Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 9 din 17 aprilie 2019  referitoare la interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 9 din 17 aprilie 2019 referitoare la interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 452 din 5 iunie 2019
    Dosar nr. 376/1/2019

┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru│Casaţie şi justiţie, │
│ │preşedintele Completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Daniela │- judecător la Secţia penală│
│Encean │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia penală│
│Burnel │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Săndel │ │
│Lucian │- judecător la Secţia penală│
│Macavei │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia penală│
│Cosma │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Andrei │ │
│Claudiu │- judecător la Secţia penală│
│Rus │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia penală│
│Bogdan │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lucia │ │
│Tatiana │- judecător la Secţia penală│
│Rog │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Silvia │- judecător la Secţia penală│
│Cerbu │ │
├─────────┴────────────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.571/279/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
    "Dacă în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noţiunea de faptă, din sintagma «(...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...)», include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv «acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni."

    Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 376/1/2019 a fost legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală, ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi potrivit procesului-verbal din data de 16 aprilie 2019 prin care s-a dispus înlocuirea doamnei judecător Lavinia Lefterache cu doamna judecător Silvia Cerbu.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    Judecător-raportor a fost desemnată, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Simona Daniela Encean, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat domnul Costin Cristian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, întrucât, potrivit procesului-verbal din data de 16 aprilie 2019, s-a dispus înlocuirea doamnei magistrat-asistent Pavel Elena Larisa cu domnul magistrat-asistent Puşcă Costin Cristian.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 376/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, faţă de solicitările formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării.
    În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, doamna judecător Simona Daniela Encean, care a fost înaintat părţilor la data de 26 martie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 376/1/2019.
    Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
    A arătat că problema de drept vizează lămurirea incidenţei unei soluţii procesuale specifice apelului, respectiv aceea prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, în ipoteza în care instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor actelor materiale care ar intra în conţinutul infracţiunii continuate.
    Practic, instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă noţiunea de faptă, prevăzută de textul de lege anterior menţionat, este echivalentă cu noţiunea de acţiune sau inacţiune la care se referă art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât, dacă în noţiunea de faptă ar intra şi noţiunea de act material din conţinutul infracţiunii continuate, s-ar putea justifica o soluţie de desfiinţare a hotărârii instanţei de fond şi de trimitere spre rejudecare a cauzei.
    A apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, întrucât din încheierea de sesizare rezultă că nu se confirmă situaţia premisă care a justificat în opinia instanţei de trimitere formularea întrebării; instanţa de fond s-a pronunţat asupra tuturor actelor materiale care intrau în conţinutul infracţiunii continuate reţinute în sarcina inculpatului, atât prin considerentele hotărârii, cât şi prin dispozitivul acesteia.
    Astfel, instanţa de fond a arătat, în mod argumentat, care acte materiale nu sunt probate şi pe care, pe cale de consecinţă, le-a înlăturat şi nu le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare, această soluţie reflectându-se şi în dispozitivul hotărârii, având în vedere că instanţa a înlăturat caracterul continuat pentru cele pe care nu le-a reţinut, a precizat numărul actelor materiale pentru care s-a dispus soluţia de condamnare, precum şi data săvârşirii acestora.
    Prin urmare, într-o astfel de ipoteză în care suntem în prezenţa unor pluralităţi de fapte care intră în conţinutul unei infracţiuni unice continuate, nu se justifică regăsirea unei soluţii distincte cu privire la fiecare act material în dispozitiv, întrucât nu suntem în ipoteza unei pluralităţi de infracţiuni, aşa cum, în mod greşit, a apreciat instanţa de trimitere.
    În consecinţă, situaţia premisă neregăsindu-se în situaţia din speţă, nu este îndeplinită condiţia privind legătura dintre dezlegarea chestiunii de drept şi dezlegarea fondului cauzei, astfel încât a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului, în situaţia în care au întrebări de formulat.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 28 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.571/279/2016, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noţiunea de faptă, din sintagma «(...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...)», include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv «acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni."


