Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Mircea-Marian Ispas în Dosarul nr. 2.978/107/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 157D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 221D/2020, nr. 1.194D/2020, nr. 1.389D/2020, nr. 152D/2021, nr. 1.427D/2021, nr. 1.531D/2021 şi nr. 3.175D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, precum şi ale art. 39 alin. (1) lit. b) şi ale art. 40 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Mihai Halas în Dosarul nr. 2.283/117/2019/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, de Alen-Daniel Moisin în Dosarul nr. 4.935/235/2019 al Judecătoriei Gherla, de Erli Zsolt-Csaba în Dosarul nr. 4.379/235/2019 al Tribunalului Cluj - Secţia penală, în Dosarul nr. 19.809/197/2018* al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi în Dosarul nr. 201/182/2021 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, de Gheorghe Bogdan Daniliuc în Dosarul nr. 3.864/314/2020/a2 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Gabriel Antoniu Bakai în Dosarul nr. 1.388/107/2021/a1 al Tribunalului Alba - Secţia penală. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse în Dosarul nr. 1.531D/2021 de către autorul excepţiei, prin care acesta solicită judecarea în lipsă. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 221D/2020, nr. 1.194D/2020, nr. 1.389D/2020, nr. 152D/2021, nr. 1.427D/2021, nr. 1.531D/2021 şi nr. 3.175D/2021 la Dosarul nr. 157D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, în Dosarul nr. 1.194D/2020, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece se critică modalitatea de aplicare a textului considerat a fi neconstituţional. Având în vedere caracterul general al normelor constituţionale invocate şi lipsa explicitării relaţiei de contrarietate a dispoziţiilor criticate faţă de acestea, apreciază că nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte celelalte dosare, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi ale art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018, Decizia nr. 286 din 9 iunie 2020 şi Decizia nr. 510 din 30 iunie 2020. În continuare, apreciază că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul penal nu au legătură cu soluţionarea cauzei, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate cu un atare obiect. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea penală din 18 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.978/107/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Mircea-Marian Ispas cu ocazia soluţionării apelurilor declarate împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Alba. 8. Prin Încheierea din 8 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.283/117/2019/a1, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, excepţie ridicată de Mihai Halas cu ocazia soluţionării, potrivit dispoziţiilor art. 585 din Codul de procedură penală, a contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Cluj. 9. Prin Încheierea din 24 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.935/235/2019, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, excepţie ridicată de Alen-Daniel Moisin cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 10. Prin Încheierea din 27 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.379/235/2019, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi ale art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Erli Zsolt-Csaba cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Gherla prin care, potrivit dispoziţiilor criticate, s-a admis cererea de contopire a pedepselor aplicate autorului excepţiei. 11. Prin Încheierea din 22 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.809/197/2018*, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, precum şi ale art. 39 alin. (1) lit. b) şi ale art. 40 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Erli Zsolt-Csaba cu ocazia soluţionării apelului împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Braşov prin care autorul excepţiei a fost condamnat, aplicându-se dispoziţiile de lege criticate. 12. Prin Încheierea din 16 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.864/314/2020/a2, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, excepţie ridicată de Gheorghe Bogdan Daniliuc cu ocazia soluţionării apelului împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie prin care autorul excepţiei a fost condamnat, aplicându-se dispoziţiile de lege criticate. 13. Prin Încheierea nr. 12 din 26 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.388/107/2021/a1, Tribunalul Alba - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, excepţie ridicată de Gabriel Antoniu Bakai cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 14. Prin Încheierea penală din 18 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 201/182/2021, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, excepţie ridicată de Erli Zsolt-Csaba cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei penale a Judecătoriei Baia Mare. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că atributul de a stabili politica penală aparţine Parlamentului, însă limitele în care se exercită acest atribut trebuie să fie cele trasate de Constituţie. Astfel, legiuitorul are dreptul de a stabili printr-o nouă lege o schimbare de optică în ceea ce priveşte sancţionarea mai severă a pluralităţii de infracţiuni şi reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în privinţa infracţiunilor în individualitatea lor. Apreciază că aplicarea legii mai conforme cu interesele apărării sociale nu poate prevala în faţa dispoziţiilor constituţionale care interzic aplicarea retroactivă a legii cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi că o prevedere legală ce are ca efect modificarea retroactivă a pedepsei rezultante aplicate pentru un concurs de infracţiuni nu poate fi considerată compatibilă cu prevederile constituţionale. 16. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale ce reglementează tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni sunt dispoziţii de drept penal substanţial, caracter pe care îl păstrează indiferent de faza procesuală în care sunt aplicabile şi valorificate, fiind astfel supuse, în mod obligatoriu, principiului aplicării legii penale mai favorabile. Arată că dispoziţiile de lege criticate determină aplicarea unui spor de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii şi care nu constituie pentru acuzat legea penală mai favorabilă, în condiţiile în care sporul recalculat pentru infracţiunile comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal depăşeşte cu mult atât pedeapsa cea mai grea stabilită în cadrul pluralităţii de infracţiuni, cât şi sporul care a fost aplicat potrivit Codului penal din 1969. Prin urmare, inculpatul trebuie să suporte o sarcină disproporţionată, care se raportează la momentul săvârşirii noii infracţiuni, fără să se ţină seama de efectele hotărârilor judecătoreşti anterioare, care au avut în vedere o altă legislaţie, şi de natura pedepsei pronunţate potrivit legii noi, punându-se în discuţie şi aspecte legate de încălcarea principiului securităţii juridice. 17. În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 16, autorii excepţiei arată că egalitatea în faţa legii este grefată pe ideea conform căreia două sau mai multe persoane aflate în situaţii identice sau similare trebuie să fie tratate în mod asemănător, iar acest lucru trebuie să se întâmple în toate cazurile în care dispoziţiile legale sunt incidente în situaţii similare. În ipoteza des întâlnită a existenţei unor hotărâri definitive de condamnare pentru fapte concurente dintre care o parte au fost săvârşite sub imperiul legii vechi, iar altele sub legea nouă, se constată o diferenţă nejustificată de tratament fundamentată doar pe faptul că în unele situaţii infracţiunile sunt judecate împreună, iar în alte cazuri, prin hotărâri separate. Inculpatul ajunge să fie sancţionat mai sever dacă este judecat separat pentru aceleaşi fapte decât dacă faptele ar fi fost judecate împreună, iar acest lucru apare ca fiind o flagrantă încălcare a dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii. 18. Susţin că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituţie. Arată că, prin soluţia legislativă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a impus aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii potrivit legii penale noi, mai severe, ceea ce reprezintă o evidentă încălcare şi a principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile prevăzut de art. 15 din Constituţie. 19. Referitor la încălcarea dreptului la apărare, arată că acesta permite oricărei persoane de a beneficia de un apărător calificat, de un avocat. Totodată, acest drept se referă la posibilitatea oricărei persoane de a beneficia de toate garanţiile oferite de lege pentru efectuarea apărării în cursul unui proces. Aceste garanţii pe care legea trebuie să le ofere oricărei persoane pentru a-şi apăra drepturile sau a-şi demonstra nevinovăţia fac parte din principiile de realizare a justiţiei: principiul legalităţii, principiul aflării adevărului, principiul rolului activ al judecătorului în cadrul procesului. Or, chiar şi în cazul angajării unui avocat ales, nu se poate realiza nicio apărare în această etapă, judecătorul fiind obligat să aplice dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012. 20. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 21 ianuarie 2003, pronunţată în Cauza Ecer şi Zeyrek împotriva Turciei, şi Hotărârea din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Cauza Rohlena împotriva Republicii Cehe. 21. Referitor la dispoziţiile art. 39 din Codul penal, se arată că acestea instituie sancţionarea concursului potrivit sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix, în cazul în care pentru infracţiunile concurente s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea. Legiuitorul a impus un tratament sancţionator mai blând pentru cei aflaţi la prima întâlnire cu legea penală, diminuând pedepsele, şi a impus un tratament sancţionator mult mai sever în cazul celor care comit o pluralitate de infracţiuni. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a Codului penal trebuie corelate cu dispoziţiile Părţii generale, care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni. Prin aplicarea regulilor concursului de infracţiuni rezultă o disproporţie vădită, pe de o parte, între pedeapsa individuală cea mai grea şi pedeapsa rezultantă şi, pe de altă parte, între pedeapsa rezultantă şi ansamblul activităţii infracţionale a făptuitorului. Este, astfel, încălcat principiul proporţionalităţii consacrat de art. 53 din Constituţie, deoarece se ajunge la o disproporţie între valoarea socială lezată prin infracţiune şi regimul sancţionator aplicabil. În final, arată că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 124 din Constituţie prin lipsa dreptului de apreciere al instanţelor judecătoreşti cu privire la interpretarea şi aplicarea egală a legii, deşi acestea au competenţa constituţională de a înfăptui justiţia. 22. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Susţine că prin aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-ar putea ajunge la aplicarea retroactivă a legii penale mai nefavorabile, respectiv a art. 39 din Codul penal faţă de art. 34 din Codul penal din 1969, care nu prevedea aplicarea obligatorie a vreunui spor de pedeapsă. Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică unor pedepse stabilite anterior pentru mai multe infracţiuni concurente, contopite în temeiul art. 34 din Codul penal din 1969 într-o pedeapsă rezultantă fără aplicarea vreunui spor sau cu aplicarea unui spor mai mic decât cel prevăzut de Codul penal, deoarece prin stabilirea pedepsei rezultante în baza dispoziţiilor criticate s-ar ajunge la aplicarea retroactivă a legii penale mai nefavorabile referitoare la sancţionarea concursului de infracţiuni, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Opţiunea inculpatului de a săvârşi o nouă infracţiune sub imperiul Codului penal actual şi asumarea implicită de către acesta a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de art. 39 din Codul penal nu pot justifica soluţia de aplicare retroactivă a unei legi penale mai nefavorabile, o astfel de aplicare retroactivă fiind şi mai greu de acceptat în situaţia în care infracţiunea săvârşită sub imperiul Codului penal actual ar fi comisă din culpă. Instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece se poate ajunge la situaţii discriminatorii între inculpaţii care sunt judecaţi concomitent pentru infracţiuni săvârşite sub imperiul noului şi vechiului Cod penal. 23. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Faptele pentru care s-a dispus condamnarea autorului excepţiei au fost comise atât sub imperiul vechiului Cod penal, cât şi sub imperiul legii noi, acestea fiind obiectul concursului de infracţiuni. Curtea Constituţională a subliniat în jurisprudenţa sa că, pentru situaţii juridice diferite, legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca în acest fel principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Prin săvârşirea unei infracţiuni sub imperiul legii noi, inculpatul se expune consecinţelor care derivă din aceasta, inclusiv cele vizând regulile concursului de infracţiuni, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi este previzibilă. Inculpatul nu poate fi pus într-o situaţie similară cu persoanele care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar sunt judecate sub imperiul legii noi, pentru a se aplica legea penală mai favorabilă. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 822 din 3 decembrie 2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, arătându-se, în esenţă, că, în ipoteza reglementată de acest text de lege, în aplicarea pedepsei rezultante nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând să se aplice cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. 24. Judecătoria Gherla apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 25. Tribunalul Cluj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015 şi Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015. 26. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că principiul activităţii legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalităţii, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, principiul legalităţii aplicându-se incriminării (nullum crimen sine lege), sancţiunii (nulla poena sine lege) şi răspunderii (nullum judicium sine lege). De la principiul legalităţii s-a impus o excepţie, aceea a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cunoscută sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situaţiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă. Rezultă, per a contrario, că legea nouă care este mai severă nu poate retroactiva - regulă consacrată şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care s-a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţie garantează nu numai principiul neretroactivităţii legii penale mai severe, ci şi principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile (aşa cum s-a reţinut şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 365 din 25 iunie 2014, paragraful 43). 27. Examinând dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 din perspectiva celor de mai sus, se constată că într-o oarecare măsură această normă retroactivează. Efectele pe care le produce această dispoziţie nu se răsfrâng numai asupra pedepsei aplicate pentru infracţiunea comisă după intrarea în vigoare a Codului penal, ci în mod decisiv şi asupra pedepselor aplicate inculpatului pentru fapte comise anterior intrării în vigoare a legii noi. Cu atât mai evident este efectul retroactiv în situaţiile în care concursul de infracţiuni definitivat anterior intrării în vigoare a noului Cod penal a fost deja sancţionat în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească, iar condamnatul ar avea posibilitatea, dacă ar aprecia că este în favoarea sa, să solicite contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente, în condiţiile art. 585 din Codul de procedură penală. 28. Reglementarea tratamentului penal al concursului de infracţiuni intră în atribuţiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, însă aplicarea nediferenţiată a regulilor concursului de infracţiuni prevăzute de noul Codul penal este în esenţa sa inechitabilă atunci când inculpatul este judecat ulterior pentru fapte concurente, în condiţiile art. 40 alin. (1) din Codul penal. Aplicarea nelimitată a art. 10 din Legea nr. 187/2012 este de natură a aduce atingere şi principiului securităţii raporturilor juridice, din moment ce modifică în mod substanţial efectele hotărârii anterioare de condamnare, producând efecte pe care instanţele judecătoreşti care l-au condamnat anterior pe inculpat nu le-au avut în vedere. 29. Tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni realizat în condiţiile art. 40 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 39 alin. (1) din Codul penal şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 se înscrie în prerogativa legiuitorului de a stabili politica penală a statului, însă nu se poate ignora faptul că, în fond, modalitatea actuală de sancţionare afectează substanţial securitatea raporturilor juridice tranşate definitiv prin hotărârea judecătorească de condamnare anterioară şi presupune o aplicare retroactivă a legii penale mai severe, ceea ce nu poate fi admis. 