Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Felicia Georgeta Fildan şi alţii în Dosarul nr. 965/111/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.427D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei şi partea Direcţia de Sănătate Publică Bihor-Oradea. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 8 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 965/111/2016, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Felicia Georgeta Fildan şi alţii cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 525/LM din 12 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 965/111/2016, având ca obiect un litigiu de muncă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie. În acest sens arată că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se acordă de către inspectoratul teritorial de muncă în baza solicitării de reînnoire a avizului de încadrare în condiţii deosebite, semnată de către reprezentantul legal al angajatorului ori de către altă persoană împuternicită de acesta, potrivit legii, împreună cu reprezentanţii sindicatelor reprezentative, sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor. Angajatorii care nu au obţinut reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite pot formula contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Inspecţia Muncii, care o va soluţiona în termen de 30 de zile, sau se pot adresa direct instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii. Prin Decizia nr. 12/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii.“ Autorii excepţiei consideră că, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile de lege criticate dobândesc un caracter discriminatoriu, întrucât se creează un tratament inegal între salariaţi, în funcţie de modul în care angajatorul a înţeles să urmeze sau nu procedurile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite. De asemenea, este încălcat dreptul de acces liber la justiţie, întrucât atât solicitarea de reînnoire a avizului de încadrare în condiţii deosebite, cât şi contestaţia în cazul neobţinerii avizului de reînnoire pot fi formulate doar de angajator, nu şi de salariaţi. Consideră că angajaţii sunt în drept să solicite instanţelor judecătoreşti obligarea angajatorului la încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, atunci când aceştia nu au obţinut, sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locului de muncă în condiţii deosebite. 6. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, legiuitorul având libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale, respectiv condiţiile şi criteriile de acordare a acestora în raport cu posibilităţile create de resursele financiare disponibile la un moment dat şi să le modifice în funcţie de schimbările ce se produc pe planul respectivelor resurse. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 9. Guvernul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora „Sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora.“ 12. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie, referitoare la egalitatea în faţa legii şi dreptul de acces liber la justiţie. 13. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, a prevăzut reglementări diferite în ceea ce priveşte stabilirea şi acordarea dreptului la pensie, după cum titularul acestui drept şi-a desfăşurat munca în condiţii normale, deosebite sau speciale. Aceste deosebiri de tratament juridic au fost justificate de împrejurările concrete în care s-a desfăşurat activitatea profesională şi care au afectat într-o proporţie diferită capacitatea de muncă, impunând în cazul persoanelor care au lucrat în condiţii deosebite sau speciale stabilirea unor reglementări mai favorabile în ceea ce priveşte pensionarea. 14. În acest sens, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 a definit locurile de muncă în condiţii deosebite ca fiind acelea care, „în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc.“ Din chiar conţinutul acestei definiţii se întrevede necesitatea unei evaluări efective, concrete a diverselor locuri de muncă pentru a se aprecia dacă acestea întrunesc condiţiile stabilite prin art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, iar pentru aceasta legiuitorul a prevăzut în alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol de lege că metodologia şi criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, sens în care a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001. Art. 18 din acest act normativ a prevăzut posibilitatea angajatorilor care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite de a formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Inspecţia Muncii, care trebuia să o soluţioneze în termen de 30 de zile. 15. Ulterior, Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007. Prin acest din urmă act normativ s-a prevăzut o procedură de reînnoire a avizelor de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii deosebite, acordate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, procedură care a fost prelungită prin acte normative succesive, până la data de 31 decembrie 2015 [art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, modificat prin articolul unic pct.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.173/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 decembrie 2014]. Dispoziţiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, cu modificările şi completările ulterioare, au prevăzut posibilitatea angajatorilor care nu au obţinut reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii. 16. La data de 1 ianuarie 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a prevăzut că „Sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora“, iar în alin. (1^1) - care a fost introdus în Legea nr. 263/2010 prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015 şi aprobată prin Legea nr. 108/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 30 mai 2016 - s-a stabilit că „Locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.