    II. Expunerea succintă a cauzei
    Curtea de Apel Bacău este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul P.N.I. împotriva Sentinţei penale nr. 1.058 din 14 decembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 2.571/279/2016.
    Prin sentinţa penală menţionată, în temeiul art. 85 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului (O.U.G.) nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 39 alin. (4) din Codul penal anterior şi art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul P.N.I. la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat, în stare de recidivă postexecutorie (un singur act material, din data de 15.11.2012, ora 16,30).
    În temeiul art. 71 din Codul penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei principale.
    În temeiul art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 39 alin. (4) din Codul penal anterior şi art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul P.N.I. la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în stare de recidivă postexecutorie (un singur act material, din data de 15.11.2012, ora 16,30).
    În temeiul art. 71 din Codul penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei principale.
    În temeiul art. 33 lit. b),art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, au fost contopite cele două pedepse stabilite mai sus, urmând ca inculpatul P.N.I. să execute, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
    În temeiul art. 71 din Codul penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare.
    S-a constatat că inculpatul P.N.I este arestat în altă cauză.
    În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul P.N.I. la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
    În temeiul art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului, care rămâne în sarcina statului, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ.
    Împotriva sentinţei penale anterior menţionate a declarat apel inculpatul P.N.I., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, printre altele, desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat conform dispoziţiilor art. 345 din Codul de procedură penală din 1968 asupra faptelor din 16.11.2012.
    Dezbaterile au avut loc la data de 23.10.2018, cauza fiind însă pe rol, acordându-se termen la 27 noiembrie 2018, dată la care Curtea de Apel Bacău a pus în discuţia reprezentantului Ministerului Public şi a inculpatului prezent la şedinţa de judecată sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse în preambulul prezentei decizii; prin Încheierea din data de 28.11.2018, aceeaşi instanţă a constatat îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, a dispus sesizarea instanţei supreme.

    III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Instanţa de trimitere a arătat că noţiunea de faptă din sintagma „(...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...)“ include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul
    unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni“.
    Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
    Cu toate că noţiunea de faptă nu a fost definită de legiuitor, în doctrina de specialitate aceasta a fost explicată ca fiind „o faptă a omului, un act de conduită exterioară a acestuia, având o existenţă materială obiectivă. (...) Fapta poate consta într-o acţiune sau o inacţiune“. De altfel, în alte tratate de drept penal material, cu toate că nu se prezintă o definiţie expresă a noţiunii de faptă, prin referire la autorii din perioada antebelică, se arată că însăşi infracţiunea se definea ca „acţiunea sau inacţiunea care fiind doloasă ori culpoasă, legiuitorul a sancţionat-o penaliceşte“.
    Altfel şi mai simplu spus, prin faptă prevăzută de legea penală doctrina penal materială, dar şi jurisprudenţa aproape unanimă înţeleg o acţiune sau inacţiune a omului.
    Or, această noţiune de acţiune sau inacţiune, care constituie însăşi definiţia faptei, se regăseşte în cuprinsul art. 35 alin. (1) din Codul penal referitor la definiţia infracţiunii continuate: „Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv (textul subliniat declarat neconstituţional), acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni“.
    Din cele arătate mai sus rezultă că prin acţiune sau inacţiune prevăzută de legea penală trebuie înţeleasă noţiunea echivalentă de faptă prevăzută de legea penală.
    În altă ordine de idei, legiuitorul nu a folosit la art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală noţiunea de infracţiune - (...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...) ci „(...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...).“
    Distincţia realizată de legiuitor între infracţiune şi faptă nu este întâmplătoare în cazul art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, ci are legătură cu noţiunea de acuzaţie în materie penală.
    Astfel, o infracţiune, mai ales în cazul unităţii legale de infracţiuni, poate să cuprindă, prin voinţa legiuitorului, mai mult de o faptă prevăzută de legea penală, înţeleasă prin acţiune sau inacţiune a omului prevăzută de legea penală.
    Altfel spus, infracţiunea include în sfera sa de conţinut noţiunea de faptă, o infracţiune fiind posibil să conţină una sau mai multe fapte, în funcţie de felul unităţii de infracţiuni, naturală sau legală.
    Fiecare dintre acţiunile sau inacţiunile prevăzute de legea penală, în sensul de fapte, constituie însă o acuzaţie în materie penală distinctă, ce reprezintă obiectul judecăţii şi pentru care instanţa trebuie să pronunţe, eventual după o schimbare de încadrare juridică, prin scindarea unităţii legale, în mod expres, o soluţie prin actul de judecată a cărui finalitate o reprezintă hotărârea judecătorească.
    Dacă se ajunge la o interpretare diferită, că legiuitorul nu a inclus în noţiunea de faptă şi o acţiune sau inacţiune (în sensul de act material) din cuprinsul unei infracţiuni continuate, atunci consecinţele ar putea fi contrare unei logici juridice comune.
    Astfel, aceeaşi noţiune de acţiune sau inacţiune în sensul de faptă prevăzută de legea penală este folosită de legiuitor şi la art. 35 alin. (2) din Codul penal, pentru a defini cealaltă formă de unitate legală de infracţiuni, respectiv infracţiunea complexă.
    În această situaţie, dacă instanţa de fond nu ar mai fi obligată să se pronunţe asupra tuturor actelor materiale din cuprinsul unei infracţiuni continuate prin dispozitivul sentinţei, sub sancţiunea unei desfiinţări în calea de atac a apelului cu trimitere spre rejudecare la instanţa învestită iniţial, ca urmare a interpretării diferite a noţiunii de faptă, atunci această concluzie ar putea fi valabilă şi pentru acţiunile sau inacţiunile din cuprinsul unei infracţiuni complexe.
    Instanţa de fond ar putea, din eroare sau dintr-o practică eronată consolidată, să se pronunţe prin dispozitiv doar asupra acţiunii sau inacţiunii din cuprinsul infracţiunii complexe pe care ar reţine-o în sarcina inculpatului, urmând ca cealaltă acţiune sau inacţiune sau, după caz, celelalte acţiuni sau inacţiuni din cadrul infracţiunii complexe să fie înlăturate prin considerente, în mod identic ca în cazul practicii judiciare greşite din situaţia infracţiunilor continuate.
    Această modalitate de interpretare ar conduce, în cele din urmă, la pronunţarea unei soluţii asupra unei acuzaţii în materie penală direct în calea de atac a apelului, nefiind posibilă desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, dacă în noţiunea de faptă nu se include şi acţiunea sau inacţiunea în sensul art. 35 alin. (1) sau alin. (2) din Codul penal, privând inculpatul de judecata în dublu grad de jurisdicţie, obligatorie conform art. 2 paragraful 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Totodată, având în vedere faptul că termenul de declarare a apelului începe să fie calculat de la comunicarea copiei minutei, conform art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, din moment ce în minută, care va constitui viitorul dispozitiv al sentinţei, instanţa de fond nu se pronunţă asupra unei acţiuni sau inacţiuni, aceasta nici măcar nu ar putea fi atacată sub acest aspect decât dacă infracţiunea continuată era compusă din doar două acte materiale, situaţie în care reţinerea în dispozitiv a unui singur act material ar conduce la înlăturarea obligatorie a art. 35 alin. (1) din Codul penal.
    Doar în această situaţie particulară, a infracţiunii continuate compuse din doar două acte materiale, Ministerul Public, inculpatul, persoana vătămată sau alte părţi ar putea să considere că instanţa a pronunţat o altă soluţie decât reţinerea unei fapte în sarcina inculpatului, pentru a o putea ataca cu calea de atac a apelului.
    În cazurile în care însă infracţiunea continuată ar fi compusă din trei sau mai multe acte materiale, soluţia de nereţinere a acesteia în sarcina inculpatului consemnată în considerente nu ar putea fi atacată cu apel decât după motivarea hotărârii, ce se realizează în cele mai multe situaţii după comunicarea copiei minutei, când termenul de apel deja a expirat.

    IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    În urma consultării instanţelor de judecată s-a evidenţiat opinia majoritară potrivit căreia noţiunea de faptă, din sintagma „(...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...)“, include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni“.
    În acest sens au opinat curţile de apel: Braşov, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Timişoara; tribunalele: Bistriţa-Năsăud, Braşov, Bucureşti, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Timiş, Vaslui, judecătoriile: Bistriţa, Zărneşti, Babadag, Măcin, Odorheiu Secuiesc, Giurgiu, Roman, Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Vaslui, Hârlău, Paşcani, Craiova, Orşova, Vânju Mare şi judecătoriile sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Bucureşti.
    În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că îşi însuşesc punctul de vedere exprimat de instanţa de sesizare în sensul că fiecare dintre acţiunile sau inacţiunile prevăzute de legea penală, în sensul de fapte, constituie o acuzaţie în materie penală distinctă, ce reprezintă obiectul judecăţii şi pentru care instanţa trebuie să se pronunţe, în caz contrar inculpatul fiind privat de judecata în dublu grad de jurisdicţie, obligatorie conform art. 2 paragraful 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Alte instanţe au opinat că noţiunea de faptă, din sintagma „(...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...)“, nu include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni“. În acest sens au comunicat puncte de vedere Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Caraş-Severin şi Tribunalul Vrancea.
    Răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Cluj, Ploieşti, Constanţa, Târgu Mureş şi tribunalelor Arad, Braşov, Cluj, Sălaj cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

