Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Cosmin-Marian Văduva │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 959/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, nr. 6.108/320/2016/a1 şi nr. 6.038/320/2016/a1 ale Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, nr. 2.895/305/2016 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, nr. 4.253/221/2016 al Judecătoriei Deva - Secţia civilă, nr. 1.975/252/2016 al Judecătoriei Lugoj, nr. 13.509/197/2016 al Judecătoriei Braşov, nr. 4.323/204/2016 al Judecătoriei Câmpina, nr. 1.127/184/2016 al Judecătoriei Balş, nr. 14.142/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, nr. 10.677/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, nr. 10.297/180/2016 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă, nr. 5.964/278/2016 al Judecătoriei Petroşani, nr. 6.552/1748/2016 al Judecătoriei Cornetu, nr. 10.787/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, nr. 2.852/207/2016 al Judecătoriei Caracal, nr. 9.688/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu, nr. 3.488/312/2016 al Judecătoriei Slobozia, nr. 20.797/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, nr. 11.965/193/2016 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă, nr. 3.697/290/2016 al Judecătoriei Reşiţa şi nr. 6.559/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.404D/2016, 1.456D/2016, 1.457D/2016, 1.460D/2016, 1.636D/2016, 1.669D/2016, 1.686D/2016, 1.772D/2016, 1.773D/2016, 1.921D/2016, 1.934D/2016, 1.948D/2016, 1.951D/2016, 1.964D/2016, 1.987D/2016, 2.067D/2016, 2.106D/2016, 2.107D/2016, 2.113D/2016, 2.165D/2016, 2.209D/2016 şi 2.239D/2016. În Dosarul Curţii nr. 2.239D/2016, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată şi de către Societatea ERB New Europe Funding II B.V. din Bucureşti. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 16 februarie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi în prezenţa părţii Refec Constantin Adrian, parte în Dosarul nr. 1.772D/2016, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea dosarelor nr. 1.456D/2016, 1.457D/2016, 1.460D/2016, 1.636D/2016, 1.669D/2016, 1.686D/2016, 1.772D/2016, 1.773D/2016, 1.921D/2016, 1.934D/2016, 1.948D/2016, 1.951D/2016, 1.964D/2016, 1.987D/2016, 2.067D/2016, 2.106D/2016, 2.107D/2016, 2.113D/2016, 2.165D/2016, 2.209D/2016 şi 2.239D/2016 la Dosarul nr. 1.404D/2016, care a fost primul înregistrat, aceste dezbateri fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată. La acelaşi termen, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 februarie 2017, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 19 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 959/310/2016, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 4. Prin încheierile din 1 iulie 2016, pronunţate în dosarele nr. 6.108/320/2016/a1 şi nr. 6.038/320/2016/a1, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 5. Prin Încheierea din 26 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.895/305/2016, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 6. Prin Încheierea din 30 august 2016, aşa cum a fost modificată prin Încheierea de îndreptare eroare materială din 1 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.253/221/2016, Judecătoria Deva - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 7. Prin Încheierea din 30 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.975/252/2016, Judecătoria Lugoj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 8. Prin Încheierea din 22 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.509/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 9. Prin Încheierea din 8 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.323/204/2016, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 10. Prin Încheierea din 14 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.127/184/2016, Judecătoria Balş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 11. Prin Încheierea din 6 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.142/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 12. Prin Încheierea din 26 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.677/271/2016, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 13. Prin Încheierea din 15 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.297/180/2016, Judecătoria Bacău - Secţia civilă, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 14. Prin Încheierea din 28 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.964/278/2016, Judecătoria Petroşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 15. Prin Încheierea din 1 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.552/1748/2016, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 16. Prin Încheierea din 28 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul 10.787/233/2016, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 17. Prin Sentinţa civilă nr. 1.916 din 26 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.852/207/2016, Judecătoria Caracal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 18. Prin Încheierea din 29 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.688/236/2016, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 19. Prin Încheierea din 13 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.488/312/2016, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 20. Prin Încheierea din 5 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 20.797/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 21. Prin Încheierea din 3 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.965/193/2016, Judecătoria Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 22. Prin Încheierea din 20 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.697/290/2016, Judecătoria Reşiţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 23. Prin Încheierea din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.559/190/2016, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti şi de ERB New Europe Funding II B.V. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 24. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele consideră că dispoziţiile art. 3 şi art. 8 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 77/2016 încalcă cerinţele referitoare la procedura de adoptare a actelor normative în anumite domenii special definite de Constituţie. Legea dării în plată este o lege care a fost adoptată conform prevederilor constituţionale aplicabile unei legi ordinare. Or, Codul civil - actul normativ de la care Legea dării în plată derogă - este o lege organică. Prin urmare, problema care se pune este în ce măsură o lege ordinară poate să deroge de la prevederile unei legi organice. În conţinutul Legii nr. 77/2016 se regăsesc mai multe norme ce se încadrează în sfera de reglementare a regimului juridic general al proprietăţii [cu titlu de exemplu, art. 8 alin. (1) prin care se instituie posibilitatea pentru instanţa de judecată de a obliga creditorul să devină în mod forţat titular al dreptului de proprietate asupra imobilului]. Astfel, întrucât aceste prevederi modifică regimul general al proprietăţii, rezultă că sunt incidente dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie care stabilesc că acest domeniu este rezervat legii organice. 25. Critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/2016 în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie are în vedere modul defectuos în care legiuitorul şi-a exercitat competenţa de legiferare, prin încălcarea cerinţelor referitoare la previzibilitatea pe care trebuie să o aibă un act normativ. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate identifică o serie de dispoziţii cuprinse în Legea nr. 77/2016 care încalcă cerinţele privitoare la claritatea şi previzibilitatea unui act normativ, astfel cum aceste cerinţe au fost statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 26. În primul rând, legea dării în plată nu clarifică mai multe aspecte privitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor sale; astfel, legea nu defineşte noţiunea de „locuinţă“, nu stabileşte în sarcina cui vor fi cheltuielile de executare silită sau nu stabileşte cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „contract de credit“. 27. În al doilea rând, legea este imprecisă prin faptul că prevede o derogare de la dispoziţiile Codului civil, fără a preciza care sunt dispoziţiile legale vizate de această excepţie. Or, în condiţiile în care Codul civil reprezintă norma generală, excepţiile prevăzute de legea specială trebuie să fie expres şi limitativ statuate. Altfel, rezultatul pe care îl produce lipsa de coerenţă a textului Legii nr. 77/2016 este naşterea unui „drept civil paralel“, în condiţiile în care este de la sine înţeles că Legea nr. 77/2016 nu poate exista „singură“ în circuitul civil, ci doar prin coroborare cu alte acte normative. 28. În al treilea rând, în art. 2 din Legea nr. 77/2016 se prevede faptul că această lege „se coroborează“ cu dispoziţiile mai multor acte normative; însă legea nu prevede în ce fel se va face această operaţiune de coroborare, în condiţiile în care, din punct de vedere material, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 tind mai mult spre o modificare, iar uneori (cum ar fi cazul Legii nr. 190/1999) spre o înlăturare de la aplicare şi schimbare totală a reglementării. De asemenea, Legea nr. 77/2016 derogă de la dispoziţiile Codului de procedură civilă în ceea ce priveşte regimul juridic al executării silite, al competenţei instanţelor judecătoreşti şi altele. Nu în ultimul rând, Legea nr. 77/2016 nu se referă în niciun fel la „coroborarea“ cu dispoziţiile Legii nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a dispoziţiilor Codului civil. Ultima ratio, acest act normativ lasă o largă marjă de interpretare a aspectelor tranzitorii, deoarece nu face nicio referire la regimul aplicabil contractelor încheiate sub imperiul Codului civil din 1864. Toate aceste exemple de inadvertenţe care ţin de relaţia dintre Legea nr. 77/2016 şi restul cadrului normativ conduc la caracterul său imprecis. 29. În al patrulea rând, există o inadvertenţă între scopul declarat de legiuitor (aşa cum rezultă din Expunerea de motive) şi textul reglementării criticate; de exemplu, neconcordanţa apare cel mai puternic între scopul reglementării şi mijloacele legislative: pe de o parte, reglementarea doreşte să protejeze debitorii aflaţi într-o situaţie de dificultate financiară, iar, pe de altă parte, când sunt enumerate în art. 4 condiţiile pentru aplicarea dării în plată cu efect liberatoriu, nu se regăseşte nicio prevedere care să limiteze aplicarea dispoziţiilor legale doar la debitorii aflaţi într-o situaţie dificilă din punct de vedere financiar. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate mai susţin că, întrucât Legea nr. 77/2016 aduce atingere art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1)-(3), art. 45 şi art. 53 din Constituţie, este evidentă încălcarea art. 1 din Constituţie. 30. Prevederile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât consacră efectul retroactiv al legii, în totalitatea sa. Astfel, Legea nr. 77/2016 este aplicabilă contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Legea nouă adaugă raportului juridic născut sub imperiul legii vechi o instituţie juridică cu caracter de noutate faţă de dispoziţiile legale aplicabile la data încheierii raportului juridic avute în vedere de părţi. Prin aplicarea legii noi se ajunge, aşadar, la o altă consecinţă, la alte efecte ale contractului şi la un alt mecanism de stingere a obligaţiilor, decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate contractele. Pentru contractele încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu pot fi avute în vedere alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate. 31. Se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât, prin Legea nr. 77/2016, se instituie un tratament discriminatoriu al creditorilor faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât acestea pun creditorul întro poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaşte dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanţie, fără a ţine cont de interesul şi opţiunea creditorului, situaţie de natură să îl plaseze într-o poziţie privilegiată pe debitor. 32. Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016 contravin dreptului la apărare şi liberului acces la justiţie, având în vedere că obiectul contestaţiei este limitat strict la condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 - dispoziţii care sunt neconstituţionale în raport cu libertatea economică şi dreptul de proprietate. Practic, deşi creditorul are dreptul de a contesta notificarea cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului afectat garanţiei, prin darea în plată, acesta nu poate formula nicio apărare cu privire la drepturile sale şi cu privire la aspectele particulare ale speţei care ar putea conduce, eventual, la o inadmisibilitate a notificării. Având în vedere că, faţă de condiţiile de admisibilitate prevăzute în lege, se conferă un drept general tuturor consumatorilor, fără a se avea în vedere o reechilibrare a contractului, în contextul în care executarea acestuia ar deveni prea oneroasă pentru consumator, din diverse circumstanţe excepţionale, limitarea obiectului contestaţiei strict la aceste motive echivalează, în cele din urmă, cu o îngrădire nejustificată a dreptului la apărare şi a accesului la justiţie, care, în aceste condiţii, devin ineficace şi iluzorii. 33. Autoarele excepţiei mai susţin că, prin dispoziţiile criticate, se aduce o atingere nepermisă dreptului de proprietate privată al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate ca urmare a aplicării Legii nr. 77/2016. Or, creditorii deţin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar procedura instituită de dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus în garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanţei nu este compensată de o prealabilă şi dreaptă despăgubire, iar această pierdere nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii. 34. În speţă, dreptul consumatorului este unul discreţionar, deoarece acesta poate alege în orice moment obligarea instituţiei creditoare la achiziţionarea imobilului. Privarea de bun nu are loc pe baza unui act al vreunei administraţii, ci pe temeiul voinţei unui particular, ceea ce face ca această ingerinţă să fie una arbitrară, întrucât particularul, respectiv consumatorul nu este obligat să urmărească vreun interes public, ci numai interesele sale private, atunci când solicită privarea instituţiei creditoare de bunul său. 35. Limitarea gravă adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de art. 53 din Constituţie, pierderea dreptului de proprietate nefiind proporţională cu scopul urmărit, iar elementul de protecţie socială neregăsindu-se în condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege. 36. În mod distinct, autoarea Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti aduce în discuţie şi considerentele din paragrafele 115-117 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017. Astfel, autoarea apreciază că este necesar să se înlăture efectul suspensiv de drept al notificării, fiind evident că debitorul nu poate întrerupe, în mod legal, executarea de bunăvoie a plăţilor exclusiv în baza unei notificări, care este o manifestare unilaterală de voinţă. Menţinerea efectului suspensiv al notificării într-o asemenea ipoteză ar însemna ca, în pofida celor statuate de Curtea Constituţională, debitorul să păstreze un instrument prin care să genereze abuzuri, fiind suficientă o simplă notificare pentru a legaliza neexecutarea obligaţiilor asumate. Or, dacă creditorul nu consimte la darea în plată, până când instanţa de judecată nu stabileşte că sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, oprirea plăţilor de către debitor, prin voinţa lui unilaterală, are doar semnificaţia unui fapt juridic, al cărui caracter licit sau ilicit (culpa contractuală) se stabileşte doar ulterior, pe baza hotărârii judecătoreşti care constată daca sunt sau nu îndeplinite condiţiile impreviziunii. 37. Deşi accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă sunt garantate prin art. 45 din Constituţie, dispoziţiile legale criticate limitează această garanţie sub două aspecte. Operaţiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activităţile principale ale creditorilor, sunt limitate sub aspectul operaţiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele şi executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forţată a creditorului într-un „vehicul imobiliar“, deşi nu a exprimat liber o astfel de iniţiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfăşurarea activităţilor comerciale privitoare la imobile, iar, prin transferul forţat al proprietăţii asupra imobilelor, va fi obligată să desfăşoare această activitate neprevizionată. 38. Nu are relevanţă faptul că instituţia de credit a primit un bun imobil drept garanţie a obligaţiei de rambursare a creditului ori, în cazul executării silite a bunului, preţul de adjudecare, întrucât intenţia de la momentul constituirii ipotecii nu este aceea de a dobândi acest imobil în proprietate, ci doar de a avea o preferinţă înaintea altor creditori în ceea ce priveşte sumele valorificate din vânzarea respectivul bun ipotecat indiferent în mâinile cui s-ar afla la momentul valorificării. Dreptul de ipotecă, înţeles ca drept real accesoriu, nu schimbă obiectul creanţei pe care o garantează, ci îl pune pe creditor în poziţia unui creditor preferat. Este adevărat că aceste persoane juridice pot deţine imobile în proprietate, dar astfel de imobile sunt deţinute ca bază a exercitării comerţului lor specific şi nu ca un scop în sine al comerţului lor. 39. Din prisma art. 45, în coroborare cu art. 135 din Constituţie, statul are obligaţia de a nu schimba sau altera scopul activităţii unui actor la viaţa economică, altfel se încalcă libertatea comerţului. 40. Libera iniţiativă ar însemna libertatea persoanei de a desfăşura activitatea economică în modalitatea pe care aceasta o consideră cea mai potrivită pentru a-şi atinge scopul, uzând de mijloacele juridice pe care le are la dispoziţie. În desfăşurarea activităţii sale economice, persoana este liberă să îşi aleagă partenerii contractuali şi clienţii. Ca o consecinţă, deşi libertatea contractuală nu are valenţe constituţionale exprese, ea ar putea fi subsumată conceptului de liberă iniţiativă, deoarece mijlocul juridic prin care persoana participă la viaţa economică este contractul ca formă de manifestare a libertăţii contractuale. 41. Protejarea consumatorilor şi simpla calitate de consumator a uneia dintre părţile contractului nu pot conduce la un efect drastic de încălcare a libertăţii economice şi contractuale, cu atât mai mult cu cât elementul de protecţie socială lipseşte cu desăvârşire din cadrul condiţiilor de admisibilitate din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Acordarea de drepturi generale unei categorii largi de consumatori, fără a exista criterii clare în ce priveşte necesitatea protejării consumatorului, poate da naştere la abuzuri din partea consumatorilor. 