Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 222 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 22.555/3/2018/a1.2 (2.372/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.036D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că măsura arestului la domiciliu este similară arestului preventiv. Arată că dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Constituţie fac referire la durata maximă a privării de libertate în cursul urmăririi penale, aceasta fiind de 180 de zile indiferent dacă este vorba de măsura arestului la domiciliu sau de cea a arestării preventive, perioada arestului la domiciliu urmând să fie luată în considerare pentru calculul duratei maxime a privării de libertate în cursul urmăririi penale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 253/CP din 8 august 2018, pronunţată în Dosarul nr. 22.555/3/2018/a1.2 (2.372/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 222 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală susţine că dispoziţiile art. 204 alin. (12) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 222 alin. (1) din acelaşi act normativ, sunt neconstituţionale în condiţiile în care, cu ocazia admiterii contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, instanţa de control judiciar poate dispune înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu pe durata maximă de 30 de zile, fără a putea scădea din această durată maximă perioada în care inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv. Apreciază că dispoziţiile criticate contravin art. 23 alin. (5) teza întâi din Constituţie, conform cărora în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile. 6. În continuare, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 740 din 3 noiembrie 2015, în care s-a reţinut că măsura arestului la domiciliu este similară arestării preventive, atât sub aspectul includerii lor în categoria măsurilor preventive, cât şi sub aspectul naturii lor privative de libertate, al identităţii cauzelor şi condiţiilor în care cele două măsuri pot fi dispuse şi al modului similar de dispunere şi prelungire a lor. Cu referire la perioada maximă de privare de libertate în cursul urmăririi penale, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Constituţie trebuie interpretate în sens larg, ca limitând, pe parcursul urmăririi penale, la 180 de zile durata maximă a arestării, indiferent că este vorba despre arestarea preventivă sau despre arestul la domiciliu. 7. Or, pentru identitate de raţiune, aceeaşi ar trebui să fie soluţia şi cu privire la perioada pentru care se poate dispune iniţial arestarea preventivă în cursul urmăririi penale. Cu toate acestea, dispoziţiile legale care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu interzic judecătorului învestit cu soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii prin care iniţial s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, soluţionată la câteva zile de la data emiterii mandatului de arestare preventivă, să dispună înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă maximă de 30 de zile, putând astfel rezulta o privare totală de libertate de 30 de zile la care se adaugă perioada dintre data soluţionării propunerii de arestare preventivă şi data soluţionării contestaţiei. 8. Altfel spus, o singură propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, formulată de procuror, poate avea ca rezultat o privare de libertate a inculpatului, sub forma arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, mai mare de 30 de zile, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 23 alin. (5) din Constituţie, care impun o privare de libertate de cel mult 30 de zile. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 204 alin. (12) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 222 alin. (1) din acelaşi act normativ, cu următorul conţinut: - Art. 204 alin. (12): „În cazul admiterii contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, se poate dispune, în condiţiile prevăzute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai uşoară şi, după caz, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.“; – Art. 222 alin. (1): „În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.“ 13. Instanţa judecătorească susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (5) potrivit căruia, în cursul urmăririi penale, arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 213 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 iulie 2020, a soluţionat o critică de neconstituţionalitate similară. Curtea a reţinut că arestul la domiciliu a fost reglementat pentru prima dată în România prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010. Potrivit art. 202 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală, arestul la domiciliu constituie o măsură preventivă, alături de reţinere, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestarea preventivă. Reglementarea acestei măsuri preventive se regăseşte la art. 218-222 din secţiunea a 5-a a cap. I din titlul V al părţii generale a Codului de procedură penală. Potrivit art. 218 alin. (1) din Codul de procedură penală, arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 223 din acelaşi act normativ, articol ce reglementează condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, şi dacă luarea acestei măsuri este necesară şi suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile măsurilor preventive, prevăzute la art. 202 alin. (1), respectiv asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată şi prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni. Conform art. 222 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile şi poate fi prelungit, potrivit art. 222 alin. (2), fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile şi putând fi dispusă numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi. Potrivit art. 222 alin. (9) din Codul de procedură penală, durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile. 15. Termenele anterior reţinute sunt reglementate, în mod similar, în cuprinsul secţiunii a 6-a a capitolului I - Măsurile preventive, al titlului V - Măsuri preventive şi alte măsuri procesuale din partea generală a Codului de procedură penală, secţiune ce reglementează, printre altele, condiţiile şi cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive (art. 223) şi durata acestei măsuri [art. 226 alin. (2) şi art. 236]. Potrivit art. 226 alin. (2) din Codul de procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă, în cursul urmăririi penale, pentru cel mult 30 de zile, iar, conform art. 236 alin. (2) din Codul de procedură penală, prelungirea arestării preventive a inculpatului se poate dispune pentru o durată de cel mult 30 de zile, aceasta poate fi prelungită de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de 180 de zile. 16. În continuare, Curtea a constatat că zilele executate în arest la domiciliu de către inculpat vor fi luate în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a acestuia în cursul urmăririi penale, în acord cu prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (5), astfel cum au fost interpretate de instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, precitată. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. Distinct de cele reţinute în decizia precitată, Curtea reţine că, indiferent de natura măsurii preventive (privativă sau neprivativă de libertate) dispuse în cursul urmăririi penale, ca urmare a respingerii propunerii de luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă mai uşoară, durata maximă a acestor măsuri preventive nu poate depăşi durata stabilită prin Legea fundamentală, respectiv prin Codul de procedură penală. Aşa fiind, pe de-o parte, în cazul măsurii arestului preventiv şi al măsurii arestului la domiciliu sunt aplicabile cele reţinute prin Decizia nr. 213 din 2 iunie 2020, precitată, iar, pe de altă parte, în cazul controlului judiciar şi în cazul controlului judiciar pe cauţiune, art. 215^1 alin. (6) şi art. 216 alin. (3) din Codul de procedură penală dispun durata maximă a acestor măsuri preventive, respectiv un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, şi 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, din oficiu, în Dosarul nr. 22.555/3/2018/a1.2 (2.372/2018) al acestei instanţe şi constată că dispoziţiile art. 204 alin. (12) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 222 alin. (1) din acelaşi act normativ, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
