Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 865 din 17 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 şi ale art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 865 din 17 decembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 şi ale art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 865 din 17 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 şi ale art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 444 din 27 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Duplex - S.A. din Făgăraş în Dosarul nr. 569/64/2018 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 219D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 248D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016, excepţie ridicată de Asocierea Rohde Nielsen A/S - Saga Logistics Management - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 428/36/2018 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 288D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016, excepţie ridicată de Societatea Duplex - S.A. din Făgăraş în Dosarul nr. 509/64/2018 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 434D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 şi ale art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, excepţie ridicată de Societatea G.D.O. Mov Impex - S.R.L. din Baia Mare, membră a Asocierii Implenia Baugesellschaft M.B.H., în Dosarul nr. 6.807/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal, în Dosarul nr. 248D/2019, se prezintă, pentru partea Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime - S.A. din Constanţa, doamna consilier juridic Adina Albu, cu delegaţie depusă la dosar, iar pentru partea Asocierea Rohde Nielsen A/S - Saga Logistics Management - S.R.L. din Bucureşti se prezintă doamna avocat Loredana Ioana Bucur, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 434D/2019, partea Societatea G.D.O. Mov Impex - S.R.L. din Baia Mare, membră a Asocierii Implenia Baugesellschaft M.B.H., a depus o cerere scrisă de renunţare la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    6. Preşedintele pune în discuţia reprezentantului Ministerului Public cererea formulată, iar acesta pune concluzii de respingere a acesteia.
    7. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 248D/2019, nr. 288D/2019 şi nr. 434D/2019 la Dosarul nr. 219D/2019.
    8. Atât părţile prezente, cât şi reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 248D/2019, nr. 288D/2019 şi nr. 434D/2019 la Dosarul nr. 219D/2019, care este primul înregistrat.
    9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Asocierii Rohde Nielsen A/S - Saga Logistics Management - S.R.L. din Bucureşti, care arată că prevederile legale criticate permit fixarea unei cauţiuni foarte mari, în condiţiile în care ea este oricum restituită celor care o depun, fără posibilitatea reţinerii ei. Având în vedere că procedura în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu se suspendă în momentul contestării măsurii luate de acesta, nu se poate susţine ideea că poate să apară un prejudiciu care să justifice instituirea unei astfel de cauţiuni. Practic, în forma actuală a legii, nu există nicio situaţie în care această cauţiune poate fi reţinută, indiferent de buna- sau reaua- credinţă a contestatorului. Soluţia legislativă ar fi fost justificată în condiţiile în care s-ar fi dispus suspendarea procedurii. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime - S.A. din Constanţa, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile legale criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie din moment ce această garanţie poate fi recuperată în orice condiţii. Legiuitorul a avut în vedere protejarea autorităţilor contractante în faţa unor contestaţii abuzive, precum şi fluidizarea procedurilor de achiziţie publică. De altfel, şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în favoarea acestei soluţii legislative.
    11. Având cuvântul în replică, reprezentantul Asocierii Rohde Nielsen A/S - Saga Logistics Management - S.R.L. din Bucureşti reiterează faptul că textul de lege nu prevede o situaţie în care cauţiunea poate fi reţinută sau vărsată către autoritatea contractantă. Se arată că legea nu prevede cazul în care aceasta se reţine sau dacă se reţine ce se întâmplă cu ea.
    12. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra soluţiei legislative în discuţie prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015. Se mai invocă jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 588 din 27 septembrie 2018 şi Decizia nr. 341 din 23 mai 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    13. Prin încheierile din 10 ianuarie 2019 şi din 21 ianuarie 2019, pronunţate în dosarele nr. 509/64/2018, respectiv nr. 569/64/2018, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie invocată de Societatea Duplex - S.A. din Făgăraş în litigii privind achiziţiile publice.
    14. Prin Decizia civilă nr. 150/CA din 1 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 428/36/2018, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepţie invocată de Asocierea Rohde Nielsen A/S - Saga Logistics Management - S.R.L. din Bucureşti într-un litigiu privind achiziţiile publice.
