Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 853 din 26 noiembrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 şi art. 43 din Codul penal şi ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 853 din 26 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 şi art. 43 din Codul penal şi ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 202 din 1 martie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 şi art. 43 din Codul penal şi ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Adrian Lazăr (fost Marin Botez) în Dosarul nr. 3.605/103/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.930D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care se solicită admiterea acesteia.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 286 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2020, Decizia nr. 697 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2019, Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 21 martie 2018, şi Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2019. Apreciază că nu au intervenit elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenţei amintite anterior.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 17 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.605/103/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 şi art. 43 din Codul penal şi ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Adrian Lazăr (fost Marin Botez) cu ocazia soluţionării unui recurs în casaţie.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că art. 10 din Legea nr. 187/2012 încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), în măsura în care se aplică în cazul unor pedepse stabilite anterior pentru mai multe infracţiuni concurente, contopite în temeiul art. 34 din Codul penal din 1969. Prin soluţia legislativă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a impus aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii, potrivit legii penale noi, mai severe, ceea ce reprezintă o evidentă încălcare a principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile. Invocă Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Apreciază că din analiza conţinutului art. 10 din Legea nr. 87/2012 rezultă că suntem în prezenţa unei reglementări care combină prevederi din Codul penal anterior cu cele ale noului Cod penal. Susţine că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşadar, modificarea pedepselor şi a tratamentului sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, ca urmare a unei intervenţii legislative ulterioare săvârşirii faptei, echivalează cu aplicarea retroactivă a legii penale şi încălcarea cerinţelor de previzibilitate şi accesibilitate consacrate de art. 7 din Convenţie.
    6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 39 din Codul penal, apreciază că acestea încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie. Susţine că judecătorul este lipsit de dreptul şi obligaţia de a proceda la proporţionalizarea judiciară a pedepsei rezultate, ceea ce încalcă principiul constituţional al individualizării sancţiunilor de drept penal. În cazul concursului de infracţiuni, după prima etapă, în care judecătorul individualizează pedeapsa pentru fiecare infracţiune concurentă, în cea de-a doua etapă, în care trebuie să se proporţionalizeze pedeapsa rezultantă, judecătorul devine un simplu instrument, aplicând un spor prestabilit, obligatoriu, egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în prima etapă. Or, acest lucru contravine principiului general al separaţiei puterilor în stat, reprezentând o imixtiune a puterii legislative în domeniul celei judecătoreşti. În final, apreciază că dispoziţiile art. 43 din Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, fiind aplicabile aceleaşi considerente ca în cazul celorlalte dispoziţii criticate.
    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează a se aplica potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale“, care este legea nouă.
    8. Curtea Constituţională a statuat că, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. În acelaşi timp, inculpatul nu poate susţine că la momentul comiterii faptei nu ar fi putut avea în vedere noile dispoziţii de lege, aşa încât nu se poate vorbi de o încălcare a dispoziţiilor art. 7 din Convenţie din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de previzibilitate şi accesibilitate.
    9. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 din Codul penal, apreciază că, în cazul unei pluralităţi de infracţiuni, opţiunea legiuitorului de a reglementa un spor de pedeapsă fracţional din suma celorlalte pedepse stabilite este pe deplin justificată, având în vedere, pe de o parte, ansamblul infracţional comis de făptuitor, în raport cu care pedeapsa de bază ar fi insuficientă, iar, pe de altă parte, prin sporul aplicat, reprezentând un minim de echivalent al celorlalte pedepse care nu se mai execută ca urmare a cumulului juridic, s-ar obţine un cuantum de pedeapsă echitabil faţă de pluralitatea de fapte.
    10. Pentru aplicarea sancţiunii în cazul concursului de infracţiuni, legiuitorul a adoptat sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix, acesta fiind mai conform cu nevoile de apărare a societăţii faţă de fenomenul infracţional deoarece înăspreşte în mod obligatoriu pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni.
    11. Referitor la dispoziţiile art. 43 din Codul penal, instanţa judecătorească apreciază că nu poate fi pusă în discuţie problema aplicării legii penale mai favorabile în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al recidivei, întrucât noua faptă a fost comisă sub imperiul legii noi care reglementează cu privire la aceste instituţii. Face referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Mai mult, în materie penală, cu excepţia legii penale mai favorabile, care este privită ca interzicând o lex tertia, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor construi, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de raporturile juridice nou-create. De aceea, inculpatul care a înţeles să încalce legea nouă prin săvârşirea de noi infracţiuni s-a expus consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa recidivei sau a pluralităţii intermediare era previzibilă pentru acesta.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 şi art. 43 din Codul penal şi ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Legea nr. 187/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    - Art. 39 din Codul penal:
    "(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:
    a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
    b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
    c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
    d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
    e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
(2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.“;"

    – Art. 43 din Codul penal:
    "(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(3) Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
(6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile alin. (1)-(5).
