Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 88 din 13 februarie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 88 din 13 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 499 din 20 iunie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, coroborate cu cele ale art. 90 şi art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Ilie în Dosarul nr. 2.223/192/2016 al Judecătoriei Bolintin-Vale. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.339D/2017.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 ianuarie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 13 februarie 2019, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 3 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.223/192/2016, Judecătoria Bolintin-Vale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, coroborate cu cele ale art. 90 şi art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Ilie cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că, fiind trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare, avea, potrivit Codului de procedură penală, dreptul de a fi asistată de un avocat desemnat din oficiu. Cu toate acestea, pe parcursul urmăririi penale, dar şi în faza de cameră preliminară, inculpata nu a beneficiat de asistenţă juridică din oficiu, deşi aceasta era obligatorie. În aceste condiţii, autoarea apreciază că limitarea în timp a posibilităţii invocării excepţiei de nulitate absolută întemeiate pe dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală aduce o gravă atingere dreptului la apărare, dar şi dreptului la un proces echitabil garantat de Constituţie.
    5. Susţine că această limitare încalcă prevederile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, creându-se o inegalitate de tratament juridic între inculpatul faţă de care instanţa a fost diligentă şi i-a numit un avocat din oficiu sau a putut să îşi angajeze un apărător ales şi inculpatul căruia instanţa de judecată nu i-a numit un apărător din oficiu.
    6. Prin limitarea termenului în care poate fi invocată nulitatea absolută a actelor care au fost întocmite cu încălcarea dreptului la apărare, autoarea excepţiei apreciază că se dă posibilitatea fundamentării unei soluţii de condamnare pe acte întocmite în mod nelegal, cu încălcarea dreptului la apărare.
    7. Totodată, apreciază că, prin modul de reglementare, în sensul limitării termenului în care se poate invoca nulitatea absolută a actelor de procedură întocmite în cursul urmăririi penale cu încălcarea dreptului la apărare, se produce o minimizare a acestui drept fundamental garantat şi ocrotit atât prin Legea fundamentală, cât şi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    8. Arată că accesul liber la justiţie vizează nu numai acţiunea introductivă de instanţă, ci şi sesizarea oricăror altor instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele ulterioare ale procesului, inclusiv exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, şi posibilitatea acţionării împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate, în această sferă incluzându-se şi posibilitatea de a acţiona împotriva actelor nelegale.
    9. Judecătoria Bolintin-Vale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea cazurilor de nulitate absolută şi a condiţiilor în care aceasta poate fi invocată, a obiectului camerei preliminare şi a judecăţii reprezintă atribuţia legiuitorului, destinatarii acestor norme juridice urmând să îşi adapteze conduita în mod corespunzător. Dispoziţiile criticate nu afectează dreptul inculpatului de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială, stabilită prin lege. Susţine că dispoziţiile criticate nu îngrădesc dreptul persoanei în cauză de a fi asistată de către un avocat ales sau numit din oficiu şi nu afectează în niciun fel unicitatea şi imparţialitatea justiţiei ori egalitatea în faţa acesteia. Apreciază că părţile ar fi trebuit să manifeste diligenţă în faza camerei preliminare şi să invoce toate excepţiile sau neregulile procedurale sesizate în această etapă, şi nu în cea a judecăţii. Etapa camerei preliminare este o etapă distinctă de etapa judecăţii în fond a cauzei, iar competenţa realizării etapei procesuale a camerei preliminare este atribuită judecătorului de cameră preliminară, a cărui competenţă constă atât într-o verificare a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât şi în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale. Camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din Codul de procedură penală, soluţionarea problemelor ce vizează competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Aşa fiind, legiuitorul a limitat la o fază distinctă a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Impunerea, prin lege, a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiţionări ale accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Guvernul arată că obligativitatea desemnării unui apărător din oficiu operează numai în cauzele strict determinate de lege, întrucât numai pe această cale pot fi instituite excepţii de la regula generală a caracterului facultativ al asistenţei juridice, iar stabilirea, extinderea sau restrângerea acestor excepţii este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Apreciază că o garanţie a respectării dreptului constituţional la apărare este tocmai reglementarea criticată, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea prevederilor referitoare la asigurarea asistenţei juridice, atunci când aceasta este obligatorie conform legii.
