Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 840 din 12 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 840  din 12 decembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 840 din 12 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 215 din 17 martie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, ale art. 5 din Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă şi ale art. I pct. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, excepţie ridicată de Ştefan Chelcan în Dosarul nr. 7.626/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.231D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi arată că prevederile de lege criticate nu conţin norme contrare prevederilor din Constituţie invocate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 13 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.626/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, ale art. 5 din Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă şi ale art. I pct. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Chelcan într-o cauză având ca obiect pretenţii.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, care cuprind sintagma „codul numeric personal“, sunt neconstituţionale, deoarece prin impunerea obligaţiei de completare a cererii de chemare în judecată cu codul numeric personal (CNP-ul), aceste dispoziţii legale elimină garanţiile statuate de art. 26 din Constituţie, transpuse în plan legislativ prin Legea nr. 677/2001, în condiţiile în care aceste date (informaţii) personale, din confidenţiale, devin publice. Prin tipărirea acestor date, se poate ajunge în situaţia în care terţul are posibilitatea să le folosească în orice fel, fără a avea nicio răspundere.
    6. Autorul consideră că se încalcă, totodată, prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece, în cazul în care reclamantul nu este de acord cu completarea cererii de chemare în judecată cu codul numeric personal, cererea sa va fi anulată de instanţa judecătorească. În acelaşi timp, obligaţia includerii codului numeric personal în cererea de chemare în judecată are caracter disproporţionat faţă de necesitatea identificării părţilor din proces, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 53 din Constituţie, de vreme ce divulgarea faţă de terţi a datelor personale nu mai poate fi corectată.
    7. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate şi dispoziţiile art. 7 şi 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
    8. Referitor la dispoziţiile art. I pct. 5 din Legea nr. 94/2014 şi ale art. I pct. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017, autorul excepţiei susţine că sintagma „numai sub forma voucherelor de vacanţă“ din cuprinsul acestor prevederi este neconstituţională, raportat la obligaţia societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, de a înlocui primele de vacanţă, cuantificate în sume fixe, negociate de angajaţi, de-a lungul anilor, cu vouchere de vacanţă. O asemenea reglementare creează discriminări între angajaţii care din diverse motive refuză aceste vouchere şi cei care le acceptă. De asemenea, fiind impozitate la angajat, suma aferentă impozitului se recuperează din salariu, ceea ce determină diminuarea veniturilor salariale. Acordarea unor asemenea vouchere implică o ingerinţă în dreptul la viaţă privată şi în dreptul persoanei de a dispune liber de ea însăşi, în condiţiile în care angajatorul care acordă voucherele decide indirect, în locul salariatului, în ce loc acesta îşi petrece concediul. Se încalcă şi prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate“, sens în care autorul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 448 din 15 septembrie 2005 şi Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008.
    9. În acelaşi timp, autorul excepţiei susţine că permanentizarea reducerii drepturilor salariale, în speţa de faţă, prima de vacanţă, echivalează practic cu o expropriere, fără să fi existat o cauză de utilitate publică şi fără să fi fost acordată în prealabil o justă despăgubire, deoarece se produce o anulare totală a drepturilor de natură salarială câştigate de-a lungul timpului, din anul 2003. Or, în speţa de faţă, obligaţia Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii - S.A., reglementată de Legea nr. 31/1990, unde statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, de a înlocui prima de vacanţă în valoare de 1.400 lei cu vouchere, având în vedere că salariile angajaţilor săi nu vin de la bugetul statului, ci din surse private, încalcă dreptul de a dispune de un „bun patrimonial“ câştigat de peste 15 ani, fiind practic confiscat un bun de la un particular în beneficiul altor particulari - firmele de turism, care, în esenţă, nu mai aparţin statului şi nici nu sunt de interes naţional.
    10. Autorul excepţiei mai susţine că prevederile legale criticate instituie o restrângere neconstituţională a dreptului la salariu, componentă a dreptului la muncă, motivată, în mod nejustificat însă, prin necesitatea susţinerii turismului românesc.
    11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 5 din Legea nr. 94/2014 şi ale art. I pct. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017, considerând că, prin exprimarea opiniei, ar antama fondul pretenţiei clamate în cauză. Opinia instanţei referitoare la prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă este în sensul că dispoziţia legală nu este neconstituţională, fiind vorba despre nevoia identificării riguroase a subiectelor de drept participante la desfăşurarea procesului civil, exigenţa legală criticată impunând-se în egală măsură tuturor părţilor litigante, indiferent de poziţia procesuală deţinută.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, ale art. 5 din Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 3 iulie 2014, şi ale art. I pct. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017.
