Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 87 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 87 din 25 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 87 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 411 din 18 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Valerian Dragomir în Dosarul nr. 258/325/2016/a1* al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 972D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât critica vizează mai degrabă aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, sens în care are în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale invocate în susţinerea acesteia.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Decizia civilă nr. 6/2017 din 27 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 258/325/2016/a1*, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Valerian Dragomir într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executarea silită asupra unui imobil locuinţă aflat în proprietate comună, executare întemeiată pe dispoziţiile art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, respectiv executarea silită are loc pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea unor infracţiuni.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 sunt neconstituţionale, deoarece instituie o excepţie de la regula ce statuează că, în cazul debitorului persoană fizică, nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare. Această facilitate nu este aplicabilă, în virtutea prevederilor criticate, în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni. Or, apreciază că şi în această situaţie persoanele în discuţie trebuie să beneficieze, în condiţii de egalitate cu oricare alt debitor urmărit fiscal, de excluderea spaţiului minim de locuit de la procedura executării silite fiscale.
    6. De asemenea se învederează faptul că, deşi scopul urmărit de legiuitor prin excluderea spaţiului minim de locuit de la executarea silită fiscală este reprezentat de ocrotirea familiei, privită ca entitate juridică nediferenţiată sub aspectul calităţii persoanelor care o alcătuiesc, în realitate, mecanismul de protecţie juridică instituit de stat asigură o protecţie selectivă familiei prin raportare la natura creanţei generate de unul dintre membrii săi, cu atât mai mult cu cât locuinţa de familie este deţinută în proprietate devălmaşă. În acest context se precizează că prin ratificarea Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice statul s-a obligat să adopte măsuri legislative menite să ocrotească familia.
    7. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    10. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care au următorul cuprins: „(4) Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.“
    14. Dispoziţiile alin. (3) din aceeaşi lege la care fac trimitere prevederile criticate prevăd că „(3) În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare“.
    15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 26 alin. (1) în componenta privind respectarea şi ocrotirea vieţii de familie şi ale art. 44 cu privire la dreptul de proprietate.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia consideră că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece creează o discriminare între, pe de o parte, debitorul persoană fizică în cazul căruia nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa şi, pe de altă parte, debitorul persoană fizică în situaţia căruia poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa în cazul în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni. Prin urmare, apreciază că mecanismul de protecţie juridică în ceea ce priveşte ocrotirea familiei are criterii selective, prin raportare la natura creanţei generate de unul dintre membrii săi, mai ales că imobilul se află în proprietate comună, ceea ce atrage încălcarea dreptului de proprietate al celorlalţi membri ai familiei.
    17. În acest context, Curtea observă că dispoziţiile art. 242 alin. (4) din Codul de procedură fiscală au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu dispoziţiile art. 16 referitor la principiul egalităţii în drepturi şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată, excepţie ridicată din perspectiva coproprietarului bunului executat silit, sens în care este Decizia nr. 423 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 13 septembrie 2019, prin care Curtea a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, vizează mai degrabă aspecte de aplicare a dispoziţiilor legale de către organele cu competenţe în procedura executării silite asupra bunului imobil (executorul fiscal şi instanţa judecătorească), iar nu aspecte de neconstituţionalitate a acestora. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate din prezenta cauză, Curtea constată că aceasta este invocată chiar din perspectiva debitorului persoană fizică asupra căruia executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni, astfel că situaţia de faţă este diferită de cea cuprinsă în decizia antereferită.