    12. De asemenea, susţine că scopul procedurii de cameră preliminară este de a verifica legalitatea competenţei şi a sesizării instanţei, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, mai înainte de a se trece în faza de judecată. Astfel, este firesc ca nulitatea absolută decurgând din încălcarea în faza de urmărire penală sau în procedura de cameră preliminară a dispoziţiilor referite de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) să poată fi invocată numai până la încheierea acestei din urmă proceduri. Spre deosebire de inculpaţii care au fost trimişi în judecată anterior intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală şi care aveau posibilitatea de a invoca încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la asigurarea asistenţei juridice, în condiţiile în care aceasta era obligatorie, în orice stadiu al procesului penal, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, inculpaţii trimişi în judecată ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală pot invoca încălcarea prevederilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Această diferenţă de tratament juridic este justificată de nevoia de asigurare a desfăşurării procesului penal într-un termen rezonabil, fiind, totodată, în concordanţă cu exigenţele constituţionale ale dreptului la un proces echitabil.
    13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale. Arată că art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală a suferit modificări, în forma actuală această dispoziţie reglementând în sensul că asistenţa juridică este obligatorie şi în cursul procedurii în camera preliminară. Precizează că încheierea de cameră preliminară în această cauză a fost pronunţată în data de 22 septembrie 2016, la o dată ulterioară intrării în vigoare a obligativităţii asistenţei juridice din oficiu în faza procedurii de cameră preliminară pentru acest tip de cauze.
    14. Totodată, potrivit art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cazurile prevăzute la art. 90 din acelaşi act normativ, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Neacordarea apărătorului din oficiu este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod. Arată că instanţa de contencios constituţional a statuat că „nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile“. Astfel, semnificaţia interesului public astfel protejat se circumscrie dreptului la apărare al persoanelor aflate în ipoteza legală descrisă, pentru care legiuitorul a prevăzut prin norma imperativă, pe de o parte, asigurarea asistenţei juridice din oficiu, iar, pe de altă parte, sancţiunea nulităţii absolute, în cazul nerespectării ei.
    15. Din analiza textului de lege criticat, şi anume art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, rezultă că încălcarea dreptului la asistenţă juridică din oficiu în timpul procedurii camerei preliminare poate fi invocată numai până la încheierea procedurii în camera preliminară. Apreciază că, în pofida importanţei deosebite acordate acestui drept - reliefată de aplicarea sancţiunii maxime, şi anume nulitatea absolută, în cazul nerespectării lui de către judecătorul de cameră preliminară -, textul de lege limitează dreptul de a cere nulitatea absolută, chiar odată cu încheierea fazei procesului penal în care inculpatul nu s-a bucurat de dreptul respectiv. Astfel, îndreptăţit la avocat din oficiu, inculpatul nu va avea acces la apărare şi nici la posibilitatea de a invoca nulitatea în faza ulterioară, deoarece a intervenit termenul de decădere. Astfel, dreptul la apărător din oficiu în faza procedurii camerei preliminare este golit de conţinut, ceea ce afectează atât principiul fundamental al legalităţii, cât şi dreptul fundamental la apărare asigurat de un avocat din oficiu în cazurile expres prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât, în cazurile de nulitate absolută, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiţie în sensul dovedirii existenţei acesteia.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit încheierii de sesizare, autoarea critică dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, coroborate cu cele ale art. 90 şi art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, Curtea observă că motivele de neconstituţionalitate invocate nu au în vedere conţinutul dispoziţiilor art. 90 şi art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, acestea fiind indicate pentru a circumscrie situaţia de fapt din cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Aşa fiind, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, cu următorul cuprins:
    "ART. 281
    (1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:
    […]
    f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie."
    – Art. 281 alin. (4) lit. a): „Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;“.

    19. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, autoarea acesteia critică instituirea unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care se poate invoca nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziţiei referitoare la obligativitatea asistării de către avocat a suspectului sau a inculpatului.