    15. Prin Decizia civilă nr. 5.620 din 24 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.807/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 şi ale art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, excepţie invocată de Societatea G.D.O. Mov Impex - S.R.L. din Baia Mare într-un litigiu privind achiziţiile publice.
    16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că, prin obligarea necondiţionată a constituirii cauţiunii, legiuitorul ignoră prezumţia bunei-credinţe în exercitarea drepturilor procedurale aplicabile în materie civilă, precum şi în domeniul dreptului administrativ, prezumând automat reaua-credinţă şi comportamentul necorespunzător ale contestatorului obligat să depună o cauţiune care să îi susţină motivaţia reală a contestaţiei. Astfel, indiferent de conduita procesuală a contestatorului, acesta este obligat la indisponibilizarea unor sume de bani, în mod abuziv.
    17. Art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 instituie o veritabilă sancţiune aplicabilă persoanei care, în apărarea intereselor sale legitime, atacă actul autorităţii contractante la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau la instanţa judecătorească, fără ca vreo autoritate îndrituită în acest sens să stabilească caracterul abuziv al unei astfel de contestaţii; răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă, reglementată de art. 57 din Constituţie, nu poate fi realizată decât prin probarea relei-credinţe faţă de circumstanţele de fapt ale cauzei, şi nu prin simplul fapt că persoana şi-a exercitat anumite drepturi şi libertăţi fundamentale. Or, în condiţiile în care nu este probată reaua-credinţă a contestatorului, este evidentă încălcarea prevederilor art. 57 din Constituţie.
    18. Dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 încalcă accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituţie, prin descurajarea contestatorului de a formula o contestaţie, considerându-se de plano că orice contestaţie formulată şi depusă fără constituirea cauţiunii este respinsă automat de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
    19. De asemenea, instituirea unei cauţiuni de 2% din valoarea contractului de achiziţie publică drept condiţie pentru promovarea unei contestaţii în procedura de achiziţie publică este o măsură excesivă şi nejustificată, de natură a restrânge dreptul contestatorilor de acces la o instanţă. Accesul liber la justiţie este consacrat ca drept cetăţenesc fundamental nu doar prin art. 21 din Constituţie, ci şi prin art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
    20. În doctrina dreptului european, dreptul de acces la o instanţă este înţeles ca un drept concret şi efectiv, care presupune ca justiţiabilul să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale. Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră reală, iar nu iluzorie şi teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanţe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiţie.
    21. Dispoziţiile legale criticate instituie plata unei cauţiuni pentru orice fel de contestaţie, inclusiv în cazul în care nu se solicită suspendarea procedurii de achiziţie publică şi chiar dacă respectiva contestaţie nu impietează cu nimic asupra derulării procedurii. Mai mult, nu se menţionează niciun caz în care această contestaţie nu va fi restituită. Prin urmare, dacă în toate cazurile, indiferent de conduita procesuală a contestatorului şi de rezultatul contestaţiei, cauţiunea va fi restituită la cererea contestatorului, înseamnă că nu există nicio raţiune juridică, alta decât descurajarea operatorilor economici sau punerea lor în imposibilitatea financiară de a face faţă unor astfel de sarcini.
    22. De altfel, prevederile legale criticate încalcă art. 21 din Constituţie, deoarece, atât prin cuantum, cât şi prin configurarea juridică, cauţiunea este de natură a impieta grav asupra dreptului operatorilor economici la un remediu efectiv împotriva actelor autorităţilor contractante, cu atât mai mult cu cât nu există vreun prejudiciu ce s-ar putea crea vreunui alt participant în procedură.
    23. Textul legal criticat este neconstituţional, deoarece îngrădeşte accesul liber la justiţie, posibilitatea persoanei vătămate de a contesta actele autorităţii contractante fiind iluzorie şi doar la îndemâna marilor participanţi la procedurile de atribuire, care îşi permit să depună cauţiuni într-un cuantum ridicat, creându-se astfel un tratament diferenţiat şi discriminatoriu, în funcţie de resursele băneşti de care dispun contestatorii.