    18. Cu privire la înţelesul noţiunii de „spaţiu minim destinat locuirii de către debitor şi familia sa“, aceasta nu este definită de Codul de procedură fiscală. Astfel, „normele legale în vigoare“, la care fac trimitere prevederile art. 242 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, sunt reprezentate de dispoziţiile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, care prin art. 2 defineşte tipurile de locuinţe [a) locuinţă; b) locuinţă convenabilă; c) locuinţă socială; d) locuinţă de serviciu; e) locuinţă de intervenţie; f) locuinţă de necesitate; f^1) locuinţă de sprijin; g) locuinţă de protocol; h) casă de vacanţă; i) condominiu; j) unitate individuală]. Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996, prin locuinţă convenabilă se înţelege locuinţa care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinţa utilizatorului şi caracteristicile locuinţei, la un moment dat, acoperă necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă, asigurând exigenţele minimale prezentate în anexa nr. 1 la această lege care conţine Exigenţele minimale pentru locuinţe - A. Cerinţe minimale şi B. Suprafeţe minimale, fiind detaliate pe larg în cuprinsul legii (a se vedea Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 6 februarie 2020, paragraful 36). Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din lege, prin „locuinţă“ se înţelege o construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii, iar, conform art. 17 din aceeaşi lege, prin „familie“ se înţelege soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună. Coroborând cele două noţiuni, spaţiul minim destinat locuirii de către debitor şi familia sa se poate defini ca fiind acea construcţie care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane, singure sau împreună cu soţul/soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună (a se vedea Decizia nr. 423 din 4 iulie 2019, precitată, paragraful 17).
    19. Cu privire la dispoziţiile criticate, Curtea observă că acestea sunt cuprinse în Codul de procedură fiscală, capitolul VIII - Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită, secţiunea a 4-a - Executarea silită a bunurilor imobile şi au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 423 din 4 iulie 2019, precitată, paragraful 15, Curtea a reţinut că, în această materie, dispoziţiile art. 242 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu celelalte prevederi incidente ale aceleiaşi legi, stabilesc regula potrivit căreia bunurile imobile pot fi supuse executării silite dacă îndeplinesc cumulativ, după caz, următoarele condiţii: (i) se află în proprietatea debitorului, (ii) obligaţia de plată este peste 500.000 lei şi (iii) valoarea bunului imobil este mai mare de 1% din valoarea obligaţiei de plată. La aceste trei condiţii legiuitorul adaugă alte două - art. 242 alin. (1) teza a doua şi alin. (3), care devin incidente dacă debitorul se află în ipoteza normelor, astfel (iv) dacă deţine bunul în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde asupra bunului doar dacă este atribuit debitorului în urma partajului judiciar şi (v) în cazul debitorului persoană fizică, bunul nu reprezintă spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
    20. Prin urmare, legea condiţionează executarea silită a bunurilor imobile ale debitorului de cuantumul creanţei, de valoarea bunului imobil raportată la cuantumul creanţei, de ieşirea din coproprietatea asupra bunului imobil şi dobândirea calităţii de bun propriu al debitorului, respectiv de destinaţia bunului imobil, care nu trebuie să reprezinte spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa. Îndeplinirea acestor reguli atrage incidenţa procedurii executării silite a bunului imobil în vederea stingerii creanţelor fiscale ale debitorului, executorul fiscal având abilitarea să aplice sechestrul asupra bunului imobil şi să încheie un proces-verbal de sechestru, care va cuprinde numărul cadastral şi numărul de carte funciară, dacă acestea reies din documentele prezentate de debitor. De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate, actele de dispoziţie care ar interveni ulterior fiind lovite de nulitate absolută. Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală în favoarea organului fiscal.
    21. De la regulile care instituie condiţiile de incidenţă a procedurii executării silite a bunului imobil, legiuitorul reglementează o excepţie care vizează stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni. Astfel, potrivit art. 242 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, condiţia negativă referitoare la destinaţia bunului imobil, care nu trebuie să reprezinte spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, nu este aplicabilă în cazul în care creanţa fiscală a debitorului este rezultatul unei fapte penale, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă.