    16. Referitor la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 94/2014 şi ale art. I pct. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017, din examinarea actului de sesizare şi a notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea constată, pe de o parte, că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează prevederile art. I pct. 5 din Legea nr. 94/2014, care introduc în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă prevederile art. 1^1. Pe de altă parte, Curtea observă că, anterior sesizării sale, prevederile art. 1^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 au fost modificate prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 30 iunie 2017, care constituie, de asemenea, obiect al excepţiei invocate de autor. În aceste condiţii, având în vedere critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la sintagma „numai sub forma voucherelor de vacanţă“, Curtea urmează a reţine ca obiect al excepţiei prevederile de lege care cuprind această sintagmă, în forma în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale, şi anume, art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017.
    17. Prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:
    "Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
    a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;."

    18. Dispoziţiile art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 au următorul cuprins: „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (...)
    3. Articolul 1^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 1^1
    Începând cu data de 1 decembrie 2018, operatorii economici astfel cum sunt definiţi de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, vor acorda angajaţilor proprii primele de vacanţă numai sub forma voucherelor de vacanţă, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii, pentru un salariat."

    19. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate instituie unele dintre elementele pe care trebuie să le conţină cererea de chemare în judecată, stabilind că aceasta va cuprinde şi codul numeric personal al reclamantului, precum şi al pârâtului-persoane fizice, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 680 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 13 mai 2019, Curtea Constituţională, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a statuat, potrivit jurisprudenţei sale constante (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiţie. Mai mult, s-a statuat în jurisprudenţa citată că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
    21. Curtea a mai observat că, în ceea ce priveşte atributele de identificare ale persoanei fizice, art. 59 din Codul civil prevede că „Orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reşedinţă, precum şi la o stare civilă, dobândite în condiţiile legii“. Prin urmare, reglementarea-cadru referitoare la elementele de identificare ale persoanei nu face nicio menţiune expresă cu privire la codul numeric personal, iar art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă precizează faptul că, numai în măsura în care părţile posedă ori li s-au atribuit elementele de identificare stabilite de text, precum şi dacă sunt cunoscute, reclamantul le va indica în cererea de chemare în judecată. Aşadar, menţiunile enunţate de textul legal criticat, inclusiv cea referitoare la codul numeric personal, contribuie la buna administrare a justiţiei prin corecta şi cât mai completa identificare a părţilor între care se constituie raporturile procesuale şi prezintă interes din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă care reglementează conţinutul dispozitivului hotărârii judecătoreşti, precum şi din cea a executării hotărârilor judecătoreşti.
    22. În aceste condiţii, având în vedere că elementele de identificare cuprinse în cererea de chemare în judecată prezintă interes în desfăşurarea judecăţii şi a executării, Curtea a reţinut că instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării (a se vedea în acest sens Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014).
    23. Curtea a mai statuat că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă dispun verificarea cererii introductive de instanţă de către completul învestit aleatoriu cu soluţionarea cauzei. Constatând neconformitatea acesteia în raport cu cerinţele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alin. (3) al art. 200 din acelaşi cod, instanţa are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 510 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 5 decembrie 2014, paragraful 30).
    24. Distinct de acestea, Curtea observă că obligaţia instituită prin textul de lege criticat este însoţită de o serie de garanţii legale menite să asigure o protecţie adecvată a datelor cu caracter personal. Astfel, codul numeric personal face parte din categoria datelor cu caracter personal a căror prelucrare se realizează potrivit regulilor stabilite prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE şi prin Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 26 iulie 2018. Astfel, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 190/2018 include codul numeric personal în categoria „număr de identificare naţional“ prin care se identifică o persoană fizică în anumite sisteme de evidenţă şi care are aplicabilitate generală, în timp ce art. 4 din lege stabileşte reguli privind prelucrarea unui număr de identificare naţional. Potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Regulamentul general privind protecţia datelor, prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul.
    25. Or, în cauza de faţă, prin instituirea obligaţiei de a completa cererea de chemare în judecată cu codul numeric personal se urmăreşte fixarea corectă a cadrului procesual în care urmează să se desfăşoare judecarea cauzei, ceea ce corespunde exigenţei fundamentale a unui proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, fără a avea semnificaţia unei încălcări a dreptului fundamental la viaţă intimă familială şi privată.
    26. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Curtea constată că invocarea acestora nu are relevanţă în prezenta cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept fundamental.
    27. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017, criticate în prezenta cauză sub aspectul sintagmei „numai sub forma voucherelor de vacanţă“, Curtea observă că dreptul la vouchere de vacanţă are o sorginte exclusiv legală, neavând consacrare la nivel constituţional (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 102 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015). Art. 53 din Constituţie stabileşte condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Norma constituţională evocată are în vedere însă drepturile şi libertăţile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituţia României, nu şi alte drepturi. Or, dispoziţiile de lege criticate se referă la beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este şi dreptul la vouchere de vacanţă, care nu reprezintă un drept fundamental, şi, prin urmare, prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.
    28. Totodată, Curtea observă că dreptul la concediul de odihnă plătit, ca măsură de protecţie socială garantată de prevederile constituţionale, nu se confundă cu dreptul la vouchere de vacanţă, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. Voucherele de vacanţă se acordă, în condiţiile legii, în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, astfel cum dispune art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009.
    29. Curtea observă că, prin art. II din Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 1 iulie 2015, s-a stabilit că: „Prin excepţie de la prevederile art. 1^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările ulterioare, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, precum şi societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori deţin o participaţie majoritară, pot acorda angajaţilor proprii prime sau vouchere de vacanţă, cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în conformitate cu prevederile art. 1 şi a contractului colectiv de muncă în vigoare, până la data expirării acestuia, în funcţie de sumele prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate.“
    30. Referitor la compatibilitatea dispoziţiilor de lege criticate cu prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, analizând pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie, coroborat cu art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente decât cu privire la sumele deja încasate cu acest titlu, sume devenite certe, lichide şi exigibile, iar nu şi cu privire la sumele viitoare, asupra cărora legiuitorul este liber să dispună în privinţa cuantumului şi a condiţiilor de acordare (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 708 din 29 noiembrie 2016, paragraful 30). Legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii consacrate la nivel constituţional, care sunt măsurile menite să asigure echilibrul financiar al statului şi protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară, în acord cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie.
    31. Totodată, opţiunea legiuitorului cu privire la conţinutul, condiţiile şi modalitatea de acordare a indemnizaţiei de vacanţă sau a primei de vacanţă angajaţilor din cadrul operatorilor economici, astfel cum sunt definiţi de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ai regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, precum şi ai societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori deţin o participaţie majoritară, apare ca justificată şi prin prisma dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege“.
    32. De asemenea, din examinarea notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 Curtea reţine că „prin introducerea indemnizaţiilor de vacanţă sau a primelor de vacanţă, după caz, sub forma voucherelor Guvernul intervine printr-o măsură urgentă în favoarea angajatului din sectorul bugetar, căruia îi cresc veniturile reale, îşi poate petrece o vacanţă în ţară, cu rol de recuperare a capacităţii de muncă, de creştere a productivităţii muncii salariatului şi de motivare a acestuia“.
    33. În raport cu acestea, Curtea constată că, stabilind acordarea dreptului la prima de vacanţă sau indemnizaţia de vacanţă, sub forma voucherelor, legiuitorul a acţionat în limitele marjei sale permise de Legea fundamentală, fără a încălca dreptul de proprietate privată şi fără ca măsura dispusă să echivaleze cu o expropriere, astfel cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
    34. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la nesocotirea principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât cele două categorii de salariaţi pe care autorul excepţiei le evidenţiază, şi anume angajaţi care acceptă voucherele de vacanţă şi angajaţi care le refuză sau nu le pot folosi din diferite motive, se află, în mod evident, în ipoteze juridice diferite. Or, Curtea a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii impune aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii identice şi, per a contrario, presupune ca în situaţii de fapt diferite să se aplice un regim juridic diferit, inclusiv sub aspectul impozitării voucherelor de vacanţă. Totodată, faptul că, în considerarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv prin prisma propriilor interese, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea în acest sens Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996).
    35. În acelaşi timp, Curtea precizează că încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut de art. 26 din Constituţie, nu poate fi reţinută, de vreme ce acordarea voucherelor de vacanţă este reglementată sub forma unei posibilităţi legale recunoscute angajatului, şi nicidecum a unei obligaţii juridice în sarcina acestuia, a cărei neîndeplinire să atragă sancţiuni. Acceptarea voucherelor de vacanţă reprezintă, aşadar, o opţiune personală a fiecărui angajat beneficiar şi nu are semnificaţia unei încălcări a dreptului la viaţă privată, astfel cum, în mod eronat, susţine autorul excepţiei.
    36. Referitor la critica vizând încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (5), Curtea precizează că normele din Legea fundamentală invocate nu implică existenţa unei autonomii de reglementare prin încheierea contractelor colective de muncă, respectiv de decizie în privinţa conţinutului acestora, în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Curtea Constituţională a statuat în mod constant că dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate de Constituţie, prin dispoziţiile art. 41 alin. (5), însă încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât prin respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii; în consecinţă, convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie. În caz contrar, s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, şi anume primordialitatea legii în reglementarea relaţiilor sociale. În acest sens sunt Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, şi Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011. Mai mult, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Constituţie privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni, din raţiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziţii din contractele colective de muncă, reglementând soluţii care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
    37. În fine, aspectele referitoare la respectarea clauzelor contractelor colective de muncă de către angajator, precum şi cele privind interpretarea şi aplicarea legii excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, fiind de resortul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei.
    38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,


                    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                    În numele legii
                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Chelcan în Dosarul nr. 7.626/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 194 lit. a) din Codul de procedură civilă şi ale art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016