    24. De asemenea, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie, jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, or prevederile care stabilesc în sarcina contestatorului obligativitatea instituirii unei cauţiuni fără a fi cazul suspendării procedurii (la cererea contestatorului) şi fără a justifica vreo situaţie în care această cauţiune ar putea fi restituită încalcă prevederile constituţionale menţionate.
    25. Prin obligarea la constituirea cauţiunii este afectat şi dreptul de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţie, dat fiind că diminuarea patrimoniului autorilor contestaţiilor la momentul constituirii cauţiunii nu poate reprezenta consecinţa directă a exercitării unui drept sau a unei libertăţi fundamentale, respectiv a unui drept procesual.
    26. Mai mult decât atât, prevederile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 încalcă principiul tratamentului egal în faţa legii, prin plasarea autorităţii contractante pe un plan superior operatorului economic, aceasta fiind scutită de la plata cauţiunii. Dacă nu ar fi existat această scutire, autoritatea contractantă ar fi fost pusă în situaţia de a achita cauţiune în ipoteza în care ar fi formulat cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţă. În această ipoteză, a exercitării căii de atac, cauţiunea este în cuantum de 50% din cauţiunea prevăzută la alin. (1), respectiv 1% din valoarea estimată/stabilită a contractului. Or, această scutire a autorităţii contractante ştirbeşte eficienţa căilor de atac împotriva deciziilor autorităţii contractante din cadrul procedurilor de atribuire, în contradicţie cu directivele europene aplicabile în domeniu pe care România le-a transpus în dreptul intern.
    27. În ceea ce priveşte textul art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, acesta este în contradicţie cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acest text de lege impune operatorilor economici sarcini suplimentare legate de depunerea unei contestaţii în cadrul procedurii de atribuire, altele decât cele stabilite de cadrul legal aplicabil la data iniţierii respectivei proceduri. Modificarea prevederilor Legii nr. 101/2016 în sensul instituirii unei cauţiuni într-un cuantum semnificativ pentru contestarea actelor autorităţii contractante este, aşadar, neconstituţională, în măsura în care această modificare se aplică procedurilor de achiziţie iniţiate anterior edictării ei, fiind încălcat în mod flagrant principiul neretroactivităţii legii civile întrunul din aspectele sale esenţiale - predictibilitatea normei juridice.
    28. Un operator economic care alege să participe la o procedură de achiziţie face acest lucru dimensionându-şi oferta şi anticipând posibilele costuri exclusiv prin raportare la cadrul administrativ şi normativ în vigoare la data lansării respectivei proceduri de achiziţie. Or, este de neconceput ca în prezenţa unei conduite vădit abuzive a autorităţii contractante, care o perioadă îndelungată de timp nu înţelege să se conformeze unor decizii definitive emise succesiv de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, acelaşi operator economic să fie pus în imposibilitatea contestării acestei conduite şi obţinerii unui remediu efectiv, pe considerentul schimbării cadrului legislativ ce normează procedurile de achiziţie publică.
    29. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că o astfel de interpretare este confirmată şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin hotărârile pronunţate în cauzele conexate C-439/2014 şi C-488/2014 (care privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene în materia achiziţiilor publice, în legătură cu obligativitatea depunerii unei garanţii de bună conduită), statuându-se că reglementările unionale analizate trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiile principale, care condiţionează admisibilitatea oricărei căi de atac împotriva unui act al autorităţii contractante de obligaţia reclamantului de a constitui garanţia de bună conduită pe care o prevede în beneficiul autorităţii contractante, din moment ce această garanţie trebuie să îi fie restituită reclamantului indiferent de soluţia pronunţată în calea de atac.
    30. În acelaşi sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015 care, la paragraful 45, precizează că, astfel cum în cazul admiterii contestaţiei/plângerii/cererii autoritatea contractantă are obligaţia de a restitui contestatorului garanţia de bună conduită, potrivit art. 271^2 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, şi în cazul respingerii contestaţiei/plângerii/cererii contestatarului garanţia trebuie restituită dacă nu s-a reţinut un comportament necorespunzător.
