Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 859 din 26 noiembrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1^4)  din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 859 din 26 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1^4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 200 din 1 martie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1^4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Di&Gi Multiproduct - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 2.809/83/2016 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.645D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, în raport cu criticile formulate şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 13 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.809/83/2016, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1^4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Di&Gi Multiproduct - S.R.L. din Satu Mare într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal prin care se solicită anularea acestuia.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie o interdicţie absolută în ceea ce priveşte beneficiul dreptului de deducere a unor cheltuieli şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor efectuate de la furnizori/contribuabili persoane impozabile în România după înscrierea acestora în Registrul contribuabililor inactivi şi/sau în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulată. Astfel, se consideră că sunt încălcate accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare pentru beneficiarul unor bunuri şi servicii achiziţionate de la un asemenea furnizor, întrucât acestea se materializează prin simpla posibilitate de a formula o acţiune în faţa unei instanţe, dar fără posibilitatea de a obţine o hotărâre favorabilă, din moment ce există norme ce instituie o prezumţie absolută de nelegalitate a operaţiunii fiscale respective, întemeiată pe comportamentul fiscal al furnizorului, şi nu pe comportamentul fiscal al beneficiarului bunurilor şi serviciilor. Totodată, se apreciază că reglementarea în discuţie este contrară art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 alin. (2) din Constituţie, având în vedere faptul că sumele deductibile sau cu titlu de cheltuieli fac parte din patrimoniul societăţii beneficiare, fiind incluse în noţiunea de bunuri.
    6. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este menţionată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la interpretarea normelor europene cu privire la sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, respectiv cu privire la dreptul persoanei impozabile de deducere a taxei pe valoarea adăugată în anumite circumstanţe.
    7. Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1^4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, dispoziţii care au următorul cuprins: „(1^4) Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabilii persoane impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. b)-e) şi h) şi au fost înscrişi în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată, nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.“
    13. Dispoziţiile Legii nr. 571/2003 au fost abrogate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate.
    14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare. De asemenea este invocat art. 1 paragraful (1) referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate stabilesc faptul că beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de taxa pe valoarea adăugată şi au fost înscrişi în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de taxa pe valoarea adăugată a fost anulată, nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Aşadar, în concret, aceste dispoziţii prevăd excluderea de la dreptul de deducere a unor cheltuieli şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii efectuate în contextul dat, cu excepţia stabilită de lege.
    16. În acest context, Curtea reţine că prevederile criticate sunt o aplicare a art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au obligaţia să contribuie la cheltuielile publice, iar stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor şi a taxelor, precum şi scutirea de la plată a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili ori instituirea unor facilităţi fiscale pentru anumiţi contribuabili se întemeiază pe principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale.
    17. Totodată, Curtea constată că soluţia legislativă în discuţie a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, sens în care este Decizia nr. 415 din 18 iunie 2020*), nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, sau Decizia nr. 843 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 10 decembrie 2012, prilej cu care instanţa de contencios constituţional, raportându-se la normele criticate cu privire la contribuabilii declaraţi inactivi, a arătat că pe toată perioada inactivităţii fiscale, aceştia nu au obligaţia plăţii impozitului pe profit, astfel încât orice vânzare de bunuri sau servicii către terţi nu este înregistrată şi, prin urmare, nu este impozitată. Într-o astfel de situaţie, cel care achiziţionează, respectiv cumpără bunuri de la un contribuabil declarat inactiv, dacă i s-ar recunoaşte dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată, şi-ar diminua materia impozabilă, fără ca în patrimoniul celui care vinde să se înregistreze o creştere corespunzătoare a aceleiaşi materii impozabile şi, astfel, bugetul de stat ar fi prejudiciat.
    *) Decizia nr. 415 din 18 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.254 din 18 decembrie 2020.

    18. Totodată, Curtea a constatat că prevederile legale ce stabilesc posibilitatea deducerii unor cheltuieli şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective prevăzute de lege sunt o excepţie de la regula generală, prevăzută la art. 56 privind contribuţiile financiare din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, excepţie stabilită în virtutea prevederilor constituţionale ale art. 61 din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, coroborate cu cele ale art. 139 alin. (1) din Legea fundamentală care statuează că impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Or, legiuitorul, prin adoptarea unor măsuri active de susţinere a celor cu care contribuabilii intră în relaţii contractuale, precum cea din cazul în discuţie, încurajează menţinerea contribuabililor ca activi, prin prisma prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie în componenta privind obligaţia statului de a crea cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, determinându-i pe contribuabili să evite declararea ca inactivi/reactivi, şi, totodată, cointeresează beneficiarii să încheie relaţii contractuale cu contribuabilii activi, tocmai prin presupusa facilitate pe care le-o oferă această relaţie contractuală. Această măsură este mai degrabă una pentru evitarea sistemului de declarare ca inactiv a contribuabilului, fără a constitui o sancţiune pecuniară ce ar trebui suportată de beneficiarii dreptului de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, în cauza de faţă fiind vorba de neobţinerea unui avantaj pecuniar de către beneficiar din partea statului.
    19. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, având în vedere jurisprudenţa sa în materie, Curtea, prin Decizia nr. 843 din 11 octombrie 2012, precitată, a reţinut că dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Totodată, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (spre exemplu, Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012).
    20. Astfel, sumele eventuale ce rezultă dintr-o astfel de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor respective, pretinse prin critica de neconstituţionalitate, nu pot forma, prin urmare, obiectul dreptului de proprietate al beneficiarului, atât timp cât acesta nu îndeplineşte condiţiile legale pentru obţinerea dreptului de deducere. De altfel, în virtutea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, în condiţiile prevăzute de lege şi în concordanţă cu principiile generale ale dreptului internaţional. Însă aceste statuări nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii.
    21. Faţă de această împrejurare, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu prevederile constituţionale ale art. 20, coroborate cu cele ale art. 1 paragraful 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie este neîntemeiată.
    22. Referitor la criticile formulate prin raportare la art. 21 şi 24 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute, deoarece prevederile criticate nu reglementează aspecte ce ţin de accesul liber la justiţie şi de garantarea dreptului la apărare, ci, astfel cum s-a arătat mai sus, reglementează chestiuni legate de limitarea dreptului de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată a beneficiarilor care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi sau cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată şi au fost înscrişi în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulată.
    23. Faţă de cele prezentate, având în vedere considerentele expuse, atât cele cuprinse în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, care sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, cât şi cele noi învederate prin prezenta decizie, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1^4) din Legea nr. 571/2003 este neîntemeiată.
    24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Di&Gi Multiproduct - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 2.809/83/2016 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (1^4) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016