Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, obiecţie formulată de Guvernul României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost trimisă la Curtea Constituţională prin poşta electronică şi înregistrată cu nr. 7.704 din 27 noiembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.175A/2020. La sesizare a fost anexată Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, cât priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează încălcarea principiului bicameralismului, Guvernul invocă dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie. În acest sens, Guvernul susţine că principiul bicameralismului trebuie să permită fiecărei Camere să-şi exprime voinţa politică în privinţa unei anumite problematici supuse legiferării; în acest sens, este necesară respectarea dispoziţiilor art. 75 privind ordinea de sesizare a celor două Camere, în funcţie de categoriile din care face parte fiecare propunere legislativă sau proiect de lege, dar şi respectarea art. 61, în virtutea căruia legiferarea este opera întregului Parlament, ca entitate unică şi suverană. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, în care au fost identificate câteva elemente ce trebuie avute în vedere de legiuitor pentru a asigura respectarea principiului bicameralismului. Reţine că, iniţial, Curtea Constituţională a stabilit două criterii esenţiale ce trebuie întrunite cumulativ pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Astfel, la întrunirea celor două criterii, Camera decizională se afla pe o poziţie privilegiată, prima Cameră sesizată fiind eliminată din procesul legislativ (în acest sens, invocă deciziile nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, şi nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011). Ulterior, Curtea a adăugat un nou criteriu, reţinând că evaluarea respectării principiului bicameralismului impune un examen comparativ între forma legii adoptată de Camera de reflecţie şi cea adoptată de Camera decizională, prin raportare la scopul legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ (în acest sens, invocă deciziile nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, nr. 514 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 31 octombrie 2017, şi nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018). Cu privire la dezbaterea parlamentară a legii în cele două camere, reţine că instanţa de control constituţional a statuat că modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (invocă Decizia Curţii nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008). Referitor la marja în care Camera decizională poate interveni cu modificări asupra obiectului şi configuraţiei propunerii legislative, s-a precizat că pot exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative şi atât timp cât sunt respectate aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie (deciziile nr. 429 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 24 iulie 2017, şi nr. 298 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 28 iunie 2018). Prin urmare, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism (deciziile nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017, şi nr. 356 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iunie 2018). Totodată, aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate, în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge. Principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional, iar principiul bicameralismului presupune conlucrarea primei Camere în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor (Deciziile nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017). Cu privire la semnificaţia sintagmei „decide definitiv“, cuprinsă în art. 75 alin. (3) din Constituţie, reţine că instanţa de control constituţional a apreciat că aceasta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/ă în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (în acest sens, deciziile nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, nr. 392 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, şi nr. 581 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 19 octombrie 2018). 4. În cadrul procesului legislativ privind Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, Guvernul observă că, în prima Cameră sesizată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 a fost aprobată fără modificări, fiind apoi transmisă la Camera Deputaţilor. În Camera decizională, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 a fost aprobată cu modificări atât faţă de forma iniţiatorului, cât şi faţă de cea adoptată de Senat, respectiv prin promovarea unor soluţii legislative care nu se integrează organic în actul normativ în discuţie. În acest sens, Guvernul susţine că art. II din legea criticată reprezintă o normă care nu a parcurs circuitul legislativ în integralitate, întrucât, direct în etapa decizională a procesului de legiferare, intenţia de reglementare a iniţiatorului şi forma adoptată de Senat au fost modificate cantitativ şi substanţial în Camera Deputaţilor. 