Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 854 din 26 noiembrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9), ale art. 425^^1 alin. (4) şi ale art. 475 din Codul de procedură penală    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 854 din 26 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9), ale art. 425^^1 alin. (4) şi ale art. 475 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 196 din 26 februarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) şi ale art. 475 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Antohi şi Carmen Florea în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.998D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde, personal, partea Yassin Ileana. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă arată că nu doreşte să pună concluzii.
    4. Reprezentantul Ministerului Public arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020, Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, şi Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, prin Decizia nr. 498 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016, Decizia nr. 440 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 636 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 17 ianuarie 2018. Apreciază că nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei anterior amintite.
    5. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală, arată că această cale de atac nu poate avea un caracter devolutiv, întrucât nu analizează fondul cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept. Contestaţia are caracter extensiv, încheierea din cameră preliminară are efecte atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi la probatoriul din cauză, o probă declarată nulă şi exclusă produce efecte faţă de toate părţile şi toţi subiecţii procesuali principali. Aşa fiind, apreciază că dispoziţiile art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei.
    6. În concluzie, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) şi ale art. 475 din Codul de procedură penală.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    7. Prin Încheierea din 15 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) şi ale art. 475 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Antohi şi Carmen Florea, într-o contestaţie împotriva încheierii pronunţate în procedura camerei preliminare.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că nu există motive rezonabile pentru ca, în ipoteza ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate, să fie suprimat prin voinţa legiuitorului dreptul instanţei de judecată, al judecătorului de drepturi şi libertăţi ori al judecătorului de cameră preliminară de a hotărî în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze cu privire la necesitatea suspendării judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.
    9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, apreciază că textul este neconstituţional deoarece nu recunoaşte posibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu lămurirea unor chestiuni de drept şi în etapa camerei preliminare.
    10. Referitor la dispoziţiile art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală, susţine că acestea exceptează de la aplicabilitate dispoziţiile art. 417 şi art. 419 din acelaşi act normativ, ceea ce contravine principiului egalităţii în drepturi, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. Apreciază că nu există motive rezonabile pentru ca inculpatul care are calitatea de contestator să nu beneficieze de prevederile legale referitoare la efectul devolutiv şi la cel extensiv al căii de atac în cazul contestaţiei în procesul penal.
    11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) şi ale art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, instanţa judecătorească apreciază că aceasta este întemeiată.
    12. Instanţa judecătorească apreciază că, dând eficienţă prevederilor constituţionale ale art. 21 şi ale art. 129 şi celor convenţionale ale art. 13, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice. Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Admisibilitatea şi, implicit, efectele căilor de atac sunt condiţionate de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Deşi nu este prevăzut expressis verbis caracterul extensiv al contestaţiei la încheierea de cameră preliminară, instanţa judecătorească apreciază că acesta îşi produce efectele în fapt. Astfel, constatarea nulităţii unei probe şi excluderea acesteia vor produce efecte faţă de toţi inculpaţii şi nu doar faţă de inculpaţii care au ridicat excepţia şi nu va mai face obiectul evaluării de către instanţa de fond, care nu-şi va putea întemeia soluţia pe proba exclusă. În ceea ce priveşte caracterul devolutiv, instanţa judecătorească apreciază că, prin esenţa ei, contestaţia nu poate avea caracter devolutiv, întrucât nu analizează fondul sub toate aspectele de fapt şi de drept.
    13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 367 alin. (7) din Codul de procedură penală, instanţa judecătorească apreciază că acestea relevă intenţia legiuitorului manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu luarea de către judecător a măsurii de suspendare a cauzei. Modul de reglementare a acestor dispoziţii nu poate conduce la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.
    14. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, se arată că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci a unui incident procedural prin care se soluţionează o chestiune de drept, ivită într-un proces în curs de desfăşurare şi de care depinde dezlegarea pe fond a cauzei. Având în vedere formularea explicită conform căreia solicitarea poate fi făcută în cursul judecăţii, rezultă că judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară nu pot face astfel de sesizări, chiar dacă în activitatea lor s-ar confrunta cu anumite chestiuni de drept de a căror rezolvare depinde soluţia pe care o vor adopta. Această limitare a dreptului de a sesiza instanţa supremă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept poate fi criticată, deoarece anumite chestiuni de drept nu pot fi întâlnite decât în faza de urmărire penală sau în faza de cameră preliminară.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) şi ale art. 475 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
    - Art. 367 alin. (9): „Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.“;
    – Art. 425^1 alin. (4): „La soluţionarea contestaţiei, dispoziţiile art. 416 şi art. 418 se aplică în mod corespunzător; în cadrul acestor limite, la soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii privind o măsură preventivă se poate dispune o măsură mai puţin gravă decât cea solicitată sau decât cea dispusă prin încheierea contestată ori se pot modifica obligaţiile din conţinutul măsurii contestate.“;
    – Art. 475: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“

    19. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, de exemplu, prin Decizia nr. 160 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2020, Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020, Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, şi Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017.
