Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 886 din 15 decembrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 886 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 477 din 7 mai 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare la 1 ianuarie 2007, respectiv în forma în vigoare la 1 ianuarie 2008, precum şi a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 (anterioară modificării şi completării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal), în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „persoană impozabilă“ sub aspectul obligării persoanei fizice la plata taxei pe valoarea adăugată (T.V.A.), excepţie ridicată de Mariana Nanu în Dosarul nr. 489/59/2012* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 157D/2018.
    2. La apelul nominal se prezintă pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate domnul avocat Radu Damaschin din Baroul Timiş, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.852D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Ana Varga şi de Gheorghe Varga în Dosarul nr. 812/35/2010*/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 329D/2019 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în configuraţia anterioară anului 2010, excepţie ridicată de Ioan Presăcan în Dosarul nr. 820/57/2011* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    5. La apelul nominal, se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    6. Magistratul-asistent referă că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise în Dosarul nr. 1.852D/2018, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.852D/2018 şi nr. 329D/2019 la Dosarul nr. 157D/2018.
    8. Atât reprezentantul părţii prezente, cât şi cel al Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.852D/2018 şi nr. 329D/2019 la Dosarul nr. 157D/2018, care a fost primul înregistrat.
    9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Se arată că instanţa de contencios constituţional nu a mai analizat prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal din această perspectivă. Deşi legea a transpus Directiva 2006/112/CE a Uniunii Europene, nicăieri în această lege nu apare o definiţie clară a noţiunii de teren construibil. Or, există cel puţin trei scenarii în interpretarea noţiunii de teren construibil: a) teren cu privire la care dreptul de a construi este născut şi actual (există o autorizaţie de construire); b) teren în privinţa căruia există o aptitudine generală şi abstractă de a construi (în condiţiile în care nu există nicio autorizaţie de construire); c) teren cu privire la care există doar un certificat de urbanism. Dispoziţiile legale criticate trimit la prevederi legale care nu pot fi identificate concret. Or, legea, inclusiv cea fiscală, trebuie să fie clară şi previzibilă. Formula legală criticată deschide calea arbitrarului prin interpretările multiple pe care le generează.
    10. În ceea ce priveşte art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, se arată că, deşi instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat în câteva rânduri asupra acestor prevederi legale, există un aspect care nu a mai fost analizat, şi anume în ce măsură statul român este obligat să preia identic textul unei directive fără a o adapta la realităţile locale.
    11. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal reglementează clar condiţiile în care o persoană fizică care construieşte imobile devine plătitoare de T.V.A. Astfel, pentru a construi, persoana în cauză trebuie să obţină autorizaţie de construire, iar o persoană fizică devine plătitoare de T.V.A. numai dacă desfăşurarea activităţii de vânzare are caracter de continuitate şi dacă se depăşeşte un anumit plafon prevăzut de lege. Persoana ia cunoştinţă de caracterul construibil al terenului cu mult timp înainte de a obţine autorizaţia de construire. Prin acceptarea autorizaţiei de construire, se acceptă şi condiţiile în care acel teren devine construibil. Astfel, o persoană care a construit devine plătitoare de T.V.A. numai după ce înstrăinează respectivele imobile.
    12. Se arată că nici art. 56 şi nici art. 135 din Constituţie nu sunt încălcate, opţiunea legiuitorului fiind aceea de a egaliza situaţia persoanelor fizice şi cea a persoanelor juridice în ceea ce priveşte edificarea de construcţii.
    13. Având cuvântul în replică, reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate arată că examenul de constituţionalitate este unul abstract, or, reprezentantul Ministerului Public face referire la dezlegările date de instanţe pe fond în legătură cu art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, text care nu este, în sine, suficient de clar în ceea ce priveşte datorarea T.V.A.-ului.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    14. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 489/59/2012*, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare la 1 ianuarie 2007, respectiv în forma în vigoare la 1 ianuarie 2008, precum şi a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 (anterioară modificării şi completării prin Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal) în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „persoană impozabilă“, sub aspectul obligării persoanei fizice la plata taxei pe valoarea adăugată (T.V.A.), excepţie ridicată de Mariana Nanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unui act administrativ-fiscal, respectiv a unei decizii de impunere prin care s-a stabilit cuantumul T.V.A. de plată.