“ În acest sens a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015, care, abrogând Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, a prevăzut în art. 1 alin. (1) că, „Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre.“ Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015 prevede că „Angajatorii care nu au obţinut reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se pot adresa direct instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.“ 17. Examinând acest parcurs legislativ, Curtea reţine că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiţii deosebite s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010. Dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au definit locurile de muncă în condiţii deosebite. De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a definit locurile de muncă în condiţii deosebite, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a prevăzut că sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora. 18. Desigur, complexitatea problematicii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite a făcut necesară adoptarea unor reglementări de ordin secundar, respectiv hotărâri ale Guvernului, prin care au fost precizate toate criteriile care, în mod cumulativ, erau necesare pentru a justifica încadrarea locurilor de muncă în condiţiile mai sus amintite şi care vizau nu doar tipul activităţii, ci şi elemente concrete, precum prezenţa la locul de muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securităţii şi sănătăţii în muncă şi altele asemenea. Totodată, evaluarea acestor elemente concrete a impus reglementarea unei metodologii etapizate, constând dintr-o serie de operaţiuni tehnice şi administrative necesar a fi urmate în ordine cronologică. De asemenea, reevaluarea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite sau speciale a necesitat adoptarea unor reglementări asemănătoare prin care s-au stabilit criteriile şi metodologia acestei proceduri. 19. Autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate consideră că există o discriminare între salariaţii pentru care angajatorii au făcut demersurile necesare în vederea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite şi salariaţii pentru care angajatorii nu au iniţiat aceste proceduri. De asemenea, autorii susţin că le-a fost încălcat accesul la justiţie, întrucât nu au avut posibilitatea de a se adresa direct instanţelor de judecată pentru a obţine încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite. 20. Cât priveşte primul aspect de neconstituţionalitate invocat, Curtea apreciază că nu se poate pune un semn de egalitate între salariaţii pentru care angajatorii au urmat procedurile legale şi au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite în termenele prevăzute de lege şi acei salariaţi pentru care angajatorii nu au depus aceleaşi diligenţe. Situaţia celor două categorii de persoane este evident diferită, determinată fiind de respectarea sau nu a condiţiilor impuse de lege. Din această perspectivă, cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, în sensul că „nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii“ apar nu doar ca fiind în deplin acord cu dispoziţiile legale, dar şi în perfectă consonanţă cu prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi. 21. Referitor la critica vizând încălcarea dreptului de acces la justiţie al salariaţilor, Curtea observă că reglementarea privind subiecţii îndreptăţiţi să se adreseze justiţiei cu prilejul desfăşurării procedurilor de încadrare sau reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite constituie obiectul de reglementare al hotărârilor de Guvern date în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 19/2000 şi ale Legii nr. 263/2010, respectiv al Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, al Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 şi al Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe doar cu privire la constituţionalitatea „unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“, iar nu şi asupra actelor administrative emise pentru aplicarea legilor. Prin urmare, această critică apare ca fiind inadmisibilă în raport cu competenţele instanţei de contencios constituţional. 22. Aflată în acest context, Curtea apreciază însă că sunt relevante cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin paragraful 90 al Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016, în sensul că dreptul de acces la justiţie al salariaţilor cu prilejul desfăşurării procedurilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii superioare de muncă a fost asigurat. Astfel, instanţa supremă a arătat că „încadrarea locurilor de muncă în condiţii superioare de muncă era de competenţa autorităţilor administrative, competenţă ce se exercita prin emiterea şi, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicţie din partea instanţelor de contencios administrativ prin care se putea sancţiona pasivitatea ori neglijenţa angajatorului şi/sau a reprezentanţilor angajaţilor de a iniţia şi derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaţilor în condiţii deosebite.“ 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Felicia Georgeta Fildan şi alţii în Dosarul nr. 965/111/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