(7) Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.“;"

    – Art. 10 din Legea nr. 187/2012: „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.“

    16. Autorul excepţiei susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) referitor la criteriile de claritate şi previzibilitate ale legii, art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile şi art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Curtea reţine că s-a pronunţat asupra acestor dispoziţii dintr-o perspectivă identică, de exemplu, prin Decizia nr. 286 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2020, Decizia nr. 697 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2019, Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2019, Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 21 martie 2018.
    18. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că, în baza dispoziţiilor criticate, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Cu alte cuvinte, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. Curtea a reţinut că, prin reglementarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, aşa încât a consacrat explicit soluţia majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 ar rezulta că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni s-ar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal atunci când toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, s-ar putea susţine că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcţie de instituţii autonome. În această ipoteză, jurisprudenţa apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracţiuni o instituţie autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituţie care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu excludea aplicarea dispoziţiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracţiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracţiuni face parte dintre acele instituţii juridico-penale (ca prescripţia, suspendarea executării pedepsei etc.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a statuat însă că „dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile“, aşa încât determinarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracţiuni va depinde de încadrarea juridică dată infracţiunilor concurente. Potrivit considerentelor Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, raţiunea pentru care, în esenţă, s-a apreciat că doar aplicarea globală a legii penale mai favorabile este constituţională - deoarece, în caz contrar, „prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor“ -, este aceea că, „în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu“. Crearea unei lex tertia de către judecător în aplicarea legii a determinat Curtea să statueze asupra imposibilităţii de a aplica legea penală pe instituţii autonome, împiedicând astfel judecătorul să intre în sfera de atribuţii a puterii legislative.
    19. Totodată, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voinţa legiuitorului, o lex tertia, permiţând, în privinţa tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracţiunilor componente ale pluralităţii. Curtea a constatat însă că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale“ care este legea nouă. Curtea a reţinut că stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, Curtea a constatat că, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii, este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar, doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând să se aplice cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Curtea a reţinut că inculpatul, prin săvârşirea unei infracţiuni şi sub imperiul legii noi, a înţeles să o încalce şi pe aceasta, expunându-se consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiţii, Curtea a constatat că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în mod diferit, după cum toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situaţie tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curţii nr. 265 din 6 mai 2014, or cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni.
    20. Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt suficient de clare şi previzibile, atât pentru persoana care este trasă la răspundere penală, cât şi pentru instanţa judecătorească ce pronunţă hotărârea de condamnare în condiţiile reţinerii concursului de infracţiuni. Prin urmare, susţinerea instanţei potrivit căreia „în cazul în care nu ar fi operat disjungerea şi toate faptele ar fi fost judecate împreună potrivit legii noi, pedeapsa rezultantă ar fi fost mai mică, această situaţie creând discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care au săvârşit împreună infracţiuni“, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a normei în cauza penală dedusă judecăţii, atribuţie care revine în exclusivitate instanţei de judecată.
    21. Având în vedere că nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 din Codul penal, Curtea observă că, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, a reţinut că noul Cod penal reglementează un regim juridic sancţionator cu privire la cele două forme ale concursului de infracţiuni, real şi formal, referitor la persoana fizică, infractor major, în cadrul căruia se pot observa mai multe sisteme de sancţionare. În acest sens, Curtea a observat că dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Codul penal instituie sancţionarea concursului de infracţiuni potrivit regulilor privind: sistemul absorbţiei [lit. a)] - atunci când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, caz în care se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă; sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix [lit. b) şi c)] - în situaţia în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare sau numai pedepse cu amendă, caz în care se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; sistemul cumulului aritmetic [lit. d)] - când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, caz în care se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; precum şi sistemul mixt al cumulului juridic (cu spor obligatoriu şi fix) combinat cu cel aritmetic [lit. e)] - atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă, caz în care se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c). Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă [art. 39 alin. (2) din Codul penal].