    15. Prin Încheierea din 26 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 812/35/2010*/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Ana Varga şi de Gheorghe Varga într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unui act administrativ-fiscal, respectiv a unui act de control fiscal prin care s-a stabilit cuantumul T.V.A. de plată.
    16. Prin Încheierea din 25 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 820/57/2011*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în configuraţia anterioară anului 2010, excepţie ridicată de Ioan Presăcan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unor acte administrative fiscale, respectiv o decizie de soluţionare a unei contestaţii, a unei decizii de impunere şi a unui raport de inspecţie fiscală prin care s-au stabilit cuantumul T.V.A. de plată şi dobânzile aferente.
    17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, autorii acesteia susţin, în esenţă, că acestea sunt neconstituţionale, întrucât exclud posibilitatea de încadrare pe baza unor criterii legale a unei persoane fizice care înstrăinează imobile în categoria „persoană impozabilă“ sub aspectul plăţii T.V.A. Se arată că această încadrare este condiţionată de livrarea unui „teren construibil“, sintagmă care este vag reglementată în legislaţia naţională şi doar amintită în cuprinsul Codului fiscal, astfel încât, printr-o analiză exhaustivă a posibilităţilor de definire abstractă a acestei noţiuni, s-ar putea concluziona fie că niciun teren pe care se doreşte a fi edificată o construcţie pentru care nu s-a emis o autorizaţie de construire pentru o anume construcţie nu se califică drept construibil, fie că, exceptând terenurile care, prin natura lor, sunt terenuri din domeniul public al statului (neputând fi trecute în proprietatea privată a statului), orice teren ar putea fi clasificat drept teren construibil.
    18. Se precizează că nu se poate stabili cu certitudine cum anume se determină caracterul de „construibil“ sau „neconstruibil“ al unui teren în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în lipsa unei construcţii care se doreşte a fi realizată pe teren în baza unei autorizaţii de construire sau cel puţin în lipsa unui certificat de urbanism eliberat pentru o construcţie concretă urmată de realizarea actelor sau faptelor care condiţionează eliberarea autorizaţiei de construire.
    19. Se menţionează că reglementarea este lacunară mai ales sub aspectul conţinutului noţiunilor de „exploatarea bunurilor“ şi „venituri cu caracter de continuitate“.
    20. Se arată că, în ceea ce priveşte prima noţiune, cea de „exploatare a bunurilor“, aceasta nu putea să însemne, în economia legislaţiei fiscale în vigoare în anii fiscali 2007 şi 2008, decât activitatea de închiriere/arendare a bunurilor (activitate pe care însă autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că nu a desfăşurat-o), raportat la următoarele aspecte: prin art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal transferul dreptului de a dispune de bunuri ca un proprietar este definit drept „livrare de bunuri“ şi se bucură de o reglementare separată şi amănunţită; totodată, în anii fiscali 2007 şi 2008 era în vigoare şi Codul comercial, care nu includea în art. 3 vânzarea imobilelor în categoria faptelor de comerţ şi care nu a fost modificat în sensul ca vânzarea imobilelor să fie considerată faptă de comerţ pentru a fi evidenţiată, chiar indirect, voinţa legiuitorului de a modifica tratamentul fiscal al tranzacţiilor imobiliare realizate de persoanele fizice care nu au calitatea de comerciant (caz în care operaţiunile erau asimilate faptelor subiective de comerţ).
    21. În privinţa celei de-a doua noţiuni, cea de „venituri cu caracter de continuitate“, învederează că şi această noţiune este neclară, lăsând loc de echivoc, ceea ce contravine caracterului clar şi precis pe care trebuie să îl aibă legea. Astfel, contribuabilul este supus arbitrariului organelor fiscale în aprecierea acestui caracter al veniturilor.
    22. Prin urmare, autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că reglementarea cuprinsă în art. 127 alin. (2) din Codul fiscal este vădit deficitară din punctul de vedere al tehnicii legislative şi nu este de natură să îndeplinească acele condiţii de calitate normativă, cel puţin în ceea ce priveşte interpretarea în sensul aplicabilităţii sale în domeniul tranzacţiilor imobiliare, iar faptul că aceasta este neclară o face susceptibilă de o aplicare arbitrară.
    23. Subliniază, totodată, faptul că, ulterior, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a introdus un nou alineat la art. 127, respectiv alin. (2^1) şi a clarificat în mod expres situaţia subiecţilor fiscali angajaţi în tranzacţii imobiliare, în sensul explicitării situaţiilor în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile.