    21. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, asistenţa juridică este obligatorie în cursul procedurii în camera preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Textul a fost modificat în acest sens prin art. II pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, anterior asistenţa juridică fiind obligatorie în acest caz doar în cursul judecăţii. Din economia textului rezultă că legiuitorul nu a reglementat aplicabilitatea acestui caz şi pentru faza urmăririi penale.
    22. Curtea observă că, potrivit art. 187 din Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege este cea prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei (de exemplu, recidiva, infracţiunea continuată, concursul de infracţiuni, pluralitatea intermediară, tentativa).
    23. Astfel, Curtea reţine că autoarea excepţiei a fost trimisă în judecată, prin rechizitoriul din 24 iunie 2016, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 295 alin. (1) din Codul penal – delapidarea (ce se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani), de art. 321 alin. (1) din Codul penal - fals intelectual (ce se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani) şi de art. 297 alin. (1) din Codul penal - abuz în serviciu (ce se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani). În cadrul procedurii camerei preliminare în primă fază, Încheierea a fost pronunţată la data de 26 septembrie 2016, iar în faza contestaţiei camerei preliminare, Încheierea a fost pronunţată la data de 24 octombrie 2016.
    24. Din economia dispoziţiei art. 90 din Codul de procedură penală rezultă că legiuitorul a reglementat obligativitatea asistenţei juridice, iar nu a reprezentării. Astfel, nulitatea intervine numai pentru situaţiile în care părţile sunt prezente, dar neasistate. Astfel, lipsa apărătorului nu este caz de nulitate absolută când şi partea lipseşte fără a avea un reprezentant. În cazul în care prezenţa suspectului sau inculpatului este obligatorie, lipsa lui va atrage nulitatea absolută a actului, fiind aplicabile însă dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. Curtea observă că, potrivit încheierii pronunţate în primă instanţă în procedura camerei preliminare, precum şi Încheierii nr. 77 din 24 octombrie 2016, pronunţată în procedura contestaţiei, autoarea excepţiei a fost prezentă personal, nefiind asistată de apărător.
    25. Totodată, din încheierile pronunţate în procedura camerei preliminare rezultă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu a invocat încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie până la încheierea procedurii în camera preliminară, ci în cursul judecăţii în primă instanţă, după ce autoarea excepţiei şi-a angajat apărător, astfel cum reiese din Încheierea din 24 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Bolintin-Vale. Subsecvent respingerii acestei cereri, în cursul judecăţii, inculpata a ridicat excepţia de neconstituţionalitate care face obiectul prezentului dosar.
    26. Curtea observă că nulităţile absolute reglementate de Codul de procedură penală sunt prevăzute de dispoziţiile art. 281 alin. (1) şi au în vedere: compunerea completului de judecată; competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală; publicitatea şedinţei de judecată; participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.
    27. În ceea ce priveşte termenul până la care poate fi invocată încălcarea dispoziţiilor ce reglementează materiile anterior menţionate, Curtea reţine că legiuitorul a realizat o distincţie. Astfel, încălcarea reglementărilor referitoare la compunerea completului de judecată, competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, publicitatea şedinţei de judecată şi participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, poate fi invocată în orice stare a procesului.
    28. Referitor la prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, şi asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie, încălcarea reglementărilor referitoare la acestea poate fi invocată, după cum urmează: până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii; în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
    29. Curtea constată, astfel cum anterior a subliniat, că una dintre categoriile nulităţilor absolute reglementate în actualul Cod de procedură penală este aceea a neasistării de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie. Cazurile în care este obligatorie asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului sunt reglementate de dispoziţiile art. 90 din Codul de procedură penală, iar cele în care este obligatorie asistenţa juridică a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente sunt reglementate de dispoziţiile art. 93 din acelaşi act normativ.
