primul rând, ce fel de „amendă“ trebuie aplicată, deciziile luate în acest domeniu implicând o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre, acestea având la dispoziţie o largă marjă de apreciere [a se vedea Decizia de inadmisibilitate din 21 martie 2006, pronunţată în Cauza Valico S.R.L. împotriva Italiei (Cererea nr. 70.074/01), Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 17, şi Hotărârea din 18 iunie 2013, pronunţată în Cauza S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32] (a se vedea Decizia nr. 537 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, paragraful 16).
    31. Mai mult, în ceea ce priveşte instituirea unor sancţiuni contravenţionale complementare cum este confiscarea produselor, iar în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, aceste măsuri sunt o aplicare la nivel infraconstituţional a dispoziţiilor art. 44 alin. (9) din Legea fundamentală, potrivit cărora, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate, în condiţiile legii.
    32. Totodată, Curtea reţine că prevederile criticate îndeplinesc criteriile de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prevederile cu privire la accize şi alte taxe speciale, în contextul criticat, sunt previzibile şi clare, persoanele care cad sub incidenţa acestor norme nefiind puse în dificultate pentru a îşi organiza conduita, respectiv faptul că în situaţia unor transporturi de produse accizabile în regim suspensiv de accize, acestea trebuie însoţite documente justificative, respectiv documentul administrativ electronic.
    33. De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 221^5 din Codul fiscal, contravenţiilor prevăzute la art. 221^3 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în virtutea art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei. Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal, context în care intervine rolul judecătorului instanţei pe rolul căreia se află soluţionarea cauzei şi care are plenitudinea de a aprecia dacă fapta respectivă se circumscrie prevederilor referitoare la neregulă sau cade sub incidenţa dispoziţiile legale cu privire la contravenţiile prevăzute de normele criticate.
    34. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în cap. II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie.
    35. Faţă de cele prezentate, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Flaga LPG - S.A. din localitatea Vereşti, judeţul Suceava, în Dosarul nr. 2.379/314/2015 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 221^3 alin. (2) lit. i) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016