    24. Prin urmare, consideră că textele legale criticate încalcă cerinţele de calitate a legii, invocându-se, în acest sens, jurisprudenţa relevantă în materie a instanţei de contencios constituţional, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    25. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa consideră că trimiterea din cadrul normei fiscale la legislaţia în vigoare este în concordanţă cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    26. Referitor la criticile aduse art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanţa apreciază că, de fapt, autoarea excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci deduce contrarietatea textelor de lege criticate cu Legea fundamentală prin comparaţia dintre aceste articole. Or, controlul de constituţionalitate nu poate viza compararea prevederilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibile contradicţii din cadrul legislaţiei interne (sens în care se invocă Decizia nr. 16 din 17 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale).
    27. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    28. Se arată că dispoziţiile legale criticate individualizează în mod expres şi fără echivoc activităţile cuprinse în sfera activităţilor economice, clarificând şi situaţia activităţii de exploatare a bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. În acelaşi timp, dispoziţiile criticate îndeplinesc cerinţele privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale, precum şi asigurarea accesului liber la justiţie, având în vedere faptul că instanţei de contencios administrativ i-a fost conferită competenţa de a verifica legalitatea deciziilor de impunere în cadrul unei proceduri care respectă exigenţele unui proces echitabil, asigurând dreptul la apărare al părţilor şi toate celelalte garanţii procesuale oferite de lege.
    29. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    30. Avocatul Poporului a comunicat punctul său de vedere în Dosarul nr. 157D/2018, apreciind că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    31. Astfel, cât priveşte critica referitoare la pretinsa lipsă de previzibilitate şi de claritate a prevederilor legale criticate, arată că definiţia terenului construibil şi a persoanei impozabile este în conformitate cu prevederile constituţionale invocate şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    32. Referitor la critica privind încălcarea art. 56 şi a art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, se arată că textul de lege se aplică tuturor persoanelor considerate impozabile potrivit definiţiei legale criticate, fără privilegii şi excepţii, impozitarea fiind unitară, astfel că nu se poate constata favorizarea pe piaţă a unei întreprinderi faţă de altele.
    33. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    34. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    35. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare la 1 ianuarie 2007, respectiv în forma în vigoare la 1 ianuarie 2008, precum şi prevederile art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 (anterioară modificării şi completării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal) în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „persoană impozabilă“, sub aspectul obligării persoanei fizice la plata taxei pe valoarea adăugată (T.V.A.). În realitate, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 18 octombrie 2007, dar şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 13 octombrie 2009, precum şi ale art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009. Aceste dispoziţii au următoarea formulare:
    - Art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007: „(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă: […] f) livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care şi-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-şi exercite dreptul de deducere total sau parţial a taxei pentru achiziţia, transformarea sau construirea unui astfel de imobil. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele: 1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;“ […]
    – Art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009: „(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă: […] f) livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele: 1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;“ […]
    – Art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009:
    "(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate."


    36. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate înainte de modificarea menţionată, întrucât continuă să îşi producă efecte juridice în cauză.
    37. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, ale art. 56 privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
    38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt Decizia nr. 449 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 1 noiembrie 2019, paragrafele 14 şi 17-23, Decizia nr. 729 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 1 martie 2019, paragraful 17, Decizia nr. 636 din 16 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 23 mai 2019, sau Decizia nr. 378 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2012, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
    39. Potrivit acestei jurisprudenţe, nu se consideră că persoanele fizice realizează o activitate economică în sfera de aplicare a T.V.A.-ului atunci când acestea obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care au fost folosite de acestea pentru scopuri personale. Se consideră că persoana fizică realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale numai dacă sunt îndeplinite anumite criterii avute în vedere de către organul fiscal la calificarea unei persoane fizice ca fiind persoană impozabilă. Astfel, această persoană trebuie să acţioneze ca atare, de o manieră independentă, şi activitatea respectivă să fie desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal. Numai constatând îndeplinirea acestor cerinţe, persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile pot fi calificate ca fiind persoane impozabile ca atare, tocmai pentru a nu permite eludarea dispoziţiilor legale referitoare la contribuţiile fiscale aplicabile.