5. Reaminteşte jurisprudenţa instanţei de control constituţional cu privire la principiul bicameralismului, respectiv deciziile nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, şi nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragrafele 53 şi 56, pentru a argumenta că, în procesul legislativ, este esenţial pentru Camera decizională să respecte atât intenţia, materia şi obiectul de reglementare avute în vedere de către iniţiator, cât şi forma şi conţinutul soluţiei legislative adoptate de către prima Cameră sesizată. În caz contrar, în măsura în care Camera decizională nu ar fi ţinută de aceste principii constituţionale, s-ar crea contextul în care aceasta ar putea legifera în mod singular, anihilând voinţa primei Camere sesizate şi, în consecinţă, arogându-şi în integralitate rolul de unică autoritate legiuitoare, care aparţine, conform Constituţiei, celor două structuri ale Parlamentului. Prin urmare, Guvernul susţine că, în cadrul Camerei decizionale, legea criticată a fost modificată în mod substanţial în raport cu forma iniţiatorului şi cu cea adoptată de Camera de reflecţie, fiind încălcat principiul bicameralismului. 6. Altă critică de neconstituţionalitate extrinsecă vizează încălcarea principiului cooperării şi colaborării loiale între autorităţi prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală. În acest sens, Guvernul arată că obiectul de reglementare al art. II din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare vizează o măsură adoptată de către Guvernul României, respectiv art. 10^1 [s.n. art. I pct. 9, care a introdus un nou articol, articolul 10^1, după articolul 10, la anexa nr. 3, la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020] din Hotărârea nr. 935 din 5 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit căruia: „(1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Prin excepţie de la alin. (1), se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.“ Reţine că amendamentul introdus de Camera Deputaţilor nu este însoţit de motivarea cerută de lege, sens în care nu se poate identifica raţiunea intervenţiei legislative asupra voinţei Executivului. Astfel, Guvernul apreciază că, prin adoptarea legii criticate, s-a încălcat principiul colaborării loiale şi al respectului reciproc între Parlament şi Guvern, întrucât Parlamentul a intervenit în domeniul rezervat legiuitorului delegat, deturnând voinţa acestuia din urmă fără a-şi motiva demersul. În acest context, apreciază ca fiind incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017. 7. Criticile de neconstituţionalitate intrinsecă sunt formulate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum şi cu referire la principiul securităţii raporturilor juridice, din perspectiva unicităţii reglementării în materie. Referitor la art. II din legea criticată, Guvernul observă că acesta se referă la modul de funcţionare a pieţelor agroalimentare în spaţii închise, a târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante, talciocurilor pe perioada stării de alertă, în timp ce obiectul de reglementare al legii priveşte aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019, care nu dispune cu privire la funcţionarea acestora nici în general, nici pe timpul stării de alertă. 8. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia o reglementare eterogenă contravine normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 14 - Unicitatea reglementării în materie din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora „Reglementările [...] având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ“ [alin. (1)], iar „un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act“ [alin. (2)]. Observă că, în cazul de faţă, cele două materii nu sunt conexe, vizează scopuri diferite, aşa încât Guvernul apreciază că reglementarea lor printr-un singur act normativ nu numai că nu era necesară, dar impietează asupra unicităţii reglementării în materie, ca exigenţă a tehnicii legislative. Reţine că normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, însă arată că instanţa de control constituţional a statuat că, prin reglementarea acestora, legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. 9. În contextualizarea aspectelor arătate, Guvernul menţionează că, în fondul legislativ, există Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, care, conform art. 1, „reglementează modul de desfăşurare a activităţilor economice, de valorificare de către producătorii agricoli, persoane fizice sau persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, a produselor agricole proprii şi de exercitare a comerţului cu aceste produse.“ Aşadar, Guvernul arată că, la momentul adoptării normei criticate, legiuitorul nu a avut în vedere cadrul legal special reprezentat de Legea nr. 145/2014, menţionată anterior, prin care a fost reglementat regimul juridic al aspectelor vizate de art. II din legea criticată. 10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată Preşedintelui României, în ziua înregistrării, iar, potrivit art. 16 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 11. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/7.608 din 7 decembrie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.893 din 7 decembrie 2020, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare este neîntemeiată. 