    30. Curtea reţine că, potrivit art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, era sancţionată cu nulitatea absolută neasistarea de către apărător a învinuitului sau a inculpatului când acest lucru era obligatoriu, potrivit legii. Această nulitate nu putea fi înlăturată în niciun mod, putând fi invocată în orice stare a procesului şi putând fi luată în considerare chiar din oficiu, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod de procedură penală instituie un termen - încheierea procedurii în camera preliminară - până la care poate fi invocată încălcarea dispoziţiilor referitoare la asistarea obligatorie a persoanelor prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, intervenită în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare.
    31. Curtea constată că din coroborarea dispoziţiilor procesual penale referitoare la nulităţile absolute şi cele relative rezultă că regimul juridic al acestui caz de nulitate absolută prezintă o serie de asemănări cu cel al sancţiunii nulităţii relative, din perspectiva termenului până la care se poate invoca, în condiţiile în care împlinirea termenului (încheierea procedurii în camera preliminară) determină acoperirea nulităţii absolute.
    32. În continuare, Curtea reţine că una din trăsăturile caracteristice ale nulităţii absolute, prevăzute în art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, constă în interdicţia de a putea fi înlăturată prin tăcere sau prin voinţa părţilor, prin autoritatea organului judecătoresc ori prin alt mijloc procesual. Din această trăsătură se poate trage concluzia că, în cazul încălcării unei dispoziţii aflate sub sancţiunea nulităţii absolute, există întotdeauna vătămarea procesuală cerută de lege, că existenţa unei astfel de vătămări nu trebuie dovedită, după cum nu poate fi dovedită nici inexistenţa ei, producerea vătămării fiind deci sub puterea unei prezumţii legale juris et de jure. Or, sancţiunea care implică întotdeauna existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în niciun mod nu poate proteja decât acele dispoziţii care garantează în cel mai înalt grad aflarea adevărului sau care asigură realizarea efectivă a drepturilor părţilor. Aşadar, în cazul nulităţilor absolute, toate dispoziţiile aflate sub această sancţiune sunt dispoziţii care, prin voinţa legii, garantează aflarea adevărului sau asigură drepturile părţilor, fără a mai fi necesar să se facă evaluări şi argumentări despre încadrarea în acest temei de casare a nelegalităţii hotărârii recurate. Nulităţile absolute se caracterizează prin aceea că vătămarea se fundamentează pe prezumţii legale absolute, încălcarea legii având consecinţe grave şi directe asupra realizării scopului procesului penal.
    33. În ceea ce priveşte cazurile de asistenţă juridică obligatorie, Curtea a reţinut că art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligaţia de a asigura prezenţa unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligaţii este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.
    34. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este o garanţie a primului, creat fiind de legiuitor, care stabileşte şi cazurile sale de incidenţă. Aşadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului.
    35. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu se poate susţine că dispoziţiile anterior menţionate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege (Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, publicată în Montorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018).
    36. Din cele anterior expuse rezultă că asistenţa juridică obligatorie este o opţiune legislativă. Cu toate acestea, Curtea constată că exercitarea dreptului la apărare, consacrat de dispoziţiile constituţionale ale art. 24, trebuie să fie una efectivă, ceea ce presupune că în anumite cazuri prezenţa unui apărător este elementul necesar pentru stabilirea efectivităţii acestui drept. Aceasta deoarece prin „asistarea“ inculpatului de către apărător se înţelege nu numai prezenţa fizică a acestuia, în cauzele prevăzute de lege, ci şi „acordarea asistenţei juridice“, deci acordarea de sfaturi inculpatului despre ceea ce trebuie să întreprindă în proces şi exercitarea drepturilor procesuale ale acestuia. Or, Curtea apreciază că prin reglementarea unui caz în care asistenţa juridică este obligatorie legiuitorul a prezumat că dreptul la apărare nu poate fi exercitat în mod efectiv decât prin prezenţa apărătorului.