    40. În ceea ce priveşte critica formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea legii, încălcare adusă prin prevederile art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în configuraţia avută înainte de modificarea realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 449 din 11 iulie 2019, precitată, că, atât la adoptarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cât şi ulterior, în dinamica legislativă, legiuitorul a urmărit armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia fiscală a Uniunii Europene şi cu acordurile fiscale internaţionale la care România este parte şi asigurarea unui cadru unitar, coerent şi clar al reglementărilor fiscale, avându-se în vedere astfel Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. În cuprinsul art. 9 alin. (1) din directiva precitată se prevede că „Persoană impozabilă“ înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective. Orice activitate a producătorilor, comercianţilor sau persoanelor care prestează servicii [...] este considerată „activitate economică“. Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate este, de asemenea, considerată activitate economică. Potrivit art. 12 alin. (1) din această directivă, statele membre pot considera ca „persoană impozabilă“ orice persoană care efectuează, în mod ocazional, o operaţiune legată de activităţile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi, în special, „operaţiunea de livrare a unei clădiri sau a unor părţi ale unei clădiri şi a terenului pe care se află clădirea, înaintea primei ocupări“.
    41. În legislaţia naţională, potrivit art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este considerată a fi persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activităţi. În acest sens, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
    42. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în repetate rânduri că legislaţia Uniunii trebuie să fie certă, iar aplicarea sa trebuie să fie previzibilă pentru justiţiabili, acest imperativ al securităţii juridice impunându-se cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecinţe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligaţiilor pe care aceasta le-o impune. De asemenea, în domeniile care intră sub incidenţa dreptului Uniunii Europene, normele din dreptul statelor membre trebuie formulate într-un mod neechivoc, de natură să permită persoanelor vizate să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile în mod clar şi precis, iar instanţelor naţionale să asigure respectarea acestora. Aşa fiind, în ceea ce priveşte problema de drept analizată, prin Hotărârea din 9 iulie 2015, pronunţată în Cauza C-183/14, Salomie şi Oltean împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj, paragrafele 30-38, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că definiţia „persoanei impozabile“, ce figurează la art. 127 din Codul fiscal, articol care transpune în dreptul naţional dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE, trimite la orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activităţi, şi că trebuie considerate „activităţi economice“ orice activităţi ale producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, între care în special exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate; pe de altă parte, Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal precizează că, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice cu ocazia vânzării unor locuinţe proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate; art. 141 din Codul fiscal, în versiunea în vigoare în cursul anilor 2008 şi 2009, prevede că scutirea de taxa pe valoarea adăugată, aplicabilă în cazul livrării unei construcţii sau a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil, ceea ce, de altfel, corespunde principiilor care guvernează taxa pe valoarea adăugată în dreptul Uniunii Europene. În consecinţă, nu s-a putut susţine în mod rezonabil că astfel de dispoziţii de drept naţional nu stabilesc în mod suficient de clar şi de precis că livrarea unei construcţii sau a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită poate, în anumite cazuri, să fie supusă taxei pe valoarea adăugată.
    43. Ca atare, având în vedere dreptul Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi criteriile de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, Curtea a constatat că reglementarea cuprinsă în art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este clară, precisă şi previzibilă, fiind conformă dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 729 din 20 noiembrie 2018, paragraful 23, şi Decizia nr. 636 din 16 octombrie 2018, paragraful 23).
    44. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut că normele criticate nu trebuie interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întreg cadrul legislativ în materie. Aşa fiind, în procesul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate, prin prisma normelor naţionale şi europene incidente, revine instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzelor concrete deduse judecăţii, în care se pune problema aplicării textului în discuţie, să interpreteze măsura în care poate fi reţinut caracterul de continuitate al obţinerii veniturilor respective şi dacă acestea se circumscriu prevederilor în discuţie cuprinse în Codul fiscal, neputând fi aplicate de plano.
    45. În concret, se impune ca organul fiscal să aibă un rol activ, astfel cum prevede legea, respectiv acesta să înştiinţeze contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii potrivit legii fiscale şi să acţioneze cu bună-credinţă, respectiv relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii.
    46. Prin urmare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    47. Distinct de cele de mai sus, Curtea mai reţine că, potrivit Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în data de 4 decembrie 1990 în Cauza C-186/89 W. M. van Tiem împotriva Staatssecretaris van Financiën, pct. 18, în conformitate cu principiul neutralităţii sistemului T.V.A., termenul de exploatare se referă la toate operaţiunile, oricare ar fi forma juridică a acestora, efectuate în scopul obţinerii de venituri având un caracter de continuitate. Prin urmare, sintagma „exploatarea bunurilor corporale sau necorporale“ utilizată în cuprinsul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal include şi operaţiunea de vânzare a acestor bunuri.
