Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 714/64/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 407D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Radu Chiriţă, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra stadiului dosarului, învederând că acesta se află la al doilea termen de judecată, la termenul din 28 noiembrie 2017, Curtea amânând cauza, la cererea avocatului autorului excepţiei. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 613D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 757/64/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Radu Chiriţă, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra stadiului dosarului, învederând că acesta se află la al doilea termen de judecată, la termenul din 28 noiembrie 2017, Curtea amânând cauza, la cererea avocatului autorului excepţiei. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul autorului excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 613D/2017 la Dosarul nr. 407D/2017, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care arată că dispoziţiile criticate au adus o modificare în procedura penală prin mutarea soluţionării cererii de strămutare din competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în competenţa curţilor de apel. Scopul reglementării a fost, pe de-o parte, acela de a asigura celeritatea procedurilor de strămutare, iar, pe de altă parte, acela de a degreva instanţa supremă. În sine, această reglementare nu contravine prevederilor Legii fundamentale. Cu toate acestea, în anumite situaţii soluţia legislativă aleasă de legiuitorul român creează premisele încălcării dreptului la o instanţă imparţială. Apreciază că un exemplu în acest sens este cel al autorului excepţiei, care, având calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a fost trimis în judecată, instanţa competentă fiind tribunalul. Or, competentă să soluţioneze cererea de strămutare este Curtea de Apel Braşov, care, în opinia autorului excepţiei, este lipsită de imparţialitate. Apreciază că dispoziţia de lege criticată impune ca cererea de strămutare de la o instanţă lipsită de imparţialitate să fie soluţionată de o instanţă lipsită, de asemenea, de imparţialitate, acest din urmă fapt neputând, însă, să fie contestat. Soluţia legislativă care nu reglementează nicio excepţie în cazul competenţei curţilor de apel de soluţionare a cererii de strămutare, atunci când se contestă chiar imparţialitatea acestei instanţe, este neconstituţională. 6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens invocă Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, şi Decizia nr. 545 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din 4 decembrie 2017. Apreciază că ceea ce se susţine de către autorul excepţiei este pretinsul său drept de a-şi alege instanţa care urmează să îl judece. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Sentinţa penală nr. 2/F din 6 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 714/64/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 8. Prin Sentinţa penală nr. 7/F din 26 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 757/64/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei susţine că suspiciunea rezonabilă cu privire la imparţialitatea judecătorilor de la Tribunalul Braşov rezultă din aceea că împotriva sa se află în derulare trei procese penale, extrem de mediatizate. Mai mult, s-a ajuns la situaţia în care acelaşi judecător îndeplineşte mai multe funcţii judiciare în cele trei dosare diferite, şi anume judecător de fond, judecător de cameră preliminară şi judecător de drepturi şi libertăţi. Totodată, judecătorul cauzei judecă şi alte dosare penale în care este implicată partea Consiliul Judeţean Braşov, în contradictoriu cu alţi inculpaţi, „primind, astfel, informaţii din mai multe surse“. 10. De asemenea susţine că prin cererea formulată a solicitat mutarea cauzei din competenţa unui tribunal din circumscripţia unei anumite curţi de apel la un alt tribunal din circumscripţia unei alte curţi de apel. Or, o curte de apel nu este competentă să dispună o asemenea măsură procesuală, fiind imperativ ca instanţa care desemnează o altă instanţă să aibă calitatea de instanţă ierarhic superioară atât în raport cu instanţa de la care se ridică cauza, cât şi în raport cu instanţa la care se strămută viitoarea competenţă de soluţionare. Raportat la cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate este evident că singura instanţă care ar putea să îndeplinească această condiţie este instanţa supremă. În consecinţă, deşi această ipoteză nu este una expres prevăzută de lege, autorul excepţiei consideră că se impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece această cerere, situaţia contrară echivalând cu încălcarea dreptului autorului excepţiei de acces la o instanţă imparţială. Acest drept este garantat expres de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar încălcarea lui a fost cenzurată în repetate rânduri de Curtea de la Strasbourg în jurisprudenţa sa. În acest sens face referire la Hotărârea din 26 aprilie 2011, pronunţată în Cauza Steulet împotriva Elveţiei, Hotărârea din 26 februarie 1993, pronunţată în Cauza Padovani împotriva Italiei, şi Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei. 11. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Stabilirea în competenţa curţii de apel a soluţionării unei cereri de strămutare a judecării cauzelor de la un tribunal la altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia teritorială a curţii de apel nu încalcă prevederile constituţionale invocate, mai ales în condiţiile în care, în cadrul unei astfel de solicitări, instanţa competentă supune atenţiei doar aspectele care ar conduce la afectarea independenţei şi imparţialităţii judecătorului învestit cu judecarea dosarului ori motivele de tulburare a ordinii publice. Întrucât norma menţionată are un caracter general, stabilind competenţa unei instanţe de a soluţiona anumite cereri, se constată faptul că aceasta nu este neconstituţională, mai ales în condiţiile în care art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie statuează egalitatea în faţa legii a cetăţenilor, neputându-se considera a priori că toţi magistraţii din circumscripţia teritorială a unei instanţe nu ar putea oferi garanţiile de independenţă şi imparţialitate, având în vedere calitatea anterioară a inculpatului. 12. Totodată, se arată că dispoziţiile criticate sunt clare şi predictibile. În funcţie de criteriile expres prevăzute de art. 71 din Codul de procedură penală şi prin raportare la datele concrete ale dosarului, instanţa care este învestită cu soluţionarea unei cereri de strămutare apreciază dacă există o suspiciune că imparţialitatea judecătorilor de la o instanţă ar putea fi afectată. Astfel că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi o judecată imparţială, art. 71 din Codul de procedură penală cere formarea convingerii instanţei că există suspiciunea rezonabilă cu privire la parţialitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei. Mai mult, împrejurarea că, la o instanţă, un judecător îndeplineşte mai multe funcţii în diverse dosare, din care „află informaţii“, nu constituie un indiciu că imparţialitatea judecătorului ar fi afectată, întrucât criteriile arătate în art. 71 din Codul de procedură penală se raportează la datele concrete ale speţei şi nicidecum în raport cu dosarele pe care le are spre soluţionare judecătorul, în etape procesuale diferite şi în exercitarea funcţiilor judiciare diferite. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul arată că raţiunea stabilirii curţii de apel ca instanţă competentă să judece cererile de strămutare de la judecătoriile sau tribunalele din circumscripţia sa vizează un scop legitim, buna administrare a justiţiei, asigurată prin apropierea instanţei care soluţionează cererea de strămutare de locul în care se susţine că există împrejurările invocate de către petent. De asemenea, prin stabilirea acestei reguli s-a urmărit evitarea supraîncărcării instanţei supreme şi prelungirea duratei procesului, reducându-se în mod semnificativ şi costurile pentru părţi, în primul rând cele legate de deplasare. În final, face referire la Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014. 15. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare. De asemenea, strămutarea este acea „deplasare a competenţei“ care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel (civilă sau militară) şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competenţa materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale. Dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de strămutare, respectiv existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei sau a calităţii părţilor şi existenţa pericolului de tulburare a ordinii publice. În final, face referire la Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului legal al autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.“ 19. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi în art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei critică normele procesual penale ale art. 71 din perspectiva imposibilităţii strămutării unei cauze de la un tribunal sau judecătorie aflată în circumscripţia unei curţi de apel la o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel. 21. În ceea ce priveşte strămutarea, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a stabilit că aceasta nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea a reţinut că strămutarea este acea „deplasare a competenţei“, care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel (civilă sau militară) şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competenţa materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale (a se vedea Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragraful 15). 22. Strămutarea se defineşte ca fiind acea instituţie procesuală prin care o instanţă competentă potrivit regulilor generale de competenţă va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16). Totodată, Curtea a reţinut că strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată (Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15). 23. Astfel, din cele reţinute de instanţa de control constituţional în jurisprudenţa sa, Curtea constată că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil. De altfel, Curtea a reţinut că un element esenţial al dreptului la un proces echitabil îl constituie independenţa şi imparţialitatea instanţei, aceasta din urmă definindu-se, de regulă, prin lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 18). 24. În acest context, Curtea observă că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a statuat că imparţialitatea magistratului poate fi apreciată într-un sens dublu: din perspectiva unui demers subiectiv - imparţialitatea subiectivă şi din perspectiva unui demers obiectiv - imparţialitatea obiectivă. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a reţinut că demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, iar demersul obiectiv are scopul de a determina dacă există garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 19, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 19). 25. Cu privire la imparţialitatea obiectivă, Curtea observă că, analizând dispoziţiile procesual civile referitoare la temeiurile strămutării, a constatat că, în unele cazuri, există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Astfel, Curtea a constatat că strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că ele vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel (Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 23, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21). Cu acele prilejuri, Curtea a identificat, drept element pe care se fundamentează bănuiala legitimă şi care trebuie să determine în toate cazurile strămutarea, o anumită calitate a părţilor din proces. Astfel, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile criticate din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta, întotdeauna, imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor judecătoreşti din circumscripţia unei curţi de apel. Astfel, Curtea a statuat, cu valoare de principiu că, per se, calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului reprezintă elemente ce afectează imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor aflate în circumscripţia acelei curţi de apel. 26. Cu toate acestea, Curtea reţine că, în prezenta cauză, autorul excepţiei nu critică dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală din perspectiva reţinută de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, precitată. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea observă că autorul excepţiei, pornind de la calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, funcţie publică deţinută anterior desfăşurării procedurilor penale pendinte, se rezumă la a susţine că toate instanţele judecătoreşti aflate în circumscripţia unei curţi de apel sunt lipsite de imparţialitate, fără a indica existenţa elementelor obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea acestor instanţe. Deţinerea unei funcţii publice, la nivel local sau central, nu poate constitui prin ea însăşi motiv determinant al suspiciunii de parţialitate a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea litigiului în care este implicată respectiva persoană. În aceste condiţii, Curtea nu poate identifica niciun motiv care să permită constatarea că norma procesual penală criticată contravine dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. 27. De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia îndeplinirea de către acelaşi judecător a funcţiilor judiciare în dosare diferite care privesc acelaşi inculpat determină lipsa de imparţialitate judecătorului, Curtea Constituţională reţine că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că simplul fapt că un judecător a fost implicat în alte proceduri referitoare la aceleaşi părţi nu este, în sine, în mod rezonabil capabil să dea naştere la îndoieli legitime cu privire la imparţialitatea sa. Atât timp cât cele două cauze au obiecte diferite, pronunţarea de către judecător a soluţiei în primul caz nu prejudiciază, în mod necesar, rezultatul celui de-al doilea caz (Decizia de inadmisibilitate din 2 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza Petrov împotriva Bulgariei; Decizia de inadmisibilitate din 14 octombrie 2008, pronunţată în Cauza Pavlova împotriva Bulgariei). 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în dosarele nr. 714/64/2016 şi nr. 757/64/2016 ale Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