42. Judecătoria Sinaia, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a formulat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 43. Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă, în dosarele Curţii nr. 1.456D/2016 şi nr. 1.457D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, reţinând, de pildă, că, în ceea ce priveşte raporturile juridice izvorând din contracte încheiate sub imperiul reglementărilor anterioare, care nu prevedeau mecanismul unilateral al dării în plată a imobilului, în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin contractele de credit, Constituţia determină, prin principiul neretroactivităţii legii civile, imposibilitatea aplicării prevederilor Legii nr. 77/2016. Se mai arată că decizia părţilor de a contracta nu putea să aibă în vedere decât efectele produse de acel act juridic în raport cu legea sub imperiul căreia a luat naştere, adică legea de la momentul încheierii contractului. 44. Instanţa susţine că, în măsura în care sfera de aplicare a legii va fi restrânsă la contractele de credit încheiate după data intrării în vigoare a legii, nu mai subzistă nicio critică de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în art. 3, art. 8 alin. (5) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016, deoarece derogările de la regulile generale din Codul civil pot face obiectul unei reglementări speciale, fiecare stat putând, în funcţie de contextul social şi economic, să modifice, pe anumite segmente şi perioade, regulile de drept comun, cu respectarea Constituţiei şi a celorlalte reglementări internaţionale aplicabile. 45. Judecătoria Sfântu Gheorghe apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în parte. Instanţa constată că art. 11 din Legea nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare. Or, aceste contracte de credit reprezintă raporturi juridice născute din acordul de voinţă al părţilor contractante cu privire la toate clauzele contractuale, inclusiv cu privire la obiectul obligaţiei, supus legilor în vigoare la data încheierii contractelor. Legea nr. 77/2016 instituie o modificare forţată a acestor raporturi juridice, prin schimbarea obiectului obligaţiei, fără consimţământul ambelor părţi, în condiţiile în care această lege nu era în vigoare la data încheierii contractelor de credit. 46. Cu privire la celelalte dispoziţii legale ce fac obiectul excepţiei, respectiv art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 din Legea nr. 77/2016, instanţa reţine conformitatea acestora cu normele constituţionale invocate de autoare. 47. Judecătoria Deva - Secţia civilă şi Judecătoria Petroşani apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 este întemeiată, întrucât acestea nu reglementează nici în materie contravenţională, nici în materie penală, astfel că, derogând de la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, le încalcă. 48. Judecătoria Lugoj apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 49. Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 50. Judecătoria Câmpina consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 51. Judecătoria Balş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în parte. Se arată că Legea nr. 77/2016 contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece modifică explicit efectele contractelor de credit aflate în derulare, în sensul că acestea pot fi stinse printr-o cauză nouă, necunoscută la data încheierii lor şi care operează, contra voinţei celeilalte părţi, prin mecanismul dării în plată silite a imobilului ipotecat şi stingerea în întregime a tuturor debitelor (principale şi accesorii). Aplicarea imediată a legii noi efectelor viitoare ale unei situaţii juridice în curs constituie un caz de retroactivitate, de vreme ce înseamnă a reveni asupra eficacităţii unui act sau fapt juridic trecut, guvernat de legea veche. 52. De asemenea, instanţa apreciază că s-ar putea vorbi de o încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece Legea nr. 77/2016 creează diferenţieri între consumatori, iar diferenţierea nu se bazează pe criterii obiective, cum ar fi soldul creditului sau posibilitatea de plată, ci pe valoarea iniţială şi pe tipul de instituţie care a acordat creditul, fiind instituit un privilegiu consumatorilor cărora legea li se adresează. 53. Din perspectiva art. 44 şi 45 din Constituţie, instanţa reţine că, pentru a atinge obiectivul protecţiei consumatorilor, statele pot lua doar acele măsuri care sunt necesare şi proporţionale cu acest obiectiv, însă nici riscul legat de contract, precum riscul valutar sau alte riscuri similare, nici devalorizarea imobilelor nu sunt asemenea situaţii excepţionale sau extraordinare care, puse la baza impreviziunii, să fie de natură să conducă la asemenea măsuri grave, care abolesc principii şi reguli fundamentale de drept şi merg până la ştergerea totală a datoriei. Obligarea preluării bunului de către creditorul ipotecar şi ştergerea datoriei ar trebui să constituie o măsură subsidiară şi excepţională, pentru o situaţie de o gravitate deosebită, în care, într-adevăr, adaptarea contractului nu ar conduce la reaşezarea echilibrată, astfel cum prevede şi Directiva 2014/17/UE care este transpusă de Legea nr. 77/2016. În plus, în cuprinsul acesteia nu se instituie nicio condiţie concretă privind imposibilitatea de plată sau gradul de îndatorare a debitorului. 54. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a reţinut că art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile în care art. 11 prevede ca „prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată“, dispoziţiile legii vizând şi stingerea datoriilor ce se încadrează în sfera creanţelor scadente, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Lege. Totodată, instanţa apreciază că este susceptibil de afectare şi principiul securităţii raporturilor juridice prin posibilitatea retroactivării legii în alte situaţii decât cele prevăzute limitativ de Legea fundamentală şi încălcarea principiului libertăţii contractuale, cu efectul lipsirii unei părţi de prestaţia la care cealaltă parte s-a obligat şi obligarea la acceptarea unei alte prestaţii. 