    22. Astfel, pentru satisfacerea acestui tip de creanţă, în cazul debitorului persoană fizică, creditorul - statul poate declanşa procedura executării silite inclusiv cu privire la bunul imobil care reprezintă spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
    23. Însă, în cazul creanţelor fiscale izvorâte din infracţiuni, legiuitorul nu elimină decât beneficiul instituit cu privire la interdicţia de a executa silit bunul imobil care reprezintă spaţiul de locuit al debitorului, singur sau împreună cu familia, nicidecum condiţia referitoare la executarea silită doar a bunurilor proprietate exclusivă a debitorului, deci a acelor bunuri care îi revin în urma partajului judiciar. Aşadar, în cazul în care persoana fizică este debitoarea unei creanţe fiscale rezultate dintr-o infracţiune pe care aceasta a comis-o şi pentru care a fost condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă, bunul imobil care reprezintă spaţiul minim destinat locuirii de către debitor şi familia sa urmează să fie supus executării silite doar dacă este proprietatea sa exclusivă. În cazul în care bunul este coproprietatea devălmaşă a debitorului şi a soţului acestuia, executarea silită poate fi pornită doar după efectuarea partajului judiciar care are ca efect atribuirea bunului imobil soţului condamnat, numai în aceste condiţii sechestrul care poate fi aplicat asupra bunului constituind ipotecă legală în favoarea organului fiscal.
    24. Ca atare, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 26 alin. (1) şi ale art. 44, întrucât condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură fiscală trebuie îndeplinite cumulativ, iar faptul că, în cazul creanţelor fiscale rezultate din comiterea unei infracţiuni, legiuitorul a înţeles să elimine protecţia oferită debitorului în ceea ce priveşte executarea silită a bunului imobil în care acesta locuieşte, singur sau împreună cu familia, nu înseamnă că a eliminat şi protecţia oferită persoanelor care deţin în coproprietate împreună cu debitorul respectivul bun imobil, în favoarea cărora se menţine condiţia prealabilă începerii executării silite, respectiv ieşirea din indiviziune prin intermediul partajului judiciar.
    25. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii presupune ca situaţiilor egale să li se aplice un tratament juridic egal, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, şi, în acelaşi timp, presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. De altfel, şi art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, menţionat de autorul excepţiei în motivarea acesteia, prevede că nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia sau domiciliul său.
    26. Or, aplicând considerentele de principiu enunţate la speţa dedusă judecăţii, Curtea constată că situaţiile la care face referire autorul excepţiei, prin care s-ar crea o presupusă discriminare, nu sunt egale. Astfel, prima, care constituie regula privind neexecutarea silită a spaţiului minim locuit de debitorul persoană fizică şi familia sa, are în vedere executarea silită ca modalitate de stingere a creanţelor fiscale ce provin din obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor sau a amenzilor. Cea de-a doua, care este o excepţie, urmăreşte stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea unor infracţiuni, precum şi efectivitatea sancţiunii penale, respectiv caracterul disuasiv al acesteia şi protejarea valorilor sociale esenţiale ale societăţii, având în vedere şi faptul că sancţiunile aplicabile în materie penală reprezintă mijlocul prin care se reintegrează ordinea juridică de drept. Astfel, măsurile instituite prin prevederile criticate sunt legitimate tocmai de aspectele învederate, cu atât mai mult cu cât se aplică tuturor celor care intră sub incidenţa normelor fiscale coroborate cu cele penale, respectiv prin care statul urmăreşte stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea unor infracţiuni, fără discriminare pe criterii arbitrare.
    27. Prin urmare, opţiunea legiuitorului pentru o astfel de soluţie legislativă răspunde, pe de o parte, nevoii statului, în calitate de creditor fiscal, de a satisface creanţele împotriva debitorilor care, prin săvârşirea unor fapte penale, s-au sustras obligaţiilor fiscale sau au creat pagube care au afectat bugetul statului, şi, pe de altă parte, oferă protecţie persoanelor care deţin împreună cu persoana condamnată bunuri imobile care pot fi supuse executării silite.
    28. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în raport cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 26 alin. (1) în componenta privind respectarea şi ocrotirea vieţii de familie şi ale art. 44 cu privire la dreptul de proprietate, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valerian Dragomir în Dosarul nr. 258/325/2016/a1* al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 242 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016