    21. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că prin dispoziţiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, respectiv etapei judecătoreşti a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluţionării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în faţa Curţii Constituţionale şi a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă - declararea neconstituţionalităţii legii, ordonanţei ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă care a făcut obiectul unei excepţii invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, respectiv în materie penală - soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Aşadar, prin dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepţii de neconstituţionalitate, şi anume dispoziţiile cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în art. 303 alin. 6 din vechiul Cod de procedură penală şi în art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
    22. Totodată, Curtea a reţinut că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecării cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrarul într-o formă care nu putea fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului era privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a elimina din legislaţia în vigoare prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părţi litigante care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul.
    23. Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reţinut că intervenţia legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepţii de neconstituţionalitate, constituie tocmai expresia asumării şi respectării obligaţiei ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiţie, atât la instanţa de drept comun, cât şi la instanţa constituţională, părţile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege şi, implicit, de posibilitatea de a-şi realiza, în mod real, drepturile şi a-şi satisface interesele în faţa justiţiei. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
    24. De asemenea, Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri. Lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât ar fi pus părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora.
    25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă similară, de exemplu, prin Decizia nr. 498 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016, Decizia nr. 440 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, Decizia nr. 636 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 17 ianuarie 2018.
    27. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare. Alături de recursul în interesul legii, acesta are menirea de a asigura crearea unei jurisprudenţe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunţate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunţate înaintea soluţionării definitive a cauzelor, pentru a evita situaţia imposibilităţii producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluţionate definitiv. Prin urmare, prevederile art. 475-477^1 din Codul de procedură penală preîntâmpină apariţia unei practici neunitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti.
    28. Astfel reglementată, procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci a unui incident procedural prin care se soluţionează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfăşurare. De altfel, introducerea de către legiuitor a menţiunii „în cursul judecăţii“ în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală denotă intenţia acestuia de a exclude judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    29. Condiţiile pentru promovarea unei astfel de cereri sunt, conform art. 475 din Codul de procedură penală, următoarele: de lămurirea chestiunii de drept vizate să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii; chestiunea de drept avută în vedere să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Referitor la obiectul sesizării, textul criticat prevede că acesta constă într-o problemă de drept de care depinde soluţionarea fondului unei cauze penale.
    30. Asupra cererilor formulate conform art. 475 din Codul de procedură penală, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţă, potrivit art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin decizii care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru instanţe de la data publicării.
    31. Cu privire la titularii dreptului de sesizare, potrivit textului criticat, aceştia sunt completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă. Prin urmare, judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, nu pot formula astfel de sesizări tribunalele, curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării unor cauze în primă instanţă.
    32. Curtea a reţinut însă că criticile formulate în cauză nu vizează sfera constituţionalităţii legii şi că reglementarea criticată reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, adoptată potrivit atribuţiilor constituţionale prevăzute la art. 61 din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea. Acesta este şi sensul prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.
    33. Referitor la accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri în jurisprudenţa sa că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puţin o singură dată, unei instanţe naţionale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă prin aceeaşi jurisprudenţă s-a arătat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) şi, totodată, că dreptul de acces liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procesuale prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).
    34. În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, acesta semnifică acordarea unor garanţii precum soluţionarea cauzelor în faţa unor instanţe independente şi imparţiale, obţinerea probelor în mod legal, egalitatea armelor, dreptul la apărare, asigurarea caracterului contradictoriu al procedurilor, garanţii pe care textul criticat nu le afectează (a se vedea Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014).
    35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    36. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 439 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 noiembrie 2017, a reţinut că dispoziţiile art. 425^1 din Codul de procedură penală au fost introduse în legislaţia procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente şi pentru situaţii restrictive de drepturi şi libertăţi. Aşa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situaţii sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competenţa exclusivă a acestuia. Prin urmare, aşa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluţionării cu celeritate a unor situaţii procesuale de natură a restrânge exerciţiul unor drepturi fundamentale.
    37. Curtea constată că, în esenţă, autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală nu prevede expres că dispoziţiile art. 417 şi 419, referitoare la efectul devolutiv şi cel extensiv al unei căi de atac, sunt aplicabile şi în cazul contestaţiei în procesul penal.
    38. În ceea ce priveşte prezenta cauză, Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate în procedura camerei preliminare. Or, dispoziţiile art. 425^1 din Codul de procedură penală se aplică în măsura în care legislaţia în vigoare nu conţine prevederi speciale, derogatorii. Aşa fiind, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, întrucât este în discuţie contestaţia ca fază a camerei preliminare, iar nu contestaţia ca instituţie de sine stătătoare.