55. Potrivit procedurii instituite de Legea nr. 77/2016, debitorul nu îşi poate exprima consimţământul sau opoziţia, ceea ce aduce atingere dreptului său de proprietate, textul fiind, aşadar, criticabil din perspectiva art. 44 alin. (1) din Constituţie, impunând o sarcină excesivă asupra unei părţi contractuale prin obligarea preluării prin darea în plată a imobilului aflat în garanţie, cu consecinţa stingerii tuturor obligaţiilor născute din contractul de credit, de natură a afecta dreptul de proprietate al creditorului asupra creanţei (rate scadente în viitor şi dobânda) câştigat sub imperiul legii vechi. 56. Judecătoria Oradea - Secţia civilă reţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 57. Judecătoria Bacău - Secţia civilă reţine că, în aparenţă, se încalcă principii constituţionale, pentru că un contract a cărui executare se întinde în timp şi intră sub imperiul legii noi nu este o situaţie juridică în sensul art. 6 alin. (6) din Codul civil, ci cade sub incidenţa art. 6 alin. (2) din Codul civil care, în mod explicit şi neechivoc, plasează efectele juridice sub imperiul legii în vigoare la data încheierii actului. 58. Nu se poate considera că Legea nr. 77/2016 aduce o simplă limitare dreptului de proprietate asupra creanţei, dreptul de opţiune stabilit în favoarea debitorului golind de conţinut dreptul de creanţă al băncii. Dintr-un drept pur şi simplu (lato sensu), dreptul de creanţă al băncii se transformă într-un drept afectat de incertitudinea alegerii pe care o va realiza unilateral debitorul. În plus, obligarea creditorului ipotecar de a lua în proprietate bunul ipotecat, prin imposibilitatea valorificării lui, pe calea normală, a vânzării de bunăvoie sau în cadrul executării silite, este greu de admis. În opinia instanţei se încalcă principiul fundamental care prevede că nimeni nu poate fi obligat să devină titularul unui drept, mai cu seamă al unui drept de proprietate asupra unui bun imobil, şi cel potrivit căruia debitorul nu se poate elibera executând o altă prestaţie decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestaţiei oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul, care are dreptul la executarea întocmai a obligaţiei, consimte la aceasta. În fine, se încalcă şi principiul proporţionalităţii. Astfel, nici riscul valutar sau alte riscuri similare, nici devalorizarea imobilelor nu reprezintă situaţii excepţionale sau extraordinare care, puse la baza impreviziunii, ca excepţie de la principiul rebus sic stantibus, să fie de natură să conducă la măsuri grave, care abolesc, practic, toate principiile şi regulile fundamentale de drept şi merg până la ştergerea totală a datoriei. 59. Judecătoria Cornetu, cu privire la art. 3 şi 11 ale Legii nr. 77/2016, reţine că legea nouă se aplică şi cu privire la un efect viitor al unui contract anterior intrării sale în vigoare, în acest fel încălcându-se art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, este greu de înţeles cum se poate aştepta ca o persoană să intre în raporturi contractuale care presupun o desfăşurare în timp când nu poate avea siguranţa îndeplinirii aşteptărilor sale legitime referitoare la derularea acelei convenţii. Desigur, contractele este posibil să se încheie chiar şi cu acest risc, dar sub cu totul alte condiţii. Teoria invocată de intimaţi, potrivit căreia legea nu este retroactivă atunci când se aplică cu privire la efectele viitoare ale unei situaţii juridice trecute, este inaplicabilă, potrivit susţinătorilor acesteia, situaţiilor contractuale în curs de executare. 60. Art. 8 alin. (5) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 încalcă art. 53 din Constituţie, în sensul că, deşi normele legale se vor de aplicaţie generală, pentru unele situaţii particulare se poate ajunge să nu fie vorba de simple limitări ale exerciţiului unui drept, ci chiar de încălcări de drept. Astfel, în momentul în care s-ar ajunge la o mare diferenţă între valoarea creditului şi valoarea bunului, în sensul că valoarea ce a rămas de plată întrece cu mult valoarea imobilului, instanţa apreciază că nu se mai poate vorbi de limitări în exerciţiul de drepturi, ci de încălcări ale drepturilor respective. Măsura de limitare nu este proporţională, câtă vreme aceasta se traduce într-o expropriere în fapt (pentru valoarea creanţei care depăşeşte valoarea imobilului şi care se stinge în urma aplicării legii dării în plată), dar fără respectarea art. 44 alin. (3) din Constituţie. Din cele ce precedă, instanţa consideră că se încalcă şi art. 1 alin. (5) din Constituţie. În final, instanţa reţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 45 din Constituţie. 61. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 62. Judecătoria Caracal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 63. Judecătoria Giurgiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 64. Judecătoria Slobozia consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată doar în parte. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, întrucât creditorul, beneficiar al unui titlu executoriu ce constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă are o speranţă legitimă de a dobândi un bun, conform jurisprudenţei constante a Curţii de la Strasbourg. Darea în plată făcută în baza Legii nr. 77/2016 este de natură a afecta această speranţă legitimă, pentru că, în schimbul sumei de bani pe care creditorul este îndreptăţit să o primească, acesta este nevoit să accepte spre plată un imobil a cărui valoare poate fi inferioară creanţei băneşti şi să suporte, astfel, riscuri ce nu au putut fi prevăzute la momentul încheierii contractului de credit. 65. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 66. Judecătoria Botoşani consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 67. Judecătoria Reşiţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 68. Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate a art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7 şi 10 din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. (8) alin. (1) şi (5) din aceeaşi lege este inadmisibilă, având în vedere lipsa legăturii acestora cu cauza. În sfârşit, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 din Legea nr. 77/2016 este întemeiată, deoarece, fără a reglementa în materie contravenţională sau în materie penală, derogă de la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. 69. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 70. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 71. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 72. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, care au următorul conţinut: - Art. 1 alin. (3): „Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.“; – Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; – Art. 4 alin. (1): „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.“; – Art. 5 alin. (1) şi (3): "(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. ………………………………………………(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.;" – Art. 7: "(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.;" – Art. 8 alin. (1) şi (5): "(1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. …………………………………………(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.;" – Art. 10: "(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.;" – Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată“. 73. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) privind principiul supremaţiei Constituţiei, art. 15 alin. (2) care prevede principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 care consacră libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) referitor la reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii şi al moştenirii şi în art. 135 referitor la economie. 74. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să analizeze îndeplinirea condiţiilor referitoare la admisibilitatea acesteia prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă (...) care are legătură cu soluţionarea cauzei (...)“, precum şi de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. 75. Astfel, Curtea reţine, referitor la situaţia de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea, că autoarea Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti a încheiat contractele de credit cu consumatorii înainte de data intrării în vigoare a noului Cod Civil, respectiv 1 octombrie 2011. Curtea reţine, în plus, că autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze, în mod distinct, la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 76. Faptul că aceste contracte de credit au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 77. Un al treilea motiv de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate din prezentul dosar, generat de lipsa legăturii dispoziţiilor legale criticate cu soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, rezultă din faptul că niciunul dintre consumatorii care sunt parte la contractele de credit nu a fost supus executării silite a imobilului ipotecat. În aceste condiţii, Curtea va reţine că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu au legătură cu soluţionarea cauzelor în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate conexate în prezentul dosar şi, prin urmare, va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a acestora. 78. În continuare, din perspectiva condiţiei de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea observă că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, a reţinut că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste dispoziţii legale ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 79. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, antereferită, precum şi faptul că această decizie a fost pronunţată ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională în dosarele conexate în prezentul dosar, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1), (2), (3), (5) şi (6) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 80. În continuare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, a reţinut că dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 45 privind libertatea economică, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice, art. 135 privind economia, art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, iar, cu privire la dispoziţiile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană din Constituţie, a constatat că nu au incidenţă în cauză [paragraful 130]. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate repun în discuţie conformitatea dispoziţiilor criticate din Legea nr. 77/2016 cu o parte dintre aceste texte constituţionale. 81. În urma examinării criticilor formulate de autoarele excepţiei din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 45, art. 53, art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 135 din Constituţie, Curtea constată că atât considerentele, cât şi soluţia reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză. 82. Cu privire la criticile formulate din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reiterează cele statuate în paragrafele 109-111 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016: „Aspectele invocate în legătură cu art. 1 alin. (5) din Constituţie vizează, însă, mai degrabă chestiuni care ţin de interpretarea sau aplicarea legii de către instanţa judecătorească sau se referă la corelarea dintre prevederi legale din acte normative diferite. Astfel, se critică faptul că legea nu defineşte noţiunea de locuinţă, nu stabileşte în sarcina cui vor fi cheltuielile de executare silită sau nu stabileşte cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei «contract de credit», nu se arată în ce măsură Codul civil este aplicabil în materia nou-reglementată, că există inadvertenţe între scopul declarat în expunerea de motive şi conţinutul propriu-zis al legii. Se mai critică faptul că se schimbă obiectul de activitate al băncii, că se denaturează piaţa bancară. De asemenea, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate au arătat că Legea nr. 77/2016 este neclară şi că nu prevede ce se întâmplă atunci când există ipoteci de ranguri diferite constituite asupra imobilului ce urmează a fi dat în plată sau ce se întâmplă atunci când imobilul este deteriorat din neglijenţa debitorului. Se mai pune şi problema corelării cu dispoziţiile Codului de procedură civilă în ceea ce priveşte regularizarea cererilor de chemare în judecată. Curtea constată, însă, că aceste aspecte ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa judecătorească, analiza lor excedând competenţei instanţei de contencios constituţional. (...) De asemenea s-a arătat în criticile formulate că prevederile legale criticate nu sunt coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, lege care încă nu a intrat în vigoare. Însă, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale“. 83. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că „indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ [paragraful 115]. 84. În ceea ce priveşte critica autoarei excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, întrucât instituie un tratament discriminatoriu al creditorilor faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, Curtea reiterează jurisprudenţa sa constantă referitoare la conceptul de egalitate în faţa legii, care nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, prin stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“. Cu referire la criticile autoarei excepţiei, Curtea reţine că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 85. Privitor la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 din Constituţie, Curtea reţine, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul constituţional dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Legiuitorul constituant însuşi i-a acordat legiuitorului infraconstituţional prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. Or, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 reprezintă, în acest caz, materializarea, de către legiuitorul infraconstituţional, a condiţiilor la care face referire art. 45 din Constituţie. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit, în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.“ [paragraful 16]. 86. În ceea ce priveşte criticile aduse Legii nr. 77/2016 din perspectiva art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, Curtea face trimitere, o dată în plus, la cele statuate în paragraful 108 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016: „Curtea reţine că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care în art. 348 reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată“. 87. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4), precum şi la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016, Curtea observă, în prealabil, că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, decizie interpretativă, nu a constatat neconstituţionalitatea pură şi simplă a prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, ci a stabilit, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei [art. 142 din Legea fundamentală], condiţiile în care dispoziţiile legale antereferite se subsumează exigenţelor Constituţiei. Or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normei juridice care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, Curtea reţine că, în analiza acestora, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 [a se vedea Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Decizia nr. 146 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, sau Decizia nr. 843 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016, paragraful 25]. Atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei normei juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, constatând că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate pune în discuţie şi prezumţia de constituţionalitate a unui înţeles al dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 care nu a fost afectat în niciun fel prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea urmează să analizeze, pe fond, excepţia de neconstituţionalitate a acestora. 88. Cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4), precum şi la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016, Curtea reiterează, mai întâi, cele statuate în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 128, cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată. Astfel, în accepţiunea art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. De asemenea, Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească limitele juridice ale exercitării atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres, în cadrul alin. (1), o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă. Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. 89. În continuare, Curtea observă că prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, cu privire la a căror constituţionalitate Curtea nu s-a pronunţat prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, şi ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 au un conţinut normativ similar, motiv pentru care vor fi analizate împreună, prin raportare la art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 90. Astfel, Curtea reţine că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare. 91. În acest context, Curtea reţine că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din lege. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una pre-procesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia. 92. În acest context, Curtea constată că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. 93. Din cele de mai sus, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, constată că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa [a se vedea Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014 sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013] în condiţiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea art. 53 din Constituţie, cunosc limitări implicit admise rezultate atât din evoluţia şi confruntarea acestora în timp [cu privire la caracterul evolutiv al conceptelor constituţionale, a se vedea Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012, şi Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015], cât şi din perspectiva titularilor lor. 94. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 24], intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente. 95. În continuare, Curtea urmează să analizeze dacă măsura criticată este adecvată, necesară şi dacă respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele individuale. În acest sens, Curtea reţine că, în mod abstract, suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat. 96. De asemenea, Curtea constată că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului - de credit în cazul de faţă - intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea observă că, din întreg arsenalul de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână, a apelat la suspendarea temporară a plăţilor rezultate din contractul de credit, măsură ce trebuie calificată ca având un grad de intruziune moderat asupra dreptului de proprietate al creditorului, aspect dedus atât din natura sa juridică de măsură vremelnică/provizorie, cât şi din posibilitatea creditorului de a-şi vedea executată creanţa întru totul, în măsura în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată. Desigur, astfel cum s-a precizat, această opţiune a legiuitorului nu este cea mai puţin intruzivă, ipoteză în care legiuitorul ar fi trebuit să lase instanţei judecătoreşti competenţa de a decide ea însăşi, eventual, prin procedura ordonanţei preşedinţiale sau suspendarea executării silite, după caz, dacă se impune măsura suspendării în mod temporar a plăţii sumelor de bani aferente contractului de credit. Totuşi, Curtea constată că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socio-economice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist-consumator în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauză care tranşează problema litigioasă dintre părţi. 97. În continuare, Curtea reţine că măsura criticată configurează un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare, în sensul că pune în balanţă, pe de o parte, protecţia imediată şi nemijlocită a consumatorilor, aşadar, a unui largi sfere de persoane care, deşi situate într-un raport de egalitate juridică, formală cu profesioniştii, totuşi, sub aspectul puterii lor economice, apreciate în mod individual, se află într-o evidenţă relaţie de inferioritate, şi, pe de altă parte, interesul profesioniştilor de a-şi vedea executate sumele de bani rezultate din contractele de credit. Intervenind în acest domeniu sensibil, legiuitorul, în marja sa de apreciere, derivată din prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, a reglementat această măsură întrun domeniu limitat [contract de credit] şi în condiţii restrictive [condiţii de admisibilitate în marja impreviziunii], protejând, cu efect imediat şi provizoriu, persoanele expuse acestui risc major intervenit în executarea contractului, risc calificat de Curtea Constituţională ca fiind unul supraadăugat. Ar fi fost contrastant cu însăşi noţiunea de impreviziune ca, pe perioada în care notificarea de dare în plată ar fi fost depusă, debitorul de bună-credinţă al obligaţiei să fie ţinut să plătească, în continuare, sume nominale de bani care, sub aspectul cuantumului lor, aduc în discuţie impreviziunea, întrucât Curtea, în analiza sa, pleacă de la premisa axiomatică a art. 57 din Constituţie. În aceste condiţii, nu este de admis ca o realitate juridică formală, rezultată din contractul de credit, să prevaleze asupra regulilor de echitate şi bună-credinţă care guvernează materia contractelor civile. 98. De asemenea, Curtea reţine că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 99. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private. 100. Totodată, Curtea reţine că Legea nr. 77/2016, în interpretarea obligatorie dată prevederilor acesteia de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, permite menţinerea suspendării plăţilor către creditori numai în măsura în care, în cazul fiecărui contract de credit în parte, sunt îndeplinite criterii obiective, respectiv condiţiile existenţei impreviziunii, şi care vor fi evaluate în condiţii de independenţă şi imparţialitate de către instanţele de judecată. În acest fel, creditorii beneficiază de suficiente garanţii că dreptul lor de proprietate nu poate fi atins în substanţa sa prin reglementarea, în favoarea debitorilor, prerogativei prevăzute de art. 5 alin. (1), coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016. 101. Prin urmare, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4), precum şi la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016. 102. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la prevederile art. 3 teza întâi, a prevederilor art. 11 teza a doua, a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1), (2), (3), (5) şi (6) şi art. 8 alin. (1), a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi ale aceleiaşi legi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5), a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 959/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, nr. 6.108/320/2016/a1 şi nr. 6.038/320/2016/a1 ale Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, nr. 2.895/305/2016 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, nr. 4.253/221/2016 al Judecătoriei Deva - Secţia civilă, nr. 1.975/252/2016 al Judecătoriei Lugoj, nr. 13.509/197/2016 al Judecătoriei Braşov, nr. 4.323/204/2016 al Judecătoriei Câmpina, nr. 1.127/184/2016 al Judecătoriei Balş, nr. 14.142/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, nr. 10.677/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, nr. 10.297/180/2016 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă, nr. 5.964/278/2016 al Judecătoriei Petroşani, nr. 6.552/1748/2016 al Judecătoriei Cornetu, nr. 10.787/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, nr. 2.852/207/2016 al Judecătoriei Caracal, nr. 9.688/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu, nr. 3.488/312/2016 al Judecătoriei Slobozia, nr. 20.797/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, nr. 11.965/193/2016 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă, nr. 3.697/290/2016 al Judecătoriei Reşiţa şi nr. 6.559/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, precum şi în Dosarul nr. 6.559/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, de către Societatea ERB New Europe Funding II B.V. din Bucureşti. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1), (2), (3), (5) şi (6) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4), precum şi la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi constată că sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia, Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Judecătoriei Deva - Secţia civilă, Judecătoriei Lugoj, Judecătoriei Braşov, Judecătoriei Câmpina, Judecătoriei Balş, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, Judecătoriei Bacău - Secţia civilă, Judecătoriei Petroşani, Judecătoriei Cornetu, Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, Judecătoriei Caracal, Judecătoriei Giurgiu, Judecătoriei Slobozia, Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă, Judecătoriei Reşiţa şi Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