    37. Mai mult, marja de apreciere a legiuitorului în acest domeniu nu este nelimitată. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele nu sunt obligate să ofere asistenţă judiciară decât „în cazul în care interesele justiţiei o impun“; acestea trebuie apreciate ţinând seama de faptele speţei în ansamblu, nu doar de situaţia din momentul pronunţării deciziei cu privire la cererea de asistenţă judiciară, ci şi de situaţia din momentul în care instanţa naţională s-a pronunţat pe fond (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Granger împotriva Regatului Unit, paragraful 46). Atunci când apreciază dacă interesele justiţiei impun ca acuzatul să fie asistat gratuit de un avocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ţine seama de diverse criterii, în special de gravitatea infracţiunii şi de severitatea pedepsei în cauză (Hotărârea din 6 noiembrie 2012, pronunţată în Cauza Zdravko Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 38). Pe lângă condiţia referitoare la „interesele justiţiei“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ia în considerare complexitatea cauzei (Hotărârea din 24 mai 1991, pronunţată în Cauza Quaranta împotriva Elveţiei, paragraful 34), precum şi situaţia personală a acuzatului (Cauza Zdravko Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 38). În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la interesele justiţiei, criteriul care se aplică nu presupune să se stabilească dacă lipsa asistenţei judiciare a cauzat „un prejudiciu real“ prezentării apărării, ci unul mai puţin strict, şi anume dacă ipoteza asistenţei din partea unui avocat „pare plauzibilă în speţă“ (Hotărârea din 13 mai 1980, pronunţată în Cauza Artico împotriva Italiei, paragrafele 34 şi 35; Hotărârea din 24 ianuarie 1991, pronunţată în Cauza Alimena împotriva Italiei, paragraful 20).
    38. Curtea observă că în unele cazuri reglementarea asistenţei juridice obligatorii a fost determinată de elemente particulare ale persoanei în cauză, cum ar fi minoritatea, lipsa capacităţii de exerciţiu, existenţa unei capacităţi de exerciţiu restrânse etc.
    39. Curtea constată că reglementarea asistenţei juridice obligatorii, în cazurile prevăzute de lege, se circumscrie într-un drept al suspectului, al inculpatului, al persoanei vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente. Pe de altă parte, o atare reglementare dă naştere unei obligaţii în sarcina organului judiciar de a analiza dacă elementele cauzei determină aplicarea dispoziţiilor legislative relative la asistenţa juridică obligatorie, indiferent dacă persoana în cauză a solicitat acest lucru sau nu. Cu alte cuvinte, reglementarea anterior menţionată impune organului judiciar obligaţia de a nu rămâne în pasivitate, ci prin depunerea diligenţelor necesare să asigure respectarea concretă şi efectivă a dreptului la apărare al persoanei în cauză.
    40. Aşa fiind, Curtea constată că legiuitorul a prezumat a fi în interesul justiţiei reglementarea obligatorie a asistenţei juridice în cazurile expres prevăzute de lege, încălcarea dispoziţiilor relative la asistenţa juridică obligatorie determinând încălcarea dreptului la un proces echitabil.
    41. În acest context, Curtea observă că prin legiferarea unui termen înăuntrul căruia se poate invoca nulitatea absolută în cazul neasistării de către un apărător, deşi legea prevede obligativitatea acestui lucru, se ajunge la o situaţie contradictorie. Astfel, legiuitorul instituie un termen care limitează posibilitatea invocării nulităţii absolute, deşi prezumă absolut că persoana prezentă la dezbateri necesită asistenţa unui avocat pentru a putea realiza o apărare efectivă, apărare care presupune inclusiv invocarea nulităţilor. Or, inclusiv în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti s-a reţinut că dreptul la o apărare efectivă ocupă un loc central în derularea procesului penal, importanţa lui constând în faptul că toate celelalte drepturi ar rămâne derizorii, fără garanţii procedurale, autorităţile judiciare având obligaţia de a asigura acest drept. Asigurarea reală a apărării este o garanţie, o premisă sigură a cercetării obiective şi complete a probelor, o condiţie sine qua non a aflării adevărului, a apărării drepturilor şi intereselor legale ale acuzatului, creând condiţii necesare emiterii unei sentinţe legale şi temeinice.