    31. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 sunt neconstituţionale. Se arată că, spre deosebire de legislaţia anterioară, prin reglementarea instituţiei cauţiunii în Legea nr. 101/2016 se instituie plata unei cauţiuni pentru orice contestaţie, indiferent dacă se solicită sau nu suspendarea procedurii de achiziţie publică şi chiar dacă respectiva contestaţie nu afectează în niciun fel derularea procedurii. Prin urmare, dacă în toate cazurile, indiferent de conduita procesuală a contestatorului, este pusă la îndoială însăşi raţiunea juridică a perceperii sale, se afectează substanţa drepturilor operatorilor economici de a formula contestaţii, ceea ce reprezentă o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 21.
    32. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate nu blochează dreptul de acces la justiţie, ci instituie un mecanism de apărare împotriva unor cereri şicanatorii care ar putea întârzia sau chiar bloca derularea procedurii.
    33. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    36. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în dosarele nr. 219D/2019 şi nr. 288D/2019, ale art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 în Dosarul nr. 248D/2019 şi prevederile art. 61^1 şi ale art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 în Dosarul nr. 434D/2019. Obiectul reunit al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 61^1 şi ale art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile legale criticate au următorul conţinut:
    - Art. 61^1 din Legea nr. 101/2016:
    "(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită după cum urmează:
    a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei;
    b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei;
    c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei;
    d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei.
(2) În cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, prevederile alin. (1) se raportează la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.
(3) În cazul în care contestaţia a fost respinsă de către Consiliu, persoana care se consideră vătămată care utilizează calea de atac în condiţiile art. 29 sau art. 51 alin. (3), după caz, nu trebuie să constituie o cauţiune suplimentară.
(4) În cazul în care calea de atac reglementată de art. 29 sau art. 51 alin. (3) este utilizată de o altă persoană decât cea care a constituit cauţiunea conform alin. (1), pentru soluţionarea plângerii sau recursului, după caz, trebuie constituită în prealabil o cauţiune egală cu 50% din cauţiunea prevăzută la alin. (1).
(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.
(6) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.
(7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare.
(8) În situaţia în care nu sunt aplicabile prevederile de la alin. (5)-(7), cauţiunea se constituie venit la bugetul de stat la împlinirea termenului de 3 ani calculat de la data la care aceasta putea fi solicitată.
(9) Sunt scutite de la depunerea cauţiunii autorităţile contractante."

    – Art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: „(2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare.“

    37. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, ale art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi gratuitatea jurisdicţiilor administrative, ale art. 44 privind proprietatea privată, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia, libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea europeană.
    38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte raportarea la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.
    39. În acest context, Curtea reţine faptul că, astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 (care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006), legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice, a instituit garanţia de bună conduită (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, şi Decizia nr. 750 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2016, paragrafele 25 şi 26).
    40. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ca urmare a faptului că prevederile legale criticate impun obligaţia constituirii garanţiei de bună conduită doar pentru una dintre părţile litigiului în materie de achiziţie publică, anume operatorul economic participant, nu şi în sarcina autorităţii contractante, Curtea, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, a constatat că această critică este neîntemeiată, întrucât, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, o eventuală comparaţie între contestator şi autoritatea contractantă nici nu s-ar putea susţine, câtă vreme garanţia de bună conduită a fost instituită tocmai pentru a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al participantului la procedură, respectiv al contestatorului.
    41. Statul are obligaţia să asigure: libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene. Totodată, funcţionarea economiei de piaţă şi aplicarea principiilor care îi sunt proprii nu exclud, ci, dimpotrivă, presupun stabilirea şi respectarea anumitor reguli de natură să îi protejeze pe toţi participanţii la circuitul economic. În acelaşi sens este Decizia nr. 211 din 4 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 8 iunie 2004.
    42. Considerentele din deciziile menţionate referitoare la prevederi legale ce instituiau o garanţie de bună conduită sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în privinţa prevederilor Legii nr. 101/2016 care instituie o cauţiune. Cuantumul cauţiunii prevăzute de lege este rezonabil, legiuitorul impunând şi un prag maxim până la care poate fi fixată cauţiunea, iar opţiunea legiuitorului apare ca fiind pe deplin justificată. Contractele de achiziţii publice presupun efectuarea de lucrări publice, cu un anumit grad de complexitate. Nu orice operator economic are capacitatea logistică şi financiară de a efectua aceste lucrări, mai ales că, de cele mai multe ori, mecanismul de efectuare a lucrărilor presupune investiţii iniţiale ale operatorului economic ce sunt decontate ulterior de stat. Aşadar, operatorii economici nu se află în aceeaşi situaţie juridică, ei neavând toţi aceeaşi capacitate economică de realizare a obiectivelor vizate de contractele de achiziţii publice.