    V. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    Catedra de drept penal a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că pentru actele materiale din conţinutul infracţiunii continuate nu se poate pronunţa o soluţie procesuală distinctă, soluţie rezervată doar infracţiunii în ansamblul său, iar nu unor componente ale acesteia; înlăturarea unui act material din conţinutul infracţiunii continuate trebuie să rezulte în mod expres din conţinutul dispozitivului, fiind necesară, totodată, tratarea sa în conţinutul expunerii, actul material trebuind să fie identificat cu precizie, în caz contrar neputându-se considera că instanţa s-a pronunţat asupra faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu.
    Prin urmare, concluzia colectivului de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este aceea că în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noţiunea de faptă, din sintagma „(...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...)“, include în sfera sa de aplicare şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, în raport cu definiţia cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Codul penal; noţiunea „pronunţare“ nu se referă la pronunţarea unei soluţii procesuale conform art. 390 alin. (1)-(6) din Codul de procedură penală; cazul de trimitere spre rejudecare se impune doar în situaţia în care actul material nu este tratat nici în dispozitiv, nici în considerente.
    Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în vederea formulării unui răspuns cu privire la fondul chestiunii de drept amintite, a opinat că este esenţial a se stabili dacă nepronunţarea de către instanţa de fond cu privire la unul dintre actele materiale din cuprinsul infracţiunii continuate atrage sancţiunea trimiterii spre rejudecare.
    În ipoteza unui răspuns pozitiv la prima chestiune, s-a apreciat că se impune a se lămuri care este momentul la care instanţa trebuie să se pronunţe cu privire la toate actele materiale, respectiv la momentul pronunţării (cu ocazia redactării minutei) sau la momentul redactării considerentelor. Mai exact, poate echivala cu o pronunţare simpla menţiune din cuprinsul considerentelor sau este necesară o inserare expresă în dispozitiv pentru fiecare act material în parte.
    S-a considerat că în situaţia în care instanţa de judecată apreciază că nu se impune reţinerea unui act material în cuprinsul infracţiunii continuate cu care a fost învestită, considerentele hotărârii nu sunt suficiente. Soluţia trebuie să se regăsească în cuprinsul dispozitivului hotărârii, cu atât mai mult cu cât judecătorul trebuie să identifice motivul de achitare prin raportare la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    Totodată, s-a opinat că minuta trebuie să reflecte în mod concret şi riguros toate rezolvările care se dau de către instanţa de judecată atât laturii penale, cât şi laturii civile a cauzei, fiind necesară soluţionarea acuzaţiei penale prin prisma tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpatului, dispozitivul hotărârii fiind, de altfel, cel care urmează să fie pus în executare, dar şi cel la care participanţii la proces se vor raporta în momentul în care vor ataca sau nu soluţia pe fond.
    În consecinţă, s-a apreciat că, în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noţiunea de faptă, din sintagma „instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare“, include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni“.

    VI. Examenul jurisprudenţei în materie
    1. Jurisprudenţa naţională relevantă
    În materialul transmis de curţile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la curţile de apel Bucureşti, Craiova şi judecătoriile sectoarelor 4 şi 6 Bucureşti.
    Din analiza hotărârilor judecătoreşti înaintate, relevanţă în cauză prezintă numai Sentinţa penală nr. 181 din 30.03.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, în formă continuată (acte materiale din 23.03.2017, ora 6,50 şi ora 6,55), în considerente arătându-se că nu se pot reţine şi actele materiale din data de 20.03.2017, orele 7,15 şi 16,30, pentru primul act material nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate prevăzute de lege, iar pentru celălalt nu există probe că a fost săvârşit. Sentinţa penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 817 din 08.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.

    2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, au fost identificate Decizia nr. 2.647 din 4 septembrie 2012 a Secţiei penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (www.scj.ro), precum şi Sentinţa penală nr. 460 din 15.05.2014 a Secţiei penale, respectiv Decizia penală nr. 81 din 22.06.2015 pronunţată de Completul de 5 judecători.

    3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.


    VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, termenul de „faptă“ din sintagma „(…) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...)“ nu are înţelesul de acţiune sau inacţiune din conţinutul infracţiunii continuate, la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal.
    IX. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât situaţia premisă care să justifice necesitatea dezlegării problemei de drept nu se regăseşte în cauză, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv cea vizând legătura problemei de drept cu fondul cauzei în care a fost invocată.
    X. Dispoziţii legale incidente
    Codul penal    Art. 35
    "Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
    Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 368/2017, a constatat că sintagma „şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională."


    "Codul de procedură penală    Art. 421    Soluţiile la judecata în apel
    Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:
    1. respinge apelul, menţinând hotărârea atacată:
    a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;
    b) dacă apelul este nefondat;
    2. admite apelul şi:
    a) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile la judecata în fond (...);
    b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă."


    XI. Opinia judecătorului-raportor
    Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.571/279/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept „Dacă în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noţiunea de faptă, din sintagma „(...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...)“, include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv „acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni“.

    XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
    Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    Faţă de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
    Or, în speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, respectiv Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie fiind învestită în Dosarul nr. 2.571/279/2016 cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul P.N.I. împotriva Sentinţei penale nr. 1.058 din 14.12.2017, pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ.
    De asemenea, problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nu face în prezent obiectul unui recurs în interesul legii, fiind îndeplinită şi această condiţie prevăzută de lege.
    Însă, în ceea ce priveşte condiţia privind legătura cu soluţionarea cauzei a chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită, interpretarea dată de instanţa supremă neavând consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.
    Or, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce urmează a fi dată de instanţa de trimitere trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să producă un efect concret asupra cauzei penale aflate în soluţionare pe rolul instanţei în ultim grad de jurisdicţie.
    Astfel, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă noţiunea de faptă din conţinutul art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală este echivalentă cu noţiunea de acţiune/inacţiune din conţinutul art. 35 alin. (1) din Codul penal.
    Includerea în sfera noţiunii de faptă a actului material din conţinutul infracţiunii continuate face posibilă, în opinia curţii de apel, soluţia de desfiinţare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, motiv de apel invocat în calea de atac exercitată, în speţă, de inculpat.
    Din încheierea de sesizare rezultă, în esenţă, necesitatea pronunţării de către instanţa de judecată asupra tuturor actelor materiale din cuprinsul unei infracţiuni continuate prin dispozitivul sentinţei penale, şi nu doar în considerentele acesteia, sub sancţiunea desfiinţării hotărârii în calea de atac a apelului cu trimitere spre rejudecare la instanţa învestită iniţial. Argumentele folosite în susţinerea punctului de vedere al completului de judecată vizează aceeaşi problematică a conţinutului dispozitivului, respectiv a considerentelor hotărârii, din perspectiva respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, pe de o parte, respectiv, al formulării, în termen, a căii de atac.
    Or, se constată că chestiunea pusă în discuţie de instanţa de trimitere vizează, în fapt, o altă problematică decât cea expusă în conţinutul întrebării adresate Înaltei Curţi, respectiv dacă nepronunţarea de către instanţa de fond a unei soluţii distincte în raport cu toate actele materiale din cuprinsul infracţiunii continuate prin dispozitivul hotărârii atrage sancţiunea trimiterii spre rejudecare, fiind astfel necesară inserarea în dispozitivul hotărârii a unor dispoziţii exprese privind fiecare act material în parte.
    Pe de altă parte, soluţia procesuală prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală este incidentă atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului.
    Însă, din considerentele sentinţei penale atacate rezultă că instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la toate actele materiale din conţinutul infracţiunii continuate, dispunând condamnarea inculpatului pentru infracţiunile comise la data de 15.11.2012 şi înlăturând motivat din conţinutul infracţiunii continuate actele materiale pretins comise la data de 16.11.2012. Modul de rezolvare a acţiunii penale este reflectat şi în conţinutul dispozitivului hotărârii, instanţa de fond eliminând prevederile legale privind caracterul continuat al infracţiunii şi menţionând expres numărul actelor materiale pentru care a pronunţat soluţia de condamnare şi data comiterii acestora.
    Din această perspectivă, menţiunile cuprinse în minuta sentinţei penale (care are acelaşi conţinut cu cel al dispozitivului hotărârii) permiteau decelarea cu uşurinţă a actelor materiale pentru care s-a dispus soluţia de condamnare în cauză şi exercitarea, în termenul legal, a căii ordinare de atac.
    Deopotrivă, împrejurarea relevată în încheierea de sesizare în sensul pronunţării unei soluţii direct în calea de atac privând inculpatul de judecata în dublu grad de jurisdicţie nu se regăseşte în cauză. După cum s-a arătat anterior, instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la toate actele materiale din conţinutul infracţiunilor continuate pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
    Faţă de cele arătate, întrucât situaţia juridică ce a generat întrebarea adresată Înaltei Curţi nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii instanţei de trimitere, iar interpretarea dată de instanţa supremă chestiunii de drept invocate nu are consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că dispoziţiile legale a căror lămurire se solicită de către instanţa de trimitere nu cuprind neclarităţi sau ambiguităţi, problema semnalată nefiind o veritabilă chestiune de drept care să justifice intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul mecanismului de asigurare a unei practici judiciare unitare.

    Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 477 din Codul de procedură penală,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.571/279/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă în interpretarea art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, noţiunea de faptă, din sintagma «(...) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (...)», include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv «acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni"

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2019.



                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Costin Cristian Puşcă


    ------

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice