Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 872 din 18 decembrie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 872 din 18 decembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 105 din 11 februarie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 2.010/214/2016 al Judecătoriei Costeşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.412D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 508 din 7 octombrie 2014, nr. 445 din 28 iunie 2016 şi nr. 311 din 9 mai 2017.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 6 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.010/214/2016, Judecătoria Costeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 228 din Codul penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată, autoarea acesteia, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, precum şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, consideră că termenul-limită pentru împăcare reprezintă o restrângere a dreptului la un proces echitabil care nu este compatibilă cu cerinţele art. 6 din Convenţie, întrucât, deşi urmăreşte un scop legitim - limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi a posibilităţii de exercitare abuzivă a dreptului procesual analizat -, nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijlocul folosit şi scopul urmărit. Arată că, deşi termenele de decădere în care pot fi exercitate drepturile procesuale urmăresc să asigure o bună administrare a justiţiei şi respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceste termene ar trebui instituite numai în litigii care prevăd consecinţe importante (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit). În acest sens menţionează că, în legislaţia românească, instituţia împăcării este reglementată numai în cazul infracţiunilor considerate de legiuitor ca prezentând un pericol social scăzut. A stabili că o măsură este necesară într-o societate democratică înseamnă a demonstra că acţiunea statului a fost justificată de o nevoie socială urgentă şi că ingerinţa respectivă nu a depăşit ceea ce era absolut necesar pentru a răspunde acelei nevoi sociale presante. Or, expunerea de motive aferentă noului Cod penal nu menţionează o nevoie socială imperioasă care să justifice modificarea dispoziţiilor ce reglementează instituţia împăcării, în sensul instituirii unui termen-limită în care să îşi producă efectele juridice. Intervenţia statului pentru a orienta în favoarea sa soluţia unui proces aduce atingere dreptului suspectului/inculpatului de a obţine o soluţie favorabilă, dar şi dreptului persoanei vătămate/părţii civile de a obţine clemenţă în privinţa suspectului/inculpatului.
    6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 214 din 12 aprilie 2016.
    8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 18 din 19 ianuarie 2016.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal, care au următorul cuprins: „Împăcarea produce efecte [...] dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.“
    12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, instanţa de judecată, autoarea acesteia, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare.
    14. Astfel, prin Decizia nr. 311 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 3 august 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal, reţinând că împăcarea constituie înţelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă şi suspect/inculpat de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii şi de a renunţa la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la continuarea procesului penal. Instituţia împăcării este reglementată prin dispoziţiile art. 159 din Codul penal, articol ce încheie sediul materiei rezervat ansamblului cauzelor care înlătură răspunderea penală. Act bilateral caracterizat prin acordul de voinţă dintre persoanele între care intervine, împăcarea este o cauză care înlătură răspunderea penală în privinţa anumitor infracţiuni şi care stinge şi acţiunea civilă, efecte care se produc dacă împăcarea are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei [art. 159 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal]. Pentru anumite categorii de persoane fizice sunt înscrise anumite cerinţe în alin. (4) al art. 159 din Codul penal, iar pentru persoanele juridice cerinţele sunt prevăzute de alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol.
    15. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut, cu privire la conţinutul instituţiei împăcării din noul Cod penal, că acesta a fost substanţial reconsiderat faţă de cel din Codul penal din 1969 (art. 132), prin instituirea unor noi condiţii şi introducerea de dispoziţii exprese privind funcţionarea instituţiei în cazul persoanei juridice, remarcându-se, în primul rând, restrângerea sferei infracţiunilor în cazul cărora este aplicabilă. Astfel, potrivit art. 159 alin. (1) din Codul penal, împăcarea poate interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres. Instituţia împăcării este incidentă în cazul următoarelor infracţiuni: furt - art. 228 din Codul penal; furt calificat - art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Codul penal; furt de folosinţă - art. 230 din Codul penal - în temeiul art. 231 alin. (2) din Codul penal; însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor - art. 243 din Codul penal; înşelăciunea - art. 244 din Codul penal; înşelăciunea privind asigurările - art. 245 din Codul penal. De asemenea, tot în Codul penal sunt evidenţiate şi alte incriminări, respectiv aceea de la art. 199 alin. (2) referitoare la violenţa în familie, infracţiunile de lovire sau alte violenţe prevăzute în art. 193 şi de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196, săvârşite asupra unui membru de familie, când acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, iar împăcarea înlătură răspunderea penală. Totodată, în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prevăzute în art. 193 din Codul penal şi de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 din Codul penal, săvârşite asupra unui membru de familie, împăcarea înlătură răspunderea penală numai dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, şi nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Aşadar, prin noul Cod penal s-a produs răsturnarea regulii valabile în reglementarea anterioară, împăcarea putând interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres.
    16. Un alt element de noutate - constatat de Curte prin decizia citată anterior - a fost introdus prin dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal şi vizează momentul procesual până la care poate interveni împăcarea, şi anume până la citirea actului de sesizare a instanţei, ceea ce înseamnă că împăcarea poate interveni în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi în faţa instanţei de fond, dar numai până la citirea actului de sesizare. Referitor la momentul procesual până la care poate interveni împăcarea în situaţiile tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanţei fusese depăşit. Pentru a răspunde exigenţelor principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituţie, aşa cum acesta a fost detaliat în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, până la încetarea situaţiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I (paragrafele 23 şi 25 din Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014).
    17. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 311 din 9 mai 2017, mai sus citată, a reamintit că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, procesul echitabil nu presupune un drept al părţilor şi al subiecţilor procesuali principali de a dispune, prin împăcare, cu privire la acţiunea penală pusă în mişcare din oficiu, întrucât aceasta este atributul exclusiv al statului, art. 21 alin. (3) din Constituţie reglementând doar modul echitabil de exercitare a ei. Ca atare, reglementarea conţinutului instituţiei împăcării este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în considerarea politicii sale penale, poate condiţiona producerea efectelor împăcării de nedepăşirea momentului procesual al citirii actului de sesizare a instanţei, fără a aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodată, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, mai sus menţionată, Curtea a statuat că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanţei ca ultim moment în care poate interveni împăcarea este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept. În acest sens, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, Curtea a reţinut că instituirea de către legiuitor a unor termene procesuale asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire (paragraful 21 din Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014).
    18. În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 18 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016, şi nr. 445 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 9 septembrie 2016.
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin Decizia nr. 311 din 9 mai 2017, mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    20. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de faţă.
    21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 2.010/214/2016 al Judecătoriei Costeşti şi constată că dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Costeşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Oana Cristina Puică


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice