Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 856 din 17 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. XXVI teza întâi din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor raportate la cele ale art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 856 din 17 decembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. XXVI teza întâi din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor raportate la cele ale art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 856 din 17 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. XXVI teza întâi din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor raportate la cele ale art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 328 din 22 aprilie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Tanţi Virginica Dumitrescu şi Adrian Ciorobea, precum şi de Costel Florescu, Constantin Cosmin Florescu, Ioana Luca, Henriette Maria Ana Stavraca, Ana Maria Francoise Brezianu, Dominic Brezianu, Andrei Brezianu, Assan Cora şi de Yvonne Barbara Mendel în Dosarul nr. 5.103/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.603D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că acordarea de despăgubiri sub formă de puncte cesionarilor drepturilor litigioase, în condiţiile Legii nr. 165/2013, se justifică prin faptul că nu ei au fost cei asupra cărora s-au răsfrânt măsurile abuzive dispuse de regimul comunist, ci proprietarii iniţiali şi moştenitorii lor, doar aceştia fiind îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilelor preluate de statul român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Invocă în acest sens, exemplificativ, Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 6 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.103/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Tanţi Virginica Dumitrescu şi Adrian Ciorobea, precum şi de Costel Florescu, Constantin Cosmin Florescu, Ioana Luca, Henriette Maria Ana Stavraca, Ana Maria Francoise Brezianu, Dominic Brezianu, Andrei Brezianu, Assan Cora şi de Yvonne Barbara Mendel într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de restituire în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 retroactivează şi încalcă principiul securităţii juridice, nefiind admisibil ca persoanele care au promovat o acţiune în justiţie ca urmare a comportamentului pasiv al autorităţilor îndrituite să soluţioneze notificarea să nu beneficieze de restituirea în natură a imobilului solicitat, pentru motivul că sunt cesionari ai drepturilor succesorale. Legea nouă este retroactivă pentru că modifică o stare de drept născută anterior, însă modificarea se face pentru prezent (cauzele aflate pe rolul instanţelor), iar nu numai pentru viitor. Se critică, totodată, faptul că, din cauza lentorii procedurilor judiciare sau chiar a refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare a bunului de a soluţiona notificarea, persoanei îndreptăţite i se încalcă dreptul de acces liber la justiţie prin înlocuirea condiţiilor cerute de legea anterioară cu altele noi. Se arată că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că acestea se aplică doar cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti începând cu data intrării în vigoare a legii. De asemenea se mai susţine că Legea nr. 165/2013 intervine în raporturile dintre transmiţător şi dobânditor, anulând protecţia dreptului de proprietate privată şi afectând grav securitatea juridică a actelor de transmisiune a drepturilor succesorale. Se mai arată că litigiile aflate pe rolul instanţelor au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, iar faptul că în cursul judecăţii a apărut Legea nr. 165/2013, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, răstoarnă principiul fundamental al neretroactivităţii legii. Art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă şi prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, promovând un tratament preferenţial între persoanele care pot beneficia de prevederile acestei noi legi şi sancţionând atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată sub imperiul legii vechi.
    6. Se mai critică şi aplicarea prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 202/2010, şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a acestei din urmă legi. În acest sens se arată că, la data promovării cererii de chemare în judecată, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispunea că hotărârea instanţei întâi sesizate este supusă atât căii de atac a apelului, cât şi căii de atac extraordinare a recursului. Ca urmare a modificării art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 202/2010, calea de atac a apelului a fost eliminată, singura cale de atac fiind cea a recursului. Or, principiul predictibilităţii procesului civil impune ca regulile privind desfăşurarea acestuia, inclusiv sub aspectul căilor de atac, să fie cunoscute de la momentul sesizării instanţei. În caz contrar, s-ar nesocoti dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. Se susţine că se încalcă şi principiul egalităţii de tratament, nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil constituind o adevărată sancţiune îndreptată împotriva uneia dintre părţi, în lipsa oricărei culpe.
    7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 18 decembrie 2014.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    10. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, precum şi prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, modificată şi completată prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. În ceea ce priveşte acest ultim text de lege, Curtea observă că, în realitate, autorii excepţiei critică doar teza finală, prin coroborare cu prevederile art. XXVI teza întâi din Legea nr. 202/2010. În concluzie, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, precum şi prevederile art. XXVI teza întâi din Legea nr. 202/2010 raportate la cele ale art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001. Textele de lege criticate au următorul conţinut normativ:
    - Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013: „(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).“;
    – Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;
    – Art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001: „(...) Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.“ [Este vorba despre hotărârea pe care secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării o pronunţă, potrivit tezei întâi a articolului menţionat, cu privire la contestaţia introdusă de persoana care se pretinde îndreptăţită împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură - s.n.].
    – Art. XXVI teza întâi din Legea nr. 202/2010: „Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege (...) se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.“

    14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 care consacră universalitatea drepturilor şi a obligaţiilor, respectiv principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 44 care garantează şi ocroteşte dreptul de proprietate privată. Se invocă de asemenea şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la protecţia proprietăţii private.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte, al căror număr este egal cu suma dintre preţul plătit de cesionar fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, stabilită potrivit art. 21 alin. (6) din lege. Prin mai multe decizii, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi reglementează proceduri rectificative ce reflectă politicile de restituire în natură sau prin compensaţii a imobilelor preluate abuziv, care, privite dintr-o perspectivă de ansamblu, îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială, ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. De aceea, legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenţei restituirii în natură, iar în ceea ce priveşte punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar, sau al moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este însă soluţia legislativă pentru situaţia în care persoanele care se considerau îndreptăţite şi care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune. În aceste cazuri, legea nu a prevăzut restituirea în natură a imobilelor şi a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Prin dispoziţiile de lege criticate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a limita operaţiunile speculative cu drepturi litigioase prin plafonarea plăţilor către cesionar, adică limitarea veniturilor încasate de aceştia. Scopul măsurilor reparatorii adoptate de către legiuitor a fost acela de atenuare a consecinţelor încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate din trecut, şi nicidecum crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane, plafonarea cuantumului despăgubirilor acordate cesionarilor fiind în concordanţă atât cu Legea fundamentală, cât şi cu jurisprudenţa instanţei europene. Curtea a observat, totodată, că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 nu se rezumă la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor egal cu preţul plătit de cesionar cedentului, ci precizează că, la preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. Prin urmare, există un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. În sensul celor mai sus arătate este, de exemplu, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 31, 32 şi 38.
    16. De asemenea, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragrafele 17-20, Decizia nr. 805 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 8 februarie 2016, paragraful 22, Curtea a constatat că soluţia legislativă în discuţie nu contravine nici dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014 (paragrafele 30 şi 31), Curtea a remarcat că diferenţa de tratament între cesionarii de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată s-au soluţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cei care nu au obţinut o atare hotărâre derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie. În legătură cu acest aspect, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Curtea a reţinut, totodată, că, în privinţa obiectului de reglementare al legii analizate, intervenţia legiuitorului nu este una aleatorie, ci a fost justificată şi impusă firesc în urma a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.
    17. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXVI teza întâi din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor raportate la cele ale art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001, Curtea observă că se are în vedere ipoteza proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă, aşadar, pentru care nu s-a pronunţat o sentinţă în cauză până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, a căror soluţie va putea fi supusă controlului judiciar în condiţiile stabilite prin actul normativ modificator, adică Legea nr. 202/2010.
    19. Curtea reţine că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură putea fi atacată de persoana care se pretindea îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu făceau nicio menţiune referitoare la calea de atac ce putea fi introdusă împotriva hotărârii pronunţate de tribunal, ceea ce făcea aplicabilă regula de drept comun a introducerii apelului şi, ulterior, a recursului. Prin art. XII, Legea nr. 202/2010 a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, introducând precizarea potrivit căreia hotărârea tribunalului este supusă recursului, fiind aşadar eliminată calea de atac a apelului.
    20. Autorii excepţiei susţin că se încalcă principiul predictibilităţii procesului civil, care impune ca regulile privind desfăşurarea acestuia, inclusiv sub aspectul căilor de atac, să fie cunoscute de la momentul sesizării instanţei. În caz contrar, s-ar nesocoti dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. Se susţine că se încalcă şi principiul egalităţii de tratament, nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil constituind o adevărată sancţiune îndreptată împotriva uneia dintre părţi, în lipsa oricărei culpe.
    21. Curtea constată că, prin prevederile art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001, introduse prin Legea nr. 202/2010, legiuitorul a instituit o regulă procedurală nouă, derogatorie de la norma procesuală civilă de drept comun (art. 459 şi 466 din Codul de procedură civilă), ce înlocuieşte calea de atac a apelului cu cea a recursului, eliminând în acest fel un grad de jurisdicţie, în scopul simplificării procedurii şi sporirii celerităţii soluţionării cauzelor ce privesc acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001.
    22. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, ţinând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură civilă, accesul liber la justiţie neînsemnând obligativitatea asigurării accesului la toate gradele de jurisdicţie pentru toate categoriile de cauze sau litigii.
    23. De asemenea Curtea a statuat că regula înscrisă în art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social. Dar el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    24. Pronunţându-se cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, Curtea a subliniat, prin Decizia nr. 9 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare, fără ca o atare soluţie să poată fi calificată ca neconstituţională.
    25. Prin aceeaşi decizie, Curtea a arătat că aplicarea imediată a legii noi, în măsura în care s-ar referi şi la hotărâri anterior pronunţate, care astfel ar fi supuse căilor de atac potrivit noii reglementări sau sustrase incidenţei unei căi de atac, prevăzute de reglementarea în vigoare la data pronunţării lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioară, ar avea caracter retroactiv şi, deci, neconstituţional. Pentru evitarea acestei consecinţe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de la regula generală a aplicării imediate a normei procedurale, soluţia supravieţuirii legii vechi, care, deşi abrogată, continuă să guverneze regimul juridic al căilor de atac ce urmează a fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate sub imperiul ei.
    26. Aşadar, Curtea reţine că, sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, regula generală în ceea ce priveşte incidenţa normelor de procedură modificatoare o constituie aplicabilitatea lor imediată, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche (conform art. 725 din Codul de procedură civilă din 1865, în vigoare la momentul adoptării Legii nr. 202/2010). În acelaşi spirit, art. XXVI din Legea nr. 202/2010 stabileşte că prevederile din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora se poate exercita doar calea de atac a recursului se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010. Precizarea finală accentuează logica generală a reglementării, eliminând din sfera de acoperire a normei procesele finalizate cu pronunţarea unei sentinţe, aceasta rămânând supusă sistemului de căi de atac existent la data pronunţării sale. De altfel, textul din Legea nr. 202/2010 preia soluţia legislativă conţinută de art. 725 alin. (4) din Codul de procedură civilă din 1865, în sensul că hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
    27. Faţă de cele statuate în jurisprudenţa citată, Curtea constată că nu pot fi reţinute nici criticile de constituţionalitate formulate de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tanţi Virginica Dumitrescu şi Adrian Ciorobea, precum şi de Costel Florescu, Constantin Cosmin Florescu, Ioana Luca, Henriette Maria Ana Stavraca, Ana Maria Francoise Brezianu, Dominic Brezianu, Andrei Brezianu, Assan Cora şi de Yvonne Barbara Mendel în Dosarul nr. 5.103/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. XXVI teza întâi din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor raportate la cele ale art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Valentina Bărbăţeanu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016