30. Instanţa judecătorească opinează că politica penală a statului nu poate constitui un argument absolut pentru a justifica aplicarea fără nicio cenzură a art. 10 din Legea nr. 187/2012. Dimpotrivă, însăşi Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că legiuitorul trebuie să se abţină de la reglementări ce ar putea împiedica organul care constată şi aplică sancţiunea contravenţională sau instanţa de judecată să stabilească şi să aplice legea contravenţională mai favorabilă (Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013). Or, reglementarea analizată are întocmai acest efect - împiedică instanţa de judecată să asigure până la capăt aplicarea legii penale mai favorabile pentru inculpat. Instanţa judecătorească apreciază că norma criticată afectează nu numai substanţa principiului aplicării legii penale mai favorabile, ci şi pe cel al securităţii raporturilor juridice. Aşa fiind, pentru situaţiile tranzitorii apare utilă instituirea unor reguli care să asigure respectarea tuturor principiilor amintite mai sus: principiul aplicării legii penale mai favorabile, principiul securităţii raporturilor juridice, principiul legalităţii. 31. În continuare, instanţa judecătorească arată că reglementarea instituită prin art. 10 din Legea nr. 187/2012 este de natură a contraveni şi dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea persoanelor în faţa legii şi nediscriminarea acestora. Apreciază că ne aflăm în prezenţa unor situaţii diferite. Astfel, în cazul infracţiunilor care sunt judecate în acelaşi timp, instanţa va avea în vedere faptul că este obligată să aplice regulile de contopire stabilite de Codul penal, ţinând cont de existenţa cel puţin a unei infracţiuni comise sub imperiul acestei legi, astfel că, la alegerea legii penale mai favorabile pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, va ţine cont de această împrejurare. De asemenea, judecarea separată a infracţiunilor nu poate fi imputată inculpatului, aceasta fiind o chestiune ce ţine de activitatea organelor judiciare, astfel că nu se poate susţine că acesta şi-a asumat, de la început, modalitatea de pedepsire. Prin urmare, aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 apare ca discriminatorie, creând un tratament juridic diferit între persoane aflate în aceeaşi situaţie, dar care sunt judecate în mod diferit pentru pluralitatea de infracţiuni săvârşită, respectiv persoanele pentru care întreaga pluralitate de infracţiuni este judecată în acelaşi dosar şi persoanele care sunt judecate succesiv, în mai multe cauze, pentru fiecare dintre aceste infracţiuni. 32. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face referire la Decizia nr. 853 din 26 noiembrie 2020, Decizia nr. 697 din 8 noiembrie 2018, Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, Decizia nr. 780 din 5 decembrie 2017 sau Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016. 33. Tribunalul Alba - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 34. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 35. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele nr. 152D/2021, nr. 1.427D/2021 şi nr. 3.175D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face referire la Decizia nr. 780 din 5 decembrie 2017, Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015 şi Decizia nr. 286 din 9 iunie 2020. 36. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 157D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face referire la Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016, Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017 şi Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018. 37. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 38. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 39. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi ale art. 39 alin. (1) lit. b) şi ale art. 40 alin. (1) din Codul penal. Legea nr. 187/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 10 din Legea nr. 187/2012: „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.“; – Art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal: „(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: [...] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.“; – Art. 40 alin. (1) din Codul penal: „Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39.“ 40. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la claritatea şi previzibilitatea legii, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepselor, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 referitor la principiul „nicio pedeapsă fără lege“ din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 4 referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenţie. 41. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică. Astfel, prin Decizia nr. 379 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1241 din 29 decembrie 2021, Decizia nr. 291 din 6 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 19 august 2021, Decizia nr. 853 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 1 martie 2021, Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 13 iunie 2016, Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, şi Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2019, Curtea a reţinut că, în baza dispoziţiilor criticate, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Cu alte cuvinte, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. Prin reglementarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, aşa încât a consacrat explicit soluţia majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 ar rezulta că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni s-ar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal atunci când toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, s-ar putea susţine că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcţie de instituţii autonome. În această ipoteză, jurisprudenţa apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracţiuni ca fiind o instituţie autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituţie care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu excludea aplicarea dispoziţiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracţiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracţiuni face parte dintre acele instituţii juridico-penale (ca şi prescripţia, suspendarea executării pedepsei etc.