    23. Curtea a constatat existenţa unor modificări substanţiale faţă de concepţia Codului penal din 1969, care reglementa sancţionarea concursului de infracţiuni, pentru persoana fizică, inclusiv pentru infractorul minor, în cuprinsul art. 34, prevăzând - în dispoziţiile alin. (1) lit. b) şi c) ale acestui text de lege - că, în cazul în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu era îndestulător, se putea adăuga un spor de până la 5 ani, respectiv că, atunci când s-au stabilit numai amenzi, se aplica pedeapsa cea mai mare, care putea fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu era îndestulător, se putea adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim. Aceste dispoziţii de lege consacrau - ca tratament juridic al concursului de infracţiuni în situaţiile precizate - sistemul cumulului juridic cu spor facultativ şi variabil. Curtea a observat că, în practică, agravarea pedepsei avea un caracter excepţional, de vreme ce, potrivit prevederilor Codului penal din 1969, instanţa putea să facă abstracţie de adăugarea vreunui spor şi să se limiteze la aplicarea sistemului absorbţiei în cazurile menţionate. Dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal - care reglementează tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni săvârşite de persoana fizică, infractor major, în ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare - prevăd însă aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix. Potrivit prevederilor de lege criticate, dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
    24. În continuare, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, citată anterior, paragrafele 38-40, Curtea a constatat că individualizarea sancţiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabileşte normativ pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat, totodată, importanţa individualizării legale a sancţiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări şi aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancţiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental - care face obiectul limitării impuse de sancţiune - şi valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea. Legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul şi maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiaşi judecător instrumentele care îi permit alegerea şi determinarea unei sancţiuni concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana infractorului. Astfel, în prima etapă a operaţiunii de determinare concretă a pedepsei, în cazul concursului de infracţiuni, judecătorul stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune concurentă în parte, ca şi cum ar fi singură, folosind în acest scop criteriile generale de individualizare a pedepsei şi, eventual, criteriile speciale, respectiv cauzele generale de agravare sau de atenuare a pedepsei. În această etapă, judecătorul realizează o individualizare a răspunderii penale pentru fiecare infracţiune care se află în pluralitatea de infracţiuni săvârşite de infractor, făcându-se abstracţie de existenţa celorlalte infracţiuni, fiecare infracţiune păstrându-şi gradul său de pericol social. Curtea a reţinut, aşadar, deplina independenţă a judecătorului în a proceda la individualizarea judiciară a sancţiunilor pentru fiecare dintre infracţiunile concurente. În cea de-a doua etapă, judecătorul identifică pedeapsa cea mai grea la care, potrivit prevederilor criticate, adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest mod, aplică pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute pentru toate infracţiunile, aşadar, pedeapsa rezultantă sau pedeapsa de ansamblu, pedeapsă ce trebuie să reflecte pericolul social care reiese din comiterea infracţiunilor concurente.
    25. De asemenea, Curtea a reţinut - în considerentele Deciziei nr. 711 din 27 octombrie 2015, mai sus citată, paragrafele 26, 27 şi 41 - că, în noul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracţiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, în contextul în care critica principală a tendinţelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracţiuni, a fost aceea că sistemul sancţionator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că soluţia de dorit nu este o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică, motiv pentru care limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a noului Cod penal trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care permit o agravare proporţională a regimului sancţionator în cazul pluralităţii de infracţiuni. Legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere instrumente mai eficiente de sancţionare, în condiţiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracţiuni, deşi un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancţionată, cauza de agravare fiind, în foarte multe situaţii, ignorată de instanţe în aplicarea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Aşadar, în cazul concursului de infracţiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea - singura sancţiune aplicată în mod obişnuit de către instanţe sub legea veche - sub imperiul legii noi este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Curtea a reţinut, astfel, că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracţiuni, în ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix, intră în atribuţiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, consacrat de prevederile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Aşa fiind, prin adoptarea noului regim juridic de sancţionare a celor două forme de concurs de infracţiuni, real şi formal - cât priveşte persoana fizică, infractor major -, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.
    26. Având în vedere că nu au fost formulate critici de neconstituţionalitate distincte faţă de cele referitoare la art. 39 din Codul penal şi la art. 10 din Legea nr. 187/2012, Curtea apreciază că cele anterior expuse sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 43 din Codul penal.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Lazăr (fost Marin Botez) în Dosarul nr. 3.605/103/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 39 şi art. 43 din Codul penal şi ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016