12. Cu referire la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului bicameralismului, se reţine că prevederile art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală consacră organizarea în două camere a Parlamentului şi raporturile dintre acestea. În ceea ce priveşte funcţia de legiferare, se susţine că iniţiativa legislativă aparţine în egală măsură deputaţilor şi senatorilor, aceştia putând să propună o iniţiativă legislativă ori să amendeze orice iniţiativă legislativă depusă în Parlament. Din aceste principii ale sistemului bicameral rezultă că o iniţiativă legislativă poate fi modificată sau completată de prima Cameră sesizată, fără ca decizia acesteia să fie limitată de conţinutul iniţiativei legislative în forma depusă de iniţiator, după cum tot astfel, Camera decizională are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunţa la iniţiativa în cauză (se invocă, în acest sens, Decizia Curţii nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Se susţine, astfel, că o interpretare conform căreia textul adoptat în prima Cameră sesizată ar trebui să fie oarecum similar cu forma adoptată în Camera decizională lipseşte de conţinut art. 75 alin. (3) din Legea fundamentală sau chiar limitează dreptul parlamentarilor din Camera decizională de aşi exercita dreptul la iniţiativă legislativă şi/sau de a propune amendamente. În sprijinul susţinerilor anterioare, se invocă şi considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008. 13. Cu referire la critica privind încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, din perspectiva principiului cooperării şi colaborării loiale între autorităţi, susţine că aceasta nu poate fi primită, deoarece art. II din legea criticată nu vizează modificarea unui articol din Hotărârea Guvernului nr. 935 din 5 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi pentru stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cu COVID-19, astfel cum susţine autorul sesizării de neconstituţionalitate. Dimpotrivă, se susţine că art. II al legii supuse examinării face trimitere la o definiţie a pieţelor agroalimentare prevăzută la art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 26 martie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Consideră că autorul sesizării de neconstituţionalitate cu reacredinţă interpretează că amendamentul din art. II al legii criticate încalcă principiul colaborării loiale între instituţii; de fapt „modificarea unei norme juridice, în sensul adaptării ei la realităţile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative, în lumina dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie.“ (Decizia Curţii nr. 681 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011). Susţine că legiuitorul a urmărit, prin art. II al legii supuse examinării, o reparaţie cu privire la interdicţia discriminatorie impusă de către Guvern pieţelor agroalimentare. 14. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată, apreciază că principiul legalităţii impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. În acest context, reţine că instanţa de control constituţional a statuat în jurisprudenţa sa că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că legea trebuie să fie suficient de precisă şi clară pentru a putea fi aplicată, conducând la caracterul de lex certa al normei (se invocă, în acest sens, spre exemplu, deciziile Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, se reţine că, prin Decizia nr. 733 din 10 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 3 septembrie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra aspectelor privitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate în sensul că acestea „nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează în fapt probleme de aplicare a legii“, aceste dispoziţii neintrând în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor amendamente legislative, pentru a asigura ordinea juridică necesară. În aceste condiţii, se susţine că Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare, a adoptat actul normativ în mod legitim şi asumat, conform Constituţiei, principiul legalităţii stând la baza oricăror acte adoptate de acest organ reprezentativ. 15. Preşedintele Senatului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x nr. 18/2020), care a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 10 noiembrie 2020, şi care au următorul conţinut: "ART. I Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78 din 18 decembrie 2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.031 din 23 decembrie 2019, cu următoarele modificări: 1. La articolul I, alineatul (1) al articolului 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) În vederea accesării fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă, utilizatorii de pajişti, persoane fizice şi juridice, în calitate de proprietari şi/sau deţinători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligaţia ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de păşunat, ori cosirea cel puţin o dată pe an a vegetaţiei. Începând cu data de 1 ianuarie 2022 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral. 2. La articolul VI, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: (6) În termenul prevăzut la alin. (5) persoanele care au aplicat mecanismul plăţii defalcate a TVA care nu au deschis la Trezoreria Statului contul prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vor comunica unităţii Trezoreriei Statului contul curent deschis la o instituţie de credit în care se transferă sumele respective. În cazul în care aceste persoane nu comunică informaţii privind contul curent deschis la instituţia de credit, în baza unei liste a acestor persoane furnizate de Trezoreria Statului, organul fiscal solicită, în termen de 10 zile de la data primirii listei de la Trezoreria Statului, titularilor de cont aceste informaţii, pe care le transmite unităţilor Trezoreriei Statului în vederea transferului sumelor. ART. II – Pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile, aşa cum sunt definite potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea restricţiilor referitoare la distanţarea socială şi a măsurilor de protecţie sanitară." 17. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate, şi alin. (5) privind principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, ale art. 61 alin. (2) care consacră principiul bicameralismului şi ale art. 75 referitor la sesizarea Camerelor. 18. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 19. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea reţine că obiecţia ce formează obiectul Dosarului nr. 2175A/2020 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, aceasta fiind formulată de Guvernul României, sub semnătura prim-ministrului, care are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori. 20. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, Curtea reţine că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 10 noiembrie 2020, a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la constituţionalitatea legii la aceeaşi dată, a fost comunicată Guvernului, fiind înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/6.059 din 12 noiembrie 2020, şi, apoi, trimisă la Preşedintele României pentru promulgare, la data de 12 noiembrie 2020. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost trimisă Curţii Constituţionale prin poşta electronică la data de 27 noiembrie 2020 şi înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.704 din 27 noiembrie 2020. Ulterior, sesizarea în original a fost transmisă Curţii Constituţionale în plic şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.704 din 3 decembrie 2020. Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile.“ Aşa cum a reţinut Curtea la paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, precitată, o sesizare a Curţii Constituţionale (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, (ii) va fi admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) şi (3) din Constituţie, însă condiţionat de nepromulgarea legii, (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă. Având în vedere că legea criticată a fost trimisă la promulgare la data de 12 noiembrie 2020, iar Curtea Constituţională a fost sesizată prin poşta electronică, sesizarea fiind înregistrată prima dată la Curtea Constituţională la data de 27 noiembrie 2020, se constată că obiecţia a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, însă în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, aspect ce se încadrează în a doua ipoteză din paragraful 70 al Deciziei Curţii nr. 67 din 21 februarie 2018. 21. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea reţine că aceasta vizează Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 10 noiembrie 2020, şi care nu a fost promulgată de Preşedintele României. 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 23. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că autorul acesteia formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, ce vizează încălcarea principiului bicameralismului prin raportare la prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie, pe de o parte, şi încălcarea principiului cooperării loiale între autorităţi prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, pe de altă parte, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum şi cu referire la principiul securităţii raporturilor juridice, din perspectiva unicităţii reglementării în materie. 24. Examinarea criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie impune analiza parcursului legislativ al legii şi compararea formelor pe care le-a avut de la momentul iniţierii şi până la momentul adoptării, pentru a identifica dacă sau realizat intervenţii de natură să încalce principiul bicameralismului. 25. În aceste condiţii, examinând procesul legislativ de adoptare a legii criticate, Curtea reţine că forma iniţiatorului (Guvernul României) a avut ca unic obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019, în conţinutul său regăsindu-se un articol unic: „Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare.“ 26. În Expunerea de motive a propunerii legislative, în secţiunea „Schimbări preconizate“, la pct. 1 s-a reţinut că „Având în vedere situaţia actuală prezentată anterior, se impune a se prelungi termenul de la care devine obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral, respectiv începând cu anul 2021, fapt ce conduce la modificarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 în regim de urgenţă, astfel: «Art. 10. - (1) În vederea accesării fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă, utilizatorii de pajişti, persoane fizice şi juridice, în calitate de proprietari şi/sau deţinători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligaţia ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de păşunat, ori cosirea cel puţin o dată pe an a vegetaţiei. Începând cu anul 2021 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral.»“, iar la pct. 3 s-a reţinut că „În vederea compatibilizării cu acquis-ul comunitar în domeniu, ca urmare a scrisorii Comisiei Europene nr. C(2018) 7121 final din 8 noiembrie 2018 de punere în întârziere în cauza 2017/2180 - având ca obiect incompatibilitatea cu dreptul UE a sistemului de plată defalcată a TVA în aplicare de la 1 ianuarie 2018, se impune eliminarea mecanismului plăţii defalcate a TVA. Prin abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, cu modificările şi completările ulterioare, dispar obligaţiile operatorilor economici de gestionare a acestui mecanism. Executarea silită a sumelor existente în contul de TVA se va aplica în mod corespunzător de către instituţiile de credit, în limita sumei totale a obligaţiilor bugetare, astfel cum aceasta este individualizată în adresa de înfiinţare a popririi“. 