    42. Aşa fiind, Curtea constată că prin instituirea unui termen înăuntrul căruia se poate ridica excepţia nulităţii absolute în cazul neasistării de către un apărător în faza procedurii camerei preliminare, deşi legea prevedea obligativitatea acestui lucru, legiuitorul goleşte de conţinut însuşi dreptul fundamental la apărare, asigurat prin asistarea de către un avocat numit din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel, deşi nerespectarea obligaţiei de către organul judiciar este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, sancţiunea aplicabilă apare ca fiind lipsită de eficienţă în condiţiile instituirii unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care se poate invoca nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziţiei referitoare la obligativitatea asistării de către avocat.
    43. În continuare, Curtea observă că printre cazurile de nulitate absolută care pot fi invocate în orice stare a procesului se numără şi cel reglementat de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală referitor la neparticiparea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.
    44. Astfel cum s-a arătat, dispoziţiile art. 90 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de asistenţă juridică obligatorie, aplicabile inclusiv în cursul procedurii în camera preliminară. Pe de altă parte, potrivit art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol, dacă s-au formulat cereri sau excepţii ori dacă a ridicat excepţii din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul pentru soluţionarea acestora, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. Din dispoziţiile anterior menţionate rezultă că nesocotirea ambelor dispoziţii legale poate surveni în procedura de cameră preliminară, încălcarea fiind sancţionată în ambele cazuri cu nulitatea absolută. Cu toate acestea, Curtea constată că legiuitorul a reglementat diferit momentul până la care poate fi invocată nulitatea absolută, în funcţie de dispoziţiile procedurale încălcate. Astfel, în condiţiile în care aceste dispoziţii nu au fost respectate în cadrul aceluiaşi proces, se ajunge la situaţia în care, având în vedere distincţia realizată de legiuitor în ceea ce priveşte termenul de invocare a nulităţii absolute, nulitatea absolută ce derivă din lipsa asistării inculpatului sau a celorlalte părţi, atunci când acest lucru este obligatoriu potrivit legii, va putea fi invocată până la încheierea procedurii în camera preliminară [potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală], pe când nulitatea absolută ce derivă din neparticiparea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, va putea fi invocată atât în cadrul camerei preliminare, cât şi în cursul judecăţii [potrivit art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală].
    45. Curtea observă că raţiunea unei astfel de dispoziţii referitoare la stabilirea unui termen până la care poate fi invocată nulitatea absolută poate fi generată de rolul fazei procesuale a camerei preliminare, care trebuie să examineze tocmai neregularităţile de procedură ivite înaintea fazei de judecată, pentru ca aceasta din urmă să dobândească celeritatea impusă de cerinţa soluţionării cauzei într-un termen rezonabil. Astfel, Curtea constată că reglementarea unei noi structuri a procesului penal coroborată cu necesitatea soluţionării cauzei (faza de judecată) într-un termen rezonabil ar fi un motiv ce stă la baza opţiunii legiuitorului de a norma în anumite cazuri un termen până la care nulitatea absolută poate fi ridicată.
    46. În acest context, Curtea constată că soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil se circumscrie unui scop legitim, iar reglementarea unei noi structuri a procesului penal poate determina şi justifica anumite opţiuni legislative. Cu toate acestea, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, şi Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017) a constatat că rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Or, având în vedere importanţa acestei etape, precum şi faptul că, în cazurile pentru care legea reglementează asistenţa obligatorie, dreptul la apărare nu poate fi exercitat în mod efectiv decât prin prezenţa apărătorului, Curtea constată că reglementarea unei noi faze a procesului penal nu reprezintă un motiv întemeiat, care să justifice legiferarea unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la asistarea obligatorie a inculpatului intervenită în procedura camerei preliminare să poată fi invocată.
    47. În ceea ce priveşte soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, Curtea constată că acesta este un deziderat dorit a fi atins în ceea ce priveşte toate cauzele/procedurile judiciare. Cu toate acestea, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil nu se poate converti în justificarea ce stă la baza unei reglementări ce afectează însuşi dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.
    48. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ sunt neconstituţionale.
    49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Ilie în Dosarul nr. 2.223/192/2016 al Judecătoriei Bolintin-Vale şi constată că dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Bolintin-Vale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 13 februarie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016