    43. Or, dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achiziţiilor publice demonstrează că intervenţia legiuitorului era necesară, în condiţiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credinţă de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-şi executa obligaţiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziţii publice. Interesul naţional impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor săi, cu respectarea, bineînţeles, a drepturilor şi a intereselor legitime ale eventualilor participanţi la procedurile de achiziţie publică.
    44. Aşadar, Curtea constată că prin instituirea cauţiunii legiuitorul a urmărit, pe de o parte, descurajarea cererilor nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui ce plăteşte cauţiunea se respinge. Aşadar, aceste obiective urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim.
    45. De asemenea, Curtea constată că instituirea acestei obligaţii de consemnare a cauţiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale - şi interesul individual al justiţiabilului de a avea acces efectiv la instanţă în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziţia sa (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014).
    46. Referitor la critica raportată la art. 21 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile menţionate, întrucât cauţiunea este restituită contestatorului, indiferent de situaţie, caracterul gratuit al procedurii administrativ-jurisdicţionale continuând să subziste şi în prezent.
    47. Cu privire la invocarea art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 694 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, paragrafele 27-31). Or, dispoziţiile legale criticate urmăresc protejarea unor interese publice, cu respectarea principiului proporţionalităţii măsurii instituite. Legiuitorul a impus plata unei cauţiuni de doar 2% din valoarea estimată a contractului, cauţiune ce este şi plafonată în funcţie de natura contractului şi care este restituită contestatorului indiferent de soluţia pronunţată în calea de atac.
    48. În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora legiuitorul ignoră prezumţia bunei-credinţe în exercitarea drepturilor procedurale aplicabile în materie civilă, precum şi în domeniul dreptului administrativ, prezumând automat reaua-credinţă şi comportamentul necorespunzător ale contestatorului, Curtea reţine faptul că art. 57 din Constituţie se referă la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cu bună-credinţă şi face parte din capitolul III referitor la îndatoririle fundamentale din titlul II.
    49. Art. 57 din Constituţie reglementează îndatorirea tuturor cetăţenilor români, cetăţenilor străini şi apatrizilor de a-şi exercita drepturile cu bună-credinţă. Curtea constată că această obligaţie revine şi persoanelor juridice în egală măsură (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 27).
    50. În aceste condiţii, pentru argumentele mai sus arătate, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi gratuitatea jurisdicţiilor administrative, ale art. 44 privind proprietatea privată, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) privind economia, libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie [a se vedea şi Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii*)].
    *) Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020.

    51. În ceea ce priveşte invocarea art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, Curtea constată că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate nu arată în mod concret în ce constă contrarietatea dintre textul legal criticat şi respectivul text constituţional. Or, Curtea nu se poate substitui autoarelor excepţiei în formularea acesteia, fapt pentru care Curtea nu poate proceda la analizarea acestei critici, ea fiind inadmisibilă.
    52. Distinct de cele de mai sus, instanţa de contencios constituţional reţine că, la nivel european, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a avut ocazia să se pronunţe cu privire la compatibilitatea dintre legislaţia Uniunii Europene şi art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în ceea ce priveşte instituirea unei garanţii de bună conduită.