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară. 42. Curtea a reţinut că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voinţa legiuitorului, o lex tertia, permiţând, în privinţa tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracţiunilor componente ale pluralităţii. Curtea a constatat însă că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului legii mai conforme cu interesele apărării sociale, care este legea nouă. Stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar, doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând să se aplice cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Prin săvârşirea unei infracţiuni şi sub imperiul legii noi, inculpatul a înţeles să o încalce şi pe aceasta, expunându-se consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiţii este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în mod diferit, după cum toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situaţie tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, ori cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând să se aplice pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment -, sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni. 43. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, faţă de critici similare, prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 508 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1163 din 2 decembrie 2020, Decizia nr. 248 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, sau Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015. 44. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate reglementează în materia sancţionării concursului de infracţiuni săvârşite de persoana fizică, infractor major, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, instituind tratamentul penal al concursului de infracţiuni prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix. Aşadar, potrivit prevederilor precitate, dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest context, Curtea a reţinut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează să fie executată se face prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Curtea a arătat că, în actualul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracţiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni, în contextul în care critica principală a tendinţelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracţiuni, a fost aceea că sistemul sancţionator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că „soluţia de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică“. Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere şi instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, în condiţiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracţiuni, deşi un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancţionată, cauza de agravare fiind în foarte multe situaţii ignorată de instanţe în stabilirea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ, aşa încât noul Cod penal răspunde unei puternice exigenţe sociale, aceea de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, „într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni“. Aşadar, în cazul concursului de infracţiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea - singura sancţiune aplicată, în mod obişnuit, de către instanţe sub legea veche -, sub imperiul legii noi este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a reţinut că, întrucât săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă a acesteia pe calea infracţională, sunt necesare sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale. 45. Curtea a mai reţinut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracţiuni intră în atribuţiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancţiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Aşa fiind, Curtea a reţinut că prin adoptarea noului regim juridic de sancţionare a celor două forme de concurs de infracţiuni, real şi formal - referitor la persoana fizică, infractor major -, reglementând mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. 46. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior analizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 47. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea-Marian Ispas în Dosarul nr. 2.978/107/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, de Mihai Halas în Dosarul nr. 2.283/117/2019/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, de Alen-Daniel Moisin în Dosarul nr. 4.935/235/2019 al Judecătoriei Gherla, de Erli Zsolt-Csaba în Dosarul nr. 4.379/235/2019 al Tribunalului Cluj - Secţia penală, în Dosarul nr. 19.809/197/2018* al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi în Dosarul nr. 201/182/2021 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, de Gheorghe Bogdan Daniliuc în Dosarul nr. 3.864/314/2020/a2 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Gabriel Antoniu Bakai în Dosarul nr. 1.388/107/2021/a1 al Tribunalului Alba - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi ale art. 39 alin. (1) lit. b) şi ale art. 40 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, Judecătoriei Gherla, Tribunalului Cluj - Secţia penală, Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Alba - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