    48. Totodată, transferul bunurilor sau serviciilor achiziţionate în scop personal de persoanele fizice în patrimoniul comercial în scopul utilizării pentru desfăşurarea de activităţi economice nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate cu plată, iar persoana fizică nu poate deduce taxa aferentă bunurilor/serviciilor respective prin aplicarea procedurii de ajustare prevăzute la art. 148 şi art. 149 din Codul fiscal.
    49. De asemenea, Curtea mai observă că prin art. I pct. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 a fost completat art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, introducându-se un nou alineat, alineatul (2^1), prin care legiuitorul a prevăzut că „situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme“. În aplicarea Codului fiscal au fost adoptate norme metodologice, iar pct. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, prevedea, în versiunea în vigoare de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2009, că „În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal [...]“.
    50. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007, respectiv în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, Curtea constată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ele fiind clare. De altfel, aceste dispoziţii reflectă prevederile art. 12 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care prevăd că „teren construibil“ înseamnă orice teren neamenajat sau amenajat, definit ca atare de statele membre.
    51. În cazul tranzacţiilor cu terenuri efectuate anterior datei de 22 decembrie 2008, în vederea încadrării terenurilor în categoria celor construibile sau de altă natură, documentaţiile cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară a acestora se realizau în conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, şi ale altor acte normative emise în temeiul prevederilor acestei legi.
    52. Potrivit art. 9 din legea menţionată, cadastrul are trei funcţii (tehnică, economică şi juridică), iar funcţia tehnică a cadastrului general vizează, printre altele, determinarea categoriei de folosinţă a terenurilor şi construcţiilor. În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) pct. A.b) din partea întâi din aceeaşi lege referitoare la descrierea imobilelor, cartea funciară cuprindea elementele evidenţiate în documentaţia cadastrală, respectiv suprafaţa imobilului, destinaţia, categoriile de folosinţă şi, după caz, construcţiile.
    53. În acest context, scutirea de T.V.A. era aplicabilă dacă la momentul vânzării terenurile nu se clasificau drept terenuri construibile, modificarea, ulterior acestui moment, a categoriei de folosinţă a terenurilor nefiind relevantă. Începând cu data de 22 decembrie 2008, în conformitate cu prevederile pct. 37 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, astfel cum acestea au fost modificate şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.618/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 22 decembrie 2008, calificarea unui teren drept teren construibil sau teren cu altă destinaţie, la momentul vânzării sale de către proprietar, rezultă din certificatul de urbanism. Prin urmare, Curtea reţine că prezentarea certificatului de urbanism la momentul vânzării este obligatorie pentru a justifica aplicarea scutirii de T.V.A. sau taxarea, după caz.
    54. Aşadar, nu se poate invoca faptul că sintagma „teren construibil“ este afectată de neclaritate şi imprevizibilitate atât timp cât în perioada la care se face referire în legislaţia naţională erau în vigoare Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în 2006, precum şi alte acte de reglementare secundară emise în temeiul prevederilor acestei legi, în baza cărora erau întocmite documentaţiile cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a terenurilor, pe baza acestor documentaţii putând fi făcută încadrarea terenurilor în categoria celor construibile sau de altă natură.
    55. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii.
    56. De asemenea, pretinsa încălcare a prevederilor art. 56 alin. (1) şi (3) din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât toţi subiecţii de drept au obligaţia să îşi îndeplinească obligaţiile fiscale care le revin potrivit legii fiscale.
    57. În ceea ce priveşte invocarea art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea constată că prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu cele ale alin. (2) lit. a) şi b) din acelaşi articol, care prevăd obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică (a se vedea Decizia nr. 378 din 26 aprilie 2012, precitată). Dispoziţiile legale criticate dau expresie acestor prevederi constituţionale, fapt pentru care Curtea nu poate constata încălcarea art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
    58. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariana Nanu în Dosarul nr. 489/59/2012* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de Ana Varga şi de Gheorghe Varga în Dosarul nr. 812/35/2010*/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Ioan Presăcan în Dosarul nr. 820/57/2011* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 sunt constituţionale prin raportare la criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016