27. Aşa cum rezultă din fişa actului normativ de pe pagina de internet a Senatului, propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, iar la data de 4 februarie 2020, propunerea legislativă a fost prezentată în Biroul permanent al Senatului, ca primă Cameră sesizată, cu nr. L17 din 4 februarie 2020, fiind trimisă pentru raport la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, cu termen stabilit la data de 6 februarie 2020, şi, pentru aviz, la Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală, cu termen stabilit la data de 5 februarie 2020, fără a se primi însă avizul solicitat. La data de 5 februarie 2020, propunerea legislativă a primit raport de admitere fără amendamente de la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la data de 10 februarie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, după care a fost transmisă, spre dezbatere, Camerei Deputaţilor. 28. Ulterior, forma adoptată de Senat a fost transmisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor, unde a fost înregistrată la data de 17 februarie 2020. La data de 25 februarie 2020 a fost primit aviz favorabil, cu amendamente, de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, la data de 3 martie 2020 a fost primit aviz favorabil de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, iar la data de 10 noiembrie 2020 a fost primit raport comun favorabil de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice (cu zece amendamente admise şi două amendamente respinse). În raportul comun (favorabil) asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, între cele zece amendamente admise, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au propus următoarele: la pct. 2 din anexa 1 la raport „Articol I. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.031 din 23 decembrie 2019, cu următoarele modificări şi completări:“, la pct. 4 din anexa 1 la raport „La articolul I, alineatul 1 al articolului 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) În vederea accesării fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă, utilizatorii de pajişti, persoane fizice şi juridice, în calitate de proprietari şi/sau deţinători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligaţia ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de păşunat, ori cosirea cel puţin o dată pe an a vegetaţiei. Începând cu data de 1 ianuarie 2022 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral.“, iar la pct. 9 din anexa la raport „La articolul VI, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: (6) În termenul prevăzut la alin. (5) persoanele care au aplicat mecanismul plăţii defalcate a TVA care nu au deschis la Trezoreria Statului contul prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vor comunica unităţii Trezoreriei Statului contul curent deschis la o instituţie de credit în care se transferă sumele respective. În cazul în care aceste persoane nu comunică informaţii privind contul curent deschis la instituţia de credit, în baza unei liste a acestor persoane furnizate de Trezoreria Statului, organul fiscal solicită, în termen de 10 zile de la data primirii listei de la Trezoreria Statului, titularilor de cont aceste informaţii, pe care le transmite unităţilor Trezoreriei Statului în vederea transferului sumelor“. 29. Dezbaterile asupra propunerii legislative au avut loc la data de 10 noiembrie 2020, aceasta fiind adoptată de Camera decizională - Camera Deputaţilor, cu amendamentele - menţionate în paragraful anterior - propuse, în anexa 1 (punctele 2, 4 şi 9) la Raportul comun favorabil, de către membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi ai Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. La aceeaşi dată - 10 noiembrie 2020 - propunerea legislativă a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 12 noiembrie 2020 a fost trimisă Preşedintelui României, în vederea promulgării. La data de 27 noiembrie 2020, Guvernul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare. 30. Având în vedere soluţia legislativă introdusă de Camera Deputaţilor prin dispoziţiile art. II din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, autorul obiecţiei susţine că în Camera decizională s-a realizat o intervenţie de natură să încalce principiul bicameralismului, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 31. Curtea reţine în acest sens că a dezvoltat, prin deciziile sale, o veritabilă doctrină a bicameralismului şi a modului în care acest principiu este reflectat în procedura de legiferare. Astfel, principiul bicameralismului se reflectă nu numai în dualismul instituţional din cadrul Parlamentului, care este format din Camera Deputaţilor şi Senat, ci şi în cel funcţional. În acelaşi timp, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege/propunerea legislativă să fi fost dezbătut/ă şi de către cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53, Decizia nr. 679 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.046 din 9 noiembrie 2020, paragrafele 30-36). 32. Ca urmare, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 53). 33. Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului, şi anume: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, din procesul legislativ, a primei Camere sesizate (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, precitată, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 29, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 54, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 44, Decizia nr. 561 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 1 noiembrie 2018, paragraful 34, Decizia nr. 404 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 iulie 2019, paragraful 77, şi Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 15 mai 2020, paragraful 65). Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie al primei Camere sesizate, în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului de lege/propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce ar avea drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu ar mai avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea să o aprobe sau să o respingă. Sub aceste aspecte este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 55). Bicameralismul nu înseamnă că ambele Camere trebuie să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, astfel că în Camera decizională pot să existe abateri de la forma adoptată de Camera de reflecţie, dar fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia ar deveni iluzoriu. S-ar ajunge astfel la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră s-ar identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere proiectul de lege/propunerea legislativă în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragrafele 37 şi 38). 34. Prevederile art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclud, ci, dimpotrivă, presupun ca proiectul de lege/propunerea legislativă adoptat/ă de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/ă în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat însă că, în acest caz, Camera decizională nu poate să modifice substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 56, şi Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, precitată, paragraful 66). 35. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, precitată, şi Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, precitată, paragraful 28). 36. Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, astfel că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, precitată, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, precitată, paragraful 29, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, precitată, paragraful 32, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, precitată, paragraful 48, Decizia nr. 404 din 6 iunie 2019, precitată, paragraful 79, şi Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, precitată, paragraful 67). 37. Analizând parcursul legislativ al legii criticate, comparând formele pe care aceasta le-a avut de la momentul iniţierii şi până la momentul adoptării, în raport cu susţinerile autorului sesizării şi având în vedere jurisprudenţa instanţei de control constituţional în materie, Curtea constată că, în forma sa iniţială, adoptată de Senat, propunerea legislativă cu titlul „Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare“ conţinea un articol unic care avea ca scop aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare. Curtea reţine că o primă modificare a articolului unic, adoptată în Camera decizională - Camera Deputaţilor, este în sensul aprobării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1031 din 23 decembrie 2019, cu modificările enumerate la punctele 1 şi 2 ale art. I al legii şi care privesc (i) pe de o parte, art. I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019, în sensul că la alin. (1) al art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 13 mai 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă termenul referitor la respectarea obligaţiei implementării amenajamentelor pastorale, („începând cu data de 1 ianuarie 2022“), iar, (ii) pe de altă parte, art. VI al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019, în sensul că, la alineatul (6) teza a doua, termenul de 10 zile [în care organul fiscal poate solicita titularilor de cont - care nu au deschis la Trezoreria Statului contul prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar au deschis un cont curent la o instituţie de credit - informaţii cu privire la conturile deschise la o instituţie de credit pe care le transmite unităţilor Trezoreriei Statului în vederea transferului disponibilului existent în soldul conturilor de TVA] se va calcula „de la data primirii listei de la Trezoreria Statului“, iar nu „de la data primirii solicitării de la Trezoreria Statului“. 38. Curtea reţine că, deşi modificările anterior menţionate determină o deosebire de conţinut juridic şi, respectiv, o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, acestea nu se abat de la scopul iniţial al legii, de la concepţia originară a actului normativ, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative, aceea de a aproba Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare. Normele cu privire la care Camera Deputaţilor a operat modificări, în art. I punctele 1 şi 2 al legii, privesc, pe de o parte, respectarea obligaţiei implementării amenajamentelor pastorale, iar, pe de altă parte, compatibilizarea sistemului de plată defalcată a TVA, încadrându-se în obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019, ce urmează a fi aprobată prin legea criticată. Prin urmare, Curtea constată că, modificând şi completând articolul unic al legii, prin reglementarea art. I punctele 1 şi 2 din lege, Camera decizională a acţionat în sfera sa de competenţă, în condiţiile în care modificările operate nu se abat de la scopul urmărit de iniţiatorul propunerii legislative, ci constituie expresia unei reglementări corespunzătoare cu finalitatea legii. Aşadar, deşi există diferenţe de redactare între cele două forme ale legii adoptate de cele două Camere, Camera decizională şi-a exercitat dreptul propriu de a aduce modificări dispoziţiilor care au făcut obiectul iniţiativei legislative. Aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptat/ă de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/ă în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. 39. Curtea constată însă că, din perspectiva respectării principiului bicameralismului, este discutabilă soluţia legislativă introdusă în Camera Deputaţilor la art. II al legii, şi anume dispoziţiile potrivit cărora „Pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile, aşa cum sunt definite potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea restricţiilor referitoare la distanţarea socială şi a măsurilor de protecţie sanitară.“ 40. Astfel, din documentele privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, şi anume propunerea legislativă depusă de iniţiator împreună cu expunerea de motive, forma legii care a fost adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi, respectiv, cea adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Curtea constată, în acord cu susţinerile autorului sesizării, că soluţia legislativă din art. II al legii nu se regăseşte în intenţia de reglementare şi în forma legii adoptate de Senat, formă care vizează exclusiv aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare. 41. Curtea constată că soluţia legislativă reglementată de dispoziţiile art. II, nou-introdus în Camera decizională, ce priveşte activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, a târgurilor, a bâlciurilor, a pieţelor mixte şi volante, a talciocurilor pe durata stării de alertă, ca măsură având drept scop prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, nu are legătură cu contextul normativ vizat de iniţiatorul propunerii legislative, context ce se limitează la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare. Aşadar, Curtea constată că, prin introducerea art. II din lege, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, modifică substanţial obiectul de reglementare şi conţinutul legii în raport cu forma iniţiatorului adoptată de Camera de reflecţie, formă care nu vizează stabilirea măsurilor ce se aplică pe durata stării de alertă pe teritoriul României pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 42. Întrucât completarea adusă de Camera decizională propunerii legislative adoptate de Camera de reflecţie nu se raportează la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma de reglementare aprobată de prima Cameră sesizată, Curtea constată că o singură Cameră, şi anume Camera decizională, a legiferat în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului. Aşadar, Curtea constată că este întemeiată critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată de autorul obiecţiei, având în vedere faptul că adăugarea în Camera decizională a dispoziţiilor art. II din lege este de natură să determine o modificare de concepţie a reglementării, contrară principiului bicameralismului, în sensul că reglementarea analizată nu mai este circumscrisă adoptării unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi a unor măsuri fiscal-bugetare. 43. Prin urmare, Curtea constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare este neconstituţională, în ansamblul său, întrucât încalcă prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) referitor la structura Parlamentului şi ale art. 75 privind sesizarea Camerelor. 44. În aceste condiţii, întrucât legea criticată este neconstituţională, în ansamblul său, Curtea reţine că nu mai este cazul să examineze critica de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează încălcarea principiului cooperării şi colaborării loiale între autorităţi prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală. 45. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, în condiţiile constatării neconstituţionalităţii extrinseci a unei legi ce constituie obiectul controlului de constituţionalitate a priori, nu se mai impune analiza celorlalte critici de neconstituţionalitate formulate (Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78, şi Decizia nr. 679 din 30 septembrie 2020, precitată, paragraful 42). În aceste condiţii, având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii, Curtea nu va examina critica de neconstituţionalitate intrinsecă formulată de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate. 46. În ceea ce priveşte efectele deciziei prin care Curtea, în cadrul controlului anterior promulgării, constată neconstituţionalitatea unei legi în ansamblul său, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, Curtea reţine că - în temeiul prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi având în vedere jurisprudenţa sa în materie - Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ. Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său are efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări (Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 88, şi Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, citată anterior, paragraful 79). 47. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