    39. Curtea observă că, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1)-(4^2) (n.r. din Codul de procedură penală), procurorul, părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie. Contestaţia poate privi şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor“, iar, potrivit alin. (4) al art. 347, „În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.“
    40. Dispoziţiile procesual penale precitate stabilesc că pot fi atacate cu contestaţie atât soluţiile propriu-zise ale procedurii de cameră preliminară (începerea judecăţii ori restituirea cauzei la parchet), cât şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor. De asemenea, se observă că instanţa de contencios constituţional a reţinut, prin Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 19, că pe calea contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală se asigură controlul de legalitate cu privire la o serie de încheieri finale pronunţate în procedura camerei preliminare, ca o garanţie a respectării cerinţelor principiului legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, care îşi are, la rândul său, temeiul în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la principiul legalităţii. Scopul contestaţiei în procedura de cameră preliminară este acela de a îndrepta erorile de drept comise de judecătorul de cameră preliminară la verificarea, după trimiterea în judecată, a legalităţii sesizării instanţei, precum şi a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, erori care trebuie remediate în cadrul aceleiaşi faze procesuale, având în vedere raţiunile pentru care a fost instituită procedura camerei preliminare. Asemenea erori de drept pot interveni, în egală măsură, în acele situaţii în care în procedura de cameră preliminară nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu s-au ridicat din oficiu excepţii.
    41. De altfel, Curtea, prin Decizia nr. 817 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 7 martie 2018, a reţinut că, în soluţionarea contestaţiei formulate, în temeiul art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, analizând legalitatea şi temeinicia soluţiilor dispuse în fondul camerei preliminare şi, eventual, modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor invocate de părţi şi persoana vătămată, este evident că judecătorul de la instanţa ierarhic superioară va avea în vedere toate criticile invocate de contestatori cu privire la desfăşurarea concretă a procedurii de cameră preliminară în primă instanţă, inclusiv aspectele referitoare la măsurile administrative luate de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestei proceduri, modul în care judecătorul de cameră preliminară a rezolvat orice chestiune de ordin procedural, altele decât cele invocate pe calea cererilor sau excepţiilor formulate de părţi şi persoana vătămată, de vreme ce aceste aspecte stau la baza legalităţii soluţiilor dispuse prin încheierile prevăzute de art. 345 şi 346 din Codul de procedură penală.
    42. Având în vedere aceste aspecte, se poate concluziona că asistăm la un efect devolutiv parţial în ceea ce priveşte contestaţia împotriva încheierii pronunţate în camera preliminară, în fond, având în vedere că în această cale de atac vor fi analizate doar aspectele deja dezbătute în primul grad de jurisdicţie al camerei preliminare şi cazurile de nulitate absolută, indiferent dacă acestea au fost sau nu invocate în primul grad de jurisdicţie. Or, este firesc ca eventualul efect devolutiv al contestaţiei din procedura camerei preliminare să ţină cont de obiectul probaţiunii specific procedurii de cameră preliminară.
    43. Pe de altă parte, Curtea observă că, prin Decizia nr. 439 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 noiembrie 2017, analizând constituţionalitatea art. 425^1 din Codul de procedură penală, a reţinut că mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, iar legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili prin lege procedura de judecată, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele asemenea, de vreme ce, potrivit dispoziţiilor constituţionale invocate, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.
    44. În ceea ce priveşte efectul extensiv al contestaţiei în procedura camerei preliminare, Curtea reţine că, potrivit art. 419 din Codul de procedură penală, efectul extensiv al unei căi de atac presupune obligaţia instanţei de a examina cauza, prin extindere, şi cu privire la părţile care nu au declarat calea de atac sau la care aceasta nu se referă, dacă aparţin aceluiaşi grup procesual.
    45. În acest context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 27 şi 28, a constatat că, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale ale instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional.
    46. Din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată.
    47. Or, este firesc, astfel cum anterior s-a precizat, ca anumite dispoziţii cuprinse în reglementarea unor căi de atac să nu se aplice cu ocazia soluţionării contestaţiei din procedura camerei preliminare, fiind necesar a se ţine cont de obiectul probaţiunii specific procedurii de cameră preliminară.
    48. Producerea unui efect extensiv în cadrul soluţionării procedurii camerei preliminare ţine de constatarea de către judecătorul de cameră preliminară a nulităţii. Astfel, potrivit art. 280 alin. (2) din Codul de procedură penală, nulitatea este cea care are un efect extensiv deoarece se extinde asupra actelor succesive şi efectuate conform dispoziţiilor legale, dar care au legătură directă cu actele procesuale şi procedurale anulate.
    49. De asemenea, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, indiferent dacă soluţia judecătorului în acest sens a intervenit ca urmare a formulării de cereri şi excepţii de către inculpat sau de către alţi participanţi în procesul penal.
    50. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Antohi şi Carmen Florea în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) şi ale art. 475 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016