    53. Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în Hotărârea din 15 septembrie 2016, pronunţată în Cauzele C-439/14 şi C-488/14, S.C. Star Storage - S.A. împotriva Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI)(C-439/14) şi S.C. Max Boegl România - S.R.L., S.C. UTI Grup - S.A., Astaldi Sp.A., S.C. Construcţii Napoca - S.A. împotriva R.A. Aeroportul Oradea, S.C. Porr Construct - S.R.L., Teerag-Asdag Aktiengesellschaft, S.C. Col-Air Trading - S.R.L., AVZI - S.A., Trameco - S.A., Iamsat Muntenia - S.A. (C-488/14), că articolul 1 alineatele (1)-(3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2007, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 335 din 20 decembrie 2007, şi articolul 1 alineatele (1)-(3) din Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, citite în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiile principale, care condiţionează admisibilitatea oricărei căi de atac împotriva unui act al autorităţii contractante de obligaţia reclamantului de a constitui garanţia de bună conduită pe care o prevede în beneficiul autorităţii contractante, din moment ce această garanţie trebuie să îi fie restituită reclamantului indiferent de soluţia pronunţată în calea de atac.
    54. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Curtea s-a mai pronunţat asupra acestora prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, constatând că sunt constituţionale prin Decizia nr. 588 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019, paragrafele 13-19.
    55. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, având în vedere dinamica legislativă în materia achiziţiilor publice, a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, a fost abrogată prin art. 238 lit. a) din capitolul VIII din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. De asemenea, Curtea a observat că în materia achiziţiilor publice legiuitorul european a adoptat trei acte normative, îmbrăcând forma juridică a directivelor, al căror obiect de reglementare a fost stabilit după cum urmează: Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94 din 28 martie 2014; Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE; Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94 din 28 martie 2014.
    56. Prin prisma art. 148 din Constituţie, ca urmare a obligaţiilor ce decurg din calitatea României de membru al Uniunii Europene şi având în vedere că, începând cu 18 aprilie 2016, toate statele membre ale Uniunii Europene aveau obligaţia să transpună noul cadru legal în materia achiziţiilor publice, sectoriale sau a concesiunilor de lucrări şi a concesiunilor de servicii, legiuitorul naţional a implementat aceste acte normative europene prin intermediul a patru acte normative distincte, emise la nivel de lege, respectiv: Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016; Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016; Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 23 mai 2016; Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. Ca atare, în acord cu legislaţia europeană în materie, legiuitorul naţional a reglementat distinct procedura de urmat cu privire la remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, cu scopul de a asigura la nivel naţional mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor.
    57. În situaţia adoptării unor noi acte normative, potrivit art. 54 - Dispoziţiile tranzitorii - din Legea nr. 24/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, legea trebuie să conţină şi dispoziţii tranzitorii, care să cuprindă măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. Dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.
    58. În acord cu prevederile legale în materia redactării actelor normative, Legea nr. 101/2016 prevede în capitolul VIII - Dispoziţii tranzitorii şi finale, la art. 68, faptul că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare.
    59. În completarea acestor dispoziţii, în virtutea art. 69 din Legea nr. 101/2016, contestaţiile/cererile/plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse. Contestaţiile depuse, în condiţiile legii, la poştă, înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 101/2016 rămân supuse soluţionării conform legii în vigoare la data la care au fost depuse, chiar dacă sunt înregistrate la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor/instanţa de judecată după această dată [alin. (1) şi alin. (3)]. Termenele procedurale aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă [alin. (4)].
    60. Dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, criticate în prezenta cauză, statuează că dispoziţiile acestei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare.
    61. Ca atare, din evaluarea prevederilor art. 69 din Legea nr. 101/2016, Curtea a observat că aceste norme, în ansamblu, clarifică tocmai aspecte importante privind aplicarea în timp a prevederilor în materia achiziţiilor publice, aspectele criticate în prezenta cauză stabilind în concret faptul că acestea se aplică pentru viitor, după intrarea legii în vigoare, contestaţiilor/ cererilor/plângerilor formulate, astfel că nu se poate reţine pretinsa încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi a principiului neretroactivităţii legii civile, textul criticat fiind în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul neretroactivităţii.
    62. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    63. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Duplex - S.A. din Făgăraş în dosarele nr. 569/64/2018 şi nr. 509/64/2018 ale Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de Asocierea Rohde Nielsen A/S - Saga Logistics Management - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 428/36/2018 al Curţii de Apel Constanţa -Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Societatea G.D.O. Mov Impex - S.R.L. din Baia Mare, membră a Asocierii Implenia Baugesellschaft M.B.H., în Dosarul nr. 6.807/